Sân

Sânii (din – „curbură”, „proeminență rotunjită”, „convexitate”), numiți și mamele, sunt două proeminențe situate în regiunea superioară ventrală a toracelui la oameni, primate și proboscide, care includ glandele mamare. Din punct de vedere embriologic, glandele mamare se dezvoltă la ambele sexe din aceleași țesuturi embrionare, însă dimensiunea și gradul lor de dezvoltare constituie o importantă între femei și bărbați. Dimensiunea sânilor prezintă o variație considerabilă între indivizi.

La oameni, dezvoltarea sânilor în timpul pubertății este determinată în principal de acțiunea estrogenilor, în asociere cu hormonul de creștere. Femeile sunt singurele mamifere la care sânii sunt prezenți după pubertate, la celelalte mamifere, țesutul mamar se mărește, predominant, în ultima perioadă a sarcinii.

Din punct de vedere funcțional, la femei sânul reprezintă o glandă mamară specializată, care produce și secretă lapte pentru hrănirea nou-născuților. Țesutul adipos subcutanat înconjoară o rețea de canale galactofore care converg spre mamelon, conferind sânului dimensiunea și forma caracteristice. La capătul canalelor se află lobuli sau grupuri de alveole, unde laptele este produs și stocat sub influența hormonilor.Niculescu, Cezar Th.; Cârmaciu, Radu; Voiculescu, Bogdan. Anatomia și fiziologia omului. București: Corint, 2009. ISBN 978-973-135-429-3

Pe lângă rolul lor biologic, sânii au și semnificații sociale, culturale și simbolice. Ei pot influența percepția corpului feminin și a atractivității sexuale, mameloanele putând constitui o zonă erogenă. În diverse culturi, sânii au fost asociați cu fertilitatea, feminitatea sau abundența și au fost reprezentați frecvent în sculptură, artă și fotografie, atât în antichitate, cât și în epoca modernă.

Dezvoltare evolutivă miniatura|O gorilă de munte alăptează un pui Oamenii sunt singurele mamifere ale căror sâni se măresc permanent după maturitatea sexuală (cunoscută la oameni sub numele de pubertate). Motivul acestei schimbări evolutive este necunoscut. Au fost emise mai multe ipoteze:

A fost propusă o legătură cu procesele de sinteză a precursorului , , care are loc în regiuni bogate în grăsime ale corpului, cum ar fi fesele și sânii. Acestea au contribuit la dezvoltarea creierului uman și au jucat un rol în creșterea dimensiunii creierului. Mărirea sânilor ar fi putut avea loc în acest scop încă de la Homo ergaster (1,7–1,4 ). Alte ipoteze privind formarea sânilor ar fi putut prelua apoi rolul de factori principali.

Zoologii Avishag și au sugerat că dimensiunea sânilor umani poate fi explicată prin , reprezentată de dimorfismul sexual. Aceasta ar considera că sânii mai mari sunt o a sănătății femeii și a capacității acesteia de a crește și de a-i purta în viață. Viitorii parteneri pot apoi evalua genele unui potențial partener pentru a-i stabili capacitatea de a-i menține sănătatea chiar și cu povara suplimentară de energie pe care o poartă.Geoffrey Miller: The Sexual Evolution.

Zoologul Desmond Morris descrie o abordare sociobiologică în cartea sa științifică Maimuța goală. El sugerează, făcând comparații cu alte primate, că sânii au evoluat pentru a înlocui fesele umflate ca semnal sexual al ovulației. El observă cum oamenii au, relativ vorbind, penisuri mari, precum și sânuri mari. În plus, primii oameni au adoptat bipedismul și coitusul față în față. Prin urmare, el a sugerat că semnalele sexuale amplificate au ajutat la menținerea legăturii dintre un mascul și o femelă, chiar dacă îndeplineau sarcini diferite și, prin urmare, erau separați pentru perioade lungi de timp.

Un studiu din 2001 a propus că forma rotunjită a sânului unei femei a evoluat pentru a împiedica sufocarea puiului în timp ce se hrănea cu mamelonul; adică, din cauza maxilarului mic al sugarului uman, care nu ieșea din față pentru a ajunge la mamelon, acesta ar putea bloca nările de sânul mamei dacă acesta ar avea o formă mai plată (comparați cu cimpanzeul comun). Teoretic, pe măsură ce maxilarul uman se retrăgea în față, corpul femeii compensa cu sâni rotunzi.

(1965) a propus că sânii au apărut ca o adaptare pentru hrănirea nou-născuților dintr-un motiv diferit, deoarece strămoșii umani timpurii au adoptat bipedismul și pierderea părului de pe corp. Poziția verticală a oamenilor însemna că sugarii trebuie purtați la șold sau la umăr, în loc să fie purtați pe spate, ca la maimuțe. Acest lucru îi oferă sugarului mai puține oportunități de a găsi mamelonul sau de a se agăța de părul de pe corp al mamei. Mobilitatea mamelonului la un sân mare la majoritatea femeilor umane îi conferă sugarului o mai mare capacitate de a-l găsi, de a-l apuca și de a se hrăni.

Alte sugestii includ pur și simplu că sânii permanenți atrag partenerele, că sânii „penduloși” le oferă sugarilor ceva de care să se agațe sau că sânii permanenți au funcția cocoașei unei cămile, de a stoca grăsimea ca rezervă de energie.

Anatomie thumb|300px|Sânul (secțiune sagitală): 1. Perete toracic 2. Mușchi pectoral 3. Lobul mamar 4. Mamelon 5. Areolă mamară 6. Canal galactofor 7. Țesut adipos 8. Tegument La femei, sânii acoperă mușchiul marele pectoral și se extind în medie de la nivelul celei de-a doua coastă până la nivelul celei de-a șasea coastă, în partea din față a cutiei toracice; astfel, sânii acoperă o mare parte din zona toracică și pereții toracici. În partea din față a pieptului, țesutul mamar se poate extinde de la claviculă până la mijlocul sternului. Pe părțile laterale ale pieptului, țesutul mamar se poate extinde în axilă și poate ajunge până la mușchiul lat dorsal, extinzându-se de la partea inferioară a spatelui până la osul humerus (osul brațului superior). Ca glandă mamară, sânul este compus din diferite straturi de țesut, predominant de două tipuri: țesut adipos și , care afectează funcțiile de lactație ale sânilor. Frecvența de rezonanță naturală a sânului uman este de aproximativ 2 hertz.

Din punct de vedere morfologic, sânul are formă de lacrimă. Stratul superficial de țesut (fascia superficială) este separat de piele cu 0,5–2,5 cm de grăsime subcutanată (țesut adipos). sunt prelungiri de țesut fibros care radiază de la fascia superficială până la învelișul pielii. Sânul feminin adult conține 14-18 lobi galactofori neregulați care converg la mamelon. Canalele galactofore de 2,0-4,5 mm sunt imediat înconjurate de țesut conjunctiv dens care susține glandele. Laptele iese din sân prin mamelon, care este înconjurat de o zonă pigmentată de piele numită areolă. Dimensiunea areolei poate varia foarte mult în funcție de femeie. Areola conține glande sudoripare modificate, cunoscute sub numele de glande areolare. Aceste glande secretă un lichid uleios care lubrifiază și protejează mamelonul în timpul alăptării. Compușii volatili din aceste secreții pot servi, de asemenea, ca stimul olfactiv pentru apetitul nou-născutului.

Dimensiunile și greutatea sânului variază foarte mult în funcție de femeie. Un sân de mărime mică spre medie cântărește 500 de grame sau mai puțin, iar un sân mare poate cântări aproximativ 750 până la 1.000 de grame sau mai mult. În ceea ce privește compoziția, sânii sunt formați în proporție de aproximativ 80 până la 90% din țesut (țesut adipos și conjunctiv), în timp ce țesutul epitelial sau glandular reprezintă doar aproximativ 10 până la 20% din volumul sânilor. Raportul compoziției țesuturilor sânului variază, de asemenea, în funcție de femeie. Sânii unor femei au o proporție mai mare de țesut glandular decât de țesut adipos sau conjunctiv. Raportul grăsime-țesut conjunctiv determină densitatea sau fermitatea sânului. Pe parcursul vieții unei femei, sânii își schimbă dimensiunea, forma și greutatea din cauza modificărilor hormonale din timpul , ciclului menstrual, , alăptării și menopauzei.Pamplona DC, de Abreu Alvim C. Breast Reconstruction with Expanders and Implants: a Numerical Analysis.

Structura glandulară

miniatura|Histologie normală a sânului. Sânul este o glandă care produce laptele folosit pentru hrănirea nou-născutului. Mamelonul sânului este înconjurat de areola mamară (complexul areolo-mamelonar). Areola are multe glande sebacee, iar culoarea pielii variază de la roz la maro închis. Unitățile de bază ale sânului sunt unitățile lobulare terminale ale ductului (UTD), care produc laptele matern gras. Acestea conferă sânului funcțiile sale de alăptare a nou-născuților ca glandă mamară. Sunt distribuite în tot corpul sânului. Aproximativ două treimi din țesutul galactofor se află în raza de 30 mm de la baza mamelonului. Canalele galactofore terminale drenează laptele din TDLU în 4-18 canale galactofore, care se drenează la mamelon. Raportul glande galactofore-grăsime este de 2:1 la o femeie care alăptează și de 1:1 la o femeie care nu alăptează. Pe lângă glandele galactofore, sânul este compus și din țesuturi conjunctive (colagen, elastină), grăsime albă și ligamentele suspensoare Cooper. Senzația la nivelul sânului este asigurată de inervația sistemului nervos periferic prin intermediul ramurilor cutanate anterioare și laterale ale patru, cinci și șase. Nervul T-4 (), care inervează zona dermatomică, furnizează senzație complexului areolo-mamelonar.

Drenaj limfatic Aproximativ 75% din limfa de la sân călătorește către ganglionii limfatici axilari de aceeași parte a corpului, în timp ce 25% din limfă călătorește către ganglionii parasternali (lângă osul sternului). O cantitate mică din limfa rămasă călătorește la celălalt sân și la ganglionii limfatici abdominali. Regiunea subareolară are un plex limfatic cunoscut sub numele de „plexul subareolar al lui Sappey”. includ grupurile de ganglioni limfatici pectorali (piept), subscapulari (sub scapulă) și humerali (zona osului humerusului), care drenează la centrali și la ganglionii limfatici axilari apicali. Drenajul limfatic al sânilor este deosebit de relevant pentru oncologie, deoarece cancerul mamar este comun la nivelul glandei mamare, iar celulele canceroase pot metastaza (se pot desprinde) de o tumoră și pot fi dispersate în alte părți ale corpului prin intermediul sistemului limfatic.

Morfologie

Variațiile morfologice ale dimensiunii, formei, volumului, densității țesuturilor, localizării pectorale și spațierii sânilor determină forma, aspectul și poziția lor naturală pe pieptul femeii. Mărimea sânilor și alte caracteristici nu prezic raportul grăsime-glande mamare sau potențialul femeii de a alăpta un copil. Mărimea și forma sânilor sunt influențate de schimbările hormonale normale ale vieții (telarhe, menstruație, sarcină, menopauză) și de afecțiunile medicale (de exemplu, ). Forma sânilor este determinată în mod natural de susținerea ligamentelor suspensoare Cooper, de structurile musculare și osoase subiacente ale pieptului și de învelișul cutanat. Ligamentele suspensoare susțin sânul de la claviculă și fascia clavipectorală (clavicula și pieptul) traversând și cuprinzând țesuturile adipoase și ale glandelor mamare. Sânul este poziționat, fixat și susținut pe peretele toracic, în timp ce forma sa este stabilită și menținută de învelișul cutanat. La majoritatea femeilor, un sân este puțin mai mare decât celălalt. O asimetrie mai evidentă și persistentă în ceea ce privește dimensiunea sânilor apare la până la 25% dintre femei.