Pacificarea de la Seghedin (cunoscută și ca Pactul de împăciuire româno-maghiar sau Proiectul de pacificare româno-ungar) a fost o înțelegere politică și militară semnată la 2 iulie/14 iulie 1849 în orașul Seghedin (în maghiară Szeged), între reprezentanții emigrației revoluționare române și guvernatorul Ungariei, Lajos Kossuth, în faza finală a Revoluției de la 1848-1849.

Acordul urmărea încetarea ostilităților dintre forțele revoluționare maghiare și cele românești din Transilvania, precum și unirea eforturilor militare împotriva intervenției trupelor imperiale austriece și țariste ruse.

Context istoric În timpul evenimentelor din 1848-1849, neînțelegerile privind statutul Transilvaniei și recunoașterea drepturilor naționale și sociale ale românilor au condus la un conflict armat civil între trupele revoluționare maghiare conduse de Kossuth și legiunile românești organizate în Munții Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu.

În fața intervenției militare comune a Imperiului Austriac și a Imperiului Rus (în baza principiilor Sfintei Alianțe), o serie de fruntași revoluționari români au încercat să medieze o reconciliere româno-maghiară. După negocierile inițiate de deputatul Ioan Dragoș, revoluționarii pașoptiști Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac au purtat tratative în Munții Apuseni cu Avram Iancu și ceilalți conducători români, deplasându-se ulterior la Seghedin, unde se refugiase guvernul ungar.

În vara anului 1849, Kossuth l-a numit Guvernator al Transilvaniei pe generalul Karlo Knezić, cu scopul de a reinstaura controlul maghiar în regiune. Knezić nu și-a îndeplinit însă funcția, nici măcar formal, deoarece armatele imperiale austriece și ruse avansau, alegând să rămână în serviciul militar, ceea ce i-a determinat pe liderii maghiari să caute o soluție politică la problema naționalităților.

Prevederi și semnificație

La 14 iulie 1849, Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac, din partea română, și Lajos Kossuth și premierul maghiar Bertalan Szemere, ca reprezentanți ai părții maghiare, au semnat documentul intitulat „Pactul de Pacificare”.

Principalele aspecte ale înțelegerii au inclus: Recunoașterea unor drepturi naționale pentru românii din Ungaria și Transilvania, deși documentul menținea poziția ungară privind uniunea Transilvaniei cu Ungaria. Menționarea, pe cale diplomatică și politică, a numelui de „România” într-un act oficial cu aproape un deceniu înainte de Unirea Principatelor Române din 1859. Încheierea unui act adițional prin care se stipula constituirea unei legiuni românești care să lupte alături de armata revoluționară ungară împotriva forțelor austro-ruse.

Parlamentul maghiar a ratificat, la 28 iulie 1849, Rezoluția Naționalităților, care includea: dreptul la folosirea limbii materne în administrația locală; dreptul la educație în limba maternă; autonomie totală pentru bisericile ortodoxe și greco-catolice; folosirea limbii materne în tribunale și procese; Garda Națională: în zonele unde maghiarii erau minoritari, comunitățile etnice non-maghiare își puteau forma propriile batalioane, funcționând în limba maternă.

Urmări Pactul de pacificare a fost semnat într-o fază mult prea târzie a conflictului pentru a mai putea schimba raportul de forțe de pe front, iar Avram Iancu a refuzat să lupte de partea ungurilor, alegând neutralitatea. La 1 august/13 august 1849, armata maghiară a capitulat în urma confruntării de la Șiria (lângă Arad), marcând înfrângerea definitivă a revoluției maghiare.

După înăbușirea mișcărilor revoluționare, în Transilvania și în întregul imperiu a fost instaurat regimul absolutist habsburgic, promovat de ministrul de interne Alexander von Bach, autoritățile imperiale trecând la măsuri represive severe (inclusiv execuția celor 13 generali maghiari – printre care și Knezić, menționat anterior – la Arad în toamna anului 1849) și la reorganizarea administrativă centralizată sub conducere militară.

Memorie și comemorare În anul 1998, la împlinirea a 150 de ani de la eveniment, Primăria Seghedin a amplasat o placă comemorativă în Piața Klauzál din centrul municipiului Seghedin, pe clădirea în care s-au desfășurat negocierile dintre Nicolae Bălcescu și Lajos Kossuth. În iulie 2024, cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la semnarea pactului, Consulatul General al României la Seghedin și asociațiile comunității românești din Ungaria au organizat ceremonii comemorative și conferințe istorice dedicate momentului reconcilierii pașoptiste.

Note

Categorie:Revoluția Maghiară din 1848-1849 Categorie:Istoria României Categorie:1849 în politică Categorie:Istoria Transilvaniei