Autoritatea părintească sau responsabilitatea părinteascăTermenii EUROVOC numărul 3312 și 3316, termeni care sunt echivalenți (numită și autoritate parentală sau responsabilitate parentală) reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri pe care un părinte le are cu privire la copilul său. Autoritatea părintească include printre altele încredințarea copilului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la religia copilului, la intervențiile medicale, întreținerea și educația copilului. Ea se poate defini ca puterea atribuită părinților prin care li se permite acestora să decidă în privința întreținerii, supravegherii, educației și locuinței copilului. Aceasta putere este destul de vastă, un copil fiind considerat de lege sub autoritatea părinților până atinge vârsta majoratului. Autoritatea parentală comună înseamnă egalitatea drepturilor și îndatoririlor tatălui și mamei în educația copiilor. În condiții excepționale autoritatea parentală poate fi delegată către alte persoane decât părinții copiluluiRecomandare a Comisiei Europene privind Legislația Familiei. Documentul complet se poate consulta aici

Noțiunea de autoritate părintească există în Codul Civil Francez, Codul Civil ElvețianBundesamt für Informatik und Telekommunikation BIT sau cel German A se vedea articolele relevante din Codul Civil German. Noțiunea de autoritate părintească apare, de altfel, în codurile civile ale majorității statelor din Europa sau pe continentul nord-american, apărând sub denumirea de custodie (custody) sau responsabilitate părintească (parental responsibility) .

În doctrină s-a apreciat că autoritatea parentală nu este nimic altceva decât consacrarea juridică a unei obligații în primul rând morale a părinților de a conduce copilul la vârsta adultă și la independența sa, asigurându-i protecția și educația prin respectul persoanei sale L. Depart "L’autorité parentale et la loi" Studyparents, 2006, p 18, apud B. Ionescu, Exercitarea autorității părintești după divorț », Ed. Universul Juridic, București, 2012, p 33

Istoric Autoritatea parentală, dacă pare naturală în societatea de azi, nu este decât o creație recentă și este absentă din numeroase sisteme juridice actuale. Introducerea autorității parentale în România s-a făcut cu ocazia adoptării noului Cod civil pe exemplul dreptului francez; mai precis codul civil francez a fost preluat de codul civil din Quebec iar acesta din urmă a fost folosit drept model pentru noul cod civil român. În fapt, chiar și în dreptul francez, autoritatea parentală este o noțiune relativ nouă, ea fiind introdusă în anul 1970, ocazie cu care a înlocuit "puterea maritală" (sau "autoritatea paternă") termen decurgând din Codul Civil Napoleonian. Introducerea autorității parentale în Franța constituie dovada egalizării îndatoririlor soțului și soției. De la Codul Civil instituit în 1804, sub egida lui Jean-Jacques Régis de Cambacérès, soția avea în familie un rang mai de invidiat decât copiii. Într-adevăr, femeia era considerată minoră (nu avea dreptul de a lua singură decizii pentru ea, și cu atât mai puțin legate de copii) și subordonată «șefului familiei». Această noțiune a dispărut în Franța în anul 1970, legea stabilind că "cei doi soți asigură împreună direcția morală și materială a familiei»: autoritatea parentală înlocuiește puterea paternă". În România Noul Cod civil a intrat în vigoare în octombrie 2011.

Autoritatea părintească în Uniunea Europeană Termenul încetățenit la nivelul documentelor internaționale europene este acela de responsabilitate părinteascăhttps://e-justice.europa.eu/content_parental_responsibility-46-EU-ro.do. Această noțiune acoperă mai ales drepturile legate de educația și de îngrijirile care trebuie aduse unui copil, dreptul de a se ocupa de acesta și de bunurile acestuia, dreptul de a hotărî unde locuiește acesta, de a-l plasa într-o familie substitutivă sau o instituție sau acela de a îl duce pe acesta în afara acestui loc pentru o durată determinată (dreptul de vizită la sfârșitul săptămânii sau al perioadelor de vacanțe școlare).

De cele mai multe ori, părinții sunt titularii răspunderii părintești asupra unui copil, însă răspunderea părintească poate să revină și unei instituții căreia i-a fost încredințat copilul.

În Uniunea Europeană există norme care să permită facilitarea exercitării drepturilor, în special în cazul în care titularii răspunderii părintești și copilul nu locuiesc toți în aceeași țară.

Astfel, în caz de litigiu între titularii acestui drept - de cele mai multe ori, este vorba de părinți - normele sunt cele care determină care va fi tribunalul competent pentru a trata cazul: scopul este mai ales de a evita, dacă cei doi părinți locuiesc în țări diferite, ca fiecare dintre ei să se adreseze tribunalului din țara sa și ca două hotărâri să fie pronunțate pentru același caz. Principiul este că tribunalul competent este cel al statului în care copilul își are reședința obișnuită.

De asemenea, pentru a asigura aplicarea concretă în celelalte țări ale Uniunii Europene a hotărârii pronunțate, a fost prevăzut un mecanism de recunoaștere și de executare a hotărârilor, care facilitează exercitarea răspunderii părintești de către titularii acesteia.

Îndeosebi, dreptul de vizită al unui părinte va fi recunoscut foarte ușor într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în vederea favorizării relațiilor dintre copil și ambii săi părinți.

Autoritatea părintească în România thumb Autoritatea parentală este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoană cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți [ art. 483 alin (1) cod civil].  Noul cod civil romană implementează așa numitul principiu al coparentalității prin următoarele articole: 483 alin (1) – specifică că autoritatea parentală aparține ambilor părinți 503 alin (1) – specifică că autoritatea părintească se exercită în mod egal de către părinți 483 alin (3) – specifică că răspunderea pentru creșterea copilului revine ambilor părinți Principiul coparentalității este în deplină armonie cu art. 18 alin (1) din Convenția ONU privind drepturile copilului care consacră la nivel internațional dreptul copilului de a crește alături de părinții săi și cu art. 35 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată 2014, care enunță faptul că interesul superior al copilului reclamă participarea ambilor părinți la creșterea și educarea sa. Legea 272/2004 face de asemenea precizări (Art. 36) referitoare la exercitarea autorității părintești comune de ambii părinți când nu locuiesc împreună.

Când ambii părinți exercită autoritatea părintească comună, ei trebuie sa ajungă la o înțelegere în ceea ce privește copilul. Dacă nu reușesc aceasta, neînțelegerile dintre ei pot fi soluționate pe cale juridică conform Art. 486 codul civil, care stipulează: "Ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozițiile art. 264 fiind aplicabile."

Situația actuală: egalitatea soților în relațiile cu copiii În cazul în care părinții trăiesc separat sau sunt divorțați, se pune problema de a decide cu privire la locuința minorului. Aceasta poate fi la unul dintre ei, care astfel devine părinte rezident Pe cale de consecință, celălalt părinte cu care minorul nu locuiește în mod statornic, se numește părinte nerezident. Noțiunile de părinte rezident și respectiv părinte nerezident înlocuiesc pe cele de părinte custodian și părinte necustodian deoarece după intrarea în vigoare a prevederilor noului Cod Civil al României în majoritatea cazurilor ambii părinți rămân părinți custodieni. Noțiunile pot totuși coexista deoarece chiar și după intrarea în vigoare a noului Cod Civil vor fi situații în care anumiți părinți vor avea aranjamente de tip custodie unică în timp ce alți părinți vor avea aranjamente de tip custodie comună. sau copilul poate locui un timp relativ egal la fiecare dintre părinți, sistem care poartă denumirea de domiciliu alternantA se vedea Manualul de implementare a custodiei comune editat de ARPCC care citează practica din Franța.: copiii trăiesc o săptămână cu tatăl, săptămâna următoare cu mama și așa mai departe. Alternanța poate avea și o periodicitate de 2 săptămâni, 1 lună, ... Ea se adaptează în funcție de interesul copiilor și de posibilitățile părinților. În Franța, acest sistem a fost legalizat prin legea din 4 martie 2002 privind autoritatea parentală. El permite celor doi părinți să își exercite efectiv autoritatea parentală. În România autoritatea părintească comună a fost legalizată prin intrarea în vigoare a noului cod civil, la data de 1 octombrie 2011.

'Custodie' versus 'autoritate părintească' Există anumite diferențe de nuanță între cei doi termeni: Noțiunea de custodieTermenii de custodie și autoritate părintească apar și în Tezaurulul EUROVOC - baza de date de expresii juridice consacrate ale Uniunii Europene (dar și cele de părinte custodian sau părinte necustodian) apare doar în cazul în care între părinți apare o ruptură, adică aceștia divorțează sau se separă, custodia (care poate fi de mai multe tipuri) fiind aranjamentul legal prin care se reglementează modul de exercitare al autorității părintești post-divorț. Noțiunea de autoritate părintească este mai amplăA se vedea, de exemplu, clarificările existente pe situl Uniunii Europene cu privire la responsabilitatea părintească și cuprinde, pe lângă cazul părinților divorțați sau separați, și cazurile în care părinții trăiesc și se gospodăresc împreună, sau chiar dacă sunt separați, se ocupă în deplină înțelegere de creșterea și educarea minorilor fără a fi nevoie ca modul de exercitare a autorității părintești să fie reglementat sau formalizat în vreun fel.

'Autoritate părintească' versus 'responsabilitate părintească' Dacă se verifică definițiile de mai jos: http://wikigender.org/index.php/Parental_authority http://www.medicalprotection.org/uk/factsheets/parentalresponsibility http://www.family-lawfirm.co.uk/Children/Parental-rights.aspx http://www.alternativefamilylaw.co.uk/en/children/parental-responsibility.htm se poate observa că ele coincid cu cele ale autorității părintești: Principiile europene ale autorității părintești Art. 483 din Noul Cod Civil)

Suportul legal Suportul legal în România Noul Cod Civil - Titlul Autoritatea părintească (483-512) (articole comentate în iurispedia.ro)

Principiile Dreptului European al Familiei relativ la autoritatea părintească

Ariile principale de exercitare a autorității părintești

Ariile principale de exercitare a autorității părintești sunt definite de satisfacerea necesitaților de creștere și dezvoltare armonioasa a copilului. Altfel, conform codului civil roman:

Art. 487 Conținutul autorității părintești

Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.

Limitări