Samuel Huntington () a fost un jurist american, al treilea între 1808 și 1810.

Biografie Huntington s-a născut la , în colonia Connecticut. A fost nepotul (și apoi fiul adoptiv) al lui Samuel Huntington, al patrulea și primul președinte al Statelor Unite în Conres Reunite confor Articolelor Confederației.

Huntington a studiat la până la sfârșitul anului al treilea. Apoi, s-a transferat la Colegiul Yale, pe care l-a absolvit în 1785. A fost admis în barou și a început să practice dreptul în Connecticut. În 1801, s-a mutat în Ohio cu soția lui, Hannah, și cu copiii, stabilindu-se în micul sat Cleveland.

Cariera După ce a servit drept delegat din partea comitatului Trumbull în prima convenție constituțională a statului, Huntington a fost selectat drept judecător al și, un an mai târziu, i-a luat locul lui în funcția de președinte al Curții. A îndeplinit această funcție până când a fost ales guvernator în 1808. A avut un mandat frământat, cu multe controverse pe tema ului a doi judecători pentru insistența lor de a apăra principiul controlului judecătoresc al legilor (Huntington însuși ar fi fost o țintă dacă nu ar fi fost ales guvernator), mutarea capitalei statului de la la , și Rezoluția Tiffin, prin care s-a decis încetarea mandatelor tuturor judecătorilor Curții. Huntington nu a candidat pentru a fi reales, ci a candidat pentru Senatul SUA, fiind învins de . dreapta|miniatura| Schiță a lui Samuel Huntington în creion. Huntington a fost și membru activ al Francmasoneriei, și a fost al doilea mare maestru al Marii Loje F.&A.M. din Ohio în 1809.

Note de completare

Note bibliografice

Legături externe

Categorie:Absolvenți ai Universității Yale Categorie:Guvernatori ai statului Ohio Categorie:Decese în 1817 Categorie:Nașteri în 1765 Categorie:Membri ai legislaturii statului Ohio Categorie:Judecători ai Curții Supreme din Ohio Categorie:Politicieni din Cleveland Categorie:Politicieni ai Partidului Democrat-Republican din Ohio Categorie:Membri ai Convenției Constituționale din Ohio (1802) Categorie:Guvernatori statali democrat-republicani din Statele Unite ale Americii Categorie:Mari maeștri masoni Categorie:Judecători ai instanțelor de stat din Ohio din secolul al XIX-lea Categorie:Oameni din Coventry, Connecticut Categorie:Avocați din Cleveland