Niccolo al III-lea d'Este () aparținând Casei de Este a fost margraf de Ferrara, Modena și Reggio din 1393 până la sfârșitul vieții. A dobândit o mare faimă prin numeroasele sale relații extraconjugale și numărul mare de copii nelegitimi. Biografie Niccolo al III-lea a fost singurul copil al lui Alberto al V-lea d'Este și al soției sale, Isotta Albaresani. El aparținea ramurii mai tinere „Fulc-Este” (numită simplu Este), membrii ei fiind Margrafi de Este începând din 1171.

La moartea tatălui său în 1393, Niccolo avea doar zece ani. Din acest motiv, a fost numit un Consiliu de Regență pentru a guverna posesiunile familiei Este până la vârsta majoratului său. Consiliul de Regență, sub protecția Veneției, a trebuit găsească o soluție pentru pretențiile lui Azzo al X-lea d'Este, descendentul lui Obizzo al II-lea d'Este, care contesta dreptul lui Niccolo al III-lea la tron ​​deoarece era fiu nelegitim. Aceste pretenții au fost avansate chiar dacă Niccolo al III-lea fusese legitimat printr-o bulă papală și, prin urmare, era eligibil să succeadă tatălui său, Ferrara fiind pe atunci vicariat papal.Carlo Bassi: Breve ma veridica storia di Ferrara, pp. 46-47.

În 1395 pretendentul la succesiune se refugiase în castelul aliatului său, Giovanni de Barbiano, de unde intenționa să se îndrepte înarmat spre Ferrara. Consiliul de Regență a decis să evite această amenințare propunându-i lui Giovanni de Barbiano să-i dea capul lui Azzo al X-lea și teritoriile Lugo și Conselice. Schimbul a avut loc, însă, capul predat celor din Ferrara nu al lui Azzo, ci al unui servitor sacrificat în locul acestuia diatorită asemănării dintre cei doi. Servitorul, îmbrăcat în hainele lui Azzo, a fost ucis și desfigurat pentru a nu fi recunoscut; trupul său a fost dus la Ferrara ca fiind cadavrul lui Azzo. Totuși, cu ajutorul Veneției, Ferrara a reușit să-l învingă pe Azzo al X-lea în bătălia de la Portomaggiore. Acesta a renunțat la pretențiile sale și s-a retras în posesiunile sale din Este, unde a margrafumurit de moarte naturală în 1415.

Niccolo s-a căsătorit în iunie 1397, la vârsta de treisprezece ani, cu Gigliola de Carrara, fiica lui Francesco Novello de Carrara, signor în Padova. Această căsătorie a fost una nefericită deoarece Gigliola nu i-a dăruit lui Niccolo un moștenitor legitim. După o lungă boală, Gigliola a murit în izolare pe 16 februarie 1416, spre durerea săracilor orașului, a căror binefăcătoare fusese. miniatura|„Biciuirea lui Hristos” - în dreapta Niccolò al III-lea d'Este (pictură de Piero della Francesca, c. 1460, Galleria Nazionale delle Marche, Urbino) Din 1403 Stella de Tolomei, fiica lui Giovanni de Tolomei, era metresa sa. Episcopul Matteo Bandello (1485–1561) l-a numit în scrierile sale „Cocoșul din Ferrara” și a scris că nu exista zonă în Ferrara și în împrejurimi unde Niccolo să nu aibă un fiu bastard, care a născut zicala „di qua e di là dal Po son tutti figli di Niccolò” (de ambele părți ale Padului, sunt toți copiii lui Niccolo). La moartea primei soții, Stella de Tolomei a sperat că va schimba rolul de metresă cu cel de soție legitimă și marchiză, așa cum i se promisese.

Pe 2 aprilie 1418 Niccolo s-a căsătorit cu mult mai tânăra Parisina Malatesta (1404–1425), fiica lui Andrea Malatesta, signor al Cesenei. Considerații strategice au jucat probabil un rol în această căsătorie, deoarece în vremuri tulburi, apropierea de familia Malatesta, remarcabilă prin condotieri capabili, putea avea o importanță crucială. În Ferrara Parisina a găsit-o nu doar pe metresa soțului ei, ci și pe copiii acesteia, unii dintre ei fiindu-i apropiați ca vârstă. Parisina a născut două fiice gemene în 1419 și în 1421, un fiu, moștenitor legitim, Alberto Carlo, care a murit la scurt timp după naștere. După ce Niccolo s-a căsătorit cu tânăra Parisina, Stella de Tolomei a murit de „inimă rea” pe 11 iulie 1419. Relația Parisinei cu copiii ei vitregi nu a fost ușoară, deoarece ea, fiind apropiată de vârsta lor, avea puțină autoritate. Niccolo își iubea copiii nelegitimi și îi trata ca egali cu cei legitimi, simpatizându-l mai ales pe Ugo, pe care îl alesese ca succesor.

Conform unei versiuni neverificate, Parisina a început o relație cu fiul ei vitreg, Ugo, când ciuma a izbucnit la Ferrara. Pentru a nu se molipsi, ea a fost dusă la castelul Fossadalberto, însoțită de fiul ei vitreg, Ugo d'Este, ca protector. În timpul acestei șederi în castelul retras, se spune că între cei doi a început o poveste de dragoste. Pe măsură ce logodnica lui Ugo a devenit suspicioasă, bănuiala a fost adusă la cunoștința lui Niccolo. Căutând certitudine, Niccolo și-a observat soția dintr-o ascunzătoare, adulterul fiind dovedit pe 18 mai 1425. Înfuriat, a ordonat un proces sumar pentru a-i condamna pe vinovați conform legii, care prevedea pedeapsa cu moartea pentru adulterii prinși în flagrant delict. Ugo a fost închis în Turnul Leului, iar Parisina în cel numit și astăzi Turnul Marchesana din Castello Estense. Dei doi au fost condamnați la moarte. Pe 21 mai, Ugo a fost decapitat primul. Când Parisina era dusă spre locul execuției, ea a întrebat de Ugo. aflând că este mort, a strigat că nu mai vrea să trăiască, și-a scos bijuteriile și și-a acoperit fața pentru a fi decapitată.Carlo Bassi: Breve ma veridica storia di Ferrara, p. 48. În aceeași noapte au fost înmormântați în Biserica San Francesco. Informat că execuția a avut loc, Niccolo a fost cuprins de durere, a blestemat decizia sa, plâgând multe zile pierderea fiului său iubit. Disperat, Niccolo a decis ca toate femeile adultere să primească aceeași pedeapsă. Prima victimă a fost Laudania Romei, soția unui înalt funcționar de curte. Ulterior Niccolò a anulat ordinul său nebunesc.

Pe 17 septembrie 1433 împăratul romano-german Sigismund a confirmat comitatul Comacchio ca feudă imperială a margrafului Niccolò al III-lea d'Este, după ce îi înnobilase deja pe fiii săi la 13 septembrie. miniatura|Piatră funerară a familiei d'Este în Mănăstirea Corpus Domini din Ferrara Pe 8 ianuarie 1438 papa Eugen al IV-lea a convocat un conciliu la Ferrara. Lucrările conciliului au început odată cu primirea papei de către Niccolò în orașul său, în luna martie. Aceasta a marcat ultima întâlnire dintre un papă și un patriarh al Bisericii Ortodoxe. Datorită pericolului răspândirii molimelor și a dificultăților financiare ale papalității, conciliul a fost mutat la Florența în ianuarie 1439.

Căsătorii și descendenți Niccolo al III-lea d'Este s-a căsătorit de trei ori:

în iunie 1397 cu Gigliola de Carrara (d. 1416), fiica lui Francesco de Carrara; pe 2 aprilie 1418 cu Parisina Malatesta (n. 1404 – d. 1425), fiica lui Andreea Malatesta și a Lucreziei Ordelaffi; în 1431 cu Ricarda de Saluzzo (d. 1474), fiica margrafului Tommaso al III-lea de Saluzzo.

Din aceste trei căsătorii și mai multe relații extraconjugale, a avut cel puțin 24 de copii:

Camilla d'Este, căsătorită în 1448 cu Rodolfo de Camerino (d. 1464); Fulco d'Este (d. 1433); Alberto d'Este (d. 1450); Isotta d'Este (1403–1404); Ugo d'Este (1405–1425); Meliaduso d'Este (1406–1452), stareț în Pomposa și Ferrara, a demisionat în 1425; Leonello d'Este (1407–1450), căsătorit în 1435 cu Margherita Gonzaga (d. 1439), fiica lui Francesco Gonzaga, apoi în 1444 cu Maria (d. 1449), fiica nelegitimă a regelui Alfonso al V-lea al Aragonului; Margherita d'Este, căsătorită în 1427 Galeotto Roberto Malatesta; Margherita d'Este (d. 1452), căsătorită cu Galasso Pio; Margherita d'Este, căsătorită cu Franceschino în Verona; Borso d'Este (1413–1471), duce de Modena și Reggio din 1452 și duce de Ferrara din 1471; Viridis d'Este, călugăriță; Alberto d'Este (1415–1502); Gurone d'Este (d. 1484); Lucia d'Este (1419–1437), căsătorită în 1437 cu Carlo Gonzaga (d. 1456), fiul lui Gianfrancesco Gonzaga; Ginevra d'Este (1419–1440), căsătorită în 1433 cu Sigismondo Malatesta (1417–1468); Alberto Carlo d'Este (n./d. 1421), Isotta d'Este (1425–1456), căsătorită în 1444 cu Oddo Antonio da Montefeltro (1426–1444), apoi în 1446 cu Stefano Frangipani; Beatrice d'Este (1427–1497), căsătorită în 1448 cu Niccolo de Correggio (d. 1449), apoi în 1451 cu Tristano Sforza (d. 1477), fiul lui Francesco Sforza; Ercole I d'Este (1431–1505), duce din 1471, căsătorit în 1473 cu Eleonora de Neapole (1450–1493), fiica regelui Ferdinand I; Sigismondo d'Este (1433–1507), margraf de San Martino din 1501; Rinaldo d'Este (c. 1435–1503), căsătorit în 1472 cu Lucrezia de Montferrat (d. după 1481), fiica margrafului Wilhelm al X-lea de Montferrat; Bianca Maria d'Este (1440–1506), căsătorită în 1468 cu Galeotto Pico, duce de Mirandola (d. 1499); Orsina d'Este, căsătorită cu Aldobrandino Ragnoni (d. după 1454), apoi cu un membru al familiei Malatesta și în 1469 cu Andrea Gualengo.

Note

Bibliografie

Edward Burman: Italienische Dynastien, Editura Lübbe, 1991, . Claudio maria Goldoni: Atlante estense - Mille anni nella storia d'Europa - Gli Estensi a Ferrara, Modena, Reggio, Garfagnana e Massa Carrara, Editura Artestampa, Modena, 2011, . Girolamo Tiraboschi: Dizionario topografico storico degli stati Estensi, Modena, 1824.

Carlo Bassi: Breve ma veridica storia di Ferrara, Editura 2G Libri, Ferrara, 2015, . Antonio Menniti Ippolito: Niccolò d’Este în: Fiorella Bartoccini (ed.): Dizionario Biografico degli Italiani (DBI), vol. 43, Institutul Enciclopediei Italiene, Roma 1993, pp. 396–403.

Categorie:Nașteri în 1383 Categorie:Nașteri pe 9 noiembrie Categorie:Decese în 1441 Categorie:Decese pe 26 decembrie Categorie:Casa de Este Categorie:Oameni din Ferrara