miniatura|Sanctuarul Bisericii Prezbiteriene a Patra din Chicago. Prezbiterianismul este ramura Bisericii Reformate din Scoția, care a aderat la confesiunea calvinistă din cadrul Reformei protestante, așa cum a fost formulată de John Knox. Teologia prezbiteriană subliniază suveranitatea lui Dumnezeu, autoritatea Bibliei și necesitatea harului prin credința în Isus Hristos.
Prezbiterianismul a evoluat inițial în Scoția înainte de Actul Uniunii din 1707. Majoritatea puținilor prezbiterieni care mai pot fi găsiți în Anglia de astăzi își pot găsi o conexiune scoțiană. Deși unii aderenți se mențin pe linia trasată de teologia lui Calvin și a succesorilor săi direcți, există o largă desfășurare de viziuni teologice în cadrul prezbiterianismului contemporan.
Urmele prezbiterienilor moderni pot fi găsite în Reforma scoțiană. Congregațiile locale constau din obști alcătuite din reprezentanți ai localnicilor, mod de organizare care este întâlnit la toate nivele superioare celor de bază (Presbytery, Synod and General Assembly). Teoretic, în prezbiterianism nu există un episcop; totuși anumite grupuri, mai ales din Europa de Est precum și alte grupuri ecumenice au superintendenți care se numesc formal episcopi. Oficiul sau instituția bătrânilor reprezintă un alt semn distinctiv al prezbiterianismului, această entitate nu este preoțească luând parte în toate deciziile la toate nivelele.
Rădăcinile Prezbiterianismului se regăsesc în Mișcarea de Reformă Europeană din secolul al 16-lea, exemplul Genevei lui Jean Calvin reprezentând o influență specială. Cele mai multe biserici din Mișcarea de Reformă care își au originile istorice în Scoția sunt sau Presbiteriene sau Congregaționaliste în conducere.
În secolul XX, unii prezbiterieni au jucat un rol important în Mișcarea Ecumenică, inclusiv Consiliul Mondial al Bisericilor. Multe denominații Presbiteriene au găsit căi pentru a lucra împreună cu alte denominații ale Mișcării de Reformă și cu Creștini din alte tradiții, în mod special în cadrul Alianței Mondiale a Bisericilor Reformate. Unele biserici Presbiteriene au intrat în uniuni cu alte biserici, precum Congregaționaliști, luterani, anglicani, and metodiști.
Istoric
Regiuni A detailed breakdown of Presbyterian and Reformed churches by region and country is available at Reformed Online
Scoția
Anglia
Țara Galilor
În Țara Galilor Prezbiterianismul este reprezentat de Biserica Prezbiteriană din Wales, care a fost inițial compusă în mare parte din calviniști metodiști.
Irlanda
Franța thumb|200px|right|Huguenot Cross În Franța Prezbiterianismul este reprezentat de Biserica Reformată din Franța, Prezbiterianismul este cel mai numeros grup protestant din Franța. Exista de asemenea Luterani si Evanghelici. Termenii utilizați în Franța sunt "Protestant, Calvinist", nu "Prezbiterian". Simbolul este crucea hughenotă (Croix Huguenote), cu un rug aprins.
America de Nord
thumb|200px|Center|Evolution of Presbyterianism in the United States. Courtesy of the Presbyterian Historical Society, Philadelphia, PA.
America Latină
Africa
Asia
Oceania
Caracteristici
Guvernare
Doctrină thumb|Presbyterian Cross
Practicarea cultului
Arhitectură
Principalele elemente ale cultului
Pulpit Chancel Celtic cross/Presbyterian cross Communion table Baptismal font Aisles Stained glass Religious art Lectern Banners Flags
Exemple
Fourth Presbyterian Church, Chicago, Illinois St Giles Cathedral, Edinburgh, Scotland Madison Ave Presbyterian, New York, New York St Mary's Presbyterian, West Virginia Cathedral of Hope, Pittsburgh, Pennsylvania First Presbyterian, San Rafael, California Bel Air Presbyterian, Los Angeles, California Shadyside Presbyterian Church Christ Presbyterian Church; Canton, Ohio First Presbyterian Church, Harrisonburg, Virginia
Note
Referințe Stewart J Brown. The National Churches of England, Ireland, and Scotland, 1801-46 (2001) William Henry Foote. Sketches of North Carolina, Historical and Biographical... (1846) - full-text history of early North Carolina and its Presbyterian churches Andrew Lang. John Knox and the Reformation (1905) William Klempa, ed. The Burning Bush and a Few Acres of Snow: The Presbyterian Contribution to Canadian Life and Culture (1994) Marsden, George M. The Evangelical Mind and the New School Presbyterian Experience (1970) Mark A Noll. Princeton And The Republic, 1768-1822 (2004) Frank Joseph Smith, The History of the Presbyterian Church in America, Reformation Education Foundation, Manassas, VA 1985 William Warren Sweet, Religion on the American Frontier, 1783—1840, vol. 2, The Presbyterians (1936), primary sources Ernest Trice Thompson. Presbyterians in the South vol 1: to 1860; Vol 2: 1861-1890; Vol 3: 1890-1972. (1963-1973) Leonard J. Trinterud, The Forming of an American Tradition: A Re-examination of Colonial Presbyterianism (1949) Encyclopedia of the Presbyterian Church in the United States of America (1884) Articles Declaratory of the Constitution of the Church of Scotland
Vezi și
Christianity Reformed churches Protestant Reformation Scottish Reformation Religion in Scotland World Alliance of Reformed Churches Scots-Irish Americans Puritan's Pit
Confesiunea Credinței
Westminster Confession of Faith Larger Catechism Shorter Catechism Directory of Public Worship Scots Confession
Controverse
Fundamentalist-Modernist Controversy Vestments controversy
Biserici
List of Christian denominations#Reformed Churches St. Giles' Cathedral, Edinburgh, sometimes regarded as the mother church for world Presbyterianism
Collegii și seminarii
Presbyterian universities and colleges
Oameni Clergy, or theologians: John Calvin John Knox John Witherspoon Peter Marshall (preacher) George MacPherson Docherty Eugene Carson Blake Ian Paisley D. James Kennedy Fred Rogers Billy Sunday Lay members: (source: adherents.com) Andrew Jackson James K. Polk James Buchanan Ulysses S. Grant Rutherford B. Hayes Benjamin Harrison Grover Cleveland Dwight D. Eisenhower Ronald Reagan Woodrow Wilson Billy Graham (before he became Baptist) Stonewall Jackson William Jennings Bryan Condoleezza Rice Bob Hope (originally) David Lee (basketball) Gordon Brown
Legături externe
Worship — Service for the Lord's Day (Madison Avenue Presbyterian Church), an article describing an order of worship typical of mainline English-speaking Presbyterian congregations. Reformed Presbyterian Church of North America Associate Reformed Presbyterian Church Presbyterian Church in America Presbyterian Church USA Orthodox Presbyterian Church Spanish Reformed Churches I.R.E. Mizoram Presbyterian Church, Mizoram, India (Mizo language)
Arhive Historical Center of the Presbyterian Church in America, St. Louis, MO, USA Historical Foundation of the Cumberland Presbyterian Church, Memphis, TN, USA Presbyterian Church Archives of Aotearoa, New Zealand, Opoho, Dunedin, New Zealand Foreign Missions Archives for the Presbyterian Church of Aotearoa, New Zealand Presbyterian Church in Canada Archives and Records Office, Toronto, Canada Presbyterian Historical Society, Philadelphia, PA, USA Presbyterian Church in Ireland Archives , Belfast, Northern Ireland Presbyterian Heritage Center at Montreat
Categorie:Calvinism Categorie:Forme ale creștinismului
Categorie:Puritanism Categorie:Reforma Protestantă