thumb|250px|Alexandru George Alexandru George (n. 6 aprilie 1930, București- d. 28 septembrie 2012, București), pe numele său adevărat George-Alexandru Georgescu, a fost un prozator, eseist, traducător din limba franceză, istoric și critic literar român.
Biografie Este fiul lui George Georgescu și al Elizei. Semnează Alexandru George. După terminarea studiilor liceale, se înscrie în 1949 la Facultatea de Filologie, de unde este exmatriculat în 1950 din motive politice. Devine muncitor necalificat și desenator tehnic în construcții, apoi bibliotecar la Biblioteca Academiei.
Activitatea literară
Debutează în presa literară la 39 de ani, în 1969, cu povestirea Nocturnă, tipărită în Luceafărul, iar editorial la 40 de ani, în 1970, cu volumul de povestiri Simple întâmplări cu sensul la urmă și cu eseul Marele Alpha, consacrat operei argheziene.
Amânarea debutului este similară celei a reprezentanților Școlii prozatorilor târgovișteni (Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Tudor Țopa), căreia i se integrează în chip declarat în ultima vreme.
Colaborează la numeroase reviste atât înainte cât și după 1989. În ultimii ani deține rubrici permanente în revistele Luceafărul, din București, și Litere, din Târgoviște.
Volume Studii critice Marele Alfa, eseu critic despre opera lui Tudor Arghezi, 1970 (ed. a II-a, 2005) Semne și repere, 1971 În jurul lui Lovinescu, studiu monografic, 1975 Mateiu I. Caragiale, micromonografie, 1981 La sfârșitul lecturii, I-III, 1973-1980 Caragiale, 1996
Povestiri Simple întîmplări cu sensul la urmă, nuvele, 1970 Clepsidra cu venin, 1971 Simple întîmplări în gînd și spații, povestiri, 1982 Petreceri cu gîndul și inducții sentimentale, povestiri, 1986 Pașii unui fantasticist. Povestiri, 2009
Romane Caiet pentru..., 1984 Dimineața devreme, 1987 Seara târziu, 1988 Într-o dimineață de toamnă. Cinci sau chiar șase personaje în jurul unui autor, 1989 Oameni și umbre, glasuri, tăceri, Ed. Polirom, 2003 Simplex, Târgoviște, 2008.
Publicistică Capricii și treceri cu gândul prin spații, București, 1994; Pro libertate, București, 1999; În treacăt, văzând, reflectând, Târgoviște, 2001; Constatări în curs și la fine, Târgoviște, 2002; Litere și clipe, 2007.
Ediții critice și traduceri A îngrijit ediții critice, cea mai importantă fiind cea de Opere a lui Eugen Lovinescu. A tradus din Voltaire, Anatole France, Émile Zola, frații Goncourt, Rémy de Gourmont, Jean Starobinski, Jean-Pierre Richard, Salvattore Bataglia, Ph. Van Tieghem.
Premii și distincții Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1971, 1982, 1996 Premiul Național de Literatură, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, 2010 Ordinul național „Steaua României” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 1, anexa 1, c) 10.
Note
Bibliografie Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, II, pp. 1156-1157, Ed. Fundației Luceafărul, 2001; Alex Ștefănescu, Istoria literaturii române contemporane, pp. 795-800, Ed. Mașina de scris, București, 2005; Dicționarul general al literaturii române, III, E-K, pp. 296-298, coordonare Eugen Simion, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2005; Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, pp. 1257-1262, Editura Paralela 45, Pitești, 2008.
Legături externe Revista Litere: http://www.bibliotheca.ro
Categorie:Nașteri în 1930 Categorie:Decese în 2012 Categorie:Eseiști români Categorie:Critici literari români Categorie:Prozatori români Categorie:Scriitori români Categorie:Bucureșteni