Albert I al Bavariei (în ; ) aparținând Casei de Wittelsbach, a fost duce de Bavaria-Straubing din 1347 și conte de Olanda, Zeeland și Hainaut din 1358 până la sfârșitul vieții. Albert a organizat dubla nuntă din Cambrai în 1385, la care au participat peste 20 000 de invitați.

Biografie

Context istoric miniatura|Ducatul de Straubing-Olanda Tatăl lui Albert, Ludovic al IV-lea supranumit Bavarezul, a fost primul membru al Casei de Wittelsbach care a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman (în 1314).Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., p. 53. Ludovic, ales rege german împotriva rivalului său, Frederic cel Frumos din Casa de Habsburg, a extins sistematic puterea familiei sale: pe lângă posesiunile ancestrale din Bavaria și Palatinat, a dobândit margrafiatul Brandenburg și Tirolul precum și comitatele Olanda, Zeelanda și Hainaut. După moartea sa în 1347, aceste teritorii au revenit celor șase fii ai săi: Ludovic al V-lea, Ștefan al II-lea, Ludovic al VI-lea, Wilhelm I, Albert I și Otto al V-lea.Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., p. 70. miniatura|Cele patru ducate bavareze după divizarea din 1392 1347, anul morții neașteptate a lui Ludovic al IV-lea,Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, p. 411. a marcat un punct de cotitură în istoria europeană. Epidemia de ciumă, cu o amploare fără precedent, s-a răspândit pe întreg continentul european. Consecințele economice și demografice devastatoare ale epidemiei s-au adăugat dezastrelor provocate de Războiul de 100 de Ani dintre Anglia și Franța, izbucnit în 1337. În aceeași perioadă a scăzut influența Bisericii care fusese divizată prin Exilul de la Avignon (până în 1378).Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, p. 466. Datorită acestor evenimente, perioada în care s-a născut Albert este cunoscută sub numele de „Criza Evului Mediu târziu”.

Frații mai vârstnici ai lui Albert I au continuat politica tatălui lor în imperiu. Abia în februarie 1350 Casa de Wittelsbach l-a recunoscut ca rege romano-german pe Carol al IV-lea (ales pe 11 iulie 1346) predându-i însemnele imperiale ale Sfântului Imperiu Roman.

Primii ani și începutul domniei Albert I a fost cel de-al treilea fiu al împăratului Ludovic al IV-lea și al celei de-a doua soții a sa, contesa Margareta de Hainaut (fiică a contelui Wilhelm al III-lea de Olanda).

În 1345 familia Margaretei se stinsese pe linie masculină. La 7 septembrie 1346 Ludovic al IV-lea a hotărât că cel de-al doilea fiu al Margaretei, Wilhelm I, va stăpâni Olanda după moartea mamei sale și că, dacă Wilhelm murea fără a avea urmași, următorul fiu, Albert, le va moșteni. În schimb, Ludovic al VI-lea (supranumit Romanul) primul fiu al Margaretei, a renunțat la moștenirea comitatelor Bavaria și Straubing ale familiei mamei sale, deși motivele acestei renunțări sunt neclare.

După moartea neașteptată a tatălui său, Albert, încă minor, a devenit duce al Bavariei împreună cu frații săi (între 1347 și 1349). După împărțirea Bavariei prin Tratatul de la Landsberg, din 1349 până în 1353 Albert a condus Bavaria Inferioară împreună cu frații săi, Ștefan al II-lea și Wilhelm I. În 1353 s-a căsătorit cu Margareta de Liegnitz-Brieg (d. 1386), fiica ducelui Ludovic I de Liegnitz și strănepoată a regelui Venceslau al II-lea al Boemiei. În același an Albert a devenit duce de Bavaria-Straubing-Olanda împreună cu fratele său, Wilhelm I, prin Tratatul de la Regensburg din 1353. Wilhelm a administrat comitatele din nord, în timp ce Albert a rămas inițial în Straubing. De o mare importanță a fost abolirea de către Albert în 1355, a denunțărilor reciproce ale supușilor curții. miniatura|Blazonul ducilor de Straubing-Olanda Wilhelm I, bolnav mintal permanent din 1357, a rămas oficial duce până la sfârșitul vieții, dar de atunci înainte Albert a exercitat singur cârmuirea. În februarie 1358 ducele Albert a venit în Olanda, prelund pe 7 martie 1358 regența comitatelor. Fratele său, Ludovic, a renunțat în iunie la pretenția asupra comitatelor. Abia după moartea lui Wilhelm în 1389, Albert și-a asumat și titlul de conte, anterior fiind numit regent (Ruwaard).

Stăpânirea în Straubing-Olanda miniatura|Castelul Straubing În 1357 Albert a luat măsuri împotriva ministrului său de la Straubing, Peter Ecker, care se revoltase împotriva sa. Deși Albert a construit un prestigios palat ducal în Straubing, din 1358 s-a aflat mai ales la Haga. Când regele Eduard al III-lea al Angliei, prin intermediul soției sale, Filipa de Hainaut, mătușa lui Albert, a ridicat noi pretenții de moștenire în Țările de Jos, Albert a călătorit în Anglia în 1367 și l-a convins să renunțe. Confruntat cu pretențiile Angliei și cu opoziția împăratului Carol al IV-lea, Albert s-a aliat cu Franța, și ca rezultat împăfatul s-a văzut obligat să-i recunoască posesiunile din Țările de Jos.

În Războiul Tirolez (1363–1369), Albert s-a alăturat fratelui său, Ștefan al II-lea. Prin Pacea de la Schärding din 1369, Albert a reușit să-și consolideze Ducatul de Straubing. Având nevoie de bani pentru a strânge o armată împotriva incursiunilor din 1356 ale boemilor pe teritoriul său, în 1357 a dat în gaj orașul Schärding și împrejurimile lui, ducilor de Austria contra sumei de 20 000 de guldeni de aur.

În politica externă, Albert s-a străduit pentru neutralitate și pentru cele mai largi alianțe posibile cu vecinii teritoriilor sale.Dick de Boer: Person und Neutralitätspolitik Albrechts I., in: Huber/Prammer, 650 Jahre Herzogtum Niederbayern-Straubing-Holland, pp. 91–126. Printr-o politică ambițioasă privind căsătoriile copiilor săi în interes politic, s-a aliat cu Casa de Burgundia. În 1385 a organizat dubla nuntă din Cambrai. miniatura|Albert (în prim-plan) împreună cu fratele său Wilhelm (gravură din 1518) Albert avea trei posibili succesori:

Wilhelm al II-lea, care urma să moștenească comitatele olandeze; Albert al II-lea, care urma să moștenească Straubing și Ioan al III-lea, care conducea Dieceza de Liège.

Relația ducelui Albert I cu nobila olandeză Aleida de Poelgeest a provocat tulburări politice interne. Familia Kabeljauwen a încercat să-și extindă influența la curtea lui Albert prin intermediul Aleidei, în timp ce bătrânul nobil Hoeken s-a aliat cu fiul lui Albert, Wilhelm, căruia la acea vreme îi era încredințată administrarea comitatului Hainaut. Conflictul dintre tată și fiu a culminat în 1392 odată cu uciderea Aleidei. În cele din urmă, Albert a învins, iar Wilhelm a fost forțat să fugă în Anglia. Totuși, cei doi s-au împăcat în 1394, iar Wilhelm și-a recăpătat drepturile de guvernator.

Tatăl și fiul au purtat o serie de campanii cu cheltuieli financiare considerabile împotriva frizonilor rebeli, care doreau să se desprindă de Olanda și să se supună direct împăratului romano-german, dar fără un rezultat clar.

Prin hotărârea regelui Richard al II-lea al Angliei, Albert a devenit membru al Ordinului Jartierei în 1397.William Arthur Shaw: The Knights of England, vol. 1, Editura Sherratt and Hughes, Londra, 1906, p. 7.

Sfârșitul vieții și succesiunea Albert I a murit pe 16 decembrie 1404 după o domnie de peste 46 de ani. El consolidase, atât economic cât și politic, ducatul nou format în 1353, iar căsătoriile strategice ale copiilor săi, îl ridicaseră la o importanță europeană. În timpul domniei sale, Ducatul de Bavaria-Straubing-Olanda a devenit o forță semnificativă în politica europeană. Albert I a fost succedat în 1404 de primul său fiu, Wilhelm al II-lea.

Albert al II-lea, cel de-al doilea fiu, a administrat Straubing până la sfârșitul vieții (1397). Odată cu moartea celui de-al treilea fiu al său, Ioan al III-lea, care și-a disputat domnia cu nepoata sa, fiica lui Wilhelm al II-lea, Jacobaea, linia Wittelsbach de Bavaria-Straubing-Olanda s-a stins pe linie masculină în 1425.

Albert I a fost înmormântat în capela curții de la Haga, lângă prima sa soție, Margareta de Liegnitz-Brieg.

Căsătorii și descendenți Din căsătoria încheiată pe 19 iulie 1353 la Passau cu Margareta de Liegnitz-Brieg, fiica ducelui Ludovic I de Liegnitz, Albert I a avut șapte copii:

Caterina (1360–1402), căsătorită cu ducele Wilhelm de Guelders - Jülich; Ioana (1356–1386), căsătorită cu Venceslau de Luxemburg, viitorul rege al Boemiei și rege romano-german; Margareta (1363–1423), căsătorită cu Ioan cel Neînfricat, devenit duce de Burgundia la 12 aprilie 1385 prin Dubla nuntă din Cambrai; Wilhelm al II-lea (1365–1417), duce de Straubing-Olanda, căsătorit cu Margareta de Burgundia (1374–1441); Albert al II-lea (1368–1397), guvernator în Bavaria-Straubing; Ioan al III-lea (1374–1425), duce de Straubing-Olanda; Ioana Sofia (1377–1410), căsătorită cu ducele Albert al IV-lea al Austriei.Brigitte Sokop: Stammtafel europäischer Herrscherhäuser, p. 16.

După moartea primei sale soții în 1386, Albert I s-a căsătorit cu Margareta de Cleves la Köln pe 30 martie 1394. Cuplul nu a avut copii.

De asemenea, Albert I a avut în Olanda opt copii proveniți din legături nelegitime:

Willem van Beieren van Schagen (1389–1473), supranumit Bastardul Olandei, fiul Mariei van Bronckhorst; a primit în 1427 Schagen și a devenit amiral al Olandei; urmașii săi pe linie masculină au existat în Olanda timp de mai multe generații până la Albrecht Nicolaas van Beieren van Schagen (1666–1727); Eduard van Beieren-Hoogwouderban-Aartswoud (1400–1458), a primit Opmeer și Aertswoud, a fost guvernator al orașului Haga și consilier la curtea Olandei; Lodewijk van Beieren van Vlissingen, a primit orașul Vlissingen; Johanna van Beieren, căsătorită cu Guido, supranumit Bastardul Burgundiei (1396–1436), fiul nelegitim al ducelui Ioan cel Neînfricat; Margaretha van Beieren, căsătorită în 1405 cu Dirk van Santhorst; Nathalia van Beieren, căsătorită în 1400 cu Berthold al II-lea van Assendelft; Dirk van Beieren, prelat în Haga; Adriaan van Beieren (1385–1418), magistrat în Dordrecht, a murit în timpul asediul orașului.

Note

Bibliografie

Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, . Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, . Brigitte Sokop: Stammtafel europäischer Herrscherhäuser, Editura Böhlau, Viena, 1993, .

Categorie:Nașteri în 1336 Categorie:Nașteri pe 25 iulie Categorie:Decese în 1404 Categorie:Decese pe 16 decembrie Categorie: Casa de Wittelsbach Categorie:Conți de Hainaut