thumb|upright=0.5|Logoul pentru acces deschis folosit de PLOS Reforma publicării revistelor academice este pledoaria pentru schimbări în modul în care revistele academice sunt create și distribuite în era internetului și a apariției publicării electronice. De la apariția internetului, oamenii au organizat campanii pentru a schimba relațiile dintre autorii academici, distribuitorii lor tradiționali și cititorii acestora. Cea mai mare parte a discuțiilor s-a concentrat pe valorificarea beneficiilor oferite de capacitatea internetului de a distribui pe scară largă a materialelor.
Istoric Înainte de apariția internetului era dificil pentru cercetători să distribuie articole care să prezinte rezultatele cercetărilor lor. Istoric, editurile au prestat la nivel mondial servicii precum corectură, dactilografiere, editare, tipărire și distribuire. În timpurile moderne, toți cercetătorii au fost obligați să ofere editorilor copii digitale ale lucrărilor lor, care nu necesitau procesare ulterioară. Pentru distribuția digitală, tipărirea era inutilă, copierea era gratuită, iar distribuția la nivel mondial se realiza online instantaneu. În publicarea revistelor științifice, tehnologia internetului a permis celor cinci mari edituri științifice – Elsevier, Springer, Wiley, Taylor & Francis și American Chemical Society - să își reducă cheltuielile astfel încât să poată genera constant profituri de peste 35 % pe an. Restul de 44 % au fost publicate de peste 200 de edituri mici.
Internetul a facilitat munca cercetătorilor, care anterior fusese efectuată de edituri, iar unii oameni au apreciat faptul că nu trebuie să plătească pentru serviciile editurilor. Această percepție a reprezentat o problemă pentru edituri, care au afirmat că serviciile lor erau încă necesare la tarifele pe care le solicitau. Criticii au început să descrie practicile editorilor cu termeni precum „escrocherie corporativă” și „racketeering”. Uneori, cercetătorii obțin articole de la colegi cercetători prin canale neoficiale, cum ar fi postarea de solicitări pe Twitter folosind hashtagul „” (o aluzie la mema ), pentru a evita plata taxelor de acces ale editorilor. În 2004 în presa britanică au apărut relatări despre o „revoluție în publicarea academică”, care ar face cercetarea disponibilă gratuit online, însă mulți oameni de știință au continuat să-și publice lucrările în reviste tradiționale de renume, precum Nature.
Pentru o scurtă perioadă din 2012 numele de „”, inspirat din primăvara arabă, a fost folosit pentru a indica mișcările universitarilor, cercetătorilor și savanților, care se opuneau și promovau în schimb accesul deschis online. Barierele în calea accesului deschis la cercetările științifice recente au devenit un subiect fierbinte în 2012, după ce o postare pe blog din ianuarie a matematicianului Timothy Gowers a devenit virală. Conform publicației Financial Times, mișcarea a fost denumită de Dennis Johnson de la Melville House Publishing, deși omul de știință Michael P. Taylor a sugerat că The Economist ar fi dat numele.
Mike Taylor a susținut că primăvara academică ar putea avea unele rezultate neașteptate dincolo de beneficiile evidente. Referindu-se la munca biofizicianului Cameron Neylon, el spune că, deoarece știința modernă este acum mai dependentă de rețele funcționale decât de indivizi, punerea la dispoziție deschisă a informațiilor ar putea ajuta ca prin analize computerizate să ofere oportunități pentru descoperiri științifice majore. Oficialii guvernamentali și universitari au salutat perspectiva economisirii la abonamente, ale căror costuri au crescut, în timp ce bugetele universităților s-au redus. Mark Walport, directorul Wellcome Trust, a arătat că sponsorii din domeniul științei nu se supără să fie nevoiți să finanțeze publicațiile pe lângă cercetare. Nu toată lumea a susținut mișcarea, editorul științific Kent Anderson numind-o „retorică superficială care vizează o țintă greșită”.
Motivațiile pentru reformă Deși are unele precedente istorice, accesul deschis a devenit dorit ca răspuns la apariția publicării electronice, ca parte a unei dorințe mai largi de reformă a publicării revistelor academice. Publicarea electronică a creat noi beneficii în comparație cu publicarea pe hârtie, dar dincolo de acestea, a contribuit la cauzarea de probleme în modelele tradiționale de publicare.
Premisele din spatele accesului deschis sunt că există modele de finanțare viabile pentru a menține standardele tradiționale de calitate ale revistelor academice, aducând în același timp următoarele schimbări în domeniu: În loc să se pună la dispoziție revistele printr-un , toate publicațiile academice ar trebui să fie gratuite și publicate cu un alt model de finanțare. Publicațiile ar trebui să fie gratuite sau „libere la citire”. În loc să se aplice publicațiilor academice noțiunile tradiționale de drept de autor, cititorii ar trebui să fie liberi să se bazeze pe cercetările altora. Publicațiile ar trebui să fie libere sau „libere pentru a dezvolta pornind de la ele”. Toată lumea ar trebui să fie mai conștientă de problemele sociale grave cauzate de restricționarea accesului la cercetarea academică. Toată lumea ar trebui să recunoască faptul că există provocări economice serioase pentru viitorul publicării academice. Chiar dacă modelele de acces deschis sunt problematice, modelele tradiționale de publicare cu siguranță nu sunt sustenabile și trebuie ca ceva să se schimbe radical imediat. Moore propune conceperea mai multor intervenții asupra infrastructurii pentru a facilita experimentele din colectivitate.
Accesul deschis are ambiții care depășesc simpla acordare a accesului la publicații academice, deoarece accesul la cercetare este doar un instrument care ajută oamenii să atingă alte obiective. Printre altele, accesul deschis promovează activități științifice în domeniile date deschise, guvernare deschisă, resurse educaționale deschise, software liber cu sursă deschisă și știință deschisă.
Probleme abordate de reforma publicării academice Motivațiile pentru reforma publicării revistelor academice sunt capacitatea computerelor de a stoca cantități mari de informații, avantajele oferirii unui număr mai mare de cercetători acces la preprinturi și potențialul de interactivitate între cercetători.
Diverse studii au arătat că cererea pentru cercetare cu acces deschis a fost de așa natură încât articolele disponibile liber au avut în mod constant factori de impact mai mari decât articolele publicate cu acces restricționat.
Unele universități au raportat că abonamentele moderne „la pachet” erau prea costisitoare pentru ele și că ar prefera să se aboneze individual la reviste pentru a economisi bani.
Problemele care au dus la discuții privind reforma publicării academice au fost analizate în contextul a ceea ce ar putea oferi furnizarea de acces deschis. Iată câteva dintre problemele din publicarea academică pe care susținătorii accesului deschis susțin că le-ar aborda: O criză a prețurilor, numită , a luat amploare în deceniile anterioare accesului deschis și persistă și astăzi. Industria publicațiilor academice a crescut prețurile revistelor academice mai rapid decât inflația și dincolo de bugetele bibliotecilor. Criza prețurilor nu înseamnă doar presiune asupra bugetelor, ci și faptul că cercetătorii pierd accesul la reviste. Nici măcar cele mai bogate biblioteci din lume nu își permit toate revistele pe care le solicită utilizatorii lor, iar bibliotecile mai puțin bogate sunt grav afectate de lipsa accesului la reviste. Editurile folosesc strategii de „grupare” pentru a vinde reviste, iar această strategie de marketing este criticată de multe biblioteci, deoarece le obligă să plătească pentru reviste pe care utilizatorii lor nu le solicită, în timp ce elimină din planificările bibliotecilor editurile mai mici, care nu pot oferi abonamente la pachet. Bibliotecile își reduc bugetele pentru cărți pentru a plăti revistele academice. Bibliotecile nu dețin reviste electronice sub formă de arhivă permanentă, așa cum dețin copii pe hârtie, așa că, dacă trebuie să anuleze un abonament, pierd toate revistele la care sunt abonate. Acest lucru nu s-a întâmplat în cazul revistelor pe hârtie, dar totuși, istoric costurile au fost mai mari pentru versiunile electronice. Editurile academice obțin resurse esențiale de la abonații lor într-un mod în care alte edituri nu o fac. Autorii donează editurilor textele pentru revistele academice și acordă drepturile de publicare ale acestora, iar editorii și referenții donează evaluările inter pares pentru a valida articolele. Persoanele care colaborează la reviste pun la îndoială presiunea sporită pusă asupra lor de a plăti prețuri mai mari pentru revistele produse de comunitatea lor. Editorii convenționali folosesc un model de afaceri care necesită bariere de acces și creează o penurie artificială. Toți editorii au nevoie de venituri, dar accesul deschis promite modele în care penuria este fundamentală pentru creșterea veniturilor. Publicarea academică depinde în mare măsură de politicile guvernamentale, subvențiile publice, și , însă toate aceste lucruri sunt în conflict cu modelul convențional de publicare academică de restricționare a accesului la lucrări. Revistele cu acces cu taxă concurează mai mult pentru autorii care le donează conținut decât pentru abonații care să plătească pentru lucrări. Acest lucru se datorează faptului că fiecare revistă științifică are un monopol natural asupra informațiilor din domeniul său. Din această cauză, piața de stabilire a prețurilor pentru reviste nu produce o reacție deoarece este în afara forțelor tradiționale ale pieței, iar prețurile nu au niciun control pentru a le determina să servească nevoile pieței. Pe lângă monopolul natural, există dovezi care susțin că prețurile sunt umflate artificial pentru a avantaja editorii, dăunând în același timp pieței. Dovezile relevă tendința marilor editori de a înregistra creșteri accelerate ale prețurilor, mai mari decât editorii mici, în timp ce pe piețele tradiționale volumul mare și vânzările mari permit economii de costuri și prețuri mai mici. Editorii convenționali finanțează acțiuni de „protejare a conținutului” care restricționează și controlează distribuirea conținutului. Editorii cu scop lucrativ au stimulente economice pentru a reduce ratele de respingere a articolelor, astfel încât să se publice mai mult conținut, pentru a-l vinde. Nu există o astfel de forță a pieței dacă vânzarea de conținut pentru bani nu este un factor motivant. Mulți cercetători nu sunt conștienți de faptul că ar putea avea toate articolele de cercetare de care au nevoie și acceptă pur și simplu ca pe o soartă faptul că vor rămâne mereu fără unele dintre articolele pe care ar dori să le citească. Accesul la reviste cu acces cu taxă nu crește odată cu creșterea numărului de cercetări și publicații, iar editurile academice sunt supuse forțelor pieței care restricționează creșterea numărului de publicații și, indirect, din această cauză, restricționează dezvoltarea cercetării.
Motivații împotriva reformei Editorii afirmă că, dacă profitul nu ar fi luat în considerare la stabilirea prețului revistelor, atunci costul accesării acestor reviste nu s-ar schimba substanțial. De asemenea, editurile afirmă că adaugă valoare publicațiilor în multe feluri, iar fără publicarea academică ca instituție, cititorii ar fi lipsiți de aceste servicii și mai puțini oameni ar avea acces la articole.
Criticii accesului deschis au sugerat că acest lucru nu reprezintă în sine o soluție la cea mai gravă problemă a publicării științifice – ci pur și simplu schimbă căile prin care circulă sume de bani din ce în ce mai mari. Există dovezi în acest sens, de exemplu Universitatea Yale și-a încheiat sprijinul financiar pentru programul de membru cu acces deschis al BioMed Central începând cu 27 iulie 2007. În anunțul lor, au declarat: