miniatura|Livor mortis (pete cadaverice) pe un cadavru miniatura|500x500px|Cronologia modificărilor post-mortem, inclusiv livor mortis.
miniatura|Reprezentarea unui corp după sinucidere prin spânzurare. Livor mortis este fixat în picioare și în părțile distale ale membrelor superioare, deoarece acestea au fost părțile declive. Livor mortis (din latină: līvor — culoare albăstruie, vânătaie și mortis — a morții), lividitate postmortem (din latină: post mortem — după moarte și lividitas — culoare neagră-albăstruie), hipostază (din greacă: ὑπό (hypo) — sub, dedesubt și στάσις (stasis) — oprire, staționare) sau sugilație, este a doua etapă a morții și unul dintre semnele de certitudine ale decesului. Reprezintă acumularea sângelui în părțile declive (inferioare) ale corpului postmortem, cauzând o colorare roșie-purpurie a pielii. Atunci când inima încetează să mai funcționeze și nu mai pompează sângele, globulele roșii (eritrocitele), fiind mai grele, coboară prin serul sangvin sub acțiunea gravitației. Sângele se deplasează mai repede în condiții de temperatură ridicată și mai lent în condiții de temperatură scăzută.
Livor mortis începe să se manifeste în decurs de 20–30 de minute, dar de obicei nu este observabil cu ochiul liber decât la două ore după deces. Dimensiunea petelor crește în următoarele trei până la șase ore. În acest interval începe să apară fixarea, ceea ce face ca petele să nu se mai modifice în cazul mutării corpului. Lividitatea maximă survine între opt și douăsprezece ore de la deces. Zonele în care sângele s-ar putea acumula, dar care sunt în contact direct cu solul, se vor albi sau vor rămâne albe (paloare de presiune). Sângele se acumulează în ale corpului. Intensitatea culorii depinde de cantitatea de hemoglobină redusă din sânge. Decolorarea nu apare în zonele corpului care sunt în contact cu solul sau cu un alt obiect, deoarece capilarele sunt comprimate.
Aplicabilitate Medicii legiști pot folosi prezența sau absența livor mortis ca mijloc de determinare a orei aproximative a morții. De asemenea, poate fi utilizat de investigatorii criminaliști pentru a determina dacă un corp a fost sau nu mutat. De exemplu, dacă corpul este găsit în (cu fața în jos), dar petele cadaverice sunt prezente pe spatele decedatului, investigatorii pot concluziona că trupul a fost inițial poziționat în (cu fața în sus). Culoarea petelor poate ajuta la determinarea cauzei morții. De exemplu, otrăvirea cu monoxid de carbon cauzează o colorare de un roșu aprins (viforiu).
În rândul legiștilor și al altor investigatori, cum ar fi detectivii de la omucideri, livor mortis nu este considerat o metodă exactă de măsurare a timpului scurs de la deces, ci mai degrabă o metodă de aproximare. Livor mortis, împreună cu algor mortis (răcirea cadavrului), rigor mortis (rigiditatea cadaverică) și practici precum entomologia medico-legală, sunt frecvent combinate de investigatori pentru a stabili cu mai multă precizie ora estimată a morții.
Note
Lectură suplimentară Calixto Machado, "Brain death: a reappraisal", Springer, 2007, , p. 74 Robert G. Mayer, "Embalming: history, theory, and practice", McGraw-Hill Professional, 2005, , pp. 106–109 Anthony J. Bertino "Forensic Science: Fundamentals and Investigations" South-Western Cengage Learning, 2008,
Categorie:Moarte Categorie:Sânge