Partea întunecată a legii (titlu originar दृश्यम्, Drishyam – în traducere directă „Vedere” sau „Viziune”) este un film thriller în limba hindi din 2015, regizat de și produs de și . Este un remake al cu același nume din 2013. Rolurile principale au fost jucate de , , , , Mrunal Jadhav, , , Prasanna Ketkar și .

Filmul a fost lansat la 31 iulie 2015, iar în China în 2022. A avut succes atât critic cât și comercial. O continuare, intitulată , a fost lansată în 2022.

Intriga Vijay Salgaonkar este un orfan care a abandonat școala în clasa a patra. Acum este un mic antreprenor a cărui afacere este un serviciu de televiziune prin cablu în Goa. Este căsătorit cu Nandini și are două fiice: Anju, fiica cea mare, adoptivă, și Anu, fiica cea mică. Singurul lui hobby, în afară de familie, este vizionarea de filme.

În timpul unei tabere școlare, un coleg al lui Anju o filmează pe ascuns în baie. Adolescentul, Sameer „Sam” Deshmukh, este fiul inspectoarei generale de poliție Meera Deshmukh. Sam folosește videoclipul pentru a o șantaja pe Anju cerându-i favoruri sexuale. Într-o noapte, el pătrunde în casa ei, dar este văzut de Nandini, mama fetei, care îl imploră să șteargă videoclipul și să o lase în pace pe Anju. El este de acord cu condiția că Nandini va face sex cu el. Anju încearcă să smulgă telefonul din mâna lui Sam și în urma altercației în lovește pe acesta la cap, impactul dovedindu-se a fi fatal. Anju și Nandini îngroapă cadavrul lui Sam într-o groapă de compost, iar Anu, fiica mai mică, vede pe ascuns acest lucru.

A doua zi dimineață, când Vijay ajunge acasă, află de la Nandini despre tragedia nocturnă și pune la cale o modalitate de a-și salva familia de pușcărie. „Viziunea” lui („drishyam”) este să creeze un alibi pentru toată familia lui cu scopul de a mușamaliza crima. Astfel, ei se pornesc într-o excursie la Panaji pentru a asista la o predică religioasă care se petrecuse în ziua incidentului, pe care, bineînțeles, o ratează pentru că ajung cu o zi mai târziu. Ei întreprind aceeași călătorie o săptămână mai târziu și interacționează cu aceleași persoane, convingându-i subtil că prima lor vizită avusese loc în ziua crimei. Apoi, Vijay ia telefonul lui Sam și îi aruncă mașina într-un lac, lucru observat de subinspectorul Laxmikant Gaitonde, care are pică față de Vijay.

Meera, mama lui Sam, dându-și seama că fiul ei a dispărut, deschide o anchetă. Ea îi suspectează imediat pe Vijay și familia lui și îi cheamă la interogatoriu. Vijay și familia lui își pregătiseră din timp explicațiile privind alibiul lor. Când sunt interogați individual, toate mărturiile lor coincid. Meera îi chestionează și pe proprietarii localurilor cu care Vijay interacționase în timpul călătoriei sale. Declarațiile lor dovedesc alibiul lui Vijay. Într-o înregistrare video de pe o cameră de securitate, Vijay se află la un bancomat din Panaji în ziua crimei, ceea ce la fel dovedește alibiul și servește drept probă. Meera își dă seama că Vijay i-a manipulat pe martori să mintă și că a falsificat înregistrarea video.

Meera dispune arestarea tuturor membrilor familiei, iar subalternul ei Gaitonde îi torturează. În același timp, Meera află de la un prieten al lui Sam despre videoclip și șantajul pe care Sam l-a comis. Când Gaitonde o amenință pe micuța Anu că o va lovi, ea, de frică, dezvăluie adevărul și îi divulgă locul unde a fost înmormântat Sam. Polițiștii încep imediat să sape în groapa de compost, dar găsesc doar rămășițele unui vițel. La fața locului se adună o mulțime curioasă, iar Vijay le declară că Gaitonde a lovit-o pe Anu. Ca reacție, Gaitonde încearcă să-l atace pe Vijay, dar este oprit de gloata furioasă.

În urma incidentului, Gaitonde este suspendat, iar Meera își dă demisia. Meera și soțul ei, Mahesh, îl cheamă pe Vijay și îi cer iertare pentru comportamentul pervers al lui Sam. De asemenea, ei dezvăluie că vor locui cu fratele Meerei la Londra. Ei îi cer lui Vijay, ca de la părinte la părinte, să dezvăluie adevărul din spatele dispariției fiului lor, la care Vijay sugerează că l-ar fi ucis aievea dacă ar fi avut ocazia, pentru că ar face orice să-și proteja familia; în cele din urmă, Vijay și-a cerut iertare.

Vijay este chemat să semneze într-un registru la noua secție de poliție. În timp ce iese din secție, sunt prezentate flashback-uri cu Vijay ieșind din aceeași secție de poliție când se afla în construcție în noaptea morții lui Sam, ceea ce sugerează că a îngropat cadavrul lui Sam chiar sub clădirea respectivă.

Distribuție miniatura|Saran, Devgn și Tabu promovând filmul în iulie 2015

Producție Casting În noiembrie 2014, a apărut știrea că va juca în remake-ul în limba hindi al filmului din 2013 și că noul film va fi produs de Viacom 18 Motion Pictures în asociere cu Panorama Studios și va fi regizat de Nishikant Kamat. Rolul jucat de în filmul original i-a fost încredințat lui Tabu, iar rolul soției protagonistului i-a fost atribuit lui Shriya Saran.

Filmări Filmările principale erau programate să înceapă în februarie 2015. Devgn era în Canada pentru a filma scene de iarnă ale filmului său , dar în condițiile în care era prea puțină zăpadă el s-a văzut nevoit să amâne acele filmări și să se întoarcă în India pentru a începe lucrul la Partea întunecată a legii. Prima parte a filmărilor a început la 13 martie 2015 în Goa și s-a încheiat la 1 aprilie. A doua parte a început în aprilie 2015. Primele cadre din film au fost dezvăluite public la 29 mai 2015.

Chestiuni juridice La anunțul remake-ului în hindi, producătoarea a trimis o notificare legală autorilor filmului în malayalam. Kapoor a achiziționat drepturile cinematografice ale cărții autorului japonez , , și a argumentat că Drishyam din 2013 este o adaptare cinematografică a romanului respectiv, dar drepturile îi aparțineau ei. Regizorul și scenaristul filmului din 2013, , a negat că filmul său ar fi o adaptare sau o copie a romanului japonez.

Partea întunecată a legii a beneficiat de regim scutit de taxe în Uttar Pradesh.

Coloană sonoră Coloana sonoră a fost compusă de , iar versurile au fost scrise de . Cântecul intitulat „Carbon Copy”, interpretat de , a fost lansat la 7 iulie 2015, iar a achiziționat drepturile muzicale. Albumul cu coloana sonoră a fost lansat la 17 iulie 2015.

Recepție Box office Către sfârșitul celei de-a cincea săptămâni pe marile ecrane, filmul a încasat aproximativ 757 milioane de rupii indiene (7,9 milioane de dolari americani), iar în total 919,7 milioane de rupii (13 milioane de dolari), În afara țării, filmul a încasat 155 milioane de rupii sau 1,6 milioane de dolari în șapte săptămâni. Către vara anului 2016, încasările totale la nivel mondial au atins 1,1 miliarde de rupii (11 milioane de dolari).

În 2022, filmul a fost lansat în China, încasând 30.000 de dolari americani în seara premierei și 4,05 milioane de dolari pe durata rulării; către acea vreme, încasările la nivel mondial ale filmului ajunseseră la 1,47 de miliarde de rupii.

Critică Partea întunecată a legii a primit recenzii pozitive din partea criticilor.

Subhash K. Jha a acordat patru stele și jumătate din cinci, declarând: „Drishyam, filmul lui Nishikant Kamat, este un câștigător absolut. Este un remake de o rezonanță remarcabilă și o experiență unică, independentă.” Suchitra Bajpai Chaudhary de la a acordat, la fel, patru stele și jumătate din cinci și a declarat: „În poveste toate firele sunt legate; fiecare personaj, fiecare situație este bine planificată și vizualizată la perfecție. Coloana sonoră este evocatoare, deși una din melodii, cea care evidențiază trauma personajelor, pare extrem de generică.” Martin D'Souza de la Glamsham a acordat filmului patru stele din cinci, adăugând: „Drishyam este un thriller polițist perfect, cu destule momente în care îți îngheață inima de suspans. Acțiunea se petrece într-un sat fictiv numit Pondolim, în nordul statului Goa. Ceea ce este satisfăcător la întregul scenariu este că ceea ce face Vijay pe ecran este ceea ce ai face și tu pentru familia ta. Nimic mai puțin; la urma urmei, familia este tot ce avem!” Meena Iyer de la a acordat filmului patru din cinci stele, descriindu-l drept „o dramă de suspans cu un final palpitant”. Iyer a criticat alegerile de distribuție pentru o parte din familia Salgaonkar, dar a lăudat interpretările lui Devgn și Tabu: „Ajay, care este victima aici, strălucește în rolul său de tată protector... Tabu [este] remarcabilă în rol de prădător.”

a acordat filmului patru din cinci stele: „Nu există niciun moment în film care să pară întârziat... Cât despre scenariul tensionat (Upendra Sidhye), acesta continuă să se joace cu mintea ta tot timpul. Știi ce s-a întâmplat cu adevărat, dar oricum începi să crezi în iluzie.” Rohit Vats de la a acordat filmului trei stele și jumătate din cinci, descriindu-l ca fiind „Uimitor, captivant, cutremurător, șocant, captivant”. Vats a lăudat filmul pentru succesul său ca thriller de suspans. a scris: „Punctul culminant este pur și simplu minunat și merită anticipat și vizionat. Din punct de vedere al jocului actoricesc, Ajay este foarte bun, la fel ca și Tabu. Shriya și fiicele au jucat, de asemenea, genial și și-au reprezentat perfect personajele. Regia și scenariul filmului sunt foarte bune, iar muzica este ok. Aș spune că filmul trebuie vizionat.”

a acordat remake-ului două stele și jumătate din cinci, acuzând neajunsuri în „chimia” dintre cuplul protagonist. Jocul lui Devgan a fost descris ca „șchiopătat”, iar cel al lui Tabu ca părând uneori rigid.Drishyam review: This Ajay Devgn film could have been better if it had been tighter . Raja Sen de la i-a acordat filmului o notă de două stele și jumătate din cinci, menționând că începutul acestuia are un ritm „mult prea lejer”.Review: Drishyam is a depressingly ordinary film – Rediff.com Movies . Sen l-a descris pe personajul lui Tabu, inspectoarea Nair, ca fiind un „superstar neașteptat”, dar, per total, a considerat că „filmul este scris stângaci, cu dialoguri care sună rigid”.

Continuări În urma succesului filmului în limba malayalam , Panorama Studios a achiziționat drepturile de remake în mai 2021, intitulat la fel . Sequel-ul fost lansat la 18 noiembrie 2022, cu o distribuție similară în care au revenit Ajay Devgn, Tabu, Shriya Saran, Ishita Dutta, Mrunal Jadhav și Rajat Kapoor, alături de noul coleg de platou . A treia și ultima parte, intitulată Drishyam 3, va fi lansată la 2 octombrie 2026.

Note

Legături externe

Categorie:Filme dramatice din 2015 Categorie:Filme indiene din 2015