Mihail Alexeevici Egorov (n. 5 mai 1923 – d. 20 iunie 1975) a fost un Erou al Uniunii Sovietice (8 mai 1946), sergent al Armatei Roșii, care a arborat împreună cu Meliton Kantaria, (conform versiunii propagandei sovietice oficiale), Steagul Victoriei pe acoperișul Reichstagului german pe 30 aprilie 1945, ora 21:50.Există speculații conform cărora cei doi sergenți nu au fost primii care au arborat steagul pe clădirea Reichstagului, primii fiind Gazi Zagitov, Mihail Minin, Alexei Bobrov și Alexandr Lisimenko.
Egorov s-a născut într-o familie de țărăni din satul Ermoșenki, raionul Rudianskogo, regiunea Smolensk, RSFS Rusă. După absolvirea școlii primare, a început să lucreze într-un colhoz. În timpul ocupației Smolenskului de către Germania Nazistă, s-a alăturat grupurilor de partizani, care luptau împotriva invadatorului. A fost mobilizat în rândurile Armatei Roșii în decembrie 1944, în cadrul Armatei a 3-a de șoc a Frontului I Bielorus.
Prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, lui Egorov i-a fost conferit titlul de Erou al Uniunii Sovietice și i-au fost acordate Ordinul Lenin și Medalia Steaua de Aur. M. A. Egorov a rămas în cadrul armatei până în 1947. A urmat cursurile școlii agricole de partid în Smolensk. A lucrat la Fabrica de lapte din orașul Rudnaia. A murit pe 20 iunie 1975 într-un accident rutier.
Numele său a fost dat unei străzi din Smolensk și unei alteia în satul Monastirșcina din regiunea Smolensk. La fabrica de lapte din orașul Rudnaia și la casa memorială a eroului au fost dezvelite plăci memoriale. Egorov a fost numit Cetățean de onoare al orașelor Berlin și Smolensk.
Scrieri M. A. Egorov și M. V. Kantaria, Знамя Победы (Steagul Victoriei), Moscova, 1975.
Legături externe Eroul Uniunii Sovietice Mihail Alexandrovici Egorov
Note
Categorie:Nașteri în 1923 Categorie:Decese în 1975 Categorie:Eroi ai Uniunii Sovietice Categorie:Militari sovietici Categorie:Laureați ai Premiului Lenin