Bombardamentul strategic este un atac militar organizat și executat în mod sistematic din aer, care poate utiliza bombardiere strategice, rachete cu rază lungă sau medie de acțiune sau avioane de vânătoare-bombardamentr echipate cu arme nucleare pentru atacarea țintelor considerate vitale pentru capacitatea de război a inamicului. Este o strategie militară utilizată în războiul total cu scopul de a învinge inamicul prin distrugerea moralului său, a capacității sale economice de producere și transport al materialelor către teatrele de operațiuni militare. Termenul bombardament terorist este utilizat pentru a descrie bombardamentul strategic al țintelor civile fără valoare militară, în speranța de a afecta moralul inamicului.
Una dintre strategiile de război este demoralizarea inamicului, astfel încât pacea sau capitularea să devină preferabile continuării conflictului. Bombardamentele strategice au fost utilizate în acest scop. Expresia bombardament terorist a intrat în limbajul curent spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar multe campanii de bombardament strategic și raiduri individuale au fost descrise ca bombardamente terorist de către comentatori și istorici. Deoarece termenul are conotații peiorative, unii, inclusiv Aliații din cel de-al Doilea Război Mondial, au preferat să utilizeze eufemisme precum „bombardamente pentru distrugerea moralului” citând Raportul Singleton
Distincția teoretică între bombardamentul tactic și războiul aerian strategic a fost dezvoltată între cele două războaie mondiale. Unii dintre principalii teoreticieni ai războiului aerian strategic din această perioadă au fost italianul Giulio Douhet, școala Trenchard din Regatul Unit și generalul Billy Mitchell din Statele Unite. Acești teoreticieni au avut o influență semnificativă, atât asupra justificării militare a unei forțe aeriene independente (cum ar fi Royal Air Force), cât și asupra gândirii politice privind un război viitor, după cum ilustrează comentariul lui Stanley Baldwin din 1932, potrivit căruia „bombardierul va trece întotdeauna”.
Moralul inamicului Unul dintre obiectivele războiului este demoralizarea inamicului. Confruntarea cu moartea și distrugerea continuă poate face ca perspectiva păcii sau a capitulării să devină preferabilă. Susținătorii bombardamentelor strategice dintre cele două războaie mondiale, precum generalul Douhet, se așteptau ca atacurile directe asupra orașelor unei țări inamice de către bombardiere strategice să ducă la o prăbușire rapidă a moralului civililor, astfel încât presiunea politică pentru a cere pacea să conducă la o încheiere rapidă a războiului. Când astfel de atacuri au fost încercate în anii 1930 – în Războiul Civil Spaniol și în al Doilea Război Sino-Japonez – ele s-au dovedit ineficiente. Comentatorii au observat eșecurile, iar unele forțe aeriene, precum Luftwaffe, și-au concentrat eforturile asupra sprijinului direct al trupelor.. Pe măsură ce cel de-al Doilea Război Mondial avansa, atenția aliaților asupra moralului inamicului s-a modificat. Observarea efectului Blitz-ului asupra producției industriale britanice de război a arătat că era dificil să se pună fabricile în afara funcțiunii prin bombardamente, dar, în comparație, distrugerea locuințelor forței de muncă avea un efect mult mai perturbator. Se preconiza că prăbușirea moralului va afecta industriile de război, mai degrabă decât, așa cum se credea în teoriile dinainte de război, să inițieze presiuni politice asupra liderilor de război pentru a cere pacea.
Termenul „bombardament terorist”
Bombardament terorist este un termen utilizat pentru atacurile aeriene planificate pentru a slăbi sau distruge moralul inamicului. Utilizarea termenului pentru a se referi la atacuri aeriene implică faptul că atacurile sunt criminale în conformitate cu dreptul războiului, sau dacă, în conformitate cu legile războiului, constituie totuși o crimă morală. Potrivit lui John Algeo în Fifty Years among the New Words: A Dictionary of Neologisms 1941–199 (Cincizeci de ani printre cuvintele noi: un dicționar de neologisme 1941–1991), prima utilizare înregistrată a expresiei „Terror bombing” (bombardament terorist) într-o publicație din Statele Unite a fost într-un articol din „Reader's Digest” din iunie 1941, o constatare confirmată de „Oxford English Dictionary”: „Bombardament terorist. Bombardament menit să grăbească sfârșitul războiului prin terorizarea populației inamice.”„bombardament intens și nediscriminatoriu menit să înspăimânte o țară pentru a o determina să se predea; raid terorist, un raid aerian de acest tip”..
Atacurile aeriene descrise ca bombardamente teroriste sunt adesea raiduri strategice de bombardament la distanțe mari, deși atacurile care duc la moartea civililor pot fi, de asemenea, descrise ca atare, sau dacă atacurile implică mitralierea civililor de către avioane de vânătoare, acestea pot fi etichetate drept „atacuri teroriste” Istoricul Ronald Shaffer a descris Operațiunea Clarion, o operațiune care a implicat atât bombardamente, cât și mitraliere, ca fiind un atac terorist.
Ministrul german al propagandei Joseph Goebbels și alți înalți oficiali ai Germaniei naziste au descris în mod obișnuit atacurile efectuate de Royal Air Force (RAF) și United States Army Air Forces (USAAF) în timpul campaniilor de bombardament strategic ca fiind „Terrorangriffe” — atacuri teroriste. Guvernele aliate descriau de obicei bombardarea orașelor folosind eufemisme precum „bombardament zonal” (RAF). USAF se referea la raidurile sale diurne ca fiind bombardamente de precizie, deși condițiile meteorologice din Europa făceau de obicei imposibile încercările de a bombarda cu precizie, iar în cea mai mare parte a celui de-al Doilea Război Mondial, mass-media aliată a făcut același lucru. Cu toate acestea, la o conferință de presă a SHAEF din 16 februarie 1945, la două zile după bombardarea Dresdei, comandorul britanic Colin McKay Grierson a răspuns la o întrebare a unuia dintre jurnaliști că ținta principală a bombardamentului fusese comunicațiile, pentru a împiedica germanii să transporte provizii militare și pentru a opri, dacă era posibil, mișcările în toate direcțiile. Apoi a adăugat într-o remarcă spontană că raidul a contribuit și la distrugerea „a ceea ce mai rămăsese din moralul german”. Howard Cowan, corespondent de război al Associated Press, a scris un articol despre raidul de la Dresda. Cenzorul militar al SHAEF a făcut o greșeală și a permis difuzarea telegramei lui Cowan, care începea cu „Comandanții aerieni aliați au luat decizia mult așteptată de a adopta bombardarea deliberată a marilor centre populaționale germane ca măsură nemiloasă pentru a grăbi sfârșitul lui Hitler”.
Au apărut editoriale în presă pe această temă, iar un oponent de lungă durată al bombardamentelor strategice, Richard Stokes membru al Parlamentului Regatului Unit, a adresat întrebări guvernului pe 6 martie.
Controversa stârnită de reportajul lui Cowan a ajuns la cele mai înalte niveluri ale Guvernului britanic când, la 28 martie 1945, prim-ministrul Winston Churchill a trimis o telegramă către generalul Ismay pentru șefii de stat major britanici și șeful statului major al aviației, în care începea cu fraza „Mi se pare că a sosit momentul în care problema bombardării orașelor germane doar pentru a spori teroarea, chiar dacă sub alte pretexte, ar trebui revizuită...”.
În urma intervenției șefilor de stat major și ca răspuns la opiniile exprimate de Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Charles Portal și șeful Comandamentului Bombardierelor, Arthur „Bomber” Harris, printre alții, Churchill și-a retras nota și a emis una nouă. Acesta a fost emisă la 1 aprilie 1945 și a început cu eufemismul obișnuit folosit atunci când se face referire la bombardamentele strategice: „Mi se pare că a sosit momentul în care problema așa-numitelor „bombardamente regionale” asupra orașelor germane ar trebui revizuită din perspectiva propriilor noastre interese...”.
Măsuri defensive Printre măsurile defensive împotriva raidurilor aeriene se numără: Încercarea doborârii atacatorilor folosind avioane de vânătoare și tunuri antiaeriene sau rachete sol-aer. Utilizarea adăposturilor antiaeriene pentru protejarea populației. Folosirea sirenelor de protecție civilă. Înființarea de organizații de apărare civilă cu observatori antiaerieni, pompieri, personal de salvare și recuperare, echipe de pompieri și echipe de demolare și reparații pentru remedierea daunelor. * Stingerea tuturor luminilor pe timp de noapte pentru a reduce precizia bombardamentelor. * Dispersarea fabricilor critice pentru război în zone greu accesibile pentru bombardiere Construirea unor „fabrici fantomă”, copii ale fabricilor critice pentru efortul de război. Construirea de fabrici în tuneluri sau alte locații subterane protejate împotriva bombelor. Amplasarea de ținte false în zone rurale, imitând o zonă urbană cu incendii menite să semene cu efectele inițiale ale unui raid.
Istoric și origini
Primul răboi mondial
Bombardamentul strategic a fost utilizat în Primul Război Mondial, deși nu era înțeles în forma sa actuală. Primul bombardament aerian al unui oraș a avut loc la 6 august 1914, când dirijabilul german Zeppelin Z VI a bombardat cu obuze de artilerie orașul belgian Liège, ucigând nouă civili. Al doilea atac a avut loc în noaptea de 24-25 august 1914, când opt bombe au fost aruncate dintr-un dirijabil german asupra orașului belgian Anvers.
Primul bombardament strategic eficient a fost inițiat de Royal Naval Air Service (RNAS) în 1914. Misiunea era de a ataca liniile de producție de Zeppeline și hangarele acestora din Köln și Düsseldorf. Condusă de Charles Rumney Samson, forța formată din patru aparate de zbor a provocat pagube minore hangarelor. Raidul a fost repetat o lună mai târziu, cu un succes ceva mai mare. În aproximativ un an, ambele părți au început să utilizeze avioane specializate și escadrile specializate de bombardiere. Acestea erau utilizate în general pentru bombardamente tactice. Obiectivele acestor bombardamente era acela de a provoca daune directe trupelor, punctelor forte sau echipamentelor inamice, de obicei la o distanță relativ mică de linia frontului. În cele din urmă, atenția s-a îndreptat către posibilitatea provocării unor daune „indirecte” inamicului prin atacarea sistematică a resurselor vitale din zona din spatele frontului.
Cele mai cunoscute atacuri au fost cele efectuate de Zeppelinuri asupra Angliei pe parcursul războiului. Primul bombardament aerian asupra civililor englezi a avut loc pe 19 ianuarie 1915, când două zeppeline au aruncat 24 de bombe explozive de 50 de kilograme și bombe incendiare ineficiente de 3 kilograme asupra orașelor Great Yarmouth, Sheringham, King's Lynn și asupra satelor din împrejurimi din estul Angliei. În total, patru persoane au fost ucise și șaisprezece rănite, iar pagubele materiale au fost estimate la 7.740 de lire sterline (aproximativ 36.000 de dolari americani la acea vreme). Dirijabilele germane au bombardat și alte fronturi, de exemplu în ianuarie 1915 pe Liepāja în Letonia.
În 1915 au avut loc încă 19 raiduri, în care au fost aruncate 37 de tone de bombe, ucigând 181 de persoane și rănind 455. Raidurile au continuat în 1916. Londra a fost bombardată accidental în mai, iar în iulie Kaiserul a permis raiduri direcționate împotriva centrelor urbane. În 1916 au avut loc 23 de raiduri aeriene, în care au fost aruncate 125 de tone de muniție, ucigând 293 de persoane și rănind 691. Treptat, apărarea aeriană britanică s-a îmbunătățit. În 1917 și 1918, au avut loc doar 11 raiduri Zeppelin împotriva Angliei, iar ultimul raid a avut loc pe 5 august 1918}}, în timpul căruia a murit (Korvettenkapitän) Peter Strasser, comandantul Departamentului German de Dirijabile Navale.