China (scris cu caractere chineze tradiționale: 中國; scris cu caractere chineze simplificate: 中国; Pinyin Zhōnghuá Rénmín Gònghéguó ), denumită oficial Republica Populară Chineză, este un stat independent situat în Asia de Est. Este a doua cea mai populată țară din lume, cu o populație de aproximativ 1.409.000.000 de locuitori. China are un sistem unipartid, condus de către Partidul Comunist Chinez, având sediul guvernamental în orașul-capitală Beijing. Acesta exercită jurisdicție asupra a 22 de provincii, cinci regiuni autonome, patru municipii de subordonare centrală (Beijing, Tianjin, Shanghai și Chongqing) și două regiuni administrative speciale, având în mare parte un sistem de autoguvernare (Hong Kong și Macao). RPC revendică, de asemenea, Taiwanul, drept a XXIII-a provincie, care este, în prezent, controlată de către o entitate politică separată, Republica Chineză (RC). Această revendicare este controversată din pricina statutului politic complex din Taiwan.
Acoperind aproximativ 9,6 milioane de km2, China este ca mărime a suprafeței de uscat a doua țară din lume și a III-a / a IV-a țară după suprafața totală, în funcție de metoda de măsurare. Peisajul Chinei este vast și divers, variind de la stepe și deșerturi, precum Gobi și Taklamakan, din nordul arid, la pădurile subtropicale din sudul umed. Lanțuri muntoase precum Himalaya, Karakoram, Pamir și Tian Shan separă China de Sudul și Centrul Asiei. Fluviile Yangtze și Galben, ca lungime al III-lea și al VII-lea din lume, curg dinspre platoul tibetan înspre dens populata coastă de est. Coasta Chinei, de-a lungul Oceanului Pacific, este de 14.500 km lungime și este mărginită de mările Bohai, Galbenă, Chinei de Est și Chinei de Sud.
Istoria Chinei începe din erele civilizației antice – una dintre cele mai vechi din lume – care a înflorit în bazinul fertil al Fluviului Galben, în Câmpia Chinei de Nord. De milenii, sistemul politic al Chinei s-a bazat pe monarhii ereditare, cunoscute sub numele de dinastii, începând cu semimitologica dinastie Xia, din bazinul Fluviului Galben (cca 2000 î.Hr.). De la anul 221 î.Hr., când dinastia Qin a cucerit mai multe state, pentru a forma un imperiu chinez, țara s-a extins, fărâmițat și reunificat de mai multe ori. Republica Chineză (1912-1949) (RC) a răsturnat ultima dinastie în 1911 și a condus China Continentală până în 1949. După înfrângerea Imperiului Japoniei în Al Doilea Război Mondial, Partidul Comunist condus de Mao Zedong i-a învins pe naționaliștii din partidul Kuomintang, din China Continentală, și a proclamat Republica Populară Chineză, la Beijing, la 1 octombrie 1949, în timp ce Kuomintangul condus de Chiang Kai-shek s-a mutat cu guvernul Republicii Chineze într-un semiexil, în actuala capitală a Taiwanului, Taipei.
De la introducerea unor reforme economice în 1978, China a devenit una dintre economiile mari ale lumii, cu cea mai rapidă creștere economică. În 2013 a fost ca mărime a doua economie din lume, atât cu PIB-ul total nominal, cât și cu paritatea puterii de cumpărare (PPC) și este, de asemenea, cel mai mare exportator și importator din lume de bunuri. China este una dintre țările ce dețin arme nucleare și are cea mai mare armată permanentă, cu al doilea buget din lume - luat după mărime - destinat apărării. RPC este membră a Organizației Națiunilor Unite din anul 1971, când a înlocuit RC în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. China este, de asemenea, membră a numeroase organizații multilaterale formale și informale, inclusiv OMC, APEC, BRICS, Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, BCIM și G-20. China este prima putere regională din Asia și este considerată o superputere la nivel mondial.
Etimologie Cuvântul „China” este derivat din cuvântul persan Cin (scris cu alfabetul arab: چین), care provine de la cuvântul sanscrit Cina (चीन)."China". The American Heritage Dictionary of the English Language (2000). Boston and New York: Houghton-Mifflin. Este consemnat pentru prima dată în 1516, în jurnalul exploratorului portughez Duarte Barbosa."China". Oxford English Dictionary (1989). ISBN 0-19-957315-8. The Book of Duarte Barbosa (chapter title "The Very Great Kingdom of China"). ISBN 81-206-0451-2. In the Portuguese original, capitolul se intitulează "O Grande Reino da China". Jurnalul a fost tradus și publicat în Anglia în 1555.Eden, Richard (1555). Decades of the New World: "The great China whose kyng is thought the greatest prince in the world." Teoria tradițională, propusă în secolul al XVII-lea de către Martino Martini, este că „Cina” este derivat din „Qin” (秦), regatul vestic al Chinei, în timpul dinastiei Zhou.Martino, Martin, Novus Atlas Sinensis, Vienna 1655, Preface, p. 2. Cu toate acestea, termenul a fost folosit în scripturile hinduse timpurii, inclusiv în Mahabharata (secolul V î.Hr.) și Legile lui Manu (secolul II î.Hr.).Wade, Geoff. "The Polity of Yelang and the Origin of the Name 'China'". Sino-Platonic Papers, No. 188, mai 2009, p. 20.
Numele oficial al prezentei țării este „Republica Populară Chineză” (scris cu caractere chinezești simplificate: 中华人民共和国; scris cu pinyin: Zhōnghuá Rénmín Gònghéguó). Denumirile chineze obișnuite ale țării sunt: Zhongguo (scris cu caractere chinezești tradiționale: 中國; scris cu caractere chinezești simplificate: 中国, de la Zhong: „central” sau „de mijloc” și Guo: „stat” sau „state” – și în timpurile moderne – „națiune”) și Zhonghua (în chineză: 中华), cu toate că numele oficial al statului a fost schimbat de mai multe ori, de către dinastii succesive și guverne moderne. Termenul ZhongGuo a apărut în diverse texte antice, cum ar fi „Textul clasic despre Istorie” din secolul al VI-lea î.Hr., iar în perioada pre-imperială a fost adesea folosit ca un concept cultural pentru a face o distingere față de triburile Huaxia, percepute ca „barbare”. Termenul, care poate fi singular sau plural, făcea referire la grupul de state sau de provincii al Câmpiei Centrale (Chineze), dar până în secolul al XIX-lea nu a fost folosit ca un nume pentru întreaga țară. Chinezii nu au fost singurii care și-au considerat țara ca „centrală”, conceptul fiind întâlnit și la alte civilizații.Wilkinson, Endymion (2000). Chinese History: A Manual. Cambridge, MA: Harvard University Press. Rev. and enl. p.132. ISBN 0-674-00247-4.
Istorie
thumb|right|150px|Ornament din jad reprezentând un cerb, datând din timpul Dinastiei Shang (sec XVII-XI î.Hr.) thumb|right|150px|Unii dintre miile de războinici de teracotă, în mărime naturală, ai dinastiei Qin, cca. 210 î.Hr. 150px|right|thumb|Vas chinezesc de porțelan, ce datează din timpul dinastiei Ming
Preistorie Dovezile arheologice sugerează o prezență umană pe teritoriul Chinei încă de acum 250.000 = 2,24 milioane de ani."Early Homo erectus Tools in China". Archaeological Institute of America. 2000. Accesat la 30 noiembrie 2012. O peșteră din Zhoukoudian (în apropierea Beijingului de astăzi) prezintă fosile hominide datând din perioada 780.000 - 680.000 î.Hr. Fosilele sunt ale Omului de Pekin, un exemplu de Homo erectus care utiliza focul. Situl Omul de Pekin a dat, de asemenea, resturi de Homo sapiens datând din perioada 18.000-11.000 î.Hr. Unii oameni de știință susțin că o formă de protoscriere a existat în China mai devreme de anul 3000 î.Hr.
Conform traditiei chineze, prima dinastie monarhică a fost Xia, care a apărut în jurul anului 2070 î.Hr. Dinastia a fost considerată mitică de către istorici, până la săpăturile arheologice științifice de la Erlitou, unde au fost găsite rămășițe datând din epoca bronzului, în Henan în 1959."Bronze Age China". National Gallery of Art. Accesat la 11 iulie 2013. Însă rămâne neclar dacă aceste site-uri sunt rămășițele dinastiei Xia sau unei alte culturi din aceeași perioadă.
Domnia dinastică timpurie
Prima dinastie din China care a lăsat consemnări istorice, dinastia semifeudală Shang, era poziționată de-a lungul Fluviului Galben, din estul Chinei, din secolul al XVII-lea î.Hr., până în sec al XI-lea î.Hr. Inscripțiile divinatorii de pe oase, din timpul dinastiei Shang, reprezintă cea mai veche formă de scriere chineză, găsită până în prezent și este predecesoarele directă ale caracterelor chineze moderne. Shang a fost cucerit de către Zhou, care a domnit între secolele XII și V î.Hr., până când autoritatea centralizată a fost, încetul cu încetul, erodată de către lideri militari feudali. Au apărut, astfel, mai multe state beligerante independente, datorită slăbirii autorității statului Zhou, intrându-se în perioada de 300 de ani a Primăverilor și Toamnelor, întreruptă doar ocazional de către regele Zhoului. Până în Perioada Statelor Combatante, din secolele V-III î.Hr., mai rămăseseră doar șapte state suverane puternice, pe teritoriul Chinei de azi, fiecare stat având propriul său rege, ministere și armată.
China Imperială Perioada Statelor Combatante s-a încheiat în 221 î.Hr., după ce statul Qin a cucerit celelalte șase regate și a fondat primul stat chinez unificat. Regele Zheng al statului Qin s-a autoproclamat „Primul Împărat” (始皇帝) Shi Huang, procedând apoi la impunerea de reforme în întreaga Chină, în special standardizarea forțată a limbii chineze, standardizarea unităților de măsură, a lungimii axului carului și standardizarea monetară. Dinastia Qin a durat doar cincisprezece ani, prăbușindu-se la scurt timp după moartea lui Qin Shi Huang, întrucât politicile sale legaliste și autoritare, dure, au dus la rebeliuni pe scară largă.Bodde, Derk. (1986). "The State and Empire of Ch'in", in The Cambridge History of China: Volume I: the Ch'in and Han Empires, 221 B.C. – A.D. 220. Edited by Denis Twitchett and Michael Loewe. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 0-521-24327-0.
thumb|left|250px|Marele Zid Chinezesc a fost construit de către mai multe dinastii, într-un răstimp de peste două mii de ani, pentru a proteja regiunile agricole sedentare din interiorul Chinei, de incursiunile păstorilor nomazi din stepele nordice Ulterior, dinastia Han a condus China între 206 î.Hr. și 220 d.Hr., creând o identitate culturală durabilă, care s-a păstrat până în prezent în rândul populației chineze. Dinastia Han a extins considerabil teritoriul imperiului datorită campaniilor militare inițiate, ajungând până în Peninsula Coreeană, Vietnam, Mongolia și Asia Centrală și, de asemenea, a contribuit la crearea Drumului Mătăsii din Asia Centrală. Han China a devenit, treptat, cea mai mare economie a lumii antice. Dinastia a adoptat confucianismul, o filozofie dezvoltată în Perioada Primăverilor și Toamnelor, ca ideologie oficială de stat. În ciuda abandonului oficial al Legalismului, ideologia oficială a dinastiei Qin, instituțiile și politicile legaliste au rămas și au stat la baza guvernării Han.
După prăbușirea dinastiei Han a urmat o perioadă de dezbinare, cunoscută sub numele de Perioada celor Trei Regate.Whiting, Marvin C. (2002). Imperial Chinese Military History. iUniverse. p. 214
În anul 581 d.Hr., China a fost reunificată sub dinastia Sui. Cu toate acestea, dinastia s-a prăbușit timpuriu, la aceasta contribuind și înfrângerea sa din timpul războiului Goguryeo-Sui (598-614).Ki-Baik Lee (1984). A new history of Korea. Harvard University Press. ISBN 978-0-674-61576-2. p.47.David Andrew Graff (2002). Medieval Chinese warfare, 300–900. Routledge. ISBN 0-415-23955-9. p.13.