Lev Alexandrovici Tihomirov (Лев Александрович Тихомиров; ) a fost inițial un revoluționar rus și unul dintre membrii Comitetului Executiv al organizației Voința Poporului (Narodnaia Volia), a devenit, în urma dezamăgirii sale față de revoluția violentă, unul dintre principalii gânditori conservatori din Rusia. A scris mai multe cărți despre monarhie, ortodoxie și filozofie politică rusă.

Lev Tihomirov s-a născut la Ghelendjik la 19 ianuarie 1852, fiul unui medic militar și al soției sale, absolvente ale Institutului pentru Educația Fecioarelor Nobile. În ciuda unei educații conservatoare, a fost influențat de idei radicale și s-a implicat în mișcarea Narodnici (Naționaliști). În 1873, Tihomirov a fost arestat în legătură cu Procesul celor 193 și condamnat la o pedeapsă de patru ani în Cetatea Sf. Petru și Pavel din Sankt Petersburg.

În 1878, Tihomirov era unul dintre liderii organizației Pământ și Libertate. În august 1879, când organizația s-a divizat în două facțiuni ca urmare a unei dispute, s-a alăturat celei mai radicale dintre cele două succesoare ale acesteia, Voința Poporului.

În 1882, în urma asasinării țarului Alexandru al II-lea, Tihomirov a emigrat în Elveția și apoi în Franța. În Franța, însă, a început să-și reconsidere opiniile, scriind în 1886:

De acum înainte, singura noastră speranță este Rusia și poporul rus. Nu avem nimic de câștigat de pe urma revoluționarilor... În lumina acestui fapt, am început să-mi reconsider viața. Trebuie acum să o construiesc în așa fel încât să servesc Rusia conform dictatelor conștiinței mele, independent de toate partidele.Tihomirov, L. A. Memorii. Moscova: 1927.

În 1888, s-a căit public de activitățile sale revoluționare, publicând cartea De ce nu mai sunt revoluționar. În același an, a solicitat permisiunea de a se întoarce în Rusia, o petiție aprobată de Alexandru al III-lea.

Comentând despre viața sa anterioară, a scris în memoriile sale:

Nu-mi place tinerețea mea. Este plină de dorințele pătimașe ale unei inimi corupte, plină de impuritate, plină de o mândrie stupidă, mândria cuiva care, deși își realizează potențialul, nu s-a maturizat încă la gândirea analitică sau la independența gândirii. Începe să-mi placă viața abia din acel moment (în ultimii mei ani la Paris), când m-am maturizat și am fost eliberat... am început să înțeleg sensul vieții, am început să-L caut pe Dumnezeu.Tihomirov, L. A. Jurnale

După întoarcerea din exil, Tihomirov a fost unul dintre principalii gânditori conservatori ai Imperiului Rus. A scris mai multe lucrări care criticau democrația liberală, inclusiv Liberali și teroriști (1890) și Democrația liberală și socială (1896). A criticat instituțiile democratice pentru că erau controlate de intrigi de partid și pentru individualismul excesiv. El a pledat pentru găsirea unei alternative rusești la ideea democratică, scriind:

Trebuie să căutăm alte căi, înțelegând acel mare adevăr, care este acum evident, având în vedere experiențele negative ale „noii ere”: că organizarea unei societăți este posibilă doar prin menținerea echilibrului spiritual în fiecare om. Iar acest echilibru spiritual vine dintr-o ideologie religioasă vie.Tihomirov, L. A. Democrația liberală și socială. Moscova: 1896.

În 1905, a scris cea mai mare lucrare a sa, în patru volume Despre statalitatea monarhistă, care a devenit rapid baza ideologică a mișcării monarhiste ruse. În această lucrare, a afirmat existența autorității ca forță regulatoare fundamentală în societate. Tipul de autoritate - democratică, aristocratică sau monarhică - este înrădăcinat în starea morală și psihologică a societății.

Dacă într-o societate există un ideal moral puternic, un ideal care îi cheamă pe toți la ascultare voluntară și la slujirea unii altora, atunci acesta duce la monarhie, deoarece existența acestui ideal neagă nevoia de forță fizică (democrație) sau de guvernarea unei elite (aristocrație). Tot ce este necesar este exprimarea continuă a acestui ideal moral. Cel mai capabil vehicul pentru această exprimare este un individ plasat într-o poziție de completă independență față de toate forțele politice externe.Tihomirov, L. A. Despre statalitatea monarhistă. Moscova: 1905.

În 1909, a devenit redactor-șef al ziarului monarhist de stat, Moskovskie Vedomosti. Cu toate acestea, în 1913, Ministerul de Interne a suspendat finanțarea ziarului, iar Tihomirov a demisionat din funcția de redactor-șef. Apoi s-a mutat în Serghiev Posad, unde a scris a doua sa lucrare ca mărime, Fundamentele religioase și filosofice ale istoriei (Религиозно-философские основы истории), în care a analizat istoria omenirii dintr-o perspectivă religioasă, inclusiv ultimele vremuri escatologice.

În Despre fundamentele religioase și filozofice ale istoriei, a susținut că istoria este condusă de două viziuni despre lume concurente: dualistă și monistă. Cea dualistă recunoaște existența lui Dumnezeu și a lumii create de Dumnezeu. Cea monistă afirmă că lumea a existat întotdeauna prin sine. Tihomirov urmărește apoi întreaga istorie ca fiind lupta continuă a acestor două viziuni, care va culmina cu sfârșitul apocaliptic.

După Revoluția Rusă din 1917, Tihomirov a lucrat ca secretar școlar în Sergiev Posad. A decedat aici pe 10 octombrie 1923.

Note

Categorie:Nașteri în 1852 Categorie:Decese în 1923