Regina Maria I a Angliei a murit la 17 noiembrie 1558, la Palatul St. James din Westminster. Avea 42 de ani.Philip Lindley, 'Mary Tudor', Anthony Harvey & Richard Mortimer, The Funeral Effigies of Westminster Abbey (Boydell, 1994), p. 55. Maria a fost înmormântată în Abația Westminster la 14 decembrie.Thomas Hearne, De rebus Britannicis collectanea, vol. 5 (London, 1774), p. 308
Camera Privată
Potrivit lui Jane Dormer, Maria a venit la Westminster de la Palatul Hampton Court la sfârșitul lunii august. Ea a întrebat-o pe Dormer dacă se vindecase de boala sa, o formă de febră asemănătoare gripei, numită „febră cuartană”, iar Dormer i-a răspuns că se simțea bine.John Edwards, Mary I: England's Catholic Queen (Yale, 2011), p. 325. Maria i-a răspuns: „Eu nu”.Mary Jean Stone, History of Mary I, Queen of England (London, 1901), p. 465E. Estcourt & Joseph Stevenson, Life of Jane Dormer by Henry Clifford (London, 1877), p. 69
La 28 octombrie, Maria a adăugat un codicil testamentului său, în prezența medicului Thomas Wendy și a altor martori, prin care indica faptul că sora sa vitregă, Elisabeta, avea să-i fie succesoare.John Edwards, Mary I: England's Catholic Queen (Yale, 2011), p. 327: Robert Tittler & Judith Richards, The Reign of Mary I (Routledge, 2014), pp. 91, 112.Fredrick Madden, Privy Purse Expenses of the Princess Mary (London: William Pickering, 1831), pp. clxv, clxix, cci-ccv La căpătâiul reginei bolnave se afla o veche slujitoare, camerista Edith Brediman.Index of Additions to the Manuscripts in the British Museum (London, 1849), p. 59: British Library Add MS 6362 f.40. Natura ultimei boli a Mariei este incertă.Sarah Duncan, Mary I: Gender, Power, and Ceremony in the Reign of England's First Queen (Palgrave Macmillan, 2012): David Loades, Mary Tudor: A Life (Oxford: Basil Blackwell, 1989), pp. 310–311: Frederick Madden, Privy Purse Expenses of the Princess Mary (London: William Pickering, 1831), pp. clxv-clxvi.
La un deceniu după moartea ei, Richard Grafton a scris că pierderea Calaisului în fața francezilor ar fi provocat o stare de depresie, „o tristețe lăuntrică”, care ar fi făcut-o să cedeze în fața unei febre răspândite în acea perioadă.Richard Grafton, Chronicle at Large, vol. 2 (London, 1809), p. 566. Potrivit scriitorului John Foxe, slujitorii ei Susan Clarencieux și un anume „domn Ryse” ar fi auzit-o pe Maria regretând pierderea Calaisului. Foxe susținea că aflase acest lucru de la prietenii lui Ryse,Stephen Cattley & George Townsend, The Acts and Monuments of John Foxe, 8 (London, 1839), p. 625A. F. Pollard, Tudor Tracts (Westminster, 1903), p. 332 însă relatarea a fost respinsă drept „bârfă de curte”.Gonzalo Velasco Berenguer, Habsburg England: Politics and Religion in the Reign of Philip I (Brill, 2023), p. 5.
Identitatea „domnului Ryse” este incertă. S-a sugerat că presupusa sursă a lui Foxe ar fi fost Lady Mansel, soția lui Rice Mansel,David Loades, Intrigue and treason: the Tudor court, 1547-1558 (Longman, 2004), p. 217. care a murit în septembrie 1558.Edward Phillipps Statham, History of the Family of Maunsell, Mansell, Mansel (London, 1917), p. 334 Ușierul curții John Norris menționa un „domn Rice” printre gentilomii Camerei Private a reginei, acesta figurând și în registrul darurilor din 1557. Era vorba despre William Rice, soțul Barbarei Ryce, una dintre cameristele reginei. David și Beatrice ap Rice se numărau, de asemenea, printre slujitorii Mariei.Calendar of Patent Rolls, 1553–1554 (London, 1937), p. 53: Antiquarian Repertory, 4 (London, 1809), p. 651: John Nichols, lllustrations of the manners and expences of antient times in England (London, 1797), p. 25
După moartea Mariei, survenită dimineața, la scurt timp după liturghie, inelul purtat la încoronarea sa i-a fost dus Elisabetei la Hatfield House.John Edwards, Mary I: England's Catholic Queen (Yale, 2011), p. 332. Se spune că Nicholas Throckmorton a fost cel care a informat-o pe Elisabeta despre moartea surorii sale.Elizabeth Norton, England's Queens (Amberley, 2001), p. 174. Potrivit unui poem,John Gough Nichols, The legend of Sir Nicholas Throckmorton, or Throckmorton's Ghost (London, 1874), p. 36 verse 141. acesta i-ar fi adus drept semn un alt inel dintre bijuteriile Mariei, decorat cu email negru și folosit drept inel de cununie.Agnes Strickland, Lives of the Queens of England, vol. 3 (London, 1864), pp. 101-102: Susan Groag Bell, The Lost Tapestries of the City of Ladies: Christine de Pizan's Renaissance Legacy (University of California Press, 2004), p. 39. În 1559, Blanche Parry consemna că Elisabeta deținea un inel cu rubin trimis de Maria drept semn.Ruth Elizabeth Richardson, Mistress Blanche: Queen Elizabeth I's Confidante (Logaston Press, 2018), p. 71.
Trupul Mariei a fost îmbălsămat cu mirodenii și sigilat într-un sicriu de plumb. Inima sa a fost așezată într-un sicriu separat, „acoperit cu catifea și ferecat cu argint”.Sydney Anglo, Spectacle Pageantry and Early Tudor Policy (Oxford: Clarendon Press, 1969), p. 346. Ulterior s-a afirmat că documente de stat și registre importante aflate în camera Mariei au fost distruse deoarece au fost folosite la confecționarea pânzei cerate în care i-a fost învelit trupul.David Loades, Mary Tudor: A Life (Oxford: Basil Blackwell, 1989), p. 312.
Sicriul a fost depus pentru priveghi pe o masă acoperită cu țesătură de aur, în Camera Privată a palatului. Încăperea fusese drapată cu pânză neagră și decorată cu scuturi heraldice purtând însemnele Mariei și stemele reunite ale acesteia și ale lui Filip al II-lea al Spaniei, precum și stema reginei înconjurată de însemnele Ordinului Jartierei.Sarah Duncan, Mary I: Gender, Power, and Ceremony in the Reign of England's First Queen (Palgrave Macmillan, 2012), p. 171. Câteva dintre doamnele sale de onoare au vegheat zi și noapte până la 10 decembrie, când sicriul a fost mutat în capela palatului. Margaret Douglas, contesă de Lennox a îndeplinit rolul de principală îndoliată.Thomas Hearne, De rebus Britannicis collectanea, vol. 5 (London, 1774), p. 310
În Franța, Maria Stuart, regină consort a Franței, a purtat haine albe de doliu pentru Maria I, obicei cunoscut sub denumirea franceză dueil blanc („doliu alb”). Acest gest sugera că se considera succesoarea Mariei.Alexander Wilkinson, Mary Queen of Scots and French Public Opinion (Palgrave Macmillan, 2004), p. 48.
Capela Palatului St. James
Capela a fost și ea drapată cu pânză neagră și decorată cu însemne heraldice, asemenea Camerei Private. Sicriul a fost așezat pe un catafalc bogat decorat cu lumânări. În partea superioară a acestuia, susținută de șase stâlpi, se afla o draperie asemănătoare baldachinului unui pat, pe care era înscrisă cu litere de aur o deviză, „cuvântul reginei”. Trupul a fost adus în capelă în cadrul unei ceremonii oficiate de patru episcopi, la care a participat corul Capelei Regale. După ceremonie, membrii aristocrației veniți în doliu au participat la o „mare cină”. Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu o „veghe solemnă” asupra trupului. Duminică a fost celebrat un recviem.Thomas Hearne, De rebus Britannicis collectanea, vol. 5 (London, 1774), pp. 309-11.John Gough Nichols, Diary of Henry Machyn (London: Camden Society, 1848), p. 181
Abația Westminster
Trupul a fost transportat cu un car la Abația Westminster marți, 13 decembrie, după cină. Pe car se afla o efigie în mărime naturală a Mariei,Sarah Duncan, Mary I: Gender, Power, and Ceremony in the Reign of England's First Queen (Palgrave Macmillan, 2012), p. 172. posibil sculptată de Niccolò da Modena și pictată de Nicholas Lizard. Efigia s-a păstrat, însă nu pare a fi de o calitate deosebită.Philip Lindley, 'Mary Tudor', Anthony Harvey & Richard Mortimer, The Funeral Effigies of Westminster Abbey (Boydell, 1994), p. 56. Membrele sale sunt articulate, ceea ce facilita îmbrăcarea și permitea așezarea în poziții diferite.Christina Faraday, Tudor Liveliness (Yale, 2023), p. 35. Unele relatări ale funeraliilor denumesc efigia „reprezentare” sau „prezentare”. Aceasta era îmbrăcată în veșminte de ceremonie din catifea purpurie, purta o coroană și ținea globul cruciger și sceptrul, iar degetele îi erau împodobite cu numeroase inele.Francis Sandford, A genealogical history of the kings of England, and monarchs of Great Britain (London, 1677), p. 480 TNA SP Domestic Elizabeth vol. 1 no. 32 (SP 12/1 f.74).John Gough Nichols, Diary of Henry Machyn (London: Camden Society, 1848), p. 182
A urmat un cortegiu funerar. Principala îndoliată era Margaret Douglas, contesă de Lennox.Sarah Duncan, Mary I: Gender, Power, and Ceremony in the Reign of England's First Queen (Palgrave Macmillan, 2012), p. 172: Morgan Ring, So High A Blood: The Life of Margaret, Countess of Lennox (Bloomsbury, 2017), p. 139. Contesele de Oxford, Worcester, Huntingdon și Bristol o urmau călare.Thomas Hearne, De rebus Britannicis collectanea, vol. 5 (London, 1774), p. 316 Apoi venea un car tras de patru cai, în care se aflau vicontesa Montague, Lady Clinton, Lady Morley și baroneasa Dacre de Sud, urmat de alte patru doamne călare, un alt car și încă un grup de patru călărețe: Lady Cornwallis, Lady Jerningham, Lady Petre și Jane Dormer. Un al treilea car le transporta pe doamnele din camera reginei: Susan Clarencieux, Sibille Penne, fostă doică a lui Eduard al VI-lea, Mistress Tynnes și Mistress Southwell. Celelalte doamne de onoare, slujitoare și cameriste, toate îmbrăcate în negru, urmau călare.Thomas Hearne, De rebus Britannicis collectanea, vol. 5 (London, 1774), p. 317.Joseph Stevenson, Calendar State Papers Foreign Elizabeth, 1559–1560 (London, 1865), pp. cxvi–cxxviii.
În abație se afla un alt catafalc, decorat cu deviza „Dieu et mon droit” („Dumnezeu și dreptul meu”). Pictorul Nicholas Lizard a realizat pentru acesta o cupolă cu reprezentări ale celor patru evangheliști.Sarah Duncan, Mary I: Gender, Power, and Ceremony in the Reign of England's First Queen (Palgrave Macmillan, 2012), p. 173: Philip Lindley, 'Mary Tudor', Anthony Harvey & Richard Mortimer, The Funeral Effigies of Westminster Abbey (Boydell, 1994), p. 55. Maria a fost înmormântată în partea de nord a Capelei lui Henric al VII-lea la 14 decembrie, după un recviem. Predica funebră a fost rostită de John White, episcop de Winchester.Thomas Hearne, De rebus Britannicis collectanea, vol. 5 (London, 1774), pp. 318, 320.Fredrick Madden, Privy Purse Expenses of the Princess Mary (London: William Pickering, 1831), pp. clxvi-clxvii Dregătorii curții și-au rupt bastoanele sau vergelele însemnând funcțiile deținute și le-au aruncat în mormânt.David Loades, Mary Tudor: A Life (Oxford: Basil Blackwell, 1989), p. 313.
Monument Iacob I a dispus construirea unui monument care comemorează mormintele Mariei și surorii sale Elisabeta I, purtând inscripția latină Regno consortes et urna hic obdormimus Elizabetha et Maria sorores in spe resurrectionis („Părtașe atât la tron, cât și la mormânt, aici dormim noi, surorile Elisabeta și Maria, în nădejdea învierii”).Anne McLaren, "Memorializing Mary and Elizabeth", Alice Hunt and Anna Whitelock, Tudor Queenship: The Reigns of Mary and Elizabeth (Palgrave Macmillan, 2010), p. 12: Linda Porter, Mary Tudor: The First Queen (Piatkus, 2009), p. 410: Fredrick Madden, Privy Purse Expenses of the Princess Mary (London: William Pickering, 1831), pp. clxv-clxvi.
Note
Legături externe Funeraliile reginei Maria I – primă prezentare (Beyond Shakespeare Exploring Session): istorici discută fastul ceremonial al funeraliilor Maria I: Abația Westminster Mariana Brockmann, „Mischievous Marys: Rituals of Queenship in Sixteenth-century England and Scotland”, teză de doctorat, Royal Holloway, Universitatea din Londra, 2017, capitolul 4
Categorie:1558 Categorie:Secolul al XVI-lea în Anglia Categorie:Funeralii de stat Categorie:Westminster Abbey Categorie:Istoria Angliei Categorie:Istoria Regatului Unit Categorie:Monarhia engleză