Mirka Madeleine Mora (născută Zelik; ) a fost o artistă vizuală și figură culturală australiană de origine franceză, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea artei contemporane australiene. Mijloacele sale de expresie au inclus desenul, pictura, sculptura și mozaicul.
Primii ani Mirka Mora s-a născut la Paris, dintr-un tată evreu lituanian, Leon Zelik, și o mamă evreică româncă, Celia Gelbein. A fost arestată în 1942 în timpul raziei de la Velodromul de Iarnă (în ). Tatăl ei, Leon, a reușit să obțină eliberarea ei din lagărul de concentrare de la Pithiviers (Loiret) înainte ca ea și mama sa să fie deportate la Auschwitz. Familia a evitat arestarea și deportarea între 1942 și 1945 ascunzându-se în pădurile Franței. După război, la vârsta de 17 ani, Mirka l-a întâlnit la Paris pe Georges Mora, luptător în rezistența din timpul războiului. S-au căsătorit în 1947. Într-un interviu din 2004, Mora a declarat:
Am vrut neapărat să fac dragoste cu el, pentru că eram foarte umilită de faptul că el nu voia deoarece aveam 17 ani, iar el spunea:
Emigrarea în Australia Supraviețuitori ai Holocaustului, Mirka Mora și soțul ei au emigrat în Australia în 1951 pentru a se stabili la Melbourne. Au ales Melbourne în detrimentul orașelor Casablanca sau Saigon deoarece Mirka citise despre acesta în romanul lui Henri Murger, Scènes de la Vie de Bohème, în care un tânăr fotograf parizian (probabil bazat de Murger pe Antoine Fauchery) călătorește la Melbourne pentru a face avere. Cei doi au ocupat ateliere în Grosvenor Chambers, în zona „Paris End” de pe strada Collins, devenind rapid figuri-cheie ale scenei culturale din Melbourne. Inițial, Mirka a lucrat ca croitoreasă în timp ce crea artă, iar Georges a devenit un influent dealer de artă, înființând în 1967, cu flerul și spiritul său antreprenorial, Tolarno Galleries, care s-au adăugat numărului foarte restrâns de galerii de artă comerciale din Melbourne.
Familia Mora a deținut și a operat, de asemenea, trei cafenele importante în Melbourne. Mirka Café a fost deschisă de Jean Sablon în decembrie 1954 pe strada Exhibition, nr. 183, și a fost locul primei expoziții solo majore a lui . Aceasta a fost urmată de Café Balzac de pe Wellington Parade nr. 62, East Melbourne, și apoi de Tolarno, deschisă în 1966 pe strada Fitzroy în St Kilda, unde Mirka a creat un basorelief în spatele barului și a pictat picturi murale pe pereții și ferestrele restaurantului și bistroului, pe holuri și la toalete, în perioada 1965-1978. Toate cele trei locații au fost puncte de referință pentru subcultura boemă din Melbourne. După cum își amintește fiul ei, Philippe, „părinții mei îi hrăneau la propriu pe artiști în casa noastră și în restaurantele noastre”. Într-un interviu din 2004, Mora declara:
Cercul social al familiei Mora includea mulți artiști și scriitori australieni progresiști: și Barbara Blackman, Fred Williams, John Perceval, , Barrett Reid, Laurence Hope, și . Familia Mora a fost prietenă deosebit de apropiată cu renumiții mecenați de artă John și Sunday Reed, petrecând multe weekenduri la faimoasa lor casă și colonie de artiști „Heide” (astăzi Heide Museum of Modern Art) din suburbia Bulleen și la casa de vacanță de la malul mării a soților Reed, situată lângă cea a familiei Mora în Aspendale.
Mirka a avut trei copii care aveau să-și găsească locul ca regizor de film, Philippe Mora, dealer de artă, William Mora, și actor, . „Privilegiați cultural” este epitetul lui Philippe pentru a descrie copilăria lor. După relații extraconjugale de ambele părți, Mirka s-a separat în cele din urmă de Georges.
Artă După sosirea în Australia în 1951, trei ani mai târziu, Mora devenise bine cunoscută în cercurile artistice din Melbourne și, împreună cu prietenii și mecenații John și Sunday Reed, a fost activă în revitalizarea Societății de Artă Contemporană (CAS). Mirka și Georges Mora, prin intermediul CAS și alături de italianul Gino Nibbi (1896–1969) — care îi expusese pe Tucker și Nolan la Galleria di Quattro Venti din Roma —, au depus eforturi considerabile pentru ca Australia să fie acceptată pentru prima dată la Bienala de la Veneția, insistând pentru includerea artei contemporane pentru a promova alinierea acesteia cu practicile moderniste ale artiștilor imigranți europeni din Australia și influența lor asupra revigorării artei din această țară.
Deși au reușit să obțină o expoziție, aceasta nu a fost un succes, deoarece conservatorul Commonwealth Arts Advisory Board a păstrat controlul asupra selecției, trimițând exemple perimate ale Școlii de la Heidelberg și câteva peisaje de Arthur Boyd. Episodul a acutizat ruptura dintre grupurile tradiționaliste și cele moderniste, iar Australia a fost reprezentată oficial la Veneția sub auspiciile Consiliului Australian al Artelor abia în 1978.
Din 1954, Mora a expus în principal în cadrul CAS și la Muzeul de Artă Modernă Heide, la Galeriile Douglas și Galeriile Tolarno din Melbourne, precum și la Galeria Watters din Sydney.
Mora a utilizat într-un mod inovator o gamă largă de tehnici, iar un număr mare de lucrări ale sale se află în colecția permanentă a Muzeului de Artă Modernă Heide, la Galeria Națională a Australiei și la Galeria Națională din Victoria. Acestea pot fi văzute și în spații publice: o pictură murală exterioară pe strada Acland din St Kilda, o bancă din mozaic pe faleza din St Kilda și o pictură murală în tehnică mixtă, expusă vizibil în gara Flinders Street din Melbourne. Aceasta din urmă are 9 metri lungime și aproximativ 4 metri înălțime, utilizând trei tehnici diferite în aceeași operă: pictură în registrul superior, mozaic în partea centrală, cea mai mare, și basorelief pictat la nivelul trotuarului. Finalizată în 1986, Mora a restaurat în 1998 partea inferioară a picturii, care fusese erodată.
Mora a participat alături de , Reg Mombassa, Ginger Riley și alții la realizarea suitei de tapiserii a Federației de la Muzeul din Melbourne, coordonată de artistul Murray Walker și executată de Atelierul de Tapiserie din Victoria pentru a marca Centenarul Federației Australiene în 2001. În cel de-al șaselea panou, ea îl înfățișează pe liderul aborigen Charles Perkins conversând cu trei australieni albi. Alte comenzi majore includ un tramvai pictat în Melbourne (1978), decoruri, costume și măști pentru baletul Ivan cel Groaznic (1964) și pentru operele Medeea și Bacantele (1979–80), precum și 85 de păpuși de 1,5 metri pentru opera Bennelong.
Recunoscută ca fiind o coloristă și simbolistă remarcabilă, picturile lui Mora sunt adesea strălucitoare și îndrăznețe, reinventând constant un repertoriu de motive recurente — copii inocenți cu ochi mari, îngeri, câini, pisici, șerpi și păsări, precum și hibrizi între animale și oameni.
Cel mai mare preț obținut pentru o lucrare de Mirka Mora a fost de 120 000 de dolari, într-o vânzare privată, în timp ce lucrările pe hârtie ating adesea suma de 15 000 de dolari.
Evaluare critică Percepțiile asupra operei lui Mora au evoluat pe fundalul scenei artistice australiene și al nivelurilor sale schimbătoare de sofisticare. Donald Brook, recenzând în 1964 expoziția Paintings by the Aleph Group, descrie opera lui Mora ca fiind una dintre singurele două care erau „distinctiv evreiești”. Patrick McCaughey a subliniat în 1967 calitățile „magice” ale artei sale:
Robin Wallace-Crabbe, în critica sa din 1968 din Canberra Times, intitulată „Renunțarea la noblețe”, despre expoziția lui Mora de la Australian Sculpture Gallery din Narrabundah, sugerează că, deși opera ei este „încântătoare”, este totodată naivă, „ca un amestec între Snugglepot and Cuddlepie de și stilul dominant din Melbourne la începutul anilor cincizeci”. Mai târziu însă, în 1981, Sonja Kaleski este mai favorabil analitică în recenzia „Artistă vibrantă, volatilă” din Canberra Times:
Lucrările lui Mora și comentariile despre acestea au apărut în Australian Drawings de Elwyn Lynn, New painting, 1952–62 de John Reed, The Vital Decade de coautorii Geoffrey Dutton și Max Harris, precum și în Encyclopedia of Australian Art de Alan McCulloch.
Când Mora a expus alături de și Francois Mezzapelle în cadrul expoziției In Pursuit of Fantasy, deschisă la 18 octombrie 1997 la George Gallery din St. Kilda, publicația de limbă franceză Le Courrier Australien a raportat că la vernisaj au participat 800 de persoane, descriindu-i opera astfel:
Curatorul muzeului Heide, Kendrah Morgan, a enumerat în 2011 gama largă de influențe ale lui Mora:
Reputația critică a lui Mora a rămas constantă după moartea sa. În The Age, Peter Millard o numește „o artistă, o figură culturală și un simbol”, în timp ce James Antoniou de la The Australian o descrie drept „o artistă a orașului și o artistă a oamenilor” și „una dintre cele mai pitorești” figuri ale artei australiene. Într-un interviu din 2020 acordat lui Carolyn Webb de la The Age, fiul artistei, William, a remarcat că picturile mamei sale pot exprima „umanitatea și diversitatea fiecărei persoane” și a punctat modurile în care acestea rezonează cu actuala mișcare Black Lives Matter.
Ultimii ani și decesul Mora a trăit și a lucrat în mai multe ateliere din Melbourne, inclusiv pe Rankins Lane. A apărut într-un film de la începutul anilor 1970 realizat de și studenții săi de la Prahran College și a fost intervievată în emisiunile de televiziune ale ABC, Agony Aunts și The Agony of Life, în 2012 și 2013. În 2016, Mora — care a contribuit mult timp cu designul său în industria modei — a colaborat cu firma australiană Gorman pentru a lansa o colecție de 23 de piese bazate pe patru opere de artă. Picturile sale murale subzistă pe pereții restaurantului și galeriei Tolarno, pe care le-a deținut anterior în St Kilda, iar un mozaic se află la gara Flinders Street, lângă Princes Bridge.
În 2016, proprietarul unui bar din East Melbourne a descoperit o pictură murală pierdută pe peretele localului său, care fusese anterior Café Balzac.
Mora a murit la vârsta de 90 de ani, în locuința sa din Melbourne, pe 27 august 2018. Viața sa a fost celebrată printr-un ceremonial funerar de stat, la care au participat peste 1 200 de persoane la Palais de Danse, un loc simbolic pentru ea în St Kilda. A fost prima femeie artist care a primit un ceremonial funerar de stat în Victoria.
Expoziții Prima apariție publică a lui Mora a constat în trei picturi pe masonit reprezentând clovni de circ, la Galeria Tye's, în cadrul expoziției comemorative a Societății de Artă Contemporană, alături de alți 86 de membri, între 6 și 23 aprilie 1954. De-a lungul carierei, ea a avut peste 35 de expoziții solo, majoritatea în cinci galerii: Contemporary Art Society, Muzeul de Artă Modernă Heide, Galeriile Douglas, Galeriile Tolarno și Galeria Watters. O retrospectivă importantă, Mirka Mora: where angels fear to tread: 50 years of art 1948–1998, a avut loc la Muzeul de Artă Heide între 1999 și 2000, pentru a celebra 50 de ani de activitate. Expoziția Mirka Mora: Charcoals 1958–1965 a fost prezentată la Târgul de Artă din Melbourne 2018, între 2 și 5 august, chiar înainte de moartea sa.
Alte expoziții includ: Mirka Mora paintings 1966–2012, 1–5 august 2012, Melbourne Art Fair, Royal Exhibition Building, Melbourne Mirka Goes West, iulie 2009, Short St Gallery, Chinatown, Broome WA. Women at Watters (expoziție de grup), 22 februarie – 11 martie 1995, Watters Gallery, East Sydney, NSW Mirka Mora, 1990, Arthouse, Launceston, Tasmania; o expoziție de 42 de picturi în ulei, desene și broderii. Exhibition of painted fabrics and dolls, 29 august – 12 septembrie 1979, la David Jones Art Gallery, Elizabeth Street, Sydney. Annual Special Christmas Exhibition (expoziție de grup), decembrie 1986, Solander Gallery, Deakin, ACT. Embroideries of Mirka Mora, 1978, Ballarat Fine Art Gallery, Ballarat, VIC Drawing exhibition (expoziție de grup cu John Perceval, Noel Counihan, Arthur Boyd), 24 februarie – 23 martie 1977, Realities Gallery, Toorak, Melbourne, Vic.