San Marino (), oficial Republica San Marino (în ), cunoscută și ca Serenissima Republică San Marino (în ), este un microstat-enclavă înconjurat de Italia, situat pe Peninsula Italică pe versantul de nord-est al Munților Apenini. Teritoriul are o întindere de puțin peste , cu o populație de 33.562 de locuitori. Capitala țării este orașul San Marino. Localitatea cu cei mai mulți locuitori este Dogana. San Marino are cea mai mică populație din toți membrii Consiliului Europei. Faptul că limba oficială este italiana, împreună cu puternicele legături financiare și etno-culturale, face ca San Marino să mențină legături strânse cu vecinul mult mai mare; este situat în apropiere de riviera din Rimini, una din principalele zone turistice litorale italiene.
Țara își trage numele de la Sfântul Marin, un originar de pe insula Arba din provincia romană Dalmația (în prezent insula Rab din Croația). Conform legendei, în anul 257 d.Cr., Marin a participat la reconstrucția zidurilor orașului Rimini după distrugerea lor de pirații liburni. Marin a fondat apoi o comunitate monahală independentă pe Monte Titano în 301 d.Cr.; astfel, San Marino se revendică drept cel mai vechi stat suveran existent, precum și cea mai veche republică constituțională.
San Marino este guvernat prin (Leges Statutae Republicae Sancti Marini), o serie de șase cărți scrise în limba latină în secolul al XVI-lea, care dictează sistemul politic al țării, printre alte chestiuni. Acestea sunt considerate cele mai vechi documente scrise de reglementare, sau constituție, încă în vigoare.
Economia țării se bazează în principal pe finanțe, industrie, servicii și turism. Este printre cele mai bogate țări din lume în termeni de PIB (pe cap de locuitor), cu o cifră comparabilă cu cele ale celor mai dezvoltate regiuni europene. San Marino este considerată o economie extrem de stabila, cu una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului din Europa, fără datorie națională și cu excedent bugetar, și are cea mai mare rată de proprietate auto, fiind .
Istoria
thumb|Ilustrație cu Sfântul Marin, fondatorul Republicii San Marino, și proeminentă figură culturală Sfântul Marin a plecat de pe insula Arba (Rab din Croația de azi) cu prietenul lui de o viață, Leo, și s-a dus la Rimini să lucreze ca pietrar. După persecuția din timpul lui Dioclețian, de care a fost afectat din cauza predicilor sale creștine, s-a refugiat în apropiere de Monte Titano, unde a construit o mică biserică și, astfel, a fondat ceea ce este acum orașul și statul San Marino, de unde și numele, încă folosit uneori astăzi, de „Republica Titanică”.Charles, conte de Bruc, Republica San Marino (Cambridge: 1880).
Data oficială a constituirii actualei republici este . În 1320 comunitatea Chiesanuova a ales să se alăture țării.SanMarinoSite. Chiesanuova. În 1463 San Marino s-a extins, cuprinzând și așezările Faetano, Fiorentino, Montegiardino, și Serravalle, după care granițele țării au rămas neschimbate.San Marino. Țările și Culturile lor. În 1631 independența i-a fost recunoscută de Statele Papale.
Înaintarea armatei lui Napoleon în 1797 a prezentat pentru scurt timp o amenințare la adresa independenței San Marino-ului, dar țara a fost salvată de la a-și pierde libertatea, de unul dintre Regenți, , care a reușit să câștige respectul și prietenia lui Napoleon. Datorită intervenției sale, Napoleon avea să promită, într-o scrisoare transmisă către Gaspard Monge, om de știință și comisar al guvernului francez pentru Știință și Artă, să garanteze și să protejeze independența Republicii, chiar oferind să-i extindă teritoriul după nevoi. Oferta a fost refuzată de Regenți, temându-se de viitoare represalii din cauza revanșismului altor state vecine.Histoire abrégée des traités de paix entre les puissances de l ' Europe depuis la Paix de Westphalie, Christophe-Guillaume Koch, ed., Paris, 1817, vol. V, p. 19. dreapta|miniatura|Constituția sau, mai precis, statutul Republicii San Marino, din 1600 În faza ulterioară a unificării Italiei în secolul al XIX-lea, San Marino a servit drept refugiu pentru mulți oameni persecutați pentru sprijinul adus unificării. În semn de recunoaștere a acestui sprijin, Giuseppe Garibaldi a acceptat dorința Republicii San Marino de a nu fi încorporată în noul stat italian.
Guvernul republicii San Marino l-a făcut pe președintele Statelor Unite ale Americii Abraham Lincoln cetățean de onoare. Ca răspuns, el a trimis o scrisoare în care afirma că republica demonstrează că „guvernul fondat pe principiile republicane poate fi astfel administrat încât să fie sigur și trainic.”, Cartea de Liste 3
În timpul Primului Război Mondial, când Italia a declarat război Austro-Ungariei la , San Marino a rămas neutră și Italia a adoptat o atitudine ostilă față de neutralitatea sanmarineză, suspectând San Marino de adăpostirea unor spioni austrieci care ar putea avea acces la noua stație de radiotelegraf. Italia a încercat să impună cu forța prezența unui detașament de Carabinieri în republică și a tăiat linii telefonice ale republicii atunci când aceasta nu s-a conformat. Două grupuri de zece voluntari s-au alăturat forțelor italiene în luptele de pe front, primul în calitate de combatanți și cel de-al doilea drept corp medical ce opera un spital sub steagul Crucii Roșii. Existența acestui spital a făcut apoi ca Austro-Ungaria să suspende relațiile diplomatice cu San Marino.
Din 1923 până în 1943, San Marino a fost sub conducerea (PFS). stanga|miniatura|Trupe britanice la Monte Titano în timpul bătăliei de la San Marino, în septembrie 1944 În timpul celui de al Doilea Război Mondial, San Marino a rămas neutră, deși s-a raportat eronat într-un articol din New York Times că ar fi declarat război Regatului Unit la 17 septembrie 1940. Guvernul sanmarinez a transmis mai târziu un mesaj guvernului britanic prin care atesta că nu a declarat război Regatului Unit.Diplomatic papers, 1944, p. 292
La trei zile după căderea lui Benito Mussolini în Italia, dominația PFS s-a prăbușit și noul guvern și-a declarat din nou neutralitatea în conflict. Fasciștii au recăpătat puterea pe , dar și ei au păstrat neutralitatea intactă. În ciuda acestui fapt, pe , San Marino a fost bombardat de către Royal Air Force, în credința că San Marino fusese invadat de forțele germane și folosit pentru a acumula provizii și muniție. Guvernul sanmarinez a declarat în aceeași zi că nu există instalații sau echipamente militare pe teritoriul său, și că niciunei forțe beligerante nu i s-a permis să intre.Diplomatic papers, 1944, p. 291 San Marino a acceptat mii de refugiați civili atunci când forțele Aliate au trecut peste . În septembrie 1944, a fost ocupat pentru scurt timp de forțele germane, care au fost învinse de forțele aliate în .
San Marino a avut primul guvern comunist ales democratic din lume – o coaliție între și , care a guvernat între 1945 și 1957.
San Marino este cea mai mică republică din lume, deși atunci când Nauru și-a dobândit independența în 1968, a contestat această afirmație, suprafața sa fiind de doar . Cu toate acestea, Nauru are jurisdicție peste apele din jurul său, care acoperă , o suprafață de mii de ori mai mare decât teritoriul total al statului San Marino.
San Marino a devenit membru al Consiliului Europei în 1988 și al Organizației Națiunilor Unite în 1992. Nu este membru nici al Uniunii Europene, nici al zonei Euro, deși folosește euro ca monedă.
Geografie stanga|miniatura|Cetatea de pe Muntele Titano miniatura|Harta Republicii San Marino San Marino este o enclavă (fără ieșire la mare), înconjurată de Italia în Europa de Sud, la granița dintre regiunile Emilia Romagna și Marche și la aproximativ de coasta Adriaticii, la Rimini. Relieful său deluros, fără teren plat, face parte din lanțul Munților Apenini. Cel mai înalt punct al țării, vârful Monte Titano, are deasupra nivelului mării. Nu există întinderi de apă de dimensiuni semnificative. San Marino este a treia cea mai mică țară din Europa, doar Vatican și Monaco fiind mai mici. Este, de asemenea, a cincea cea mai mică țară din lume.
Clima Clima este subtropical umed cu influențe continentale, având veri calde și ierni răcoroase, tipice pentru zonele interioare centrale ale peninsulei Italice.
Date climatice pentru San MarinoLunaIanFebMarAprMaiIunIulAugSepOctNovDecAnualMaxima medie °C79141723283030252013819Media diurnă °C45.5101318.523252520.516105.514.7Minima medie °C12691418202016127311Media precipitațiilor mm34.037.634.251.541.636.034.549.285.669.859.275.4608.6Sursa: World Weather Online
Guvernarea miniatura|, sediul guvernului Republicii San Marino miniatura|Patru foști căpitani regenți; de la stânga la dreapta: , , și .|alt= San Marino are cadrul politic al unei republici parlamentare reprezentative democratice: sunt atât șefi de stat cât și șefi de guvern, și există un sistem multi-partid . Puterea executivă este exercitată de guvern. Puterea legislativă o are atât guvernul, cât și pe . Justiția este independentă de executiv și legislativ.
San Marino a fost la început condusă de , o adunare inițial formată din conducătorii fiecărei familii. În secolul al XIII-lea, puterea a fost dată Consiliului Mare și General. În 1243, primii doi căpitani regenți au fost nominalizați de Consiliu. Actualmente, această metodă de numire este încă în uz.
Legislativul republicii este Consiliul Mare și General (). Consiliul este un parlament legislativ unicameral cu 60 de membri. Există alegeri la fiecare cinci ani prin reprezentare proporțională în toate cele nouă districte administrative. Aceste districte (orașe) corespund vechilor parohii ale republicii.
Cetățenii cu vârsta de 18 ani sau mai mare au drept de vot. Pe lângă legislația generală, Consiliul Mare și General aprobă bugetul și alege căpitanii regenți, Congresul de Stat (compus din zece secretari cu putere executivă), Consiliul celor Doisprezece (care formează ramura judiciară pe durata legislaturii Consiliului), comisiile consultative și sindicatele guvernamentale. Consiliul are și puterea de a ratifica tratatele cu alte țări. Consiliul este împărțit în cinci Comisii consultative diferite, formate din câte cincisprezece consilieri care examinează, propun și discută punerea în aplicare a noilor legi care sunt pe cale să fie prezentate în plenul consiliului.
La fiecare șase luni, consiliul alege doi căpitani regenți ca șefi de stat. Regenții sunt aleși dintre partide opuse, astfel încât să existe un echilibru de putere. Ei au un mandat de șase luni. Inaugurarea căpitanului regent are loc pe 1 aprilie și 1 octombrie în fiecare an. După terminarea acestui mandat, cetățenii au trei zile în care să depună plângeri despre activitățile căpitanilor. În cazul în care o justifică, pot fi inițiate proceduri judiciare împotriva foștilor șefi de stat.
Practica de a avea doi șefi de stat, cum erau consulii romani, aleși în alegeri frecvente, este derivată direct din obiceiurile Republicii Romane. Consiliul este echivalent cu Senatul Roman; iar căpitanii regenți, cu consulii din Roma antică. Se crede că locuitorii din zonă s-au adunat împreună, în timp ce statul roman era în disoluție pentru a forma un guvern rudimentar pentru a se proteja de dominația străină.
San Marino este o republică democratică multi-partid. O lege nouă privind alegerile din 2008 a ridicat pragul electoral de accedere în legislativ, făcând ca partidele politice să se organizeze în două alianțe: , de dreapta, condus de San Marino; și , de stânga, condus de , o fuziune între și fostul , de orientare comunistă. au fost câștigate de Pactul pentru San Marino cu 35 de locuri în cadrul Consiliului general, 25 de locuri revenind grupării Reformă și Libertate.
La 1 octombrie 2007, a fost ales șef de stat, el devenind prima persoană cu dizabilități care aleasă .
San Marino a avut mai multe femei decât orice altă țară: 15 în octombrie 2014, dintre care trei au servit de două ori.
Împărțire administrativă
Comunele miniatura| Diviziunile administrative din San Marino