Homo sapiens (în latină: homō (genitiv hominis) – „ființă umană“, „om”; sapiens – „intelegent, înțelept, sensibil“; adică: „om înțelept”) este denumirea științifică pentru singura specie umană existentă. Specii dispărute din genul Homo includ Homo erectus, existent în urmă cu aproximativ 1,8 până la 0,1 milioane de ani în urmă, și o serie de alte specii (considerate de unii subspecii de H. sapiens sau de H. erectus). H. sapiens idaltu (2003) a fost propusă să fie definită ca o subspecie dispărută al lui H. sapiens.
Vârsta speciației H. sapiens din strămoșul H. erectus (sau o specie intermediară precum Homo antecessor) se estimează că a avut loc cu aproximativ 300.000 de ani în urmă. Este cunoscut faptul că încrucișarea arhaică a avut loc atât în Africa cât și în Eurasia, între aproximativ 100.000 și 30.000 de ani în urmă.
În anumite contexte, termenul oameni moderni din punct de vedere anatomicNitecki, Matthew H. and Nitecki, Doris V. (1994). Origins of Anatomically Modern Humans. Springer. este folosit pentru a distinge H. sapiens ca având o anatomie compatibilă cu gama de fenotipuri văzute la omul contemporan din varietatea de oameni arhaici dispăruți. Acest lucru este util în special pentru perioadele și regiunile în care au coexistat oameni anatomici moderni și arhaici, de ex. în Europa paleolitică.
Nume și taxonomie
Numele binomial Homo sapiens a fost inventat de suedezul Carl Linnaeus (1758).. Substantivul latin homō (genitiv hominis) înseamnă "om, ființă umană" iar participiul sapiēns înseamnă "discernământ, înțelept, rațional".
Specia este considerată a fi apărut de la un predecesor din genul Homo cu 300.000-200.000 de ani în urmă.This is a matter of convention (rather than a factual dispute), and there is no universal consensus on terminology. Some scholars include humans of up to 600,000 years ago under the same species. See Handbook of Death and Dying, Volume 1. Clifton D. Bryant. 2003. p. 811. See also: Masters of the Planet: The Search for Our Human Origins. Ian Tattersall. Page 82 (cf. Unfortunately this consensus in principle hardly clarifies matters much in practice. For there is no agreement on what the 'qualities of a man' actually are," [...]). O problemă cu clasificarea morfologică a "modernului anatomic" a fost că nu ar fi inclus anumite populații existente. Din acest motiv, a fost sugerată o definiție a lui H. sapiens bazată pe o linie în care prin H. sapiens înțelegem linia umană modernă de după despărțirea de linia Neanderthală. O astfel de definiție cladistică ar extinde vârsta lui H. sapiens la peste 500.000 de ani.Lars Werdelin, William Joseph Sanders, Cenozoic Mammals of Africa (2010), p. 517, citing Daniel E. Lieberman, Brandeis M. McBratney, Gail Krovitz, "The evolution and development of cranial form in Homo sapiens", Proc Natl Acad Sci USA 2002 Feb 5; 99(3): 1134–39, .
Populațiile umane au fost istoric divizate în subspecii, dar din anii 1980 toate grupurile existente tind să fie subsumate într-o singură specie, H. sapiens, evitând împărțirea în subspecii cu totul.The history of claimed or proposed subspecies of H. sapiens is complicated and fraught with controversy. The only widely recognized archaic subspecies is H. sapiens idaltu (2003). The name H. s. sapiens is due to Linnaeus (1758), and refers by definition the subspecies of which Linnaeus himself is the type specimen. However, Linnaeus postulated four other extant subspecies, viz. H. s. afer, H. s. americanus, H. s. asiaticus and H. s. ferus for Africans, Americans, Asians and Malay. This classification remained in common usage until the mid 20th century, sometimes alongide H. s. tasmanianus for Australians. See e.g. John Wendell Bailey, The Mammals of Virginia (1946), p. 356.; Journal of Mammalogy 26-27 (1945), p. 359.; The Mankind Quarterly 1-2 (1960), 113ff ("Zoological Subspecies of Man"). The division of extant human populations into taxonomic subspecies was gradually given up in the 1970s (e.g. Grzimek's Animal Life Encyclopedia, Volume 11, p. 55).
Unele surse arată Neanderthalii (Homo neanderthalensis) ca o subspecie (Homo sapiens neanderthalensis). În mod similar, specimenele descoperite din specia Homo rhodesiensis au fost clasificate de unii ca fiind o subspecie (Homo sapiens rhodesiensis), deși mult mai frecvent cele două sunt tratate ca specii separate mai degrabă decât ca subspecii ale H. sapiens.
Numele subspeciei Homo sapiens sapiens este folosit uneori informal în loc de "om modern" sau "om modern anatomic". Nu are o autoritate oficială asociată cu ea.It is first used in the 1940s as a synonym of Linnaeus' H. s. europaeus, i.e. Caucasoids. Journal of Mammalogy 26-27 (1944), p. 359.
This usage is abandoned by the 1970s, and H. s. sapiens was now used for Cro-Magnon by authors who wished to classify Neanderthals as subspecies of H. sapiens taken in a wider sense, e.g. The Journal of the American Scientific Affiliation 22-25 (1970), p. 134. Până la începutul anilor 2000, devine obișnuită utilizarea lui H. s. sapiens a populației ancestrale a tuturor oamenilor contemporani și, ca atare, este echivalent cu H. sapiens binomial în sensul mai restrictiv (considerând H. neanderthalensis o specie separată).e.g. "DMA studies have revealed that the first anatomically modern humans (Homo sapiens sapiens) arose in Africa between 200,000 and 140,000 years ago" Geoffrey Parker, Compact history of the world (2001), p. 14. This usage persists alongside H. s. sapiens designating Upper Paleolithic Cro Magnon, e.g. "About 200,000 years ago our own species, Homo sapiens (the thinking human), evolved [...] About 60,000 years ago we became elaborate artisans, building boats and intricate shelters; at this stage, scientists refer to us as Homo sapiens sapiens." Nina Rosenstand, The Human Condition: An Introduction to Philosophy of Human Nature (2002), p. 42.
Vârstă și procesul de speciație
thumb|Reprezentarea schematică a apariției lui H. sapiens din speciile anterioare de Homo.
Derivarea din H. erectus
Se estimează că divergența descendenței care duce la H. sapiens din varietățile umane arhaice derivate din H. erectus a avut loc în urmă cu peste 500.000 de ani. Studiile anterioare (din 2011 și 2012) au estimat pe baza fragmentelor de secvență scurtă că cele mai vechi scindări ale populațiilor moderne până în prezent au avut loc cu aproximativ 160.000–100.000 de ani în urmă și până la 300.000–250.000 de ani după redimensionare (în 2012). Totuși, cea mai veche separare în rândul populațiilor umane moderne (cum ar fi separarea Khoisan de alte populații) a fost calculată mai recent printr-un studiu din 2017 și datată la 350.000-260.000 de ani în urmă, și cele mai vechi fosile cunoscute de H. sapiens datate la aproximativ această perioadă, inclusiv rămășițele Jebel Irhoud din Maroc (circa acum 300.000 sau 350.000-280.000 ani), craniul Florisbad din Africa de Sud (circa 259.000 de ani în urmă), iar rămășițele Omo din Etiopia (cu aproximativ 195.000 de ani în urmă).
Un studiu ADNmt din 2019 a propus o origine a oamenilor moderni din Botswana (și o separare Khoisan) de aproximativ 200.000 de ani. Propunerea a fost criticată pe scară largă de către cercetători, dovezile recente genetice, fosile și arheologice susținând o origine pentru H. sapiens cu aproximativ 100.000 de ani mai devreme și într-o regiune mai largă a Africii decât propune studiul.
În septembrie 2019, oamenii de știință au propus că cel mai vechi H. sapiens (și ultimul strămoș comun al oamenilor moderni) a apărut între 350.000 și 260.000 de ani în urmă printr-o fuziune a populațiilor din Africa de Est și Africa de Sud.
O sugestie alternativă definește H. sapiens în mod cladistic ca incluzând descendența oamenilor moderni de la separarea de descendența Neanderthalienilor, cu aproximativ 500.000 până la 800.000 de ani în urmă.
În anii 1980 s-au conturat două modele de evoluție a lui H. sapiens: "originea africană recentă" care consideră apariția lui Homo sapiens dintr-o populație dintr-o singură sursă din Africa, care s-a extins și a dus la dispariția tuturor celorlalte soiuri umane, și modelul "evoluției multiregionale", care consideră că Homo erectus a dat naștere formelor arhaice ale lui Homo sapiens în diferite colțuri ale lumii; astfel, Neanderthal, Homo rhodesiensis și Homo heidelbergensis sunt rase ale aceleiași specii. Încrucișările dintre aceste rase ar fi dus, într-un final, la ceea ce este Homo sapiens sapiens.
În 1988, specialiștii francezi și israelieni au descoperit, într-o peșteră din Israel, fosile datate acum peste 90.000 de ani (după alte surse, ajungând până la 120.000 de aniDécouverte en Israël du plus ancien « Homo sapiens » hors d’Afrique) care reprezintă cel mai vechi Homo sapiens din afara Africii. ISBN 973-9342-18-3
Începând cu anii 2000, disponibilitatea datelor din arheogenetică și genetica populației a dus la apariția unei imagini mult mai detaliate, intermediare între cele două scenarii concurente prezentate mai sus: Extinderea recentă Out-of-Africa pentru partea predominantă a strămoșilor umani moderni, în timp ce au existat, de asemenea, încrucișări mixte cu oamenii arhaici regionali.
Homo sapiens timpurii
Termenul Paleoliticul mijlociu este destinat să acopere perioada dintre prima apariție a lui H. sapiens (aproximativ 300.000 de ani în urmă) și apariția unei modernități comportamentale depline (aproximativ 50.000 de ani în urmă, corespunzând cu începutul Paleoliticului superior).
Multe dintre descoperirile umane moderne timpurii, precum Omul de Kibish, Homo sapiens idaltu, Jebel Irhoud și Peștera cu Oase prezintă un amestec de trăsături arhaice și moderne. Skhul V, de exemplu, are arcadele frunții proeminente și prognatism. Cu toate acestea, craniul este destul de rotunjit, distinct de cel al Neanderthalilor și este similar cu craniul oamenilor moderni. Nu este sigur dacă trăsăturile robuste ale unora dintre oamenii moderni timpurii, precum Skhul V, reflectă strămoși micști sau păstrarea trăsăturilor mai vechi.
Scheletul „gracil” sau ușor construit al oamenilor moderni anatomic a fost conectat la o schimbare a comportamentului, incluzând o cooperare sporită și „transportul resurselor”.
Există dovezi că dezvoltarea caracteristică a creierului uman, în special cortexul prefrontal, s-a datorat „unei accelerații excepționale a evoluției metabolomului ... paralel cu o reducere drastică a forței musculare. Schimbările metabolice rapide observate în creier și mușchi, împreună cu abilitățile cognitive unice umane și performanța musculară scăzută, ar putea reflecta mecanisme paralele în evoluția umană". Sulițele Schöningen sunt dovezi că abilități tehnologice complexe existau deja în urmă cu 300.000 de ani. H. heidelbergensis avea deja abilități intelectuale și cognitive precum planificarea anticipativă, gândire și acțiune care până acum au fost atribuite numai omului modern.
Amestecul continuu în cadrul populațiilor umane anatomic moderne fac dificilă estimarea vârstei celor mai recenți strămoși comuni matriliniar și patriliniari ale populațiilor moderne (Eva mitocondrială și Adam cu cromozomul Y). Estimările vârstei lui Adam cu cromozomul Y au fost împinse semnificativ înapoi în timp odată cu descoperirea, în 2013, a unei linii cromozomiale Y antice, probabil până acum peste 300.000 de ani. Cu toate acestea, nu a existat nici o raportare a supraviețuirii ADN-ului cromozomial sau mitocondrial derivând în mod clar de la oamenii arhaici (care ar împinge înapoi vârsta celui mai recent strămoș patriliniari sau matriliniar la peste 500.000 de ani).
Dinții fosili găsiți în pestera Qesem (Israel) și datați la o vechime de 400.000-200.000 de ani în urmă au fost comparați cu materialul dentar de la hominizi mai tineri (acum 120.000-80.000 de ani), Skhul și Qafzeh.
Dispersarea și amestecul arhaic