Fiodor Arturovici Keller (; ; ), supranumit „prima sabie a Rusiei", a fost un comandant militar rus, general de cavalerie din 1917. A fost decorat cu Ordinul Sfântului Gheorghe de clasele a III-a și a IV-a, a participat la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878 și s-a remarcat în Primul Război Mondial. Monarhist, a devenit în 1918 unul dintre conducătorii Mișcării Albe din sudul Rusiei. În același an a fost ucis de forțele petliuriste în timpul revoltei împotriva hatmanului.
Biografie Provenea din nobilimea ereditară a guberniei Smolensk. S-a născut la Kursk, într-o familie nobiliară de origine germană, aparținând familiei comitale Keller, cu ramuri în Prusia și Imperiul Rus. Era de confesiune luterană. A fost fiul generalului rus Artur Fiodorovici Keller și văr cu contele Fiodor Eduardovici Keller, erou al Războiului Ruso-Japonez.
Serviciul militar După absolvirea a șapte clase ale pensionului pregătitor al Școlii de Cavalerie Nicolaevski, Fiodor Keller s-a înrolat în august 1877, fără știrea părinților, ca voluntar de categoria a II-a. La 1 septembrie același an a fost încadrat ca soldat în Regimentul 1 de Dragoni de Gardă „Moscova” al Majestății Sale, împreună cu care a fost trimis pe teatrul european de operațiuni al Războiului Ruso-Turc.
A participat la luptele din Balcani. Regimentul său a făcut parte din detașamentul de la Călărași, îndreptat împotriva cetății Silistra, și din detașamentul de la Oltenița, îndreptat împotriva cetății Turtucaia. În noiembrie 1877, regimentul a trecut Dunărea la Turnu Măgurele și s-a alăturat trupelor implicate în asediul Plevnei. După cucerirea orașului, Keller a participat la înaintarea prin Loveci și Selvi spre Gabrovo, unde regimentul a intrat în detașamentul general-locotenentului Fiodor Radețki, care apăra Șipka. După traversarea Munților Balcani, a participat la 28 decembrie 1877 la Bătălia de la Șeinovo și la luptele de la Șipka. În timpul înaintării spre Adrianopol, a luptat la Tîrnov, Semenli, Herianlî, Lüleburgaz și Ceanlu.
Pentru meritele și curajul demonstrate în luptă a fost decorat cu Însemnul Ordinului Militar de clasele a IV-a, pentru Șeinovo, și a III-a, pentru luptele de la Tîrnov și Semenli.
După promovarea examenului de ofițer la Școala de Iuncheri de Cavalerie din Tver, la 31 martie 1878 a fost înaintat la gradul de praporșcic.
În 1880 a fost transferat din Regimentul 1 de Dragoni de Gardă „Moscova” în Regimentul 18 de Dragoni Kliastițki, redenumit în 1907 Regimentul 6 Husari Kliastițki, în care a servit timp de 14 ani. În februarie 1881 a fost avansat la gradul de locotenent, iar în iunie 1884 la cel de ștabs-rotmistru. Timp de cinci luni și jumătate a fost adjutant al regimentului, iar din 3 martie 1886 a comandat un escadron, exercitând această funcție în total timp de șase ani și șapte luni.
În februarie 1887 a fost avansat la gradul de rotmistru. În anii 1888-1889 a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Cavalerie, pe care le-a absolvit cu calificativul excelent.
La 26 februarie 1894, „pentru merite în serviciu”, a fost avansat locotenent-colonel și transferat în Regimentul 24 de Dragoni Lubenski din Chișinău, unde, începând cu 25 iulie 1897, a îndeplinit funcția de ajutor al comandantului regimentului pentru instrucție și operațiuni.
În aprilie 1901 a fost transferat în Regimentul 23 de Dragoni Voznesenski, iar la 2 mai același an, „pentru merite în serviciu”, a fost avansat la gradul de colonel și numit comandant al Divizionului de Cavalerie Crimeean din Simferopol. A rămas în această funcție până la 27 noiembrie 1903, când a fost transferat la Regimentul 11 de Dragoni Harkov, cantonat la Białystok.
La 16 februarie 1904 a fost numit comandant al Regimentului 15 de Dragoni Alexandria, cantonat la Kalisz.
thumb|left|250px|Știre despre atentatul împotriva lui Keller în ziarul Otago Daily Times din Noua Zeelandă
În 1905 a îndeplinit temporar funcția de guvernator general al Kaliszului, în timpul reprimării tulburărilor produse în contextul Revoluției Ruse din 1905. A devenit cunoscut pentru o serie de măsuri represive dure: a ordonat biciuirea unor deținuți politici pentru o tentativă de revoltă și arestarea procurorului care eliberase un agitator reținut la ordinul lui Keller.
În timpul unei zile de tulburări, când piața era ocupată de greviști, iar escadroanele Regimentului Alexandria se aflau pregătite în curtea comandamentului, cineva din mulțime a aruncat o piatră spre Keller. Arătând spre escadroanele sale, acesta ar fi strigat: „Vezi ce se află în spatele meu? Plecați de aici!”. Mulțimea s-a dispersat. Keller era profund detestat de o parte a locuitorilor din Kalisz și a fost condamnat la moarte de organizația de luptă a Partidului Socialist Polonez.
Primul atentat împotriva sa, la 19 aprilie 1906, a eșuat. În timp ce Keller ieșea cu trăsura din curtea comandamentului regimentului, un revoluționar ieșit dintr-un magazin de mobilă a aruncat asupra sa o bombă învelită într-un ziar. Keller a prins bomba înainte să explodeze, a așezat-o pe banchetă și a pornit cu revolverul în urmărirea atacatorului.
La 8 mai 1906, o bombă încărcată cu schije a fost aruncată sub picioarele calului său, în timp ce se întorcea de la exercițiile regimentului împreună cu ofițerii săi. Keller a suferit o comoție gravă, iar piciorul i-a fost străpuns de numeroase schije. Potrivit primului său biograf, în ciuda durerii intense, Keller și-a păstrat calmul și a continuat să dea ordine, împiedicând astfel militarii, indignați de atentat, să devasteze cartierul evreiesc. În urma rănilor a rămas șchiop pentru tot restul vieții, în picior fiind găsite până la 40 de fragmente.
După însănătoșire, la 6 noiembrie 1906, a fost numit comandant al Regimentului de Dragoni al Gărzii Imperiale.
În martie 1907 a fost numit adjutant al împăratului Nicolae al II-lea, păstrându-și totodată funcția de comandant. La 30 iulie același an a fost avansat, „pentru merite în serviciu”, la gradul de general-maior, fiind confirmat la comanda Regimentului de Dragoni al Gărzii Imperiale și inclus în suita împăratului.
La 14 iunie 1910 a fost numit comandant al Brigăzii 1 a Diviziei de Cavalerie Caucaziene, iar la 25 februarie 1912 a primit comanda Diviziei 10 Cavalerie.
La 14 aprilie 1913 a fost avansat general-locotenent și confirmat în funcția de comandant al Diviziei 10 Cavalerie.
Primul Război Mondial thumb|left|250px|Keller, în prim-plan, și Nicolae al II-lea pe Frontul de Sud-Vest
În iulie 1914, contele Keller a plecat pe Frontul de Sud-Vest în fruntea Diviziei 10 Cavalerie, care a fost inclusă în Armata a 3-a comandată de generalul Nikolai Ruzski. La 8 august 1914, în Bătălia de la Iaroslavîți, a învins Divizia 4 Cavalerie austro-ungară.
În timpul Bătăliei Galiției a organizat urmărirea inamicului și, la 31 august/13 septembrie, a capturat la Iavoriv 500 de prizonieri și șase tunuri. La 17 martie 1915 a atacat, atât călare, cât și pedestru, în zona satelor Ruhotin, Poleanka, Șilovțî și Malințî, Divizia 42 Infanterie Honvéd și brigada de husari a Diviziei 5 Cavalerie Honvéd, care înaintau spre Hotin. Le-a învins și le-a distrus parțial, capturând 33 de ofițeri, 2.100 de militari, 40 de bucătării de campanie și opt animale de povară cu echipament telegrafic. Pentru meritele sale în luptă a fost decorat cu Ordinul Sfântului Gheorghe de clasele a IV-a și a III-a.
thumb|180px|right|Fiodor Arturovici Keller în 1916, în calitate de comandant al Corpului 3 Cavalerie
La 3 aprilie 1915 a preluat comanda Corpului 3 Cavalerie, alcătuit din Divizia 10 Cavalerie, Divizia 1 Cazaci de pe Don și Divizia 1 Cazaci de pe Terek. În timpul ofensivei armatei de la sfârșitul lunii aprilie 1915, a avut un rol important în bătălia de dincolo de Nistru din 26-28 aprilie/9-11 mai.
La 27 aprilie/10 mai a condus atacul călare de la Balamutovka și Rjavînțî, cu 90 de sotnii și escadroane. Trupele sale au scos inamicul din trei linii de tranșee prevăzute cu obstacole de sârmă ghimpată în apropierea satului Gremești, pe malul Nistrului, au pătruns în spatele forțelor austro-ungare și au ocupat înălțimile de pe malul drept al pârâului Onut. Au fost capturați 23 de ofițeri, aproximativ 2.000 de militari, șase tunuri și 34 de chesoane de muniție.
În timpul Ofensivei Brusilov din Bucovina, în 1916, corpul lui Keller făcea parte din Armata a 9-a a generalului Platon Lecițki. La începutul lunii iunie, Corpului Keller și corpului generalului Mihail Promtov li s-a ordonat să urmărească grupul sudic în retragere al Armatei a 7-a austro-ungare. La 10/23 iunie Keller a ocupat Câmpulung, capturând 60 de ofițeri, aproximativ 3.500 de militari și 11 mitraliere.
Pentru acțiunile sale din august-septembrie 1914, Keller a fost propus pentru acordarea Armei Sfântului Gheorghe. Sabia purtând inscripția „Pentru vitejie”, decorată cu însemnul Ordinului Sfântului Gheorghe și cu un dragon negru-portocaliu în culorile Sfântului Gheorghe, i-a fost înmânată însă abia în aprilie 1916, chiar de împăratul Nicolae al II-lea. Cu această ocazie, împăratul l-ar fi numit pe Keller „prima sabie a Rusiei”.
La 15 ianuarie 1917 a fost avansat la gradul de general de cavalerie.
Revoluția din Februarie La 3 martie 1917, comandamentul corpului a primit o telegramă de la Stavka privind abdicarea împăratului Nicolae al II-lea. Keller a convocat subofițerii și, după ce s-a convins de loialitatea lor față de împăratul abdicat, a ordonat ca la 4 martie corpul să se adune în apropiere de Orhei. După formarea trupelor în careu, le-a declarat:
250px|left|thumb 250px|left|thumb|Telegrama lui Keller adresată lui Nicolae al II-lea, 6 martie 1917
La prânzul zilei de 6 martie, Keller i-a trimis lui Nicolae al II-lea o telegramă în care își exprima, în numele său și al corpului, indignarea față de trupele care se alăturaseră revoluționarilor și îl ruga pe țar să nu abandoneze tronul.
După revoluție, Keller a încercat să mențină disciplina în unitățile corpului și să se opună proceselor revoluționare care afectau armata. A intrat în conflict cu noul ministru de război, Aleksandr Gucikov, protestând împotriva măsurilor pe care le considera dăunătoare armatei.
Keller nu intenționa să demisioneze, însă poziția sa față de schimbările politice l-a transformat într-unul dintre primii ofițeri superiori considerați nesiguri de noua putere. El a refuzat atât să depună personal jurământul față de Guvernul Provizoriu, cât și să oblige Corpul 3 Cavalerie să facă acest lucru.
Telegrama sa monarhistă a fost interceptată, iar la comandamentul corpului a sosit generalul Mannerheim, care a încercat să-l convingă să accepte noua autoritate sau cel puțin să nu-și influențeze subordonații. Keller a refuzat și a declarat:
La 16 martie 1917 a emis ultimul său ordin către regimentele Corpului 3 Cavalerie, ordinul nr. 28, prin care își lua rămas-bun de la generali, ofițeri, cazaci, dragoni, ulani, husari, artileriști și ceilalți militari ai corpului.
După ce a predat comanda generalului Aleksandr Krîmov, Keller a părăsit armata și s-a retras la Harkov, unde locuia familia sa.
În vara anului 1918, generalul Boris Kazanovici, trimis la Harkov de Anton Denikin, a încercat fără succes să-l convingă să plece pe Don și să se alăture Armatei Voluntarilor. Monarhist convins, Keller respingea politica lui Denikin de a amâna soluționarea formei de guvernământ până la convocarea unei Adunări Constituante. El spera să apară o forță care să se declare deschis în favoarea restaurării monarhiei.
În septembrie 1918, pe fondul deteriorării situației militare a Germaniei, au apărut planuri pentru formarea unei armate ucrainene puternice sub comanda hatmanului Pavlo Skoropadski și a trei armate ruse: Astrahan, Sud și Nord. Formațiunile ruse aveau o orientare puternic monarhistă, iar Armata de Nord urma, după încheierea organizării, să depună jurământ „țarului legitim și statului rus”.