U2 este o formație irlandeză de rock din Dublin. Înființată în 1976, aceasta este formată din Bono (vocalist și chitarist), The Edge (chitarist, claviaturist, și vocalist), Adam Clayton (basist) și Larry Mullen, Jr. (percuționist). Muzica pe care a cântat-o în perioada de început își trage originile din post-punk, dar a ajuns în cele din urmă să încorporeze influențe din mai multe genuri de muzică pop. De-a lungul întreprinderilor muzicale, cei patru și-au menținut un sunet construit pe muzică instrumentală melodică, scoasă în evidență de sunetul de mare varietate timbrală al chitarei lui The Edge și pe vocea expresivă a lui Bono. Versurile lor, adesea împodobite cu imagistică spirituală, se concentrează pe o tematică personală și socio-politică.
U2 s-a format la în 1976, pe când membrii ei erau adolescenți cu pricepere muzicală limitată. În patru ani, ei semnaseră un contract cu Island Records și își lansaseră albumul de debut Boy. Până la jumătatea anilor 1980, U2 a devenit o formație de top, de anvergură internațională. Până la albumul din 1987 The Joshua Tree, ei au avut mai mult succes în turnee decât cu vânzarea de albume de studio. Conform revistei Rolling Stone, acest album a ridicat formația de la statutul de „eroi” la cel de „supervedete”.Rolling Stone (1994), p. xx Reacționând la stagnarea muzicală și la criticile adresate imaginii lor și direcției lor muzicale considerate convenționale la sfârșitul anilor 1980, U2 s-au reinventat cu albumul Achtung Baby din 1991, și cu turneul ; ei au integrat influențe dance, industriale și de rock alternativ, și au îmbrățișat o imagine autoironică. Experimente similare au continuat tot restul anilor 1990 cu grade diferite de succes. U2 a redobândit succesul critic și comercial în anii 2000 cu discurile All That You Can't Leave Behind (2000) și How to Dismantle an Atomic Bomb (2004), care au stabilit formației un sunet mai convențional și mai mainstream. Turneul lor din 2009–2011 a avut cel mai numeros public și cele mai mari încasări din istorie. Mai recent, formația a lansat perechea de albume (2014) și (2017), dintre care primul a fost criticat pentru lansarea agresivă cu gratuitate prin iTunes Store.
U2 a lansat 12 albume de studio și se numără printre cei mai bine vânduți artiști din toate timpurile, vânzând peste 150 de milioane de discuri în toată lumea. Au câștigat 22 de premii Grammy, mai mult decât orice altă formație și, în 2005, au fost introduși în Rock and Roll Hall of Fame în primul an în care au fost eligibili. Rolling Stone a clasat formația U2 pe locul 22 în lista „celor mai mari 100 de artiști din toate timpurile” și a etichetat-o drept „cea mai mare formație din lume”. De-a lungul carierei, ca grup, dar și individual, au dus campanii pentru susținerea drepturilor omului și în scopuri filantropice, între care campanii cu Amnesty International, campania , și acțiunea a lui The Edge.
Istoric Începuturi (1976–1980) Formația s-a înființat la Dublin la 25 septembrie 1976. Larry Mullen Jr., care atunci avea 14 ani, a dat un anunț pe avizierul școlii gimnaziale la care învăța () în care preciza că are nevoie de cântăreți pentru o formație. Șapte adolescenți au participat la primele repetiții din bucătăria lui Mullen. A fost, după cum a spus chiar Mullen, „«Formația Larry Mullen» timp de maxim zece minute, după care a venit Bono și mi-a stricat toate șansele de a fi șeful.” Formația îi avea ca membri pe Mullen care cânta la baterie, Paul Hewson (Bono) care era vocalist, Dave Evans (The Edge) și fratele său, , care cântau la chitară, Adam Clayton, un prieten al fraților Evans, la chitară bas și Ivan McCormick și Peter Martin, alți doi prieteni ai lui Mullen. În curând, grupul a decis să se intituleze „Feedback”, unul dintre puținii termeni tehnici pe care îi cunoșteau. Martin, însă, nu s-a mai întors după prima repetiție, iar McCormick a părăsit formația după câteva săptămâni. Mare parte din materialul grupului consta la început din versiuni cover, iar puținul material original scris în primii ani a reprezentat influențe post-punk.
În martie 1977, formația și-a schimbat numele în „The Hype”. Dik Evans, care era mai mare, fiind student la universitate, devenise diferit de ceilalți. Restul formației înclina din ce în ce mai mult spre ideea unui ansamblu în patru, iar el a dispărut discret până în martie 1978. Într-un concert de adio la biserica presbiteriană din , în care The Hype au cântat coveruri, Dik a ieșit din scenă oficial. Restul de patru membri a încheiat concertul cu materiale originale, sub numele de „U2”. Steve Averill, un muzician punk rock, prieten de familie cu Clayton, sugerase șase nume potențiale, dintre care formația l-a ales pe cel de „U2” din cauza ambiguității și interpretabilității lui, și pentru că era numele care le displăcea cel mai puțin.
În ziua de sfântul Patrick din 1978, U2 a câștigat un concurs din Limerick. Premiul a fost de 500 de lire și timp de studio pentru realizarea unui demo ce urma să fie ascultat de casa de discuri CBS Ireland. A fost un moment important, cel al începutului afirmării pentru formația în devenire. Ei și-au înregistrat primul demo la Studiourile Keystone, din Harcourt Street, Dublin, în aprilie 1978. În mai, , care fusese prezentat formației de către ziaristul Hot Press Bill Graham, a acceptat să devină managerul formației U2. Primul EP al formației, vândut doar în Irlanda și intitulat , a apărut în septembrie 1979, fiind primul succes în clasamentele irlandeze. În decembrie 1979, U2 au cântat la Londra, prima dată în străinătate, cu toate că nu s-a bucurat de o atenție deosebită din partea publicului și a criticilor. În februarie 1980, al doilea disc single, „Another Day”, a fost scos sub marca CBS, dar și acesta doar pentru piața irlandeză.;
, și (1980–1983) Island Records a semnat un contract cu U2 în martie 1980, iar „” a devenit primul disc single distribuit internațional în luna mai a aceluiași an. Albumul de debut al formației, produs de și intitulat , a urmat în octombrie și s-a bucurat de recenzii pozitive.; ; ; Deși versurile lui Bono nu aveau o temă anume și păreau improvizate, un motiv comun al lor îl constituiau visurile și frustrările adolescenței. Albumul cuprinde și primul succes înregistrat de formație în Regatul Unit, „”. După lansarea discului Boy a urmat primul turneu U2 în Europa continentală și în Statele Unite. Deși erau încă necizelate, aceste prime spectacole live au demonstrat potențialul formației U2, criticii observând că Bono era, pe scenă, „carismatic” și „entuziasmat”.
Cel de-al doilea album, , a fost lansat în 1981 și era compus mai ales din piese pe teme spirituale. În timpul înregistrărilor albumului, Bono și The Edge au părăsit grupul din cauza unor conflicte pe subiecte religioase, iar U2 a încetat să existe o perioadă de timp. Bono, The Edge, și Mullen deveniseră membri ai unui grup creștin din Dublin numit , ceea ce i-a făcut să se îndoiască dacă credința creștină și modul de viață al unei formații de muzică rock and roll sunt compatibile. Rezultatul a fost că au părăsit grupul religios și au continuat activitatea muzicală.
Albumul a primit atât recenzii pozitive cât și negative și a fost relativ puțin difuzat la posturile de radio. Nu s-a vândut bine în afara Regatului Unit, ceea ce a pus presiune pe contractul lor cu Island și a forțat formația să se concentreze spre a-și îmbunătăți muzica.
După ce au fost rezolvate îndoielile din perioada , U2 a lansat albumul în 1983. Un disc în care formația „a transformat pacifismul însuși într-o cruciadă”, sinceritatea și chitara dură din au fost puse intenționat în antiteză cu stilul synth-pop din acea vreme. Pe acest album se află piesa pe temă politică „”, în care Bono a încercat să contrasteze evenimentele legate de cu Duminica Paștelui. Revista a scris că acest cântec a arătat că formația este capabilă să scrie cântece profunde și pline de înțeles. a fost primul album U2 pe care a apărut o fotografie de , rămas după aceea principalul fotograf al formației, fiind și cel care a avut o puternică influență asupra imaginii și percepției publice a formației U2. Primul succes comercial al lor, , a intrat direct pe locul 1 în clasamentele de specialitate din Regatul Unit, iar primul single extras de pe el, „”, a fost primul succes al formației în afara Irlandei și a Regatului Unit.„” a ajuns pe locul zece în clasamentele britanice, și a fost difuzat mult la radio în Statele Unite, apropiindu-se de Top 50 în această țară. ();
thumb|right|260px|Bono cântând în Norvegia în 1983 În turneul care a urmat, turneu intitulat , formația a cântat în concerte cu casa închisă în Europa continentală și în SUA. Imaginea lui Bono fluturând un mic steag alb în timp ce cânta „” a devenit imaginea simbolică a turneului. U2 a înregistrat albumul live în acest turneu și a lansat și o înregistrare video live, ambele fiind preluate extensiv de posturi de radio și de MTV, mărind expunerea publică a formației și consolidând notorietatea acesteia ca formație live. Contractul cu Island Records se apropia de expirare, iar în 1984, U2 a semnat o prelungire mai profitabilă a acestuia. Ei au negociat returnarea drepturilor de autor (astfel încât să fie proprietarii intelectuali ai propriilor lor cântece), o creștere a părții din câștiguri ce le revenea și o îmbunătățire generală a termenilor contractuali, în schimb renunțând la o sumă mai mare plătită inițial.
În iulie 2008, U2 a lansat ediții revizuite și noi ale albumelor , și .
The Unforgettable Fire și Live Aid (1984–1985)
The Unforgettable Fire a fost lansat în 1984. Ambiental și abstract, acest album a reprezentat la acea vreme cea mai profundă schimbare de direcție a formației. Cei patru s-au temut că, după rockul deschis din albumul și turneul War, erau în pericol să devină o „formație rock de stadion, superficială și dependentă de sloganuri”, și de aceea au căutat să experimenteze, după cum își amintește Adam Clayton, „Căutam ceva care era puțin mai serios, mai artistic.” The Edge admira lucrările ambientale și „ciudate” ale lui Brian Eno, care, împreună cu inginerul său , au acceptat să producă discul. Șeful Island Records a încercat la început să-i îndepărteze de acești producători, crezând că tocmai când formația era pe cale să atingă cele mai înalte culmi ale succesului, Eno i-ar fi „îngropat sub un maldăr de prostii avangardiste”.
The Unforgettable Fire are un sunet profund, cu orchestrație amplă. Sub conducerea lui Lanois, tobele lui Larry au devenit mai libere și mai subtile, iar basul lui Adam, mai subliminal; secțiunea de ritm a început să curgă, susținând cântecele. Completând atmosfera sonoră, versurile albumului sunt deschise multor interpretări, aducând ceea ce formația numește „un sentiment foarte vizual”. Recentul interes deosebit al lui Bono pentru ficțiune, filozofie și poezie l-a făcut să realizeze că responsabilitățile sale de textier—față de care până atunci fusese șovăitor—erau de natură poetică. Din cauza unui program de înregistrări încărcat, însă, Bono a simțit că unele cântece cum ar fi „” și „” erau doar niște „schițe” incomplete. „Pride (In the Name of Love)”, un cântec despre Martin Luther King, a fost primul single extras de pe album și a fost cel mai mare succes al lor până în momentul respectiv, devenind și primul care a intrat în topul 40 din SUA.