Barbu Paris Mumuleanu (n. 1794, Slatina – d. 21 mai 1836, București) a fost un poet român.
Biografie S-a născut la Slatina și a fost fiul unei familii de orășeniCălinescu, Istoria literaturii..., p. 118. În timpul copilăriei sale, familia s-a mutat la București și aici poetul a devenit logofăt în casa boierului Constantin Filipescu, traducător din Byron.Dicționarul literaturii... , p. 609 Aici a prins gust de carte și a citit tot ce a apărut: literatură bisericească, poeziile lui Ioan Barac și Vasile Aaron, gramatica lui Ienăchiță Văcărescu, poezia lui Iancu Văcărescu, mitologie, iar mai târziu a cunoscut și Nopțile lui Iung și meditațiile poetice și religioase ale lui Alphonse de Lamartine.
În timpul domniei lui Ioan Caragea și-a însoțit boierul în surgiunul de la Bucov. S-a căsătorit, iar când a murit, a lăsat în urmă o familie tânără și numeroasă.
Opera A fost un autodidact, iar în primul său volum Rost de poezii adecă stihuri, apărut la București în 1820, a adunat versuri de natură erotică, compuse în manieră neoanacreontică, promovând o filosofie hedonistă, împrumutată din poezia lui Athanasios Christopoulos, iar sentimentalismul lăutăresc întâlnit în versurile sale sunt în spiritul vremii, asemănător ca stil cu cel al lui Costache Conachi și a poeților Văcărești. Poeziile sale erotice sunt monotone, lipsindu-le nota de senzualitate grațioasă caracteristică poeziei erotice a lui Christopoulos, deși unele versuri sunt traduceri din poezia acestuiaN.A. Ursu, Mumuleanu și Athanasie Hristopol, Cronica, nr. X, Iași, 1975, p. 36.
Ulterior a evoluat spre iluminism, influențat de reprezentanții Școlii ardelene. După modelul lui Teofrast și a lui La Bruyère, a combătut viciile sociale într-o suită de portrete care satirizează pe parveniți, pe lingușitori, zgârciți, înfumurați, flecari, pedanți etc. (Caracteruri, 1825). Postum, în anul 1837, i s-a tipărit de către Ion Heliade-Rădulescu volumul PoeziiDicționarul literaturii... , p. 610, de orientare clasică și preromantică. A colaborat la „Curierul românesc”.
Volume Rost de poezii, adecă stihuri (București, 1820) Caracteruri (București, 1825) Plângerea și tânguirea Valahiei asupra nemulțemirii streinilor ce au derăpănat-o, (Buda, Tipografia Universității, 1825) Poezii (București, Tipografia Eliade, 1837, ediție îngrijită de I. Heliade Rădulescu) Scrieri, (București, Editura Minerva, 1972, ediție îngrijită și prefațată de Rodica Rotaru)
In memoriam Mihai Eminescu i-a atribuit epitetul „glas de durere”, în poezia „Epigonii”.
Istoricul german Hagen Schulze, în lucrarea „Stat și națiune în istoria europeană” apreciază rolul de normator al limbii române pe care Mumuleanu l-a jucat în procesul de cristalizare a națiunii române. În opinia lui Schulze, Mumuleanu a ridicat româna de la stadiul de dialect al țăranilor la rangul de limbă literară, asemănător rolului jucat de Ivar Aasen pentru limba norvegiană, sau Adamantios Korais pentru limba greacă.Hagen Schulze, Stat și națiune în istoria europeană, Editura Polirom, 2003, ISBN 974-681-433-5
Referințe
Bibliografie
George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941 Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, București, 2008 Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964 Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, București, 1999 ISBN 973-9399-03-7
Categorie:Nașteri în 1794 Categorie:Decese în 1836 Categorie:Poeți români din secolul al XIX-lea Categorie:Oameni din județul Olt Categorie:Autodidacți români