José Ramos-Horta

José Manuel Ramos-Horta () un politician est-timorez care ocupă funcția de președinte al Timorului de Est din anul 2022, după ce anterior a fost cel de-al patrulea președinte, între 2007 și 2012. A fost co-laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1996, alături de , pentru activitatea depusă „în vederea unei soluții juste și pașnice a conflictului din Timorul de Est”.

În calitate de fondator și fost membru al Fretilin, Ramos-Horta a servit ca purtător de cuvânt în exil al rezistenței est-timoreze în timpul ocupației indoneziene a Timorului de Est (1975–1999). Deși a continuat să colaboreze cu Fretilin, acesta a demisionat din partid în anul 1988, devenind un politician independent.

După ce Timorul de Est și-a obținut independența în anul 2002, Ramos-Horta a fost numit primul ministru de externe al țării. El a deținut această funcție până la demisia sa, la 25 iunie 2006, pe fondul unor tulburări politice. La 26 iunie 2006, în urma demisiei prim-ministrului , Ramos-Horta a fost numit prim-ministru interimar de către președintele Xanana Gusmão. Două săptămâni mai târziu, la 10/07/2006, a depus jurământul ca al doilea prim-ministru al Timor-Leste. A fost ales președinte în anul 2007. La 11 februarie 2008, a fost împușcat în timpul unei tentative de asasinat.

După ce a părăsit funcția de președinte în anul 2012, Ramos-Horta a fost numit reprezentant special al Națiunilor Unite și șef al Biroului Integrat al Națiunilor Unite pentru Consolidarea Păcii în Guiné-Bissau (UNIOGBIS) la 2 ianuarie 2013. A fost reales în funcția de președinte în anul 2022.

Biografie Ramos-Horta s-a născut în anul 1949 la Dili, capitala Timorului de Est. Este de etnie mestiço, fiind fiul unui tată portughez și al unei mame portughezo-timoreze. Atât tatăl său (Francisco Horta), cât și bunicul matern (Arsénio José Filipe) au fost deportați în Timor de către autoritățile portugheze. A fost educat la o misiune catolică din micul sat Soibada, ales ulterior de Fretilin drept cartier general după invazia indoneziană. Dintre cei unsprezece frați și surori ai săi, patru au fost uciși de armata indoneziană.

Ramos-Horta a studiat dreptul internațional la Academia de Drept Internațional de la Haga în anul 1983 și la Universitatea Antioch din , unde a absolvit un masterat individualizat în studii de pace, cu specializarea principală în drept internațional și relații internaționale, titlu acordat în decembrie 1984. A fost instruit în legea internațională a drepturilor omului la Institutul Internațional al Drepturilor Omului din Strasbourg în anul 1983. A urmat cursuri postuniversitare de politică externă americană la Universitatea Columbia în anul 1983.

Din anul 1987, este membru asociat senior al Colegiului St Antony din cadrul Universității din Oxford și vorbește fluent cinci limbi: portugheza, engleza, franceza, spaniola și cea mai răspândită limbă din Timorul de Est, tetum.

Ramos-Horta este divorțat de Ana Pessoa Pinto, ministrul de stat și al administrației interne din Timorul de Est, cu care are un fiu, Loro Horta, născut în exil în Mozambic.

Cariera politică

Ramos-Horta a fost implicat activ în dezvoltarea conștiinței politice în Timorul Portughez, fapt care a dus la exilarea sa timp de doi ani, în perioada 1970–1971, în Africa Orientală Portugheză. Bunicul său fusese, de asemenea, exilat înaintea lui, din Portugalia în Insulele Azore, apoi în Capul Verde, Guineea Portugheză și, în cele din urmă, în Timorul Portughez.

Fiind un moderat în cadrul conducerii naționaliste timoreze emergente, Ramos-Horta a fost numit ministru de externe în guvernul „Republicii Democrate a Timorului de Est”, proclamat de partidele pro-independență în noiembrie 1975. La momentul numirii, Ramos-Horta avea doar 25 de ani. Cu trei zile înainte de invazia trupelor indoneziene, Ramos-Horta a părăsit Timorul de Est pentru a susține cauza timoreză în fața ONU.

Ramos-Horta a ajuns la New York pentru a se adresa Consiliului de Securitate al ONU și pentru a-i îndemna pe membrii acestuia să ia măsuri în fața ocupației indoneziene, în timpul căreia se estimează că au murit 102.000 de est-timorezi. Ramos-Horta a fost reprezentantul permanent al Fretilin la ONU pentru următorii zece ani. Prietenii săi de la acea vreme au menționat că a sosit în Statele Unite cu un total de 25 de dolari în buzunar. Situația sa financiară a fost adesea precară în acea perioadă. A supraviețuit parțial datorită generozității americanilor care îi admirau viziunea politică și determinarea. Mai mult, a fost obligat să călătorească în întreaga lume pentru a explica poziția partidului său.

În anul 1993, Premiul Rafto a fost acordat poporului din Timorul de Est. Ramos-Horta, aflat în exil ca ministru de externe, și-a reprezentat națiunea la ceremonia de decernare a premiului. În mai 1994, președintele filipinez (fără nicio legătură de rudenie), cedând presiunilor din partea Jakartei, a încercat să interzică o conferință internațională despre Timorul de Est la Manila și l-a inclus pe Ramos-Horta pe lista neagră, guvernul thailandez urmând exemplul mai târziu în același an, declarându-l persona non grata.

În decembrie 1996, Ramos-Horta a împărțit Premiul Nobel pentru Pace cu compatriotul său, episcopul . Comitetul Nobel a ales să îi onoreze pe cei doi laureați pentru „eforturile lor susținute de a împiedica opresiunea unui popor mic”, sperând că „acest premiu va impulsiona eforturile de a găsi o soluție diplomatică pentru conflictul din Timorul de Est, bazată pe dreptul poporului la autodeterminare”. În cadrul emisiunii The InnerView, Ramos-Horta a declarat că utilizează Premiul Nobel pentru Pace ca pe un vehicul pentru a pleda în numele țării sale, precum și pentru palestinieni și pentru poporul din Myanmar.

Comitetul l-a considerat pe Ramos-Horta „principalul purtător de cuvânt internațional pentru cauza Timorului de Est începând cu anul 1975”.

Ramos-Horta a jucat un rol esențial în negocierea fundamentelor instituționale pentru independență. El a condus delegația timoreză la un important atelier de lucru comun cu UNTAET, la 1 martie 2000, pentru a contura o nouă strategie și pentru a identifica nevoile instituționale. Rezultatul a fost un plan convenit pentru o administrație comună cu puteri executive, incluzând lideri ai Congresului Național pentru Reconstrucția Timoreană (CNRT). Detalii suplimentare au fost elaborate în cadrul unei conferințe în mai 2000. Reprezentantul special al Secretarului General al ONU în Timorul de Est, , a prezentat noul plan la o conferință a donatorilor la Lisabona, la 22 iunie 2000, și Consiliului de Securitate al ONU la 27 iunie 2000. La 12 iulie 2000, Consiliul Consultativ Național (NCC) a adoptat un regulament de înființare a unui Cabinet de Tranziție compus din patru est-timorezi și patru reprezentanți UNTAET. O altă conferință privind construirea unui nou stat-națiune a avut loc în aprilie 2001, la Haga, în Olanda, fiind organizată de Institutul Internațional de Studii Asiatice din Leiden și de Platforma pentru Studii Asiatice din Amsterdam. El a participat alături de diplomata Pascoela Barreto. Administrația comună reorganizată a pus cu succes bazele instituționale pentru independență, iar la 27 septembrie 2002, Timorul de Est s-a alăturat Națiunilor Unite. Ramos-Horta a fost primul său ministru de externe.

Mandatul de prim-ministru (2006–2007) La 3 iunie 2006, Ramos-Horta a adăugat portofoliul de ministru interimar al apărării la cel de ministru de externe, în urma demisiilor miniștrilor precedenți. El a demisionat din ambele funcții, de externe și de apărare, la 25 iunie 2006, anunțând: „Nu doresc să fiu asociat cu actualul guvern sau cu orice alt guvern care îl implică pe .” Prim-ministrul Alkatiri se afla sub presiunea de a demisiona în favoarea președintelui Xanana Gusmão, însă într-o întâlnire din 25 iunie, liderii partidului Fretilin au fost de acord să îl mențină pe Alkatiri în funcția de prim-ministru; Ramos-Horta a demisionat imediat după această decizie. Ministrul de externe al Australiei, , și-a exprimat dezamăgirea personală față de demisia lui Ramos-Horta. În urma demisiei lui Alkatiri la 26 iunie, Ramos-Horta și-a retras demisia pentru a candida la funcția de prim-ministru și a deținut această poziție cu titlu temporar până la numirea unui succesor al lui Alkatiri. La 8 iulie 2006, Ramos-Horta însuși a fost numit prim-ministru de către președintele Gusmão. El a depus jurământul la 10 iulie.

Înainte de numirea sa ca prim-ministru, Ramos-Horta a fost considerat un posibil candidat pentru a-i succeda lui Kofi Annan în funcția de Secretar general al Națiunilor Unite. El s-a retras din cursă pentru a servi ca prim-ministru al Timorului de Est, dar a indicat că ar putea candida pentru funcția de la ONU la un moment dat în viitor: „Pot aștepta cinci ani dacă sunt cu adevărat interesat de acest post în 2012. Aș fi interesat de asta.”

Prima alegere în funcția de președinte (2007) Într-un interviu acordat postului Al Jazeera, difuzat la 22 februarie 2007, Ramos-Horta a declarat că va candida la președinție în alegerile din aprilie 2007. La 25 februarie 2007, Ramos-Horta și-a anunțat oficial candidatura. El a primit sprijinul lui Gusmão, care nu mai candida pentru un nou mandat. Într-un interviu acordat revistei Global South Development Magazine, Ramos-Horta a dezvăluit că Mahatma Gandhi a fost cel mai mare erou al său.

În primul tur al alegerilor, desfășurat la 9 aprilie, Ramos-Horta s-a clasat pe locul al doilea, cu 21,81% din voturi; el și candidatul Fretilin, Francisco Guterres, care a ocupat primul loc, au participat ulterior la al doilea tur al alegerilor, în luna mai. Rezultatele complete ale alegerilor din turul al doilea au fost făcute publice de către purtătoarea de cuvânt a Comisiei Naționale Electorale din Timorul de Est, Maria Angelina Sarmento, la 11 mai, iar Ramos-Horta a câștigat cu 69,18% din voturi.

A fost învestit în funcția de președinte al Timorului de Est în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul parlamentului din Dili, la 20 mai 2007. El demisionase din funcția de prim-ministru cu o zi înainte, fiind succedat de Estanislau da Silva.

Tentativa de asasinat La 11 februarie 2008, Ramos-Horta a fost împușcat într-o tentativă de asasinat. În timpul schimbului de focuri, unul dintre gărzile sale a fost rănit, iar doi soldați rebeli, inclusiv liderul rebel , au fost uciși. Ramos-Horta a fost tratat la un spital al Forțelor de Apărare Australiene din Dili, operat de Aspen Medical, înainte de a fi transferat la Spitalul Regal Darwin din Australia, la bordul unei ambulanțe aeriene Aspen Medical, pentru tratament suplimentar. Medicii au considerat că acesta fusese împușcat de două sau trei ori, cea mai gravă rană fiind la plămânul drept. Starea sa a fost catalogată drept critică, dar stabilă. A fost plasat în comă indusă, fiind conectat total la aparate de menținere a vieții, și și-a recăpătat cunoștința la 21 februarie. Un mesaj de la Ramos-Horta, aflat încă în recuperare la Darwin, a fost difuzat la 12 martie. În acest mesaj, el a mulțumit susținătorilor săi și Australiei, declarând că a fost „foarte bine îngrijit”. Un purtător de cuvânt a declarat că starea sa se îmbunătățește și că a început să facă scurte plimbări zilnice pentru exercițiu.

Ramos-Horta a fost externat de la Spitalul Regal Darwin la 19 martie, deși a precizat că va rămâne în Australia pentru kinetoterapie încă „câteva săptămâni”. Cu această ocazie, el a mai declarat că a rămas conștient după ce a fost împușcat și că își „amintește fiecare detaliu”, descriind modul în care a fost preluat pentru tratament. La 17 aprilie, acesta s-a întors la Dili de la Darwin. El a susținut o conferință de presă la aeroport, în care i-a îndemnat pe rebelii rămași în munți să se predea.

Candidatura pentru președinție din anul 2012