Un ciocan de luptă, cunoscut și ca ciocan de război (în franceză martel-de-fer, „ciocan de fier”) este o armă care a fost folosită atât de soldații de infanterie, cât și de cavalerie . Este o armă foarte veche și și-a dat numele, datorită utilizării sale constante, lui Iuda Macabeul, un rebel evreu din secolul al II-lea î.Hr., și lui Carol Martel, unul dintre conducătorii Franței . În secolele XV și XVI, ciocanul de război a devenit o armă elaborat decorată și elegantă.

Ciocanul de război a fost o armă populară în perioada medievală târzie. A devenit un fel ds necesitate în luptă când armura a devenit așa de puternică încât săbiile și topoarele nu mai puteau străpunge și ricoșau odata ce o loveau. Ciocanul de război putea provoca daune semnificative inamicului prin impactul său puternic, fără a fi nevoie să străpungă armura.

Design

Un ciocan de război este alcătuit dintr-un mâner și un cap. Lungimea mânerului poate varia, cel mai lung fiind aproape cât mânerul de halebardă (1,5-1,8m), iar cel mai scurt, aproape cât mânerul de buzdugan (60-90cm). Cele cu mâner mai lung erau arme cu hast menite pentru soldații pedestrași, iar cele cu mâner mai scurt, pentru cavalerie.

Ciocanele de război, în special cele montate pe mânere lungi, în unele cazuri, puteau să-și transmită impactul prin căști, rezultând în traume la nivelul capului. Ulterior s-ar adăuga și un țep pe o parte a capului, făcând arma și mai folositoare.

Țepul din spate putea fi folosit ca un cârlig, agățându-se de armură, scuturi sau frâie. Partea tocită a capului era de obicei folosită pentru a pune inamicul la pământ, iar, odată imobilizat, se folosea țepul pentru a străpunge casca și, deci, capul său. O lovitură puternică de la un ciocan de război (în special de la țep), poate genera o forță de câteva sute de kilograme pe milimetru pătrat; această forță este aceeași ca a unui glonț de pușcă.

Maul Un este un ciocan cu mâner lung și cap greu din lemn, plumb, fier sau oțel. E asemănător la aspect și la funcție cu un baros, iar, în unele reprezentări, prezintă și un vârf ca de sulița.

Maul-ul pare a fi folosit ca armă din secolul al XIV-lea târziu încolo. În timpul Harellei din 1382, cetățenii rebeli ai Parisului au luat 3000 de maul-uri (Franceză: maillet) de la arsenalul orășean. Drept aceasta, rebelii au fost denumiți Maillotins. Mai târziu în același an, Froissart documentează cum soldații francezi au folosit maul-uri la Bătălia de la Roosebeke, arătând că nu erau arme doar pentru clasele sociale mai mici.

O instanță particulară a folosirii maul-urilor este utilizarea lor de către arcași în secolele XV și XVI. La Bătălia de la Azincourt, arcașii englezi au folosit maul-uri din plumb, mai întâi ca unealtă pentru a bate țăpușe în loc, dar apoi ca arme improvizate.

Istoric Ciocanele de luptă au apărut pe la mijlocul secolului XIV, drept răspuns împotriva armurii, care ar începe să fie folosită mai des și s-ar dovedi foarte utilă.

Note

Categorie:Arme albe Categorie:Arme medievale Categorie:Arme europene Categorie:Ciocane Categorie:Carol Martel