Convenția de la Budapesta (în , , ) a fost un acord secret încheiat între Austro-Ungaria și Imperiul Rus în anul 1877, cu scopul de a conveni asupra politicilor comune și a împărțirii sferelor de influență în Europa de Sud-Est în eventualitatea unui război între Rusia și Imperiul Otoman. Așa-numita Chestiune a Orientului (în germană Orientalische Frage), adică împărțirea Imperiului Otoman aflat în declin în zona Balcanică, reprezenta o prioritate pentru Marile Puteri europene în secolul al XIX-lea. Pentru Rusia, obținerea unor asigurări privind neutralitatea Austro-Ungariei era, de asemenea, un obiectiv prioritar.

Acordul a confirmat rezultatele Acordului de la Reichstadt anterior și a fost stabilit între împăratul Francisc Iosif și țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, inițial în timpul Conferinței de la Constantinopol (1876–1877), fiind ulterior finalizat la Budapesta pe 15 ianuarie 1877. A fost semnat de ministrul de externe austro-ungar, contele Gyula Andrássy, de ministrul de externe rus, prințul Aleksandr Gorceakov, iar la redactarea sa a avut un rol determinant și ambasadorul Rusiei în Austro-Ungaria, Evgheni Novikov.https://annual.uni-sofia.bg/index.php/hist/article/download/951/647/1322#:~:text=Graf%20Julius%20Andrassy%20sein%20Leben%20und%20seine,%D0%BE%D1%86%D0%B5%D0%BD%D1%8F%D0%B2%D0%B0%D0%B9%D0%BA%D0%B8%20%D0%B2%20%D0%BD%D0%B0%D1%87%D0%B0%D0%BB%D0%BE%D1%82%D0%BE%20%D0%BD%D0%B0%20%D1%81%D0%B5%D0%BF%D1%82%D0%B5%D0%BC%D0%B2%D1%80%D0%B8%201876%20%D0%B3.

Acordurile secrete Principalele puncte ale Convenției de la Budapesta au fost următoarele: În cazul unui atac rusesc asupra Imperiului Otoman, Austro-Ungaria va păstra o neutralitate binevoitoare. Austro-Ungaria va putea, la un moment ales de ea, să ocupe Bosnia și Herțegovina (dar nu și Sangeacul Novi Pazar). Serbia, Muntenegru și Novi Pazar vor fi tratate de cele două puteri ca o „zonă neutră”.

În cazul unei dezintegrări complete a Imperiului Otoman: Austro-Ungaria și Rusia vor acționa pentru a se asigura că în Peninsula Balcanică vor fi create o serie de state mici și suverane, dar nu și un bloc de putere slav compact care ar putea pune în pericol „echilibrul european” (în germană Europäische Gleichgewicht). Constantinopolul și regiunea înconjurătoare vor deveni un „oraș liber” (în germană Freie Stadt). Rusia va primi sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) de la Principatul României. Independența va fi acordată Bulgariei, Albaniei și Rumeliei. Grecia va obține Creta, Tesalia și părți din Epir.

Scopul acordului Înțelegerea de a transforma Constantinopolul într-un oraș liber nu a fost inclusă în convenția propriu-zisă, ci într-un acord suplimentar secret. Aceste documente aruncă o lumină asupra obiectivelor țarului rus. La fel ca predecesorul său, Nicolae I, Alexandru al II-lea a văzut o oportunitate de a realiza, în sfârșit, Proiectul Grecesc. Acesta era un plan propus inițial de Ecaterina cea Mare și Iosif al II-lea pentru a împărți Imperiul Otoman și a restaura Imperiul Bizantin grecesc. Puterea Turciei ar fi fost definitiv zdrobită, iar Balcanii ar fi devenit sfera de influență a imperiilor cu vultur bicefal – Austro-Ungaria și Rusia (ambele state adoptaseră ca emblemă vulturul bicefal al Imperiului Bizantin, simbolul ultimei dinastii bizantine, cea a Paleologilor).

Pentru Austro-Ungaria, era extrem de important ca Rusia să nu încerce să creeze un stat slav de dimensiuni mari (în germană großen, kompakten, slawischen Staat) în Balcani, fapt ce ar fi generat probleme cu națiunile slave din interiorul propriei monarhii. Chiar și într-o convenție semnată cu Marea Britanie la 18 martie 1877, s-a pus accentul pe faptul că Rusia nu trebuie să creeze un stat mare în Balcani.

Convenția de la Budapesta a fost doar una dintre cele câteva acorduri secrete prin care Rusia a încercat să își asigure sprijinul sau cel puțin neutralitatea Austro-Ungariei. Pe lângă Acordul de la Reichstadt din anul precedent, a existat și o convenție suplimentară la acest tratat, semnată în martie 1877.

Convenția dovedește faptul că Rusia nu a intenționat să își mențină promisiunile oferite României în momentul în care aceasta a intrat în războiul ruso-turc din 1877-1878, și anume de a respecta și garanta integritatea teritorială a statului român.

Urmări După atrocitățile comise de turci în timpul Răscoalei din Aprilie din Bulgaria, Rusia a declarat război Imperiului Otoman în aprilie 1877, declanșând Războiul Ruso-Turc (1877–1878). Rusia a obținut succese semnificative într-un timp destul de scurt, culminând cu Tratatul de la San Stefano, care acorda independență deplină României, Serbiei și Muntenegrului.

Cu toate acestea, principala prevedere a tratatului a fost crearea unui stat bulgar de mari dimensiuni (Bulgaria Mare), care se întindea de la Marea Egee în sud, până la Lacul Ohrid în vest. Această evoluție a fost primită cu consternare în Austro-Ungaria și Marea Britanie. Dimensiunea noului principat a fost interpretată ca fiind o încălcare directă a Convenției de la Budapesta.

Acțiunile Rusiei au declanșat o criză diplomatică gravă între marile puteri europene. Au izbucnit revolte în Balcani, populația musulmană protestând împotriva anexărilor. Pentru a evita un alt război, a fost convocat Congresul de la Berlin. Niciuna dintre părți nu a respectat acordurile pe care și le asumase prin convenție. Acest lucru a fost facilitat, în mod evident, de faptul că înțelegerea era cunoscută doar de către Rusia și Austro-Ungaria.

Note

Vezi și Războiul Ruso-Turc (1877–1878) Pactul Ribbentrop-Molotov

Categorie:Istoria Austro-Ungariei Categorie:Istoria Imperiului Rus Categorie:Imperialism Categorie:Sfere de influență Categorie:Tratate internaționale Categorie:1877 în Europa Categorie:Istoria Bugeacului Categorie:Istoria Regatului României înainte de obținerea Independenței de stat (1866-1877) Categorie:Istoria Bosniei și Herțegovinei