Iveta Radičová (născută Karafiátová; ) o socioloagă slovacă și fost om politic, care a ocupat funcția de prim-ministru al Slovaciei din 2010 până în 2012. Prima femeie care a deținut această poziție, Radičová a condus un guvern de coaliție ca membră a SDKÚ-DS. În calitate de prim-ministru, a fost responsabilă de gestionarea economiei după Marea Recesiune și a susținut tăieri bugetare pentru reducerea deficitului guvernamental.
Născută în Cehoslovacia comunistă, Radičová a început o carieră academică în calitate de sociolog și s-a specializat în metodologie pentru a nu fi nevoită să participe la proiecte ideologice. A fost una dintre puținele femei care au jucat un rol proeminent în Revoluția de Catifea, activând ca purtătoare de cuvânt pentru Publicul Împotriva Violenței. În 1992, a fondat Centrul de Analiză a Politicilor Sociale.
În timpul anilor 1990, s-a opus dizolvării Cehoslovaciei și regimului lui . În 2005, a fost numită ministru al muncii, afacerilor sociale și familiei. Radičová a fost aleasă membră a parlamentului în 2006 și s-a clasat pe locul al doilea la alegerile prezidențiale din 2009. A fost forțată să demisioneze din parlament în 2010 după ce a votat în numele unui coleg, însă a revenit în legislativ mai târziu în același an ca lider al partidului său. Partidul lui Radičová a format o coaliție, numind-o prim-ministru. Coaliția sa s-a prăbușit în 2011, când a condiționat votul pentru Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară de încrederea în guvernul său. După retragerea din funcție, Radičová a revenit în mediul academic.
Biografie Copilăria și educația Iveta Karafiátová s-a născut la Bratislava, Cehoslovacia, pe 7 decembrie 1956. Ea a declarat că tatăl ei a fost strict, în timp ce pe mama sa a comparat-o cu un înger. Karafiátová a crescut în sărăcie, fapt pe care l-a atribuit guvernării comuniste a țării și incapacității tatălui ei de a avea succes în acel sistem.
Când tatăl ei a dus-o să o înscrie la școală, directorul a decis ca aceasta să sară peste grădiniță după ce a aflat că știa deja să citească. A practicat dansul pe tot parcursul copilăriei, renunțând la vârsta de 16 ani. Nu i s-a permis să absolve școala secundară, deoarece ea și clasa ei au decis să respingă tema socialistă obligatorie a proiectului lor de clasă. În ciuda acestui fapt, a fost totuși acceptată la universitate.
Karafiátová a urmat cursurile Universității Comenius din 1975 până în 1979, unde a studiat sociologia. Ea a ales acest domeniu la sfatul lui Tón Hirner, un prieten de familie și fratele sociologului Alexander Hirner. Intenția ei a fost să urmeze o diplomă hibridă în sociologie și matematică, însă programul a fost anulat deoarece ea a fost singura solicitantă.
Când a început să frecventeze cursurile, l-a cunoscut pe Stano Radič. S-au căsătorit în 1979 și au avut o fiică, Eva, în 1980. După obținerea diplomei de licență, Iveta Radičová a urmat Academia Slovacă de Științe, unde și-a obținut doctoratul în același domeniu.
Radičová a început să lucreze ca șefă a echipei de cercetare a familiei din cadrul Academiei Slovace de Științe în 1979, unde a studiat modul în care statele comuniste, precum Slovacia, ar putea implementa politici familiale. Spre deosebire de majoritatea cadrelor universitare din domeniul său, ea nu s-a alăturat Partidului Comunist din Slovacia și nu a studiat marxism-leninismul. În schimb, s-a specializat în metodologie, un domeniu care necesita o aderență ideologică mai redusă. Chiar și atunci, a fost relativ deschisă cu privire la convingerile sale anticomuniste.
Pe măsură ce Revoluția de Catifea începea în 1989, Radičová s-a implicat în mișcarea Publicul Împotriva Violenței, devenind purtătoarea de cuvânt a acesteia. În această calitate, a fost una dintre puținele femei implicate proeminent în Revoluția de Catifea. În același an, Radičová a părăsit Academia Slovacă de Științe și a petrecut anul următor la Universitatea Oxford, lucrând cu Ralf Dahrendorf.
Radičová s-a întors în Slovacia în 1990, unde a început să predea sociologie și științe politice la Universitatea Comenius. De asemenea, a fondat Centrul de Analiză a Politicilor Sociale, unde a ocupat funcția de director din 1992 până în 2005. S-a specializat în studiul problemelor de gen, atât la Universitatea Comenius, cât și la Centrul de Analiză a Politicilor Sociale. Totodată, a devenit președinta consiliului de administrație pentru filiala slovacă a Fundației pentru o Societate Deschisă. Ulterior, a părăsit mișcarea Publicul Împotriva Violenței pentru a deveni purtătoare de cuvânt a partidului de dreapta Partidul Democrat Civic, deși nu a deținut o funcție oficială în cadrul acestuia.
Radičová s-a opus dizolvării Cehoslovaciei în 1993 și a susținut democrația liberală în timpul regimului semi-autoritar al lui . În anul universitar 1998–1999, a fost cercetător vizitator la Universitatea din New York prin intermediul Programului Fulbright.
În 2005, a devenit profesor universitar plin, fiind prima femeie din Slovacia care a obținut titlul de profesor de sociologie. Mai târziu în același an, a fost numită șefa Institutului de Sociologie al Academiei Slovace de Științe. Tot în 2005, soțul lui Radičová a murit în urma unui atac de cord.
Cariera politică Intrarea în Parlament i-a succedat lui Mečiar în funcția de prim-ministru în 1998, ca parte a unui guvern de coaliție democratică, iar în 2005 a numit-o pe Radičová în funcția de ministru al muncii, afacerilor sociale și familiei. Deși nu era un politician ales, ea a fost selectată datorită expertizei sale în domeniu. Radičová a întâmpinat dificultăți în a se adapta și a colabora cu colegii săi: nu a reușit să își creeze aliați puternici printre omologii săi din funcțiile de miniștri sau printre subalternii din propriul minister.
Radičová a părăsit funcția de ministru în anul următor, când a candidat la alegerile parlamentare din 2006 pentru un loc în Consiliul Național. A fost aleasă ca candidat neafiliat pe lista partidului de centru-dreapta Uniunea Democrată și Creștină Slovacă – Partidul Democrat (SDKÚ-DS), iar în luna noiembrie a aceluiași an s-a înscris oficial în partid.
Ulterior, Radičová a fost aleasă vicepreședintă a partidului. În timpul mandatului său, a ocupat și funcția de vicepreședintă a Comisiei pentru Afaceri Sociale și Locuințe, unde s-a specializat în probleme legate de familie și asistență socială. Deoarece SDKÚ-DS era un partid de opoziție, capacitatea sa de a promova proiecte legislative a fost limitată. Tot în 2006, a început o relație romantică cu sportivul paralimpic Ján Riapoš, care a durat trei ani.
Campania prezidențială din 2009 Radičová a fost candidata opoziției în alegerile prezidențiale din 2009. Candidând oficial din partea SDKÚ-DS, ea a fost susținută și de Mișcarea Creștin-Democrată, Partidul Coaliției Maghiare și Partidul Civic Conservator. A trebuit să convingă Mișcarea Creștin-Democrată să o susțină prin negocieri, deoarece aceștia nu erau de acord cu pozițiile sale relativ liberale privind familia și genul. Ea a acceptat să facă o declarație de neutralitate pe această temă în schimbul sprijinului lor.
De asemenea, a ținut să se pronunțe împotriva avortului — alegătorii considerând că ar fi mai favorabilă avortului pentru că era femeie, iar această problemă a reprezentat cea mai mare parte a discuțiilor legate de gen în timpul alegerilor. Deși Radičová afirmase anterior că faptul de a fi femeie i-ar putea dăuna într-o alegere prezidențială, a acordat puțină atenție acestui subiect în mod public în timpul campaniei.
Căutând să se diferențieze de adversarii săi, Radičová a menținut o politică a curtoaziei, vorbind cu calm și refuzând să se implice în atacuri la persoană. Criticii săi au susținut că lipsa ei de agresivitate reprezenta o incapacitate de a lupta pentru interesele țării, iar opoziția ei anterioară față de dizolvarea Cehoslovaciei a fost prezentată ca o loialitate față de non-slovaci. Alegătorii s-au temut că aceasta era prea apropiată de importanta minoritate maghiară din țară și că le-ar putea acorda autonomie. În acest fel, sprijinul Partidului Coaliției Maghiare i-a dăunat popularității în afara zonelor populate de maghiari din sudul Slovaciei.
Radičová a primit 38,1% din voturi, ocupând locul al doilea la general, ceea ce i-a permis să treacă în turul al doilea împotriva candidatului care obținuse cele mai multe voturi: președintele în exercițiu Ivan Gašparovič. Ea a pierdut turul de scrutin, primind doar 44,5% din voturi, comparativ cu cele 55,5% obținute de Gašparovič.
Demisia și realegerea După alegerile prezidențiale, Radičová a devenit subiectul unui scandal politic. Pe 21 aprilie 2010, în timp ce colega sa parlamentară Tatiana Rosová era absentă din clădirea parlamentului, Radičová a votat în numele acesteia, încălcând regulamentul parlamentar. Radičová a demisionat din funcția de deputat două zile mai târziu.
Ea și-a păstrat poziția de vicepreședintă a SDKÚ-DS și l-a învins pe Ivan Mikloš în competiția pentru prima poziție pe lista de candidați a partidului pentru alegerile parlamentare din 2010. Deși SDKÚ-DS nu a obținut majoritatea voturilor, prim-ministrul Robert Fico, din partea partidului Direcția – Social Democrația, nu a reușit să formeze o coaliție. SDKÚ-DS a reușit atunci să constituie o coaliție, iar Radičová a devenit liderul acesteia în calitate de prim-ministru al Slovaciei.
Prim-ministru al Slovaciei
Pe lângă propriul partid, SDKÚ-DS, guvernul de coaliție al lui Radičová a inclus Mișcarea Creștin-Democrată, Libertate și Solidaritate și un nou partid interetnic, Most–Híd. Circumstanțele mandatului său au făcut ca aceasta să fie cunoscută drept un „prim-ministru accidental”.
Poziția lui Radičová în funcția de prim-ministru a fost fragilă. Relațiile sale cu figuri marcante ale partidelor din guvernul său, inclusiv cu Dzurinda, în calitate de ministru al afacerilor externe, și cu Mikloš, ca ministru al finanțelor, s-au deteriorat și au devenit, în cele din urmă, de natură opozițională. Coaliția pe care a format-o a fost, de asemenea, instabilă, deoarece partidele nu erau neapărat de acord asupra problemelor majore. Probleme suplimentare au fost cauzate de scandalurile de corupție care au obligat-o să înlocuiască mai mulți dintre oficialii numiți. Când ministrul apărării a demisionat din funcție în urma unui astfel de scandal, în noiembrie 2011, Radičová a preluat un al doilea rol, cel de ministru interimar al apărării.
În 2011, coaliția lui Radičová s-a destrămat în momentul votului privind Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară. Când partidul Libertate și Solidaritate s-a alăturat opoziției, Radičová a insistat că un vot împotrivă echivalează cu o moțiune de cenzură la adresa guvernului. Acest lucru nu i-a convins să își reconsidere poziția, iar mandatul guvernului său s-a încheiat. Radičová și restul SDKÚ-DS au emis ulterior o declarație prin care apărau decizia, susținând că integrarea europeană era mai importantă decât guvernul actual.
Politici Economia a fost o problemă majoră în timpul mandatului lui Radičová, deoarece aceasta a devenit prim-ministru la sfârșitul Marii Recesiuni și a fost responsabilă pentru redresarea națiunii. Slovacia nu era la fel de bine stabilită financiar ca alte națiuni europene, suferind de un deficit mare, șomaj ridicat, datorii semnificative, venit mediu scăzut, un nivel de trai slab și o infrastructură insuficientă. Radičová a obținut o scădere a șomajului cu 0,8 puncte procentuale în timpul guvernării sale.
Radičová s-a angajat că noul său guvern va reduce cheltuielile statului pentru a diminua deficitul bugetar, evitând în același timp majorările de taxe. Ea a declarat: „Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea asupra țării într-un moment în care aceasta se confruntă cu impactul unei crize economice profunde și cu deciziile iresponsabile ale predecesorilor noștri politici”.