Hervé Guibert () a fost un scriitor și jurnalist francez. A scris nuvele și romane, dintre care unele fac parte din genul literar numit . Practicând cu asiduitate fotografia, este de asemenea recunoscut pentru textele sale despre acest mediu.
Biografie Hervé Guibert s-a născut într-o familie pariziană din clasa de mijloc. Tatăl său a fost medic veterinar de stat și inspector al serviciilor veterinare. A avut o soră, Dominique, mai mare decât el cu cinci ani. Mătușile sale, Suzanne și Louise, i-au marcat universul familial și copilăria.
După ce a urmat școala în arondismentul 14 din Paris, a continuat studiile liceale la La Rochelle, unde a făcut parte dintr-o trupă de teatru: „la Comédie de La Rochelle et du Centre-Ouest”.
Întors la Paris în 1973, a picat examenul de admitere la la vârsta de 18 ani.
Viața amoroasă Trei bărbați au ocupat un loc important în viața sa sentimentală și în opera sa: Thierry Jouno, directorul centrului sociocultural pentru surzi din Vincennes, pe care l-a întâlnit în 1976 și care a fost omul vieții sale; Michel Foucault, pe care l-a cunoscut în 1977, după apariția primei sale cărți, La Mort propagande, și a cărui agonie o descrie în À l'ami qui ne m'a pas sauvé la vie; Vincent M., un adolescent de șaptesprezece ani pe care l-a întâlnit în 1982 și care i-a inspirat romanul Fou de Vincent.
A întreținut de asemenea o relație epistolară cu Roland Barthes, care s-a întrerupt când acesta din urmă a cerut relații intime în schimbul unui text.
Apropiat de fotograful Hans Georg Berger din 1978, a locuit în mai multe rânduri la reședința acestuia din Santa Caterina, de pe insula Elba, unde a scris câteva dintre cărțile sale și s-a lăsat fotografiat.
O ședere la Villa Médicis din 1987 până în 1989, în același timp cu și Mathieu Lindon, i-a inspirat romanul L'Incognito. Mathieu Lindon va povesti la rândul său acești ani romani în cartea sa Hervelino, apărută în 2021.
SIDA În ianuarie 1988, a aflat că era bolnav de SIDA. A fost foarte apropiat de Thierry Jouno – care suferea de asemenea de SIDA și care a murit la scurt timp după el, pe 14 iulie 1992 –, de cei doi copii ai acestuia și de partenera sa, Christine. S-a căsătorit cu aceasta din urmă pe 15 iunie 1989. A fost o căsătorie din dragoste și din interes.
În 1990, și-a dezvăluit seropozitivitatea în À l'ami qui ne m'a pas sauvé la vie. Acest roman autobiografic l-a făcut cunoscut unui public larg. Lucrarea a inaugurat o trilogie care cuprinde Protocole compassionnel și L'Homme au chapeau rouge.
În același an, a fost invitatul lui în emisiunea literară . În ultima sa lucrare, Cytomégalovirus, a descris zilnic avansarea bolii care îl măcina.
A realizat o lucrare artistică despre SIDA, boală care l-a privat de forțe. Filmul La Pudeur ou l'Impudeur, finalizat împreună cu producătoarea Pascale Breugnot cu câteva săptămâni înainte de moartea sa, a fost difuzat la televiziune pe 30 ianuarie 1992.
Afectat de citomegalovirus și aproape orb, a încercat să se sinucidă în ajunul împlinirii vârstei de 36 de ani, ingerând digitalină. A murit două săptămâni mai târziu, pe 27 decembrie 1991, la spitalul Antoine-Béclère, în urma acestei otrăviri. A fost înmormântat în cimitirul din Rio nell'Elba, pe coasta orientală a insulei Elba. În memoria sa, o stelă cubică purtându-i numele a fost ridicată în Jardin du souvenir, în apropierea ermitajului Santa Caterina.
Activitatea literară Textele lui Hervé Guibert se caracterizează printr-o căutare a simplității și a sobrietății. Stilul său a evoluat sub influența lecturilor sale (Roland Barthes, sau Thomas Bernhard, acesta din urmă marcând în mod deschis stilul romanului À l'ami qui ne m'a pas sauvé la vie).
Hervé Guibert a compus romane scurte, cu capitole de câteva pagini, care se bazează adesea pe fapte biografice transformate în ficțiune. Intriga este expusă brutal (cum este cazul în Mes parents), vocabularul este uneori sofisticat, iar descrierile de torturi sau de iubiri trupești sunt foarte crude.
A lucrat cu Patrice Chéreau, care a scris în colaborare scenariul filmului ; acest film a obținut premiul César pentru cel mai bun scenariu în 1984. S-a împrietenit cu Sophie Calle. Ca jurnalist, a colaborat încă din 1973 la mai multe reviste și a intervievat artiști precum Isabelle Adjani, sau ; în schimb, acesta din urmă a realizat peste 25 de portrete ale sale. Lucrând la serviciul cultural al ziarului Le Monde până în 1985, a scris cronici de fotografie și de cinematografie.
Retrospective fotografice În 2011, Maison européenne de la photographie a organizat prima retrospectivă a operei fotografice a lui Hervé Guibert. În marja acestei expoziții, editura Gallimard a publicat o carte care prezintă peste 200 de fotografii ale sale realizate între 1976 și 1991. În 2021, instituția a prezentat din nou numeroase fotografii ale lui Hervé Guibert în cadrul expoziției Love Songs, photographies de l'intime.
În 2018, expoziția Les Palais des monstres désirables a reunit la galeria Les Douches fotografii din tinerețe grupate de Christine Guibert și Agathe Gaillard.
În 2019, o retrospectivă a avut loc la Fundația Loewe din Madrid.
Opere Romane
Trilogia de romane autobiografice
Culegeri de nuvele
Alte publicații
Premii și distincții Premiul César pentru cel mai bun scenariu original în 1984, scris în colaborare cu Patrice Chéreau, pentru filmul L'Homme blessé, regizat de Patrice Chéreau Premiul Fénéon în 1985 pentru lucrarea Des aveugles Premiul Colette în 1990 pentru lucrarea À l'ami qui ne m'a pas sauvé la vie
Omagii În 2013, Primăria Parisului a decis înființarea străzii Hervé-Guibert în arondismentul 14. În 2018, Christophe Honoré l-a transformat într-un personaj al piesei sale Les Idoles, rol interpretat de Marina Foïs.
În ianuarie 2021, scriitorul Mathieu Lindon a publicat Hervelino, o carte în care aduce un omagiu prieteniei lor, începută în 1978 prin intermediul lui Michel Foucault, și revine în special asupra celor doi ani petrecuți împreună la sfârșitul anilor 1980 la Roma, unde amândoi au fost bursieri ai Vilei Medici. Întreaga operă a lui Hervé Guibert trezește admirația autoarei , și în special Le Mausolée des amants, deoarece „acolo se disting toate urzelile celorlalte romane ale sale, fobiile, temerile, rătăcirile sale, personajele sale, printre care Vincent, unul dintre amanții săi, și T., bărbatul întregii sale vieți...”. În aprilie 2021, scriitorul Baptiste Thery-Guilbert l-a transformat într-un personaj principal în romanul său Pas dire. Cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă împotriva HIV/SIDA de la 1 decembrie 2021, postul de televiziune ARTE a prezentat documentarul inedit Hervé Guibert, la mort propagande, al regizorului David Teboul.
Note
Bibliografie
Legături externe
Resurse relevante pentru de arte plastice:
Resurse relevante pentru audiovizual:
Resurse relevante pentru spectacole:
Resurse relevante pentru mai multe domenii:
Resurse relevante pentru muzică:
Note în dicționare sau enciclopedii generale:
Categorie:Nașteri în 1955 Categorie:Nașteri pe 14 decembrie Categorie:Decese în 1991 Categorie:Decese pe 27 decembrie Categorie:Persoane LGBTQ din Franța Categorie:Scriitori francezi din secolul al XX-lea Categorie:Romancieri francezi Categorie:Diariști Categorie:Scenariști francezi Categorie:Fotografi francezi Categorie:Jurnaliști francezi Categorie:Autobiografi Categorie:Câștigători ai Premiului César Categorie:Scriitori care s-au sinucis Categorie:Decese cauzate de SIDA Categorie:Înmormântări în Italia