Biasul de confirmare (numit și bias confirmator, bias în favoarea propriei poziții, sau bias de congenialitate) este tendința de a căuta, interpreta, favoriza și rememora informațiile într-un mod care confirmă sau susține convingerile, valorile sau deciziile anterioare ale unei persoane. Oamenii manifestă acest bias atunci când selectează informații care le susțin opiniile, ignorând informațiile contrare, sau atunci când interpretează dovezile ambigue ca fiind în concordanță cu atitudinile lor existente. Efectul este cel mai puternic în cazul rezultatelor dorite, al subiectelor cu o puternică încărcătură emoțională și al convingerilor profund înrădăcinate. Biasul de confirmare rezultă adesea din automatisme cognitive. Studiile constată în mod repetat că oamenii tind să testeze ideile în mod unilateral, căutând în principal dovezi care susțin ceea ce presupun deja. Cercetările privind expunerea selectivă sugerează, de asemenea, că oamenii diferă în ceea ce privește intensitatea cu care își apără atitudinile, unele persoane fiind mai rezistente la informațiile care contrazic opiniile lor.
Căutarea părtinitoare a informațiilor, interpretarea părtinitoare a acestora și rememorarea părtinitoare au fost invocate pentru a explica patru efecte specifice: polarizarea atitudinilor (atunci când un dezacord se accentuează, deși părțile sunt expuse acelorași dovezi) perseverența convingerilor (atunci când convingerile persistă chiar și după ce dovezile pe care se întemeiau s-au dovedit false) efectul irațional de întâietate (acordarea unei ponderi mai mari informațiilor întâlnite la începutul unei serii) corelația iluzorie (atunci când oamenii percep în mod eronat existența unei asocieri între două evenimente sau situații).
O serie de experimente psihologice desfășurate în anii 1960 a sugerat că oamenii au tendința de a-și confirma convingerile existente. Cercetările ulterioare au reinterpretat aceste rezultate ca manifestând o tendință de a testa ideile în mod unilateral, prin concentrarea asupra unei singure posibilități și ignorarea alternativelor. Printre explicațiile propuse pentru biasurile observate se numără gândirea deziderativă și capacitatea limitată a oamenilor de a procesa informații. O altă explicație propusă este aceea că oamenii manifestă bias de confirmare deoarece evaluează pragmatic costurile unei eventuale erori, în loc să cerceteze problema într-o manieră neutră și științifică.
S-a constatat că deciziile eronate determinate de biasul de confirmare apar într-o gamă largă de contexte politice, organizaționale, financiare și științifice. Aceste biasuri contribuie la supraîncrederea în propriile convingeri și pot menține sau întări convingerile în pofida dovezilor contrare. De exemplu, biasul de confirmare produce erori sistematice în cercetarea științifică bazată pe raționamentul inductiv (acumularea treptată de dovezi favorabile unei ipoteze). În mod similar, un anchetator poate identifica un suspect într-o fază timpurie a unei investigații, după care poate căuta numai dovezi care confirmă această ipoteză, nu și dovezi care ar putea-o infirma. Un medic se poate concentra prematur asupra unui anumit diagnostic într-o fază timpurie a procesului de diagnosticare și apoi poate căuta numai dovezi care îl confirmă. Pe rețelele de socializare, biasul de confirmare este amplificat de utilizarea bulelor de filtrare și a „selecției algoritmice”, prin care utilizatorilor le sunt prezentate cu precădere informațiile cu care este probabil să fie de acord, în timp ce opiniile contrare sunt excluse.
Definiție și context Biasul de confirmare, utilizat anterior ca un „termen-umbrelă”, a fost definit mai precis de psihologul englez Peter Wason drept „preferința pentru informațiile concordante cu o ipoteză în detrimentul informațiilor care o contrazic”.
Biasurile de confirmare sunt efecte care apar în procesarea informațiilor. Ele diferă de ceea ce este denumit uneori efectul de confirmare comportamentală, cunoscut în mod obișnuit drept profeție autoîmplinitoare, în care așteptările unei persoane îi influențează propriul comportament, contribuind astfel la producerea rezultatului așteptat.
Unii psihologi restrâng termenul „bias de confirmare” la selectarea dovezilor care susțin ceea ce o persoană crede deja, concomitent cu ignorarea sau respingerea dovezilor care susțin o concluzie diferită. Alții folosesc termenul într-un sens mai larg, pentru a desemna tendința de a menține convingerile existente atunci când o persoană caută dovezi, le interpretează sau și le reamintește. Biasul de confirmare este rezultatul unor strategii cognitive automate și neintenționate, și nu al unei tentative deliberate de înșelare.
Tipuri Căutarea părtinitoare a informațiilor
Experimentele au constatat în mod repetat că oamenii tind să testeze ipotezele în mod unilateral, căutând dovezi concordante cu ipoteza pe care o susțin în acel moment. În loc să examineze toate dovezile relevante, ei formulează întrebările astfel încât să obțină un răspuns afirmativ care să le susțină teoria. Ei caută consecințele la care s-ar aștepta dacă ipoteza lor ar fi adevărată, în loc să analizeze ce s-ar întâmpla dacă aceasta ar fi falsă. De exemplu, o persoană care folosește întrebări cu răspuns da/nu pentru a identifica un număr despre care bănuiește că este 3 ar putea întreba: „Este un număr impar?” Oamenii preferă acest tip de întrebare, denumit „testare pozitivă”, chiar și atunci când o testare negativă precum „Este un număr par?” ar furniza exact aceeași informație. Totuși, acest lucru nu înseamnă că oamenii caută teste care garantează un răspuns pozitiv. În studiile în care participanții puteau alege fie astfel de pseudoteste, fie teste cu adevărat diagnostice, aceștia le-au preferat pe cele cu adevărat diagnostice.
Preferința pentru testarea pozitivă nu constituie în sine un bias, deoarece aceasta poate avea o valoare informațională ridicată. Totuși, în combinație cu alte efecte, această strategie poate confirma convingeri sau presupoziții existente, indiferent dacă acestea sunt adevărate. În situațiile din viața reală, dovezile sunt adesea complexe și pot indica direcții diferite. De exemplu, diferite opinii contradictorii despre aceeași persoană pot fi susținute fiecare prin concentrarea asupra unui anumit aspect al comportamentului acesteia. Prin urmare, este probabil ca orice căutare de dovezi în favoarea unei ipoteze să aibă succes. O ilustrare a acestui fenomen este modul în care formularea unei întrebări poate modifica semnificativ răspunsul. De exemplu, persoanele cărora li se pune întrebarea „Sunteți mulțumit de viața dumneavoastră socială?” declară un grad mai mare de satisfacție decât cele întrebate „Sunteți nemulțumit de viața dumneavoastră socială?” via
Chiar și o mică modificare a formulării unei întrebări poate influența modul în care oamenii caută informațiile disponibile și, prin urmare, concluziile la care ajung. Acest lucru a fost demonstrat prin intermediul unui caz fictiv privind încredințarea unui copil. Participanții au citit că părintele A era, din mai multe puncte de vedere, moderat de potrivit pentru a prelua îngrijirea copilului. Părintele B prezenta o combinație de caracteristici pozitive și negative pregnante: avea o relație apropiată cu copilul, dar și un loc de muncă ce presupunea absențe îndelungate. Când au fost întrebați „Cărui părinte ar trebui să îi fie încredințat copilul?”, majoritatea participanților l-au ales pe părintele B, căutând în principal atribute pozitive. Totuși, când au fost întrebați „Cărui părinte ar trebui să îi fie refuzată încredințarea copilului?”, aceștia au căutat atribute negative, iar majoritatea au răspuns că părintelui B ar trebui să îi fie refuzată încredințarea, ceea ce implica faptul că acesta ar trebui încredințat părintelui A. via
Studii similare au demonstrat atât modul în care oamenii efectuează o căutare părtinitoare a informațiilor, cât și faptul că acest fenomen poate fi limitat de preferința pentru teste cu adevărat diagnostice. Într-un experiment inițial, participanții au evaluat o altă persoană pe dimensiunea de personalitate introversiune–extraversiune, pe baza unui interviu. Ei au ales întrebările pentru interviu dintr-o listă dată. Atunci când persoana intervievată era prezentată drept introvertită, participanții alegeau întrebări care porneau de la premisa introversiunii, precum „Ce vi se pare neplăcut la petrecerile zgomotoase?”. Atunci când persoana intervievată era descrisă drept extravertită, aproape toate întrebările porneau de la premisa extraversiunii, precum „Ce ați face pentru a anima o petrecere plictisitoare?”. Aceste întrebări tendențioase le ofereau persoanelor intervievate puține posibilități sau chiar nicio posibilitate de a infirma ipoteza formulată despre ele. via Într-o versiune ulterioară a experimentului, participanților li s-au oferit întrebări care porneau într-o măsură mai mică de la o anumită presupoziție, precum „Aveți tendința de a evita interacțiunile sociale?”. Participanții au preferat să pună aceste întrebări cu valoare diagnostică mai mare, manifestând doar un bias slab în favoarea testării pozitive. Acest tipar — o preferință predominantă pentru testele diagnostice și o preferință mai slabă pentru testarea pozitivă — a fost reprodus și în alte studii.
Trăsăturile de personalitate influențează procesele de căutare părtinitoare a informațiilor și interacționează cu acestea. Persoanele diferă în ceea ce privește capacitatea de a-și apăra atitudinile împotriva contestărilor externe, în contextul expunerii selective. Expunerea selectivă apare atunci când persoanele caută informații concordante, și nu discordante, cu propriile convingeri. Un experiment a analizat măsura în care persoanele puteau respinge argumente care le contraziceau convingerile personale. Persoanele cu un nivel ridicat de încredere în sine caută mai ușor informații care le contrazic propria poziție, pentru a construi un contraargument. Acest lucru poate lua forma unui consum de știri din surse cu orientare opusă, în care persoanele caută știri partizane care susțin poziția adversă pentru a putea formula contraargumente. Persoanele cu un nivel scăzut de încredere în sine nu caută informații contradictorii și le preferă pe cele care le susțin propria poziție. Oamenii generează și evaluează dovezile în cadrul argumentării într-un mod părtinitor în favoarea propriilor convingeri și opinii. Nivelurile mai ridicate de încredere în sine reduc preferința pentru informațiile care susțin convingerile personale.
Un alt experiment le-a oferit participanților o sarcină complexă de descoperire a unor reguli, care presupunea deplasarea unor obiecte într-o simulare computerizată. Obiectele de pe ecranul calculatorului se comportau potrivit anumitor legi, pe care participanții trebuiau să le descopere. Astfel, participanții puteau „lansa” obiecte pe ecran pentru a-și testa ipotezele. În pofida numeroaselor încercări efectuate pe parcursul unei sesiuni de zece ore, niciunul dintre participanți nu a reușit să descopere regulile sistemului. În general, aceștia încercau mai degrabă să își confirme ipotezele decât să le infirme și erau reticenți în a lua în considerare alternativele. Chiar și după ce li se prezentau dovezi obiective care le infirmau ipotezele de lucru, ei continuau frecvent să efectueze aceleași teste. Unii dintre participanți au fost instruiți cu privire la modul corect de testare a ipotezelor, însă aceste instrucțiuni nu au avut aproape niciun efect.
Interpretarea părtinitoare a informațiilor
Biasurile de confirmare nu se limitează la colectarea dovezilor. Chiar dacă două persoane dispun de aceleași informații, modul în care le interpretează poate fi părtinitor.