Colegul meu de sală e o maimuță (în ) este un serial de animație american creat de Julie McNally-Cahill și Timothy Cahill pentru Cartoon Network și produs de Cartoon Network Studios. Serialul urmărește pe Adam Lyon, un băiat care este transferat la Școala Gimnazială Charles Darwin, frecventată de animale, după ce numele de familie i-a fost din greșeală trecut ca "Lion" (leu), și aici se împrietenește cu un maimuțoi pe nume Jake.

Serialul a fost difuzat între 26 decembrie 2005 și 27 noiembrie 2008, și a durat patru sezoane și 56 de episoade. A fost nominalizat la patru Premii Annie și a câștigat un Premiu Emmy.

Personaje Adam Lyon Deși Adam Lyon de 12 ani, este singura ființă umană de la școala lui (ceea ce ceilalți copii umani din cartier consideră că este foarte ciudat), el încearcă din răsputeri să se adapteze. Lui Adam îi lipsește "spiritul junglei", fapt care uneori îl dezavantajează, dar agerimea minții și cunoștințele sale acumulate prin învățare, îl ajută să conviețuiască cu colegii săi din junglă.

Jake Maimuță Jake este o maimuță-păianjen energică și aventurieră, care devine imediat cea mai bună prietenă a lui Adam. Jake este un prieten adevărat care ar face orice pentru a-l scoate pe Adam din bucluc, deși, de multe ori, el e cel care-i bagă pe amândoi în bucluc.

Slips Pitonul Relaxat și plăcut, Slips este un elev cu rezultate sub posibilitățile sale. Visător în plină zi, extrem de credul, ceea ce-l face să fie o sursă constantă de dezinformare.

Ingrid Girafa Ingrid domină de la înălțime restul clasei, dar înălțimea sa nu face decât să-i mărească sentimentul de nesiguranță pe care-l are, încercând cu disperare să se amestece în peisaj. Girafă timidă și drăguță, Ingrid este întotdeauna gata să-și ajute un prieten aflat la ananghie.

Virgil "Bull" Rechinowschi Durul școlii! Bull Rechinowski este un rechin-bivol căruia îi place să-i bată pe copiii mai mici și să le fure mâncarea. Totuși, prezența lui care intimidează, este echilibrată de o voce pițigăiată și stridentă, care reduce impactul amenințărilor sale verbale.

Directorul Brotac Ca administrator strict, dar corect, Directorul Brotac conduce școala cu o mână de fier, ceea ce e destul de remarcabil, având în vedere c-ar putea fi ușor strivit sub copite de cei mai mulți dintre elevii săi!

Antrenoarea Gușă Antrenoarea Gușă este profesoara de gimnastică cu o voce tăioasă, care-și ține orele din micul acvariu în care trăiește. Deși e foarte drăguță, Antrenoarea Gușă nu-i o papă-lapte și nu ezită niciodată să-i facă probleme lui Adam, dacă nu face exercițiile ca și colegii săi.

D-ra Cameleon D-ra Cameleon este profesoara de teatru și de arte. Ține orele stând pe un băț sub lampa ei călduroasă. E ea însăși o regină a dramei, așa că se înțelege de ce regizează toate piesele de teatru din școală.

Citate Zera Corneilious, (când Adam a fugit): „Pantaloni! Pantaloni! Pantaloni! Pantaloni! Mi-am pierdut pantalonii!” Jake, (uitându-se la picioarele sale): „E vreo problemă în asta?”

Episoade Premiera în RomâniaN/oTitlu românTitlu englez PRIMUL SEZON 09.09.200601 '| Shark Attack |- | ' Me Adam, You Jake 10.09.200602 '| Lyon of Scrimmage |- | ' Bad News Bear 16.09.200603 '| Inoculation Day |- | ' Animal Testing 17.09.200604 '| The Sheds |- | ' Shiny Thing 23.09.200605 '| Amazon Kevin |- | ' Grub Drive 24.09.200606 Lege și parfum Law a Odor O maimuță amuzantă Yesterday’s Funny Monkey 30.09.200607 Un îngrijitor înspăimântător It’s the Scary Old Custodian, Adam Lyon Un proiect pentru știință My Science Project 01.10.200608 '| Chew on This |- | ' The „A” Word 07.10.200609 O distracție pe cinste Two Tons of Fun Docu-trauma Docu-Trauma 08.10.200610 Petrecere în debara Supplies Party Fata Coala She’s Koala That 14.10.200611 O canpanie electorală Political Animals Guano în 60 de secunde Guano in 60 Seconds 15.10.200612 Balonul sau nimic Bubble or Nothing O noapte albă Up All Night 21.10.200613 Invit-o pe Kerry la bal Kerry to Dance? SEZONUL 2 10.02.200714 Substituția Le Switcheroo O nouă aptitudine I’ve Got a New Aptitude 11.02.200715 Majoretele Cheer Pressure Jake și atât Basic Jake 17.02.200716 Schimbul interșcolar The Times, They Are Exchangin’ Băieții tari Cool Kids 18.02.200717 Henry cel fără talent Disregarding Henry Mustața cea frumoasă Nice Mustache 24.02.200718 Știri de senzație The Poop Scoop Directorul suplinitor Leaf of Absence 25.02.200719 Frumusețe periculoasă I Fear Pretties Peștișorul magic The Magic Fish 01.03.200720 Oul, proiect didactic Ain’t Too Proud to Egg Cei 2 Jake The Two Jakes 02.03.200721 '| Jake’s Day Off |- | ' Lupe in Love 03.03.200722 '| Carny Crazy |- | ' Up and Adam 04.03.200723 Sărbătoarea animalieră Have Yourself A Joyful Little Animas 05.03.200724 Carnetul cu note Making the Grade Un meditator pe cinste One Lump or Tutor 06.03.200725 Mai marele farselor Pranks for the Memories Ursulețul care vorbește Talking Teddy 07.03.200726 Uniformizare Uniformity Pantaloni spațiali Pants In Space FILM 03.09.200727Marea excursieThe Big Field Trip 03.09.200728 SEZONUL 3 04.09.200729 O zi fără școală Sick Day Drăgălașii Cuddlemuffins 05.09.200730 Clanul Spiffanos The Spiffanos Mica sirenămaimuță Little Mermonkey 06.09.200731 '| Diplomatic Insanity |- | ' Sidekicked 07.09.200732 '| Gorilla of My Dreams |- | ' The Prince and the Pooper 10.09.200733 '| Pride and Pixiefrog |- | ' The Morning Zoo 11.09.200734 '| Flesh Fur Fantasy |- | ' Substitute Sweetheart 12.09.200735 '| Don’t Noc It ’Til You Try It |- | ' The Citronella Solution 13.09.200736 '| Mongoosed |- | ' Mellow Fellows 14.09.200737 '| Save the Drama for Your Llama |- | ' Hornbill and Ted’s Bogus Journey 17.09.200738 '| Lie, Cheetah, Steal |- | ' An Inconvenient Goof SEZONUL 4 10.04.200939 Ornitorincul That Darn Platypus 05.07.200840 '| Frog Principal |- | ' Meet the Spidermonkeys 06.07.200841 '| The Butt of Jake |- | ' Shark Fin Soupy 12.07.200842 '| The Hyena and the Mighty |- | ' Oh Henry 13.07.200843 '| My Feral Lyon |- | ' A Mid Semester Life’s Dream 19.07.200844 '| The Ivy League |- | ' Robo Frog 3000 20.07.200845 '| The Notorious Windsor Gorilla |- | ' Ingrid Through the Out Door 19.07.200846 '| Glazed and Confused |- | colspan=4 | |- | rowspan=2 bgcolor="#DFEFFF"| 26.07.2008 | rowspan=2 bgcolor="#DFEEEF"|47 | ' Hygiene Hijinks '| Mandrill of the House |- | colspan=4 | |- | rowspan=2 bgcolor="#DFEFFF"| 27.07.2008 | rowspan=2 bgcolor="#DFEEEF"|48 | ' Synch or Swim '| Lyon’s Anatomy |- | colspan=4 | |- | rowspan=2 bgcolor="#DFEFFF"| 02.08.2008 | rowspan=2 bgcolor="#DFEEEF"|49 | ' Human Behavior '| Four Eyed Jake |- | colspan=4 | |- | rowspan=2 bgcolor="#DFEFFF"| 03.08.2008 | rowspan=2 bgcolor="#DFEEEF"|50 | ' Where In the World Are Adam’s Parents? '| Mountain Dude |- | colspan=4 | |- | rowspan=2 bgcolor="#DFEFFF"| 09.08.2008 | rowspan=2 bgcolor="#DFEEEF"|51 | ' A Very Special Boy '| Knights of the Multiplication Table |- | colspan=4 | |- | rowspan=2 bgcolor="#DFEFFF"| 10.08.2008 | rowspan=2 bgcolor="#DFEEEF"|52 | ' Wild Thing '| Lonely Lyon |- | colspan=4 | |- | bgcolor="#DFEFFF"| 20.07.2008 | bgcolor="#DFEEEF"|53 | ' A Whole Zoo World FILM 07.09.2008F1 Musicalul de la școala animalelor Animal School Musical SCURT-METRAJES01 | The Note|- | colspan=4 | |- | bgcolor="#DFEFFF"| | bgcolor="#DFEEEF"|S02 | Cafeteria DutyS03 | Bathroom Break|- | colspan=4 | |- | bgcolor="#DFEFFF"| | bgcolor="#DFEEEF"|S04 | I Got RhythmS05 | Clam-mercial|- | colspan=4 | |- | bgcolor="#DFEFFF"| | bgcolor="#DFEEEF"|S06 | BullroarS07 | Photo Phobia|- | colspan=4 | |- | bgcolor="#DFEFFF"| | bgcolor="#DFEEEF"|S08 | Lunchtime BluesS09 | All-Nighter|- | colspan=4 | |- | bgcolor="#DFEFFF"| | bgcolor="#DFEEEF"|S10 | Not So Good WillS11 | Fresh Brewed|- | colspan=4 | |- | bgcolor="#DFEFFF"| | bgcolor="#DFEEEF"|S12 | Help Not WantedS13 | Adam’s Penguin Poem''

Note

Legături externe Minisite pe Cartoonnetwork.ro Minisite pe Cartoonnetwork.com

Colegul meu de sală e o maimuță la TV.com

Categorie:Seriale de animație Categorie:Seriale de televiziune din 2005 Categorie:Cartoon Network