Cetatea Ismail sau Smil a fost o fortificație în sudul Bugeacului pe malul stâng al Dunării, actualmente în regiunea Odesa, Ucraina. A fost ridicată în anii 1580, în apropierea orașului Smil, și a fost distrusă de către Imperiul Rus în 1856 conform acordului de retrocedare a sudului Basarabiei către Principatul Moldovei în contextul tratatului de la Paris din 1856.
Istorie Fortăreața de la Ismail a fost ultima din cetățile sudice ale Basarabiei, fiind finisată după anexarea Ismailului de către Imperiul Otoman. In 1595, în timpul luptelor lui Aron Vodă cu Tătarii, un comandant transilvănean, Andrei Barcsai, a ocupat acest oraș întărit. Cu paza cetății el a însărcinat pe un grup de moldoveni. Însă, în scurt timp, ei au pierdut-o în favoarea turcilor, care în acel an au anexat Ismailul ca raia.
Dimitrie Cantemir făcea o descriere succintă a orașului: „Ismail, mai numit de moldoveni și Smil, este o cetate însemnată în care se află o garnizoană turcească care o apară și care este condusă de un mutevelli”.
Cetatea turcească la Ismail, a cărui arhitectură este în stil genovez a fost, la 1770, pentru întâia oară luată de ruși. Potrivit raportului generalului P. Rumeanțev din , adresat împărătesei, „orașul a fost ferit de distrugeri. Moldovenii și armenii care locuiesc în el își continuă ocupațiile de construire a caselor și de comerț. Deși spațiul e mare, situația e proastă, străzile sunt prea înguste și din cauza îngrămădirilor de clădiri nu-s curate” După pacea de la Kuciuk-Kainargi, cetatea a fost retrocedată turcilor. Se zice că atunci turcii au întărit-o și au înconjurat-o cu șanțuri și ziduri pe o circumferință de mai mulți km, astfel că dânsa putea adăposti o armată considerabilă. Această întărire în limba turcă se numea Ordu-Caali, adică fortăreață de infanterie. În noiembrie 1782, ambasada rusă din Constantinopol informa că „în pofida timpului de toamnă, se spune că Poarta a ordonat trimiterea la Ismail a 2 000 de lucrători din Țara Românească și Moldova și că cetatea de acolo se reconstruiește sub supravegherea unui inginer francez»
În cadrul războiului ruso-turc din anii 1787–1792, mai exact în noiembrie 1790, armata rusă a început asediul cetății Ismail, însă primele două încercări de cucerire au eșuat. Ulterior, comandantul armatei ruse, feldmareșalul Grigori Potemkin, i-a încredințat generalului Aleksandr Suvorov conducerea operațiunii. Acesta a transmis garnizoanei otomane un ultimatum prin care cerea predarea cetății, însă comandanții otomani au refuzat capitularea. După tratatul de pace încheiat la Iași în anul 1791, Ismailul a trecut din nou la turci. În războiul de la 1806–1812, Ismailul a fost luat de ruși și a capitulat la ; și, după tratatul de pace încheiat la București, a rămas în granițele Rusiei.
În baza raportului prezentat de amiralul P.V. Ciciagov, țarul Alexandru I a dat dispoziția Imperială din , prin care Cetatea Ismail și suburbia din preajma cetății, cu un număr de circa 1.500 case și prăvălii, populată de coloniști români, greci, bulgari, evrei și alte naționalități, să se numească orașul Tucikov, denumire ce s-a păstrat până la mijlocul secolului al XIX-lea. Anume acea suburbie a devenit ceea ce astăzi numim orașul Ismail, cetatea fiind distrusă în anul 1856 conform acordului de retrocedare a sudului basarabiei principatului Moldovei în contextul tratatului de la Paris din 1856.
Ruinele Cetății Ismail sunt încă vizibile în partea de vest a orașului.
Note
Categorie:Ismail Categorie:Cetățile Moldovei Categorie:Cetăți din Ucraina