Alegerile politice din 2 iunie 1946 au fost primele din istoria republicii italiene si primele dupa perioada de dictatură fascistă, care au afectat Italia în deceniile anterioare.
Au avut drept de vot toți italienii, barbații iar pentru prima dată, femeile de cel puțin 21 ani.Persoanele care au avut drept de vot au reprezentat 61,4 % din populație.Au votat pentru proclamarea unei Adunări Constituante care a dat naștere noului curs instituțional al tării. Alegătorii au fost trimiși împreună cu cartela de referendum pentru a alege între Monarhie și Republică (referendum instituțional) și pentru alegerea a 556 de deputați ai Adunării Constituente, cărora le era însărcinat alegerea unei noi constituții după cum sa stabilit prin Decretul legislativ nr. 151, din 25.06.1944.
Sistemul electoral a fost proporționat cu liste concurente în 32 de circumscripții electorale plurinominale. Legea electorală prevedea alegerea a 573 de deputați, dar alegerile nu s-au putut efectua în Tirolul de Sud (zonele de ocupație aliate), în Veneția Giulia (zonele de ocupatie aliate și iugoslavă) neaflându-se sub deplină suveranitate italiană, dar au fost efectuate în comun (Piemontul, care apoi a trecut Franței) Briga Marittima și Tenda.
Rezultatele electorale
Rezultatele au confirmat victoria Creștin Democraților cu 35 % din votul popular, cel de stânga reprezentând Partidul Socialist al Unității Proletare și Partidul Comunist Italian, care împreună ajung, respectiv 20% și 19% din totalul de vot de 40%- 41% din votul popular confirmând tendința electorală din Italia față de formatiunile de stânga, aceștia primind votul din rândul maselor muncitoare, în timp ce Creștin Democrații pe cel al clasei de mijloc. Dreapta reprezentată de liberali, monarhiști si alții au obținut un total de 10% - 11% din votul popular, format din alegători critici, asupra confruntării dintre Creștin Democrați, cei de stânga și cei nostalgici din perioada fascistă.
Adunarea Constituentă
Partide Voturi Voturi (%) Locuri Creștin Democrații (DC)8.080.66435,18207 Partidul Socialist al Unității Proletare (PSIUP)4.758.12920,72115 Partidul Comunist Italian (PCI)4.356.68618,97104 Uniunea Democrată Națională (liberalii)1.560.6386,7941 Fronte dell'Uomo Qualunque (UQ)1.211.9565,2830 Partidul Republican Italian (PRI)1.003.0074,3723 Blocul Național de libertate (monarchici)637.3282,7716 Partidul Acțiunii (PdAz)334.7481,467 Mișcarea Independentă Siciliană (MIS)171.2010,754 Partidul Țărănesc Italian102.3930,451 Concentrarea Democratică Republicană97.6900,432 Partidul Acțiunii Sardine (PSd'Az)78.5540,342 Mișcarea Unionistă Italiană71.0210,311 Partidul Social Creștin51.0880,221 Partidul Democrat al Muncii(PDL) 40.6330,181 Uniunea Democratică Independentă34.1470,150 Mișcarea Națională Reconstrucția31.6350,140 Alianța Monarhică Italiană30.6390,130 Mișcarea Democratică Monarhică Italiană29.9200,130 Alianța Republicană29.0230,130 Partidul Comunist Internațional22.7010,100 Frontul Democrat Progresist Republican candidatura prezentată de către coaliția Valea Aosta: Partidul Comunist Italian - Partidul Socialist al Unității proletare Italiane - Partidul Acțiunii - Partidul Comuniștilor italieni21.5530,091
Partidul Veteran Italian18.4790,080 U. Comb. Red. Part .F. Pr. 14.5980,060 Partidul Italian de centru13.1960,060 Concentrarea Națională a Veteranilor12.9080,060 Grupul Luptătorilor și Independenților12.1990,050 P. Patr. Mon. Rinnovat. 10.8700,050 Partidul Uniunea Națională10.7170,050 Liga Sardă10.5970,050 Partidul Industrial Sicilian de Muncă10.3870,050 Partizani Veteranilor8.5800,040 Indipend. Sic. Sinis.5.6990,020 Alianța Republicană5.3330,020 Uniunea Națională de stânga. Guerra4.9590,020 Mișcarea Lucrătorilor Independenți4.2290,020 Liga Pacifistă Italiană4.1680,020 Alți Liberali4.0580,020 Partidul Laburist Italian3.8020,020 Național de implementare2.7750,010 Uniunea Comunistă Internațională Independentă1.7810,010 Independenți17.2020,070 Alții86.8250,380 Total22.968.286100,00556
Analiza teritorială a voturilor Creștin Democrații se impun ca partid predominant în Triveneto și Lombardia cu un procentaj majoritar absolut de voturi.Este foarte popular și în Lazio, Abruzzo și Campania, și în insule unde ajunge la mai mult de 40% din voturi.În conformitate cu media națională este procentul din restul Italiei de sud, de nord-vest, în timp ce sunt inferiori mediei în Toscana, Emilia-Romagna unde au obținut mai puțin de 30%, Umbria și Marche, excepție făcând provincia Lucca unde au obținut majoritatea absolută a voturilor.
Partidul Socialist al Unității Proletare a obținut rezultate demne de notat doar în nordul țării, în timp ce în restul acesteia regăsindu-se într-o poziție minoritară. Este deosebit de puternic cu rezultate mai mari de 30% din voturi în Piemonte, Lombardia de vest și de sud, în Emilia, dar nu în Romagna unde rezultatul a fost mai degrabă slab, în Veneția, mai ales în Provincia di Rovigo, Veneția și Verona, și în sfârșit în Friuli.
Partidul Comunist Italian obține cele mai multe voturi în Emilia-Romagna și Toscana între 35%-40% din voturi. Succes având și în Piemonte, Liguria, Umbria, Marche, în sudul Lombardiei și pe coasta Veneției cu rezultate între 25% și 35%. În restul țării nereușind să treacă de 15% din voturi, având mari dificultăți în Triveneto și sudul Italiei.
Uniunea Democrată Națională având cele mai multe voturi în sudul Italiei, depășind 10% din voturi în Calabria, Puglia și Sicilia, 20% în Campania și Basilicata și, chiar 30% în provincia Benevento.
Partidul Il Fronte dell'Uomo Qualunque neprezentându-se în toate circumscripțiile obține un succes uimitor mai ales în sudul Italiei de unde au venit și majoritatea voturilor lor. În Sardinia, Sicilia și Campania obține mai mult de 10% din voturi, cu mai mult de 15% în provinciile Napoli și Bari.Rezultate conform mediei naționale obțin în Centrul Italiei, mulțumită rezultatelor sale excelente din provincia Roma, unde a obținut mai mult de 8% din voturi.În nordul Italiei rezultatele fiind sub media națională, însă rezultate bune înregistrând în orașele mari precum Milano și Bologna.
Partidul Republican Italian obține rezultate puternice în centrul Italiei, mai ales în Romagna, Marche, Lazio și Umbria ajungând până la 15%.Alte zone puternice au fost coasta toscană, mai ales în provinciile Grosseto și Massa Carrara, și în provincia Trapani.
Note
Categorie:1946 1946