Transnistria este o regiune din Europa de Est situată în bazinul râului Nistru. Transnistria este de obicei înțeleasă ca referindu-se la teritoriul nerecunoscut al Republicii Moldovenești Pridnestroviene, situat în principal pe malul stâng al Nistrului și în întregime în interiorul granițelor Moldovei.

Denumire Din punct de vedere istorico-geografic, desemnează trei teritorii: Unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului: De jure regiunea autonomă din componența Republicii Moldova, aflată la răsărit de Nistru (exclusiv localitățile raionului Dubăsari subordonate autorităților oficiale ale Republicii Moldova). Republica Moldovenească Nistreană (RMN): De facto, autoritățile separatiste autoproclamate, care controlează acea parte din teritoriul Republicii Moldova, aflată la est de Nistru (malul stâng), cu excepția celor câteva comune din raionul Dubăsari care au ales obediența guvernului Moldovei, dar cu alte șase comune și municipiul Tighina de la vest de Nistru (malul drept): prin urmare, teritoriile UATSN-ului și RMN-ului nu corespund în întregime; RMN-ul este recunoscută de trei alte state-paiațe ale Rusiei (dar, nu și de aceasta însăși) care nu sunt membre ONU: Abhazia, Nagorno-Karabah și Osetia de Sud. Teritoriul ei corespunde în mare parte fostei RASS Moldovenești, din perioada interbelică. Guvernământul Transnistriei: Istoric, regiunea sovietică ocupată de România în decursul celui de-al Doilea Război Mondial, între 1941 și 1944, situată între fluviile Bug și Nistru, care cuprindea părți din regiunile istorice Podolia și Edisan.. Denumirea regiunii provine de la numele râului Nistru și înseamnă „țara de dincolo de Nistru”. În limbile rusă și ucraineană, denumirea teritoriului este „Пpиднecтpoвьe” (Pridniestrovie), ceea ce înseamnă „țara/ținutul de dinaintea Nistrului”. Echivalentele cuvântului „Transnistria” în limbile rusă și ucraineană sunt Заднестровие, și, respectiv, Задністро́в'я.

Istorie

Istoria antică Pe vremea sciților, în jurul anilor 600 î.H., coloniștii greci din Milet au întemeiat aici orașul-port Tyras, situat la gura Nistrului (al cărui nume grec - antic este și Tyras). Trei secole mai târziu, Tyras face parte din regatul Bosforului (stat scit elenizat) ai cărui regi apar pe moneda sa, apoi, pe la 80 î.e.n., trece sub dominația dacilor care îl numesc Turidava. În 56 î.H., a fost cucerită de romani care l-au mărit, iar apoi a devenit parte a provinciei Moesia Inferioară, care include și Scythia Minor (actuala Dobrogea), și nord-estul Bulgariei de astăzi. Romanizarea dacilor produce vlahi, strămoși ai populațiilor de limbă română de astăzi, pe care rușii îi numesc „moldaveni”. Toate informațiile despre ceea ce va deveni Transnistria vin de la Tyras, al cărui nume îl perpetuează actualul oraș Tiraspol.

Perioada medievală În secolul al VII-lea, Transnistria era populată în nord de triburile slave ale ulicilor și tiverților, iar în sud de populații nomade finlandeze sau turcice, precum avarii, maghiarii, pecenegii și cumanii, iar după 1224 de către tătari.

Din secolul al IX-lea până în secolul al XIII-lea, teritoriul a servit drept ieșire către Bizanț pentru varegi (care navigau pe Vistula, Bugul de Vest și Nistru din Marea Baltică), pentru principatul Kievului, pentru Polonia și pentru Marele Ducat al Lituaniei.

La începutul Evului Mediu, slavii de răsărit îi numeau pe români (inclusiv moldoveni) „volohi”. Istoricul rus Nikolai Karamzin scria în 1892 în volumul al IV-lea al Istoriei Imperiului Rus, că orașul „Bolohov”, menționat în cronica lui Nestor Cronicarul (v. Cronica vremurilor trecute), se afla în guvernământul Podoliei, pe drumul de la Kiev la Halici. Din secolele al IX-lea până în secolele al XIII-lea, teritoriul a servit drept deschidere către Bizanț pentru varegi (care au navigat pe Vistula, Bugul de Vest, Nistru și apoi Marea Baltică), Rusia Kieveană, Polonia și Marele Ducat din Lituania. După 1224, aici au năvălit tătarii. În secolul al XV-lea, Podolia (nordul Transnistriei) devine posesiune poloneză, iar din 1504 Edisanul - posesiune turcă.

În 1587, domnitorul Petru Șchiopul a trimis în pașalâcul otoman Edisan (în care se includea și partea central-sudică a Transnistriei), peste 15.000 de salahori și 3.000 de care pentru ridicarea cetății Oceacului, situată la extremitatea nordică a estuarului Niprului (în a cărui bifurcație se varsă Bugul). Mulți dintre acești lucrători au rămas în Edisan. Mihai Viteazul cerea, în tratativele purtate cu regele Sigismund al III-lea al Poloniei, în martie 1600 la Brașov, să i se recunoască stăpânirea asupra „Oceacului de peste Nistru”.Ion Nistor: Istoria Românilor din Transnistria. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea Podolia ajunge sub stăpânire turcească.

În secolul al XVII-lea, la 1681, o parte din Transnistria a intrat în stăpânirea domnului Moldovei, Gheorghe Duca. Târgurile de aici au fost atunci organizate ca și orașele moldovenești, fiind conduse de șoltuzi și pârgari. Stăpânirea domnilor Moldovei, dovedită de condicile de socoteli și biruri ale acestora, a durat până în 1713. Centrele mai importante erau Movilăul – ridicat de voievodul Ieremia Movilă pe moșia Cantacuzineștilor –, Luntrași (azi, Dubăsari) – ridicat în apropierea podului de luntre mari (dubase) și construit de moldoveni –, Silimbria, Iampol, Jaruga, Rașcău, Vasilcău.

În 1792, otomanii cedează regiunea Imperiului Rus. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, populația sedentară era formată din moldoveni și ruteni (atât românofoni, cât și ucrainofoni), în timp ce nomazii de limbă turcă, tătarii Nogai pleacă în Dobrogea și sunt înlocuiți de coloniști bulgari, ucraineni, ruși și nemți.

În urma revoluției ruse din 1917, s-a întemeiat Republica populară ucraineană în 1918, care este incorporată în URSS în 1922.

Perioada sovietică thumb|Harta etnică a teritoriilor de la est de Nistru în a doua jumătate a secolului al XIX-leaLa 12 octombrie 1924 guvernul sovietic a creat, pe teritoriile situate la est de râul Nistru, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSS Ucraineană). Capitala se afla la Balta, un oraș în Ucraina de astăzi. Granițele RSSA Moldovenească au fost trasate astfel ca doar 30% din populație să fie moldoveni. În 1929, capitala a fost mutată la Tiraspol.

Parte a României, Basarabia a fost ocupată de Uniunea Sovietică (cu consimțământul Germaniei naziste) în 1940, conform unui protocol expansionist secret atașat pactului de neagresiune germano-sovietic din 1939, Pactul Ribbentrop-Molotov. Acest protocol a fost o premisă a așa-zisei „cortine de fier”. La 2 august 1940, guvernul sovietic a proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, având capitala la Chișinău (Kișiniov, în limba rusă), prin contopirea unei mari părți din Basarabia cu 6 din cele 14 raioane ale RSSA Moldovenească, iar restul a revenit RSS Ucrainene. Conform lucrărilor istoricului rus Nikolai Feodorovici Bugai, peste 35.000 de moldoveni basarabeni sau transnistreni au fost în anul ce a urmat deportați spre Gulag, în timp ce o parte din populația ne-moldoveană, cea de convingeri comuniste (care se manifestase și mai înainte, prin răscoala de la Tatarbunar) s-a dedat la jafuri și măceluri în dauna moldovenilor.Н.Ф. Бугай «Выселение произвести по распоряжению Берии…» О депортации населения из Молдавской ССР в 40-50- е годы – Исторические науки в Молдавии. № 1 (Chișinău, 1991), și Депортация народов из Украины, Белоруссии и Молдавии : Лагеря, принудительный труд и депортация (Essen, Germania 1999).

În iunie 1941, trupele germane și române au atacat Uniunea Sovietică. În înțelegere cu Germania nazistă (v. Convenția de la Tighina), România a preluat administrarea teritoriului dintre Nistru și Bug („Pivdennîi Buh” în ucraineană), de la Bar (Ucraina), în nord, până la Marea Neagră, în sud, pe care l-a administrat sub numele de „Transnistria” cu intenția să adune aici pe toți evreii din Bucovina și din Basarabia și de a îi „împuțina” (vezi operațiunea „Curățirea terenului” și Transnistria sub administrația românească (1941-1944)). Această situație a rămas în vigoare până în august 1944, când trupele sovietice au revenit în Transnistria și în Basarabia (Moldova de Est). Tratatul de pace de la Paris din 1947 a dat Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), iar diviziunile administrative sovietice și denumirile rusești ale teritoriilor au fost din nou oficializate.

Majoritatea teritoriului dintre Nistru și Bug care fusese numit „Transnistria” de autoritățile române în al Doilea Război Mondial aparține Ucrainei. Doar o mică fâșie de-a lungul Nistrului a fost inclusă de autoritățile sovietice în RSS Moldovenească, iar în perioada destrămării URSS-ului (august-decembrie 1991) a revenit Republicii Moldova, provenită din RSSM, rămânând însă o parte a Uniunii Sovietice, iar după desființarea acesteia, revenind Ucrainei.

Republica separatistă thumb|right|Harta etnică a zonei denumită „Republica Moldovenească Nistreană”, conform recensământului organizat de autoritățile separatiste în anul 2004

În 1990, moldovenii, majoritari în Moldova, au declarat ca limbă oficială limba română. Într-o parte a Transnistriei, mai ales în orașul Tiraspol în care procentul populației moldovenești este mai scăzut, s-a dezvoltat o mișcare separatistă rusă, care la 2 septembrie 1990 a proclamat Republica Moldovenească Nistreană și, cu sprijinul trupelor rusești, a izbutit în urma confruntării armate din 1992 să preia controlul asupra celei mai mari părți a zonei transnistrene a Republicii Moldova, cât și a unei zone din Basarabia în jurul orașului Tighina.

În războiul din 1992 au murit peste 1.000 de persoane,ВОЗРОЖДЕННОМУ В ПРИДНЕСТРОВЬЕ ЧЕРНОМОРСКОМУ КАЗАЧЬЕМУ ВОЙСКУ – 15 ЛЕТ Olvia Press. Dec 18, 2006. Retrieved 2006, December 18; See also: "В Приднестровье отмечают 15-летие Черноморского казачьего войск," «Новый Регион – Приднестровье», 14 decembrie 2006. și au fost rănite circa 1.500.Olga Căpățînă: Книга воинам / Cartea războiului, Chișinău 2000, ISBN 9975-9562-0-3.

După semnarea unui acord, rușii au decis să lase câteva mii de militari în zonă pentru a menține republica separatistă, astfel că guvernul moldovean nu mai are nici o autoritate asupra regiunii transnistrene, în afară de 6 sate din raionul Dubăsari.

Deși în 1994 a fost semnat un acord cu Moldova ce prevedea retragerea trupelor rusești din Transnistria, acesta nu a fost ratificat de Duma rusă și nu a fost urmat de nicio retragere.

La summitul OSCE de la Istanbul din 1999, Rusia și-a luat angajamentul să-și retragă complet forțele armate de pe teritoriul Transnistriei până la sfârșitul anului 2002 și la eliminarea muniției și distrugerea armamentului netransportabil, obiective care între timp au fost îndeplinite doar parțial și doar în privința armamentului convențional.

La 17 septembrie 2006, autoritățile separatiste transnistrene au organizat un referendum privind soarta viitoare a Transnistriei, care a arătat că o majoritate largă sprijină independența față de Moldova și aderarea la Federația Rusă. Rezultatele acestui referendum nu au fost însă recunoscute de comunitatea internațională. thumb|left|Fosta RASS Moldovenească și Transnistria de azi, cu diferențele între UATSN de jure și RMN de facto Transnistria din Republica Moldova este privită la nivel internațional și de guvernul Republicii Moldova ca o regiune autonomă a Moldovei (denumită „Unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului”: UATSN), dar în fapt și-a declarat independența (sub numele de „Republica Moldovenească Nistreană”), cu capitala în Tiraspol. Acest lucru a provocat declanșarea conflictului din Transnistria. Regiunea are o populație majoritar slavă, vorbitoare de limbă rusă.