George Raymond Richard Martin (Interviu aprobat de GRRM .) (), cunoscut și sub acronimul GRRM, este un autor american de fantasy, horror și science fiction, precum și scenarist și producător. Este faimos pentru Cântec de gheață și foc, seria sa fantasy cu succes internațional pe care HBO a ecranizat-o în serialul Urzeala tronurilor. Martin este coproducător executiv al seriei și a scris câte unul din cele 10 episoade ale fiecărei serii. Revista Time l-a plasat în anul 2011 în "Time 100", o listă a „celor mai influenți oameni din lume”.[http://www.time.com/time/specials/packages/article/0,28804,2066367_2066369_2066129,00.html TIME 100, 2011: George R.R. Martin] , John Hodgman, 21 aprilie 2011[http://www.time.com/time/specials/packages/completelist/0,29569,2066367,00.html TIME 100, 2011: Lista completă] Regăsit pe 5 iunie 2011.
Biografie George Raymond Martin (numele Richard și l-a luat la 13 ani, cu ocazia confirmării) s-a născut pe 20 septembrie 1948 în Bayonne, New Jersey, ca fiu al docherului Raymond Collins Martin și a soției acestuia, Margaret Brady Martin, care mai aveau două fete: Darleen și Janet. Descendența familiei este irlandeză și italo-americană Ei trăiau într-o locuință federală lângă docurile din Bayonne.
Tânărul Martin a început să scrie și să vândă povești cu monștri copiilor din vecini, pentru câțiva penny, lectura fiind inclusă. El a mai scris povestiri despre un refat mitic populat de țestoasele de acasă; acestea mureau frecvent în castelul din acvariu, așa încât Martin a decis că ele se ucid reciproc în urma unor „intrigi sinistre”. Martin a urmat Școala Mary Jane Donohoe și, ulterior, Marist High School. În această perioadă a devenit un cititor și colecționar avid de benzi desenate, fiind interesat în special de super-eroii publicați de Marvel Comics.Rutkoff, Aaron. "Garden State Tolkien: Întrebări și răspunsuri cu George R.R. Martin", The Wall Street Journal, 8 iulie 2011. Regăsit pe 11 iulie 2011. „Dl. Martin, în vârstă de 62 de ani, spune că a crescut într-o locuință federală din Bayonne, care se află pe o peninsulă.... «Cei patru ani de la Marist High School n-au fost cei mai fericiți din viața mea», admite autorul, deși entuziasmul său pentru benzi desenate și povești cu super-eroi datează din acea perioadă.”. Fantastic Four nr. 20 (noiembrie 1963) conține o scrisoare trimisă de el editurii pe când era încă la școală. El afirmă că interesul de a deveni scriitor s-a datorat atenției de care s-a bucurat această scrisoare a lui și datorită interesului său legat de fanzinele BD.Site oficial: Discurs pe Electracon , 23 iunie 1984. URL accesat 21 noiembrie 2006. În 1965, Martin a câștigat premiul Allry acordat de fandomul BD pentru povestirea sa cu super-eroi "Powerman vs. The Blue Barrier", primul dintre multele premii pe care avea să le câștige pentru ficțiunea sa.
În 1970, Martin a obținut o diplomă în jurnalism de la Northwestern University, Evanston, Illinois, pe care a absolvit-o summa cum laude, iar în 1971 a făcut masteratul la aceeași universitate. El a refuzat satisfacerea serviciului militar în timpul Războiului din Vietnam, optând pentru statutul de obiector de conștiință și prestând în schimb un serviciu alternativ de doi ani (1972–1974) ca voluntar VISTA atașat Fundației de Asistență Legală din Districtul Cook. Între 1973 și 1976 a condus concursuri de șah, iar între 1976 și 1978 a fost instructor de engleză și jurnalistică la Universitatea Clarke (pe atunci Colegiul Clarke) din Dubuque, IA, unde a fost scriitor rezident între anii 1978 și 1979.
La începutul anilor '70 Martin a scris povestiri de ficțiune și, deși începutul carierei sale de scriitor profesionist nu a fost unul ușor (una dintre povestirile sale a fost respinsă de diferite reviste de patruzeci și două de ori), nu s-a lăsat descurajat. Prima povestire vândută de el a fost "The Hero", care a apărut în numărul din februarie 1971 al revistei Galaxy. Prima sa povestire nominalizată la Hugo și Nebula a fost With Morning Comes Mistfall, publicată în revista Analog Science Fiction and Fact în 1973. Povestirea nu a câștigat niciunul dintre cele două premii, lucru care nu l-a deranjat prea mult pe Martin, acesta remarcând că faptul de a se alătura clubului "Învinșilor Hugo-și-Nebula" a fost o realizare destul de mare pentru el. Membru al Science Fiction and Fantasy Writers of America (SFWA), Martin a fost directorul regiunii de sud-est al acestei organizații între 1977 to 1979, iar din 1996 până în 1998 a fost vicepreședinte.
În 1976, la al 34-lea Worldcon din Kansas City, Martin și vechiul său prieten, Gardner Dozois, au conceput și organizat prima Petrecere a Învinșilor Hugo, element de atracție pentru învinși (împreună cu familiile și prietenii lor), imediat după ceremonia de decernare a premiilor Hugo. Planurile petrecerii au fost realizate cu mult timp înainte și, ca o ironie a sorții, Martin a fost învins din nou, în 1976, de data aceasta la două secțiuni: nuveletă ("...and Seven Times Never Kill Man") și nuvelă ("Furtuni pe Windhaven", scrisă împreună cu Lisa Tuttle). În anii și deceniile care au urmat, Petrecerea Învinșilor Hugo a devenit un eveniment anual, devenind una dintre cele mai mari reuniuni sociale ținute la Worldcon.
Deși cea mai mare parte a operei sale se încadrează în genul fantasy sau horror, câteva dintre primele sale scrieri sunt science fiction, acțiunea lor petrecându-se într-o istorie viitoare vag creionată, cunoscută sub numele de 'The Thousand Worlds' sau 'The manrealm'. A scris și cel puțin o lucrare de ficțiune politico-militară, "Night of the Vampyres", cuprinsă în antologia lui Harry Turtledove The Best Military Science Fiction of the 20th Century.Turtledove, Harry, ed, cu Martin H. Greenberg. The Best Military Science Fiction of the 20th Century. New York: Ballantine, mai 2001, p. 279-306.
Neașteptatul eșec comercial al celei de-a patra cărți a lui Martin, The Armageddon Rag (1983), „practic mi-a distrus cariera de romancier pe moment”, după cum își amintește el. Totuși, achiziționarea de către Hollywood a opțiunii de ecranizare a romanului i-a permis începerea unei cariere în televiziune, mai întâi în echipa scenariștilor și, ulterior, pe post de consultant executiv, pentru revitalizarea serialului Zona crepusculară. El a lucrat la scenariul unui spectacol pe care ABC l-a oprit în plin sezon al doilea, apoi a fost angajat ca scriitor-producător al serialului fantasy Frumoasa și bestia, pentru care a scris 14 episoadeFrumoasa și bestia pe IMDB.. În aceeași perioadă lucrat și ca editor, coordonând longeviva serie Wild Cards, a cărei acțiune se petrece într-un univers alternativ în care un virus extraterestru oferă puteri stranii unei părți a omenirii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, influențând istoria ulterioară a lumii (premisele au avut la bază super-eroii BD-urilor și jocul RPG Superworld, la care Martin era gamemaster). Printre cei care au contribuit la seria Wild Cards se numără Stephen Leigh, Lewis Shiner, Howard Waldrop, Walter Jon Williams și Roger Zelazny. Propria contribuție la serie îl are ca erou de cele mai multe ori pe Thomas Tudbury, "The Great and Powerful Turtle", un psihokinetic a cărui "cochilie" de zbor este un VW Beetle.
Martin continuă să păstreze cu mare grijă colecția sa de BD-uri, care include primul număr din Spider-Man și Fantastic Four. Deși este destul de activ pe internet, spune: "Scriu pe un alt calculator decât cel folosit pentru e-mail sau internet, în parte pentru a mă proteja de viruși, viermi și coșmare ca acesta. (...) Folosesc WordStar 4.0 pe o mașină clasică DOS."LiveJournal post by grrm, putatively George R. R. Martin. Regăsit pe 03-11-2007.
Nuvela Zburătorii nopții, a fost ecranizată în 1987. Martin n-a fost prea fericit pentru că a trebuit să elimine elemente ale poveștii pentru a se încadra în bugetul mic al filmului.
thumb|Predând la Clarion West, 1998.
Cântec de gheață și foc
În 1991, Martin a revenit la scrierea de romane și a început ceea ce avea să se transforme în seria sa fantastică epică Cântec de gheață și foc (inspirată din Războiul celor Două Roze și Ivanhoe), proiectată a avea șapte volume. Primul volum Urzeala tronurilor a fost publicat în 1996. În noiembrie 2005, Festinul ciorilor, a patra carte a seriei, a ajuns pe locul 1 în lista de bestsellere din The New York Times și pe cea a The Wall Street Journal. În plus, Festinul ciorilor a fost nominalizată în septembrie 2006 atât la premiul Quill, cât și la premiul British Fantasy. A cincea carte, Dansul dragonilor, a apărut în iulie 2011 și a devenit rapid un succes mondial, ajungând pe locul 1 în lista de bestsellere din New York Times (listă în care a rămas mai bine de un an) și alte publicații. Seria a fost foarte apreciată atât de scriitori, readers cât și de critici. În 2012, Dansul dragonilor a ajuns în lista finală a premiilor pentru SF&F Hugo, World Fantasy, Britsh Fantasy și Locus, câștigându-l pe acesta din urmă. Seria urmează să mai cuprindă încă două cărți, care se vor numi The Winds of Winter și A Dream of Spring.
În 2003, Fantasy Flight Games a lansat jocul "The Game Of Thrones" și, în 2010, "The Battles of Westeros", bazat pe bătăliile descrise în seria "Cântec de gheață și foc".
Serialul de la HBO
În timp ce lucra la romanul Dansul dragonilor, George R. R. Martin a fost implicat în producerea ecranizării pentru televiziune a cărților seriei Cântec de gheață și foc, al cărui nume a fost ales după prima carte, Urzeala tronurilor. Implicarea lui Martin a inclus alegerea echipei de producție și participarea la scrierea scenariului; genericul îl creditează ca producător executiv al serialului.
HBO Productions a achiziționat drepturile de televizare pentru întreaga serie Cântec de gheață și foc în 2007 și au început să transmită serialul pe 17 aprilie 2011; primul sezon a avut 10 episoade, fiecare de aproximativ o orăHBO dă undă verde serialului Urzeala tronurilor, The Hollywood Reporter, 30 noiembrie 2010. La scurtă vreme după difuzarea primului episod, contractul a fost prelungit pentru încă o serie. Primul sezon a fost nominalizat la treisprezece premii Emmy, dintre care a câștigat două: unul pentru generic și unul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, acordat lui Peter Dinklage.
Al doilea sezon, conținând tot zece episoade, reprezintă ecranizarea celui de-al doilea roman al seriei, Încleștarea regilor și a fost difuzat începând cu 1 aprilie 2012. A fost nominalizat la doisprezece premii Emmy (printre care s-a numărat o nouă nominalizare a lui Dinklage), dintre care a câștigat șase. Primul sezon a fost nominalizat în 2012 și la premiul Hugo, pe care l-a câștigat. În anul următor, unul dintre episoadele celei de-a doua serii, "Blackwater", a câștigat de asemenea un premiu Hugo.
Teme Criticii au descris opera lui Martin ca fiind întunecată și cinică."The American Tolkien" de Lev Grossman, un articol despre Martin din Times. Regăsit pe 03-11-2007. Primul său roman, Lumina ce se stinge, a stabilit tonul pentru marea parte a operei sale viitoare; acțiunea se desfășoară pe o planetă în mare parte abandonată, care devine treptat nelocuibilă pe măsură ce se îndepărtează de soare. Povestea, la fel ca multe altele scrise de Martin, exprimă o melancolie puternică. Deseori personajele lui sunt nefericite, sau cel puțin nesatisfăcute - încercând să rămână idealiste într-o lume nemiloasă. Mulți prezintă caracteristicile unui erou tragic. Criticul T. M. Wagner scrie: "Să nu se spună că Martin nu împărtășește dragostea lui Shakespeare pentru tragismul stupid." T. M. Wagner. (2003),Recenzie la Iureșul săbiilor . Regăsit pe 03-11-2007.