Nathaniel Hawthorne (n. Nathaniel Hathorne în 4 iulie 1804 - d. 19 mai 1864) a fost un scriitor american.
S-a născut în 1804 în orașul Salem, statul Massachusetts ca fiu al lui Nathaniel Hathorne și Elizabeth Clarke Manning Hathorne. El și-a schimbat, mai târziu, numele în "Hawthorne", adăugând un "W" pentru a se deosebi de rudele sale, inclusiv de John Hathorne, un judecător care a participat la Procesele Vrăjitoarelor din Salem. Hawthorne a frecventat cursurile Colegiului Bowdoin și l-a absolvit în 1825; printre colegii săi erau viitorul președinte Franklin Pierce și viitorul poet Henry Wadsworth Longfellow. Hawthorne și-a publicat anonim prima sa operă, romanul intitulat "Fanshaw", în 1828. El a publicat mai multe nuvele în publicații periodice variate, nuvele pe care le-a reunit în 1837 sub titlul "Basme spuse de două ori" ("Twice Told Tales"). În anul următor, el s-a logodit cu Sophia Peabody. El a muncit într-un punct vamal și a devenit membru al unei comunități Utopice Transcendentaliste înainte de a se căsători cu Peabody în 1842. Cuplul s-a mutat într-o casă parohială faimoasă în Concord, Massachusetts, iar mai târziu s-au mutat în Salem, Berkshires, apoi în vila Wayside în Concord. Litera stacojie a fost publicată în 1850, urmată de o succesiune de alte romane. O numire într-o funcție politică i-a determinat pe Hawthorne și familia sa la o călătorie în Europa înainte de a se întoarce la vila Wazside în 1860. Hawthorne a murit în 19 mai 1864, lăsând în urmă soția și cei trei copii.
Multe dintre scrierile lui Hawthorne au ca țintă Noua Anglie, multe opere cuprinzând alegorii morale de inspirație puritană. Lucrările sale de ficțiune sunt considerate ca făcând parte din mișcarea romantică, mai precis, din Romantismul Sobru. Temele sale au adeseori în centru răul înnăscut și păcatul umanității, iar operele lui transmit adeseori mesaje moralizatoare și au complexitate psihologică. Operele sale publicate includ romane, nuvele și biografia prietenului său Franklin Pierce.
Biografie Începutul vieții thumb|right|Portretul lui Nathaniel Hawthorne de Charles Osgood, 1841 (Muzeul Peabody Essex) Nathaniel Hawthorne s-a născut la 4 iulie 1804 în Salem, Massachusetts; locul nașterii sale este ocrotit și deschis publiculuiHaas, Irvin. Historic Homes of American Authors. Washington, DC: The Preservation Press, 1991: 118. ISBN 0-89133-180-8.. William Hathorne, stră-stră-stră-bunicul autorului, un puritan, a fost primul din familie care a emigrat din Anglia, locuind mai întâi în Dorchester, Massachusetts, înainte de a se muta în Salem. Acolo, el a devenit un membru important al Coloniei Massachusetts Bay și a ocupat multe poziții politice, inclusiv cea de magistrat și judecător, având o reputație de infam pentru sentințele sale nemiloaseMiller, 20–21. Fiul lui William și stră-stră-bunicul autorului, John Hathorne, a fost unul dintre judecătorii care au supravegheat Procesele Vrăjitoarelor din Salem. Aflând acest lucru, autorul a adăugat "w" numelui său de familie, când avea vreo douăzeci de ani, la puțin timp după ce a absolvit colegiul, făcând eforturi să se despartă de faimoșii lui strămoșiMcFarland, 18. Tatăl lui Hawthorne, Nathaniel Hathorne, Senior, a fost căpitan de vapor și a murit în 1808 de friguri galbene în SurinamWineapple, Brenda. "Nathaniel Hawthorne 1804-1864: A Brief Biography", collected in A Historical Guide to Nathaniel Hawthorne, Larry J. Reynolds, editor. Oxford University Press, 2001: 14. ISBN 0-19-512414-6.; după moartea sa, tânărul Nathaniel, mama și cele două surori ale sale s-au mutat la rudele lor din partea mamei, familia Mannings, în Salem, unde au locuit timp de zece aniWineapple, Brenda. "Nathaniel Hawthorne 1804-1864: A Brief Biography", collected in A Historical Guide to Nathaniel Hawthorne, Larry J. Reynolds, editor. Oxford University Press, 2001: 14–15. ISBN 0-19-512414-6.. În această perioadă, în 10 noiembrie 1813, tânărul Nathaniel s-a lovit la picior când juca baseballMiller, 47, a rămas șchiop și a fost țintuit la pat timp de un an, deși mai mulți doctori au spus că nu avea nimicMellow, 18.
În vara anului 1816, familia locuia cu chirie la niște fermieriMellow, 20 înainte de a se muta într-o casă construită anume pentru ei de către unchii lui Hawthorne, Richard și Robert Manning din Raymond, Maine, lângă Lacul SebagoMiller, 50. După mulți ani, Hawthorne și-a amintit cu drag de vremea petrecută în Maine: "Acelea au fost zile încântătoare, deoarece partea aceea a țării era sălbatică pe vremea aceea, doar cu puține defrișări, iar nouă zecimi din zonă era acoperită de păduriMellow, 21." În 1819, el a fost trimis înapoi în Salem, la școală și s-a plâns curând că îi era dor de casă și că era prea departe de mama și surorile saleMellow, 22. În ciuda faptului că îi era dor de casă, pentru a se distra, el le-a distribuit celor din familia lui șapte numere din "Spectatorul" în august 1820. Ziarul făcut acasă era scris de mână și conținea poezii, eseuri și știri în care era utilizat umorul adolescent crescând al tânărului autorMiller, 57.
Unchiul lui Hawthorne, Robert Manning, a insistat, în ciuda protestelor lui Hawthorne, ca băiatul să urmeze colegiulEdwards, Herbert. "Nathaniel Hawthorne in Maine", 'Downeast Magazine', 1962. Cu ajutor financiar din partea unchiului său, Hawthorne a fost trimis la Colegiul Bowdoin în 1821, parțial datorită relațiilor pe care le avea familia sa în zona aceeaWineapple, Brenda. "Nathaniel Hawthorne 1804-1864: A Brief Biography", collected in A Historical Guide to Nathaniel Hawthorne, Larry J. Reynolds, editor. Oxford University Press, 2001: 16. ISBN 0-19-512414-6.. Pe drum către Bowdoin, înt-o stație a poștalionului în Portland, Hawthorne l-a întâlnit pe viitorul președinte Franklin Pierce și au devenit prieteni rapid. După ce a ajuns la școală, el i-a cunoscut și pe viitorul poet Henry Wadsworth Longfellow, viitorul membru al Congresului SUA Jonathan Cilley și pe viitorul reformator naval Horatio BridgeCheever, 99. Mulți ani după ce a absolvit colegiul, cu clasa anului 1825, el și-a descris experiența la colegiu lui Richard Henry Stoddard:
"Am fost educat (după cum se spune) la Colegiul Bowdoin. Eram un student leneș, nu respectam regulile colegiului și nici amănuntele stricte ale vieții academice, alegând mai degrabă să îmi urmez pasiunile decât să învăț greaca și să mă număr printre Tebanii învățațiMiller, 76."
Începutul carierei
Hawthorne a fost numit în funcția de cantaragiu și pontator la Vama din Boston cu un salariu de 1500 $ pe an, pe care l-a acceptat la 17 ianuarie 1837Miller, 169. În perioada aceea, el a închiriat o cameră de la George Stillman Hillard, partenerul de afaceri al lui Charles SumnerMellow, 169. Hawthorne a scris în acea atmosferă obscură a ceea ce el a numit "cuibul său de bufniță" din căminul său. Privind în urmă, la acea perioadă a vieții sale, el a scris: "Nu am trăit, ci doar am visat că trăiam"Letter to Longfellow, 4 June, 1837.. El a publicat nuvele în publicații periodice și anuale, inclusiv "Tânărul gospodar Brown" ("Young Goodman Brown") și "Vălul negru al preotului" ("The Minister‘s Black Veil"), deși niciuna nu a atras atenția deosebită a autorului. Horatio Bridge s-a oferit să acopere cheltuielile colectării acestor nuvele în primăvara anului 1837 în două volume, "Povestiri spuse de două ori" ("Twice-Told Tales"), care l-au făcut pe Hawthorne faimos în plan localMcFarland, 22–23.
Căsnicia și familia 240px|right|thumb|Statuia lui N. Hawthorne din Salem
În perioada petrecută la Bowdoin, Hawthorne a făcut pariu cu prietenul său Jonathan Cilley pe o sticlă de vin de Madeira că nu se va căsători în următorii 12 aniManning Hawthorne, "Nathaniel Hawthorne at Bowdoin", The New England Quarterly, Vol. 13, No. 2 (Jun., 1940): 246-279.. Până în 1836, el câștigase pariul, însă nu a rămas burlac pe viață. După câteva flirturi publice, cu femei din localitate, ca Mary Silsbee și Elizabeth PeabodyCheever, 102, el s-a logodit în 1836 cu sora celei din urmă, ilustratoarea și transcendentalista Sophia Peabody. Căutând un posibil cămin pentru el și Sophia, el s-a alăturat, în 1841, unei comunități Utopiene Transcendentaliste, la Ferma Brook, nu pentru că era de acord cu experimentul, ci deoarece îl ajuta să economisească bani pentru a se căsători cu SophiaMcFarland, 83. El a investit 1,000 $ și a fost făcut responsabil cu excavarea unui deal de gunoi, numit "Mina de Aur"Cheever, 104. El a plecat, mai târziu în același an, deși aventura sa la ferma Brook se va dovedi sursa de inspirație a romanului său "Poveste de dragoste la Blithedale" ("The Blithedale Romance")McFarland, 149. Hawthorne s-a căsătorit cu Sophia Peabody la 9 iulie 1842Wineapple, Brenda. "Nathaniel Hawthorne 1804-1864: A Brief Biography", A Historical Guide to Nathaniel Hawthorne, Larry J. Reynolds, ed. New York: Oxford University Press, 2001: 24. ISBN 0-19-512414-6., într-o ceremonie care a avut loc în salonul familiei PeabodyCheever, 108. Cuplul s-a mutat în Old Manse, o casă parohială faimoasă în Concord, MassachusettsMcFarland, 25, unde au locuit timp de trei ani. Acolo a scris majoritatea povestirilor adunate în "Mosses from an Old Manse"Miller, 246–247.
La fel ca Hawthorne, Sophia era o persoană retrasă. De-a lungul tinereții sale, a avut frecvent migrene și a suportat diverse tratamente medicaleMellow, 6–7. Ea a fost mai mult țintuită la pat până când sora ei i-a făcut cunoștință cu Hawthorne, după care durerile ei de cap se pare că s-au potolit. Cuplul Hawthorne a avut o căsnicie lungă, făcând adeseori lungi plimbări prin parc. Despre soția lui, pe care o numea "porumbița" lui, Hawthorne a scris că ea "este, în sensul cel mai strict, singura mea companie; și nu am nevoie de alta - nu este loc liber în mintea mea, nici în inima mea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt de ajuns inimii ei nemărginite!"McFarland, 87 Sophia admira mult opera soțului ei. Într-unul din jurnalele ei, ea scria: "Sunt întotdeauna orbită și uluită de bogăția, adâncimea... nestematele de frumusețe din producțiile lui încât abia aștept să le recitesc, să pot medita și cugeta, să pătrund bogăția miraculoasă a gândurilor sale"14 ianuarie 1851, Journal of Sophia Hawthorne. Berg Collection NY Public Library..
Nathaniel și Sophia Hawthorne au avut trei copii. Primul lor copil, o fată, s-a născut la 3 martie 1844 și a fost botezată Una, cu referire la "The Fairie Queene", spre nemulțumirea membrilor familieiMcFarland, 97. În 1846, s-a născut fiul lor Julian. Hawthorne i-a scris sorei sale Louisa în 22 iunie 1846, despre noutăți: "Un sihastru mic de statură și-a făcut apariția aici la ora șase fără zece în această dimineață, pretinzând că este nepotul tău"Mellow, 273. Ultimul lor copil, Rose, s-a născut în mai 1851. Hawthorne a numit-o "floarea mea tomnatică"Miller, 343–344.
Vârsta de mijloc 240px|right|thumb|Punctul Vamal din Salem, unde a muncit N. Hawthorne