Drumul Carpatin sau Șoseaua Imperială (Karpathenstraße sau Franzensstraße) a fost principala cale de comunicație rutieră din Bucovina.
În lungime de 248,3 km, drumul a fost finalizat în anul 1814. Situat de-a lungul Carpaților Orientali, drumul începea din Sneatîn (Galiția), trecea prin Cernăuți, Siret, Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Poiana Stampei până la granița transilvană, Priporu Candreni, de unde începea șoseaua Dotzi (Dotziʼsche Straße). miniatura|258x258px|Bucovina (1901)
Context În momentul instaurării administrației habsburgice în Bucovina, în regiune nu existau șosele în sensul modern al termenului. Erau în general drumuri de pământ, greu practicabile pe vreme ploioasă, fără șanțuri amenajate și fără poduri, traversarea râurilor făcându-se de regulă prin vaduri. Pentru deplasarea trupelor, administrația austriacă a început încă din 1775 amenajarea căilor de comunicație și a construit în acel an 70 de poduri de lemn.
Realizarea unei legături carosabile permanente cu Transilvania era urmărită atât din considerente militare, cât și economice. Generalul Gabriel von Splény, primul administrator militar al Bucovinei, considera că un asemenea drum ar fi înlesnit aducerea din țările ereditare habsburgice, îndeosebi de la Viena, a unor mărfuri care puteau fi procurate astfel mai ieftin. Pentru traversarea Carpaților au fost luate în considerare două variante, prin Pasul Rodnei și prin Pasul Bârgăului.
Baronul Karl von Enzenberg cercetase încă din 1773 posibilitatea realizării unei legături carosabile spre Transilvania și considera că ambele trecători puteau fi folosite, preferând însă varianta Pasului Bârgăului. Splény propunea, în schimb, lărgirea și modificarea vechii poteci de călărie care pornea de la confluența pârâului Teșna Împuțită cu râul Dorna, traversa muntele Cucureasa și continua către Pasul Rodnei. În anii 1778–1779, Enzenberg a amenajat pe această direcție un drum de care de la Dorna spre Rodna, prin Valea Teșnei și peste muntele Cucureasa.
În anul 1783, împăratul Iosif al II-lea a hotărât deschiderea Pasului Bârgăului. În consecință, drumul amenajat de Enzenberg spre Rodna a fost abandonat, iar legătura dintre Dorna și Bistrița a fost orientată prin Pasul Bârgăului. Această hotărâre a stabilit direcția legăturii dintre Galiția, Bucovina și Transilvania care avea să fie integrată ulterior în Drumul Carpatin.
Traseul miniatura| Harta comunicațiilor Ducatului Bucovina,1899
La Sneatîn, șoseaua era cunoscută sub denumirea „Drumul Împărătesc” (in ). Aceasta venea dinspre ținutul Colomeea, prin Vovcikivți, Oreleț și Ustea pe Prut, traversa Sneatînul și continua prin Kulaczyn spre Cernăuți.
Din Cernăuți, șoseaua se îndrepta spre sud prin Valea Cosminului (Franzthal) și Tărășeni, ajungând la Siret. De aici continua prin Grănicești, Hatna și Ițcani spre Suceava, apoi prin Stroiești, Ilișești și Păltinoasa până la Gura Humorului. În continuare, drumul urma valea Moldovei prin Frasin, Vama și Câmpulung Moldovenesc, ajungând la Pojorâta, traversa Obcina Mestecănișului spre Iacobeni și continua de-a lungul Bistriței Aurii, până la Vatra Dornei. De aici urma valea Dornei, prin Dorna Candrenilor și Poiana Stampei, până la frontiera de la Priporu Candreni, unde se continua spre Bistrița prin șoseaua Dotzi.
Drumuri conexe Drumul Carpatin constituia axa unei rețele de șosele conexe. Lângă Mămăieștii Vechi se desprindea Șoseaua Podolică spre Zalișciîkî, iar lângă Siret, Șoseaua Sinăuțiului spre punctul vamal de la hotarul Moldovei. La Gura Humorului se racorda Soseaua Hora, venită de la Dubăuți prin Hlinița, Ciudei, Storojineț, Vicovul de Sus, Marginea și Solca. În sectorul montan, de la Vama pornea drumul spre Vatra Moldoviței, deasupra Iacobenilor așa-numita „șosea belgiană” urma Bistrița Aurie prin Cârlibaba și Pasul Știol spre Maramureș, iar la Dorna se desprindea șoseaua Gura Negrii spre hotarul Moldovei.
Rol economic De-a lungul Drumului Carpatin și al căilor care se desprindeau din acesta se aflau mai multe unități industriale cum ar fi mina de fier Iacobeni, care era deja în funcțiune în anul 1784, topitoria de cupru de la Pojorâta, forjele de la Prisaca Dornei, o forjă cu trei vetre de afinare a fierului și un atelier de prelucrare la Bucșoaia, precum și furnalul industriașului Karl Kalitta în Stulpicani, pe pârâul Suha. De la Iacobeni un drum ducea pe Bistrița Aurie până la mina de argint și plumb de la Cârlibaba, iar de la Vama, un alt drum urca pe Valea Moldoviței, spre Vatra Moldoviței, unde funcționau două forje.
Galerie
Note
Bibliografie
Vezi și
DN 17 Drumul Moldovenesc Drumul Tătăresc
Categorie:Carpații Orientali Categorie:Drumuri din județul Suceava Categorie:Drumuri în România Categorie:Drumuri istorice Categorie:Istoria Bucovinei