Teodor Goina () a fost un farmacist, cercetător și profesor universitar român, specialist în farmacognozie și fitoterapie. A participat la dezvoltarea învățământului farmaceutic românesc din Cluj și a condus disciplina de farmacognozie a Facultății de Farmacie între 1946 și 1966. A coordonat redactarea volumului Farmacognozie din 1967, descris în literatura de specialitate drept primul manual românesc original de farmacognozie. Biografie Teodor Goina s-a născut în comuna Budureasa din actualul județ Bihor. Sursele recente de istoria farmaciei indică data de 27 februarie 1896, în timp ce un studiu publicat de istoricul medicinei Samuel Izsák în 1982 indică data de 8 aprilie 1896.

Între 1916 și 1918 și-a efectuat stagiul de practicant în farmacie la Oradea, susținând în 1918 examenul de validare în cadrul învățământului farmaceutic de la Facultatea de Medicină. După inaugurarea învățământului universitar românesc la Cluj, s-a numărat printre primii studenți la farmacie ai Universității, obținând licența în 1921.

În 1922 și-a început cariera didactică în calitate de șef de lucrări la Catedra de Farmacologie, în cadrul disciplinei de Farmacognozie conduse de profesorul Gheorghe Martinescu. Anuarele Universității din Cluj îl consemnează în anii universitari 1925–1927 drept șef de lucrări la farmacognozie, susținând cursuri și lucrări practice pentru studenții în farmacie.

În 1929 a obținut titlul de doctor în farmacie cu teza Studiul farmacognostic al plantei Berberis vulgaris, publicată la Cluj. Anuarul Universității consemnează lucrarea în lista activității științifice a Institutului de Farmacologie și Farmacognozie. Sursele de istoria farmaciei menționează că teza a fost realizată sub îndrumarea profesorului Gheorghe Martinescu și a fost apreciată cu distincția Magna cum laude.

După concentrarea învățământului farmaceutic universitar la București în 1934, Goina și-a continuat activitatea la Facultatea de Farmacie din București până în 1937.

A revenit în învățământul farmaceutic clujean în 1946. A fost șef de lucrări, apoi conferențiar, iar din 1957 profesor titular. A condus disciplina de Farmacognozie până la pensionarea din 1966, continuând ulterior activitatea ca profesor consultant. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” îl include printre profesorii care au participat la constituirea școlii superioare de farmacie din Cluj și îl menționează ca titular al farmacognoziei în generația fondatoare a Facultății de Farmacie.

În 1961 i-a fost acordat titlul științific de doctor docent în științe farmaceutice.

A murit la 29 aprilie 1985 la Cluj-Napoca.

Activitatea științifică Activitatea de cercetare a lui Goina s-a concentrat asupra plantelor medicinale și a izolării și valorificării principiilor active de origine vegetală. Printre speciile cercetate s-au numărat Berberis vulgaris, Laburnum anagyroides, Alchemilla vulgaris, Potentilla anserina, Dryopteris filix-mas, specii de Rosa, Matricaria chamomilla, Mentha × piperita, Tilia tomentosa, Polygala amara și Ruscus aculeatus.

Cercetările asupra Berberis vulgaris, începute în perioada elaborării tezei de doctorat, au continuat prin studierea acțiunii farmacologice a extractelor și a alcaloizilor plantei, printre care berberina, berbamina și oxiacantina. În 1970 a publicat în revista Planta Medica o metodă proprie pentru extracția, purificarea și determinarea cantitativă a alcaloizilor din Berberis vulgaris.

A cercetat, împreună cu colaboratorii săi, metode de izolare și purificare a unor principii active din plante medicinale, între care filicina, citizina și berberina. O parte dintre cercetări au fost valorificate prin elaborarea unor procedee tehnologice și produse farmaceutice. Sursele menționează preparatele Galcorin, Aftolizol, Biloton-mite și Biloton forte; pentru cele două variante Biloton, Goina și colaboratorii au obținut certificate de invenție, procedeele fiind cedate industriei farmaceutice românești.

Cercetările sale asupra speciilor de tei au contribuit la definirea produsului vegetal Tiliae flos în ediția a VIII-a a Farmacopeei Române, publicată în 1965. Goina a făcut, de asemenea, parte timp de mai mulți ani din Comisia chimico-farmaceutică și din Comitetul pentru farmacopee implicat în elaborarea edițiilor Farmacopeei Române.

În activitatea universitară a coordonat 11 teze de doctorat.

Manualul de farmacognozie În 1967 a apărut la Editura Didactică și Pedagogică volumul Farmacognozie, realizat de un colectiv de specialiști din centrele universitare farmaceutice din România: Teodor Goina, Eugen Constantinescu, Ioan Ciulei, George Rácz, Emanoil Grigorescu și Pavel Petcu. Coordonarea redacțională a lucrării i-a aparținut lui Goina.

Lucrarea, în 460 de pagini, este descrisă în literatura de specialitate drept primul manual original românesc de farmacognozie, spre deosebire de manualele anterioare traduse din alte limbi. Rolul lui Goina în dezvoltarea farmacognoziei românești și coordonarea acestui manual sunt menționate și într-un studiu de istoria medicinei dedicat personalităților școlii medicale clujene.

Distincții și recunoaștere În 1970, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 306, lui Teodor Goina, menționat în act drept profesor consultant la Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj, i-a fost conferit titlul de „Om de știință emerit al Republicii Socialiste România”.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” îl prezintă drept una dintre personalitățile învățământului farmaceutic clujean. Unul dintre amfiteatrele Facultății de Farmacie din Cluj-Napoca îi poartă numele.

Într-o prezentare instituțională a istoriei universității, Goina este inclus între personalitățile reprezentative ale învățământului medical și farmaceutic clujean, fiind descris drept o personalitate a învățământului farmaceutic din Cluj.

Lucrări (selecție)

Studiul farmacognostic al plantei Berberis vulgaris, teză de doctorat în farmacie, Cluj, Editura Ardealul, 1929; Teodor Goina, Eugen Constantinescu, Ioan Ciulei, George Rácz, Emanoil Grigorescu, Pavel Petcu, Farmacognozie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1967, 460 p.

Printre studiile sale se numără lucrări consacrate farmacologiei și farmacognoziei plantelor Berberis vulgaris, Laburnum anagyroides și Alchemilla vulgaris, precum și cercetări privind izolarea unor alcaloizi și valorificarea terapeutică a produselor vegetale.

Note

Bibliografie

Izsák, Samuel, „Farmaciști români din Transilvania și Banat”, Acta Musei Napocensis, vol. XIX, 1982, pp. 467–473. Marin, Florea, Școala de Farmacie Clujeană (1500–2000), Cluj-Napoca, Editura Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu”, 2004, pp. 252–256. Tăerel, Adriana-Elena; Carata, Ana; Stancu, Emilia; Popescu, Honorius; Oniga, Ilioara; Benedec, Daniela; Hanganu, Daniela; Butnaru, Elena; Agoroaei, Luminița, „Personalități marcante ale cercetării farmaceutice românești – 100 ani”, Revista Medicală Română, vol. LXVII, supl. 3, 2020, pp. 11–20.

Legături externe

Istoricul Facultății de Farmacie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” „Repere farmaceutice de-a lungul istoriei 2021 (I)”, Farmacist.ro

Categorie:Nașteri în 1896 Categorie:Nașteri pe 27 februarie Categorie:Decese în 1985 Categorie:Decese pe 29 aprilie Categorie:Farmaciști români Categorie:Profesori universitari români

Categorie:Oameni din județul Bihor