thumb|Solidus (monedă de aur de 4,28 grame) avers: FL CL IVLIA-NVS P P AVGCitit: FL[avius] CL[audius] IULIANUS P[ater] P[atriae] AUG[ustus], în română: „Flavius Claudius Iulianus, Părintele Patriei, Împărat”., capul lui Iulian Apostatul purtând o diademă de perle, spre dreapta; revers: un soldat roman în armură ține de păr un prizonier îngenuncheat; circular: VIRTVS•EXERCITVS•ROMANORVMÎn română: „Curajul armatei romane”.; în exergă: *SIRM (marcă a monetăriei de la Sirmium)
Flavius Claudius Iulianus () a fost un împărat roman care a domnit între 361 - 363, el fiind ultimul împărat roman păgân.
Viața Născut la Constantinopol ca fiu al lui Iulius Constantinus (fratele vitreg, asasinat în 337, al lui Constantin cel Mare), Iulian este elev al lui Libanios și Maximos din Tyr. A abandonat religia creștină în 351 în favoarea unui politeism neoplatonician. La 6 noiembrie 355 este desemnat de împăratul Constantin II caesar al provinciilor din Occident.
În februarie 360, la Luteția (astăzi, Paris), trupele din Occident îl proclamă împărat. După moartea lui Constanțiu al II-lea, la Tarsos (3 noiembrie 361), Iulian este recunoscut ca unic împărat al imperiului și vine la Constantinopol. Scurta lui domnie stă sub semnul reacției anticreștine și încercărilor de reînviere a cultelor păgâne, a obiceiurilor și moravurilor străbune. Adoptă edicte anticreștine, care-i aduc cognomenul de Apostatul. Posesor al unei vaste culturi filosofice și filologice, Iulian a lăsat o bogată și multilaterală operă literară scrisă în limba greacă.
Rănit în lupta de la Maranga, de pe fluviul Tigru, Iulian moare câteva zile mai târziu, la 26 iunie 363. Cu el se sfârșește dinastia întemeiată de Constantin cel Mare.
Încercarea de a reconstrui Templul din Ierusalim În 363, nu cu mult timp înainte ca Iulian să părăsească Antiohia pentru a lansa o campanie împotriva Persiei, ca urmare a efortului său de a promova alte religii decât creștinismul, a ordonat reconstrucția templului.Ammianus Marcellinus, Res Gestae, 23.1.2–3. Un prieten personal al lui, Ammianus Marcellinus, a scris despre acest efort:
Eșecul de a reconstrui Templul a fost atribuit unui cutremur din Galileea din 363 și ambivalenței evreilor în legătură cu acest proiect. Sabotajul este o posibilitate, dar și un incendiu accidental. Intervenția divină a fost explicația preferată în rândul istoricilor creștini ai timpului.See "Julian and the Jews 361–363 CE" (Fordham University, The Jesuit University of New York) and "Julian the Apostate and the Holy Temple" . Sprijinul lui Iulian acordat evreilor, venind după ostilitățile manifestate de împărații dinaintea sa, au făcut ca creștinii să-l numească „Iulian Păgânul” (sau Apostatul - Apostazia este un termen care se referă la renunțarea formală la o religie anumită de către o persoană sau mai multe).A Psychoanalytic History of the Jews, Avner Falk
Satira Cezarii În celebra sa, satiră, Cezarii, Împăratul Iulian prezintă un presupus citat al împăratului Traian, în care acesta se lăuda că i-ar fi exterminat pe daci:
Citatul este deseori invocat de istoricii maghiari pentru a susține teoria migraționistă privind etnogeneza românilor. Susținătorii continuității daco-romane au respins această idee, invocând următoarele argumente: Lucrarea Cezarii este o satiră filosofico-literară, nu o cronică istorică. Textul descrie un banchet imaginar pe Olimp, unde foștii împărați romani concurează în fața zeilor pentru titlul de cel mai bun conducător. În acest context, personajul Traian recurge la o exagerare retorică (hiperbolă) firească pentru a-și amplifica meritele în fața rivalilor săi direcți (Alexandru cel Mare, Iulius Cezar și Augustus). Verbul ἐξαιρέω (exairein) în greaca veche nu are exclusiv sensul biologic de „a măcelări/extermina fizic până la ultimul om”. În limbajul militar și politic greco-roman, termenul înseamnă „a desființa o putere statală”, „a supune o entitate politică” sau „a zdrobi capacitatea militară a unui popor”, referindu-se la distrugerea regatului condus de Decebal, nu la anihilarea populației rurale băștinașe. Imediat după cucerire, romanii au recrutat masiv autohtoni în trupele auxiliare. Inscripțiile atestă unități militare formate explicit din daci, precum Ala I Ulpia Dacorum, Cohors I Ulpia Dacorum, sau Cohors II Aurelia Dacorum (staționată în Britannia). Dacă populația ar fi fost exterminată, aceste recrutări pe scară largă ar fi fost imposibile. Onomastica dacică (nume precum Dizo, Scoris, Mucapor) continuă să apară în inscripțiile din provincie și din restul imperiului de-a lungul secolelor II–III.(()((() Săpăturile arheologice din zeci de așezări rurale din Dacia romană (cum ar fi cele de la Obreja, Slimnic sau Locusteni) arată supraviețuirea culturii materiale dacice: ceramica specifică lucrată cu mâna (ceașca dacică) continuă să fie produsă și utilizată alături de ceramica romană de lux. Istoricii romani ulteriori (precum Historia Augusta) menționează revolte ale dacilor din provincie sub Hadrian și Antoninus Pius, confirmând că o populație locală numeroasă a rămas pe loc după 106 d.Hr.
Origine
Note
Bibliografie Gardner, Alice, Julian Philosopher and Emperor and the Last Struggle of Paganism Against Christianity, G.P. Putnam's Son, London, 1895. / . Downloadable at Julian, philosopher and emperor. Hunt, David. "Julian". In The Cambridge Ancient History, Volume 13 (Averil Cameron & Peter Garnsey editors). CUP, Cambridge, 1998.
Lenski, Noel Emmanuel Failure of Empire: Valens and the Roman State in the Fourth Century AD University of California Press: London, 2003 Lieu, Samuel N.C. & Dominic Montserrat: editors, From Constantine to Julian: A Source History Routledge: New York, 1996. Neander, August, The Emperor Julian and His Generation, An Historical Picture, translated by G.V. Cox, John W. Parker, London, 1859. / . Downloadable at The Emperor Julian and his generation. Rendall, Gerald Henry, The Emperor Julian: Paganism and Christianity with Genealogical, Chronological and Bibliographical Appendices, George Bell and Sons, London, 1879. / . Downloadable at The Emperor Julian. Rohrbacher, David. Historians of Late Antiquity. Routledge: New York, 2002. Rosen, Klaus. Julian. Kaiser, Gott und Christenhasser. Klett-Cotta, Stuttgart, 2006.
Legături externe
Laws of Julian. Two laws by Constantius II, while Julian was Caesar. Imperial Laws and Letters Involving Religion, some of which are by Julian relating to Christianity. A 4th century chalcedony portrait of Julian, Saint Petersburg, The State Hermitage Museum. Julian's Spin Doctor: The Persian Mutiny, Article by Adam J. Bravo. Rowland Smith's "Julian's Gods", Review by Thomas Banchich. Excerpt from by Adrian Murdoch, The Last Pagan at the California Literary Review. The Julian Society. A society of pagans who admire Julian. The Emperor Julian, Paganism and Christianity, by Gerald Henry Rendall Julian the Apostate why he was important, and his place in world history, by Andrew Selkirk Letters in Epistolographi graeci, R. Hercher (ed.), Parisiis, editore Ambrosio Firmin Didot, 1873, pp. 337-391.
Categorie:Nașteri în 331 Categorie:Decese în 363 Categorie:Împărați romani Categorie:Împărați bizantini Categorie:Dinastia constantină Categorie:Romani din secolul al IV-lea