Ion Vianu (n. 15 aprilie 1934, București – d. 20 iunie 2024) a fost un medic psihiatru și un scriitor român.
Biografie Ion Vianu a fost fiul criticului literar Tudor Vianu și al Elenei, născută Irimescu, fiica lui Ștefan Irimescu, medic, întemeietorul ftiziologiei din România. Timp de doi ani de zile, în perioada 1952-1954 este student al secției de limbi clasice a Facultății de Filologie din București. Din anul 1963 este numit preparator la Clinica Universitară de Psihiatrie din București. In 1994 a publicat Amintiri în dialog, în colaborare cu amicul său, Matei Călinescu.
A emigrat în Elveția în anul 1977, după ce s-a implicat în mișcarea lui Paul Goma, fiind printre puținii intelectuali care au semnat Apelul lansat de acesta, apoi se va face cunoscut pentru luările de poziție la postul de radio Europa Liberă împotriva tentativei de folosire a psihiatriei ca armă politică. După Revoluția din 1989 s-a implicat într-un mod foarte activ în denunțarea psihiatriei politice comuniste, a revenit în țara natală și a scris articole și comentarii cu conținut politic în revistele 22, Dilema Veche, în ziarul România liberă, etc. După ieșirea la pensie se întoarce în țară definitiv și se dedică meseriei de scriitor, publicînd mai multe volume de proză sau eseistică. Astfel, romanele Caietele lui Ozias și Vasiliu, foi volante fac parte din trilogia neterminată "Arhiva Trădării și a Mâniei". Paramnezii este un roman despre exil și reîntoarcerea în țara natală. "Necredinciosul" este inspirat de experiența medicală a autorului. Blestem și Binecuvântare este o culegere de eseuri despre problematica tatălui, Antigona, Sacher-Masoch, S. Freud. Investigații mateine este un eseu biografic și critic despre Mateiu Caragiale. În 2009 publica "Exercitii de sinceritate", o relatare despre implicarea sa civică din anii saptezeci. În 2010 publica un roman autobiografic, "Amor intellectualis, desemnat drept "Cartea Anului 2010" de juriul revistei România literară; de asemenea autorul a obținut premiul de excelenta Opera omnia Radio România Cultural și, tot pentru "Amor Intellectualis", premiul pentru memorialistica al revistei Observator Cultural, ca și premiul special al Uniunii Scriitorilor pe anul 2010 Tot în 2010 apare traducerea spaniolă de către Ioana Zlotescu a romanului "Vasiliu, foi volante" (Vasiliu, hojas sueltas)
Volume publicate Introducere în psihoterapie, 1975 Stil și persoană, 1975 Amintiri în dialog, în colaborare cu Matei Călinescu, 1994 Caietele lui Ozias, 2004 Paramnezii, 2005 Vasiliu, foi volante, 2006 Blestem și Binecuvântare, 2007 Necredinciosul, roman, 2008 Investigații mateine, 2008 Exercițiu de sinceritate, 2009 Amor intellectualis, 2010 Frumoșii tineri, 2 septembrie 2010, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 27 martie 2013 Apropieri, Polirom, 2011 Frumusețea va mîntui lumea și alte eseuri, Polirom, 2015 Elegie pentru Mihai, Polirom, 2018
Premii 1976: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut -Stil și persoană 2010: Romanul său autobiografic, Amor intelectualis este premiat cu distincția Cartea Anului 2010 de un juriu compus din redactorii revistei "România Literară". De asemeni, a primit pentru aceeași carte premiile revistei Observator cultural și al Uniunii Scriitorilor. Radio România Cultural i-a decernat premiul de excelență pentru opera omnia.
Distincții Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce (1 decembrie 2000) „pentru contribuția cu totul deosebită adusă promovării democrației și culturii românești în lume” cu prilejul zilei de 1 Decembrie, Ziua Naționala a României
Opere traduse
Vasilíu, hojas sueltas. Traducción del rumano de Ioana Zlotescu Simatu. 1ª ed. Valencia: Aletheia, 2010. 299p. - Vasiliu, foi volante. Amor intellectualis. Traduccion Victor Ivanovici y Susana Vasquez. Malaga: Miguel Gomez Ediciones, 2012. 395p. (Cafe Aerides) . - Amor intelectualis. Romanul unei educații. The trap of history. /Interviu/. /Translated by Lidia Vianu/. În: VIANU, Lidia. Censorship in Romania. 1998, p.69-82.
Note
Legături externe Ion Vianu în dialog cu Marta Petreu http://www.romlit.ro/ion_vianu_i_individuaia Marius Mihet, în „România literară” Contemporary Romanian Conversații cu Ion Vianu , Revista Apostrof, nr 7/2010
Interviuri Pentru o dimensiune morala a psihiatriei. Interviu cu Ion VIANU, Raluca Alexandrescu, Observator cultural - numărul 13, mai 2000 „Am vrut să fiu un martor”, interviu cu Ion Vianu de Ovidiu Șimonca, în Observator cultural, nr. 261, 24 martie 2005 „Lumea românească a ținut cu mine“, Ovidiu Șimonca, Observator cultural - numărul 493, septembrie 2009 Ion Vianu: „Alcoolul este complicele regimurilor comuniste“, 20 iulie 2010, Simona Chițan, Adevărul
Categorie:Nașteri în 1934 Categorie:Nașteri pe 15 aprilie Categorie:Decese în 2024 Categorie:Decese pe 21 iunie Categorie:Bucureșteni Categorie:Eseiști români Categorie:Membri ai Grupului pentru Dialog Social Categorie:Psihiatri români Categorie:Români expatriați în Elveția Categorie:Medici români Categorie:Decorați cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce