Luceafărul, inițial Luceafĕrul (scris cu ĕ, e scurt, adică ă din e), cu subtitlul „Revistă literară”, a fost o revistă al cărei prim număr a fost publicat la 1 iulie 1902, la Budapesta, de către studenții români organizați în Societatea academică „Petru Maior”.

Istoric Ideea înființării revistei, promovată de Aurel P. Bănuț printre membrii societății studențești „Petru Maior" din Budapesta a găsit un teren favorabil, astfel că la 10 mai 1902 a fost constituit comitetul de redacție al viitoarei publicații, al cărui nume, ales în unanimitate, a fost Luceafărul. Alexandru Ciura a fost numit pe postul de redactor-șef, Aurel Pavel Bănuț editor și redactor responsabil, iar Octavian Goga, Ion Lupaș, Ion Lapedatu, Ion Montani, Dionisie Stoica, Vasile E. Moldovan, Sebastian Stanca și George Zaria, membri.Cum au constituit studenții români din Budapesta Revista ”Luceafărul”

Pentru tipărirea revistei, Aurel Bănuț a încheiat un contract cu Dimitrie Birăuțiu, proprietarul tipografiei „Poporul Român” de pe strada Vörösmarty 60/a din Budapesta, depunând ca avans bursa sa de 300 de coroane. Redacția și administrația revistei au fost stabilite tot aici, la tipografia lui Birăuțiu din localitate.

Încurajați și de scrisorile primite de la personalități ale epocii, precum Nicolae Iorga, Alexandru Mocioni, Iosif Vulcan, Sextil Pușcariu, redactorii revistei au scos primul număr al revistei în data de 1 iulie 1902. Încheindu-se anul universitar, studenții redactori au plecat din localitate, rămânând acolo doar Aurel Bănuț, care s-a îngrijit singur de apariția regulată bilunară (în zilele de 1 și 15 ale fiecărei luni) a revistei. Toamna, o parte dintre redactori nu au mai revenit la Budapesta: Ion Lapedatu, Vasile E. Moldovan, și Alexandru Ciura, care își terminase studiile și fusese numit profesor la Blaj, dar care a figurat în continuare cu numele ca redactor-șef, revista rămânând și mai departe în grija lui Bănuț.

La 1 ianuarie 1903 a intrat în comitetul redacțional și Octavian C. Tăslăuanu, iar conducerea literară a fost preluată de Octavian Goga.

În 1904 Octavian C. Tăslăuanu a devenit proprietarul și editorul acestei publicații care, începând din anul 1906, a apărut la Sibiu, cu subtitlul Revistă ilustrată pentru literatură și artă. Pe 16 iunie 1914 a apărut ultimul număr al revistei, în această formulă. Revista a reapărut, publicată lunar la București (1 ianuarie 1919 - august-septembrie 1920), și apoi la Sibiu (ianuarie-februarie-martie 1934 - septembrie 1939).Luceafărul (1902-1945)

În 1945 Mircea Eliade și Virgil Ierunca au editat revista Luceafărul în Franța, prima publicație strict literară a exilului românesc.Agentul lui Ceausescu, 24 iunie 2002, Evenimentul zilei, accesat la 21 iunie 2013Doliu în cultura românească, 29 septembrie 2006, Evenimentul zilei, accesat la 21 iunie 2013 Periodicul a fost realizat la Paris și a avut doar două numere, în mai 1948 și în noiembrie 1949.Luceafărul diasporei , anul 2010, numărul 6, Gheorghe Grigurcu, România Literară, accesat la 22 iunie 2013

Alte reviste cu același nume Revista comunistă Tînărul scriitor, înființată în 1951 de Uniunea Scriitorilor, a fost desființată în decembrie 1957, transformându-se în revista Miorița, care, la rândul ei, s-a transformat în 1958 în revista Luceafărul. Aceasta a devenit în ultimele decenii ale dictaturii lui Nicolae Ceaușescu un organ de propagandă naționalistă.

Mai recent apare o publicație online, Luceafărul.net, cu sediul la Botoșani, care folosește intern același nume, Revista Luceafărul.

Note

Lectură suplimentară Octavian Goga: amintiri și contribuții la istoricul revistei "Luceafărul : Partea I : Epoca Budapestiană, Octavian C.. Taslauanu, Editura "Bucovina" S.A. Torouțiu, 1939

Legături externe luceafarul.net/ - Site web oficial Revista 'Luceafărul' - 50 de ani de la apariția primului număr, 15 iulie 2008, Tudor Cristian, Amos News Scriitorul militant în revista Luceafărul

Categorie:Fondări în 1902 Categorie:Reviste literare din România Categorie:Ziare din Austro-Ungaria Categorie:Ziare din Budapesta