Baronul Vasile Nopcea (în maghiară Nopcsa László; n. 1794 – d. 12 ianuarie 1884, Deva, Austro-Ungaria) a fost un nobil transilvănean de origine română, mare proprietar funciar și om politic, care a îndeplinit funcția de comite suprem al Comitatului Hunedoara între anii 1833 și 1848.
Personalitate controversată a Transilvaniei secolului al XIX-lea, Nopcea a participat la Revoluția de la 1848 din Transilvania, fiind vicepreședinte al comitetului românesc constituit la Adunarea Națională de la Blaj. Ulterior, pe fondul schimbărilor de tabără din timpul conflictului, reputația sa publică a fost marcată de zvonuri privind activități ilegale. În folclorul urban și rural din Țara Hațegului, el a fost asociat cu legendarul bandit mascat „Față Neagră” (în maghiară Fatia Negra), personaj imortalizat de scriitorul Jókai Mór în romanul său de succes Sărmanii bogați (1860).
Originea și familia Familia Nopcsa de Felső-Szilvás (Silvașu de Sus) este o veche familie nobiliară românească maghiarizată de-a lungul secolelor. Rădăcinile acesteia coboară până în secolul al XIV-lea, fiind strâns legată de familia Szilvásy. Pe linie maternă, familia susținea o înrudire simbolică cu Huniade (Corvineștii), dovadă fiind blazonul nobiliar care înfățișează un corb ce poartă un inel în cioc. Prin diverse alianțe matrimoniale, familia Nopcsa s-a înrudit cu numeroase spițe nobiliare ardelene: Kenderessi, Csulai, Barcsay, Sinkay, Brazovai, Móré, Váradi, Szalánczi, Naláczi, Kozma, Bája și Zselénszky.
Titlul de baron austriac a fost obținut inițial în anul 1855 de către fratele lui Vasile, Alexie Nopcsa (cunoscut și sub numele de Alexius și Elek, 1775–1862), jurist și fost cancelar aulic. Neavând moștenitori direcți, Elek a transferat titlul baronial către fratele său mai mic, László (Vasile), în anul 1856. În 1874, împăratul Francisc Iosif I a recunoscut și extins titlul de baron ungar pentru întreaga descendență a familiei.
Vasile Nopcea s-a căsătorit prima dată la vârsta de 20 de ani, în 1814, cu Ágnes Kozma de Kézdiszentlélek, care a încetat din viață la vârsta de 52 de ani, la Cluj. Din această căsnicie s-a născut un fiu, Ferenc (Francisc, 1815–1904), devenit ulterior cancelar al împărătesei Elisabeta (Sisi). Nopcea s-a recăsătorit mai târziu cu Mária Baja (1821–1882), cu care a avut cel de-al doilea fiu, Elek (Alexiu). Prin fiul său Elek, Vasile Nopcea a fost bunicul renumitului paleontolog, geolog și aventurier Franz Nopcsa.
Carieră și domenii Nopcea a debutat în viața administrativă a comitatului pe posturi mai mici, iar după moartea unchiului său a fost numit, în anul 1833, comite suprem (în maghiară főispán) al Hunedoarei.
A fost unul dintre cei mai bogați magnați din Transilvania epocii sale: Deținea castele impunătoare la Fărcădinul de Jos (astăzi satul General Berthelot), Săcel și Zam. Domeniul din Săcel intrase în posesia sa la mijlocul secolului al XIX-lea, după ce familia Naláczy, puternic îndatorată lui Nopcea, i-a cedat proprietatea în contul datoriilor, locul devenind centrul administrativ al domeniilor sale hațegane. Deținea reședințe urbane la Deva, Sibiu și Cluj. Domeniul Fărcădin se întindea până în munții Poiana Ruscă, incluzând întinse păduri și satul Crăguiș, unde se exploatau aluviuni aurifere. Avea monopolul transportului de sare pe râul Mureș și deținea participații la mine de aur din zona Abrud, fiind bănuit în epocă și de baterea ilegală de monedă.
Comportamentul său îmbina o înaltă cultură nobiliară cu porniri feudale autoritare. O anecdotă consemnată în epocă susține că, revoltat de cruzimea unui jude domenial față de țăranii săi, Nopcea l-a chemat la ordine și, într-un acces de furie, i-ar fi aplicat o lovitură mortală. Cu toate acestea, în rândul comunităților din Țara Hațegului, el a păstrat multă vreme imaginea unui boier darnic, care împărțea sume importante nevoiașilor.
Activitatea în Revoluția de la 1848 La izbucnirea evenimentelor revoluționare din primăvara anului 1848, Nopcea era încă în funcția de comite suprem. La 27 martie 1848 a cerut forțe militare pentru stăpânirea tulburărilor țărănești din sate. Totuși, în cadrul adunării comitatului din 12–14 aprilie 1848, a demisionat din funcția de comite suprem, alăturându-se celorlalți mari nobili fideli Curții de la Viena.
Refugiat la castelul său de la Zam, l-a invitat pe episcopul Andrei Șaguna să viziteze zona Hunedoarei pentru a liniști populația și a predica pacea socială. Concomitent, Nopcea a decis să sprijine mișcarea de emancipare a conaționalilor săi români. A adoptat simbolic prenumele românesc Vasile (adesea diminutivat Vasilică) și a participat la Marea Adunare Națională de la Blaj din 15 mai 1848, desfășurată pe Câmpul Libertății. Aici s-a aflat la tribună alături de liderii mișcării românești și a fost ales vicepreședinte al comitetului permanent însărcinat să ducă doleanțele românilor în fața împăratului la Viena.
Un moment rămas celebru a fost depunerea jurământului revoluționar. Martorii oculari (Francisc Hossu Longin, Iudita Secula, George Barițiu) menționează că Nopcea a ridicat mâna acoperită de o mănușă albă, moment în care lideri tineri precum Alexandru Papiu-Ilarian sau Simion Bărnuțiu i-au strigat răspicat: „Jos cu mănușa, Vasilică Nopcea!”. Conform relatărilor, Nopcea și-a scos sau și-a rupt mănușa demonstrativ, continuând jurământul. Întâmplarea a dat naștere expresiei populare locale din ținutul Devei: „Jos cu mănușa, Vasilică!”, folosită la adresa oamenilor cu atitudini prefăcute sau arogante.
După ce împăratul a sancționat în iunie 1848 legea uniunii Transilvaniei cu Ungaria, Nopcea și-a reevaluat poziția politică, întrerupând contactele cu mișcarea națională română și oferindu-și serviciile ministrului maghiar Ferenc Pulszky. Considerat trădător de ambele tabere, Nopcea a căzut victimă represaliilor: la 3 noiembrie 1848, trupele de honvezi secui au atacat domeniul de la Zam (unde cantonaseră grăniceri români din Regimentul I de Graniță de la Orlat), iar la 2 decembrie 1848 au incendiat și devastat complet castelul, distrugând colecțiile de antichități, argintăriile și mobilierul de preț ale baronului.
În urma acestor distrugeri, Nopcea a părăsit provincia pentru o perioadă, locuind la Viena, și a înstrăinat ruinele de la Zam familiei Csernovics.
Legenda lui „Față Neagră” Înainte de mijlocul secolului al XIX-lea, în Țara Hațegului și a Zarandului circulau relatări despre „Față Neagră” (în maghiară Fatia Negra), un temut căpitan de tâlhari care acționa exclusiv noaptea, mascat cu o pânză neagră pe chip, călare pe un cal negru. Banda sa jefuia diligențe poștale, convoaie imperiale cu valori, nobili bogați și conace, fără a fi prinsă vreodată de patrulele imperiale.
O serie de indicii circumstanțiale au alimentat bănuiala publică potrivit căreia însuși Vasile Nopcea se afla în spatele acestor fărădelegi: Cunoștințele precise pe care bandiții le aveau despre itinerariile transporturilor de bani coincideau cu prerogativele înalților dregători locali. La locul unui jaf a fost găsită o pălărie purtând monograma pretorului comitatului (un apropiat al lui Nopcea), iar prim-magistratul Áron Makra ar fi fost recunoscut printre tâlhari. Un nobil din familia Zeyk, care începuse o anchetă privată pe urmele bandei, a fost găsit mort în condiții suspecte (otrăvit). Zvonurile sugerau că prăzile erau ascunse în pivnițele castelului din Săcel sau Zam, existând speculații despre existența unor tuneluri subterane secrete care traversau Mureșul spre „Piatra lui Filip”. Conform unei legende locale, prima soție a baronului, Ágnes Kozma, ar fi fost văzută la un bal la Cluj purtând bijuterii care fuseseră reclamate ca furate la un drum mare de banda lui „Față Neagră”.
Romanul Sărmanii bogați și procesul cu Jókai Mór În timpul călătoriilor sale documentare prin Transilvania din 1853 și 1858 (prin Munții Apuseni, Abrud, Brad și valea Crișului Alb), scriitorul maghiar Jókai Mór a cules legendele locale privitoare la aventurile baronului Nopcea.
În anul 1860, Jókai a publicat în patru volume romanul Sărmanii bogați (în maghiară Szegény gazdagok). Personajul central negativ, baronul Lénárt Hátszegi – un aristocrat cultivat, rafinat și bogat, care noaptea devine neîndurătorul bandit mascat Fatia Negra – a fost recunoscut imediat de opinia publică ca fiind inspirat direct din viața și faima lui Vasile Nopcea.
Publicarea romanului a provocat o puternică reacție de revoltă din partea baronului. Nopcea i-a intentat lui Jókai Mór proces pentru calomnie la tribunalele din Pesta și Viena, urmărind să își reabiliteze onoarea și amenințându-i cu represalii pe cei din anturajul său care dețineau sau citeau cartea. Procesele s-au întins pe mai mulți ani, dar Nopcea le-a pierdut.
La 18 ianuarie 1884, scriitorul Jókai Mór a dat publicității o declarație oficială în care menționa că personajele romanului său nu au nicio legătură cu „vreo persoană în viață”. Declarația devenise însă pur formală: Vasile Nopcea decedase cu exact șase zile înainte, la 12 ianuarie 1884.
Medicul și istoricul Dan Grecu, familiarizat cu legendele legate de Vasile Nopcea, susține că baronului i s-a atribuit reputația de bandit și tâlhar de către elita maghiară deoarece, în 1848, a participat la Marea Adunare Națională a Românilor de la Blaj. Această idee este susținută de mai mulți istorici.
Ultimii ani și moartea Retras din viața publică după procese și după declinul averii sale cauzat de revoluție, Nopcea a trăit la bătrânețe în reședința sa din Deva. În ciuda izolării, a menținut un cerc restrâns de relații. O prietenă apropiată și confidentă a fost Maria, soția medicului Pál Balogh.
Memorialistul Francisc Hossu-Longin a consemnat o vizită emoționantă pe care a făcut-o la Deva alături de bătrânul cărturar George Barițiu: octogenarul baron Nopcea și Barițiu s-au îmbrățișat și au plâns evocând evenimentele anului 1848, Nopcea adresându-i-se afectuos în limba română fostului său colaborator de la Blaj.
Vasile Nopcea a murit la 12 ianuarie 1884, la vârsta de 90 de ani. A fost înmormântat în cripta familiei Nopcsa, lipită de peretele exterior al bisericii romano-catolice din Hațeg, alături de prima sa soție, Ágnes Kozma.
Note
Categorie:Nașteri în 1794 Categorie:Nașteri pe 6 iulie Categorie:Decese în 1884 Categorie:Decese pe 12 ianuarie Categorie:Nobili români transilvăneni Categorie:Pașoptiști români Categorie:Revoluționari maghiari Categorie:Baroni Categorie:Hunedoreni Categorie:Țara Hațegului Categorie:Români romano-catolici Categorie:Romano-catolici maghiari