thumb|right|275px|Construcția și administrarea „autostrăzilor naționale” sunt efectuate, conform legii, de companiile de autostrăzi din Estul, Centrul și Vestul Japoniei (înainte de privatizare, de către Japan Highway Public Corporation).(Fotografia prezintă sensul de coborâre al Nodului rutier Tomobe de pe Autostrada Jōban, administrată de East Nippon Expressway Company 〈NEXCO East〉)
O autostradă națională (高速自動車国道?, kōsoku jidōsha kokudō) este un tip de drum național și un drum destinat exclusiv autovehiculelor din Japonia, încadrându-se ca rută de tip A a autostrăzilor arteriale de standard înalt. Împreună cu drumurile destinate exclusiv autovehiculelor, ele formează rețeaua de autostrăzi din Japonia.
Acestea sunt reglementate de articolul 4 din Legea autostrăzilor naționale și sunt definite astfel:
Prezentare generală Autostrăzile naționale cuprind 43 de rute totalizând o lungime de 11.520 de kilometri. Drumurile naționale destinate exclusiv autovehiculelor paralele cu autostrăzile naționale, drumurile de legătură Honshū-Shikoku și autostrăzile urbane nu sunt incluse în categoria autostrăzilor naționale. Spre deosebire de drumurile obișnuite, ele se caracterizează prin faptul că sunt construite ca drumuri unde autovehiculele pot fi conduse la viteze mari și în siguranță, îndeplinind următoarele cerințe: Sunt drumuri naționale. Vehiculele intră și ies doar prin noduri rutiere (IC). Sunt drumuri destinate exclusiv autovehiculelor; este interzis accesul bicicletelor, vehiculelor ușoare, pietonilor, motocicletelor sub 125 cc și mopedelor. Traficul pe cele două sensuri este separat printr-o zonă mediană. Nodurile rutiere sunt denivelate (la niveluri diferite). Sunt dotate cu zone de servicii (SA) și zone de parcare (PA).
Majoritatea autostrăzilor naționale în funcțiune la sfârșitul anului fiscal 2019 operau ca drumuri cu taxă. În 2010, Partidul Democrat a eliminat experimental taxele pe anumite rute, însă de atunci, cu excepția secțiunilor aflate sub sistem de control direct și a secțiunilor retrogradate la statutul de drum național general, nicio autostradă nu a mai fost deschisă gratuit circulației.
Deoarece de-a lungul autostrăzilor naționale nu pot fi construite magazine și nici parcarea vehiculelor pe acostament nu este permisă, sunt amenajate facilități de odihnă: zone de servicii (SA) la aproximativ fiecare 50 km și zone de parcare (PA) la aproximativ fiecare 15 km.
Dezvoltare și construcție Rutele sunt selectate dintre: Rutele planificate ale autostrăzilor arteriale pentru dezvoltarea teritoriului național Rutele planificate care urmează a fi construite ca autostrăzi naționale și sunt desemnate prin Decretul de desemnare a rutelor autostrăzilor naționale (articolul 4 din Lege). Odată ce o rută este desemnată, Ministrul Teritoriului, Infrastructurii, Transporturilor și Turismului stabilește planul de dezvoltare și supervizează construcția și administrarea acesteia.
Cu toate acestea, pentru a promova dezvoltarea drumurilor chiar și prin colectarea de taxe, a fost promulgată separat Legea măsurilor speciale pentru întreținerea drumurilor în 1956. Astfel, Ministrul Construcțiilor de atunci a delegat construcția și modernizarea autostrăzilor naționale către Corporația Publică Japoneză de Autostrăzi (prin Ordin de execuție) și a permis colectarea taxelor de drum (articolul 2-2 din lege). În consecință, corporația publică a trebuit să prezinte un „Plan de execuție a lucrărilor” care să cuprindă numele rutei, secțiunea lucrărilor, metodele de construcție, bugetul, precum și datele planificate pentru începerea și finalizarea lucrărilor (articolul 2-3).
Prin modificarea legii odată cu privatizarea celor patru corporații rutiere publice la 1 octombrie 2005, companiile de autostrăzi din Estul, Centrul și Vestul Japoniei pot acum, în baza acordurilor cu Agenția de Repartizare a Datoriilor și Deținere a Autostrăzilor și cu permisiunea Ministrului Teritoriului, să construiască sau să modernizeze autostrăzi (inclusiv autostrăzi naționale) și să colecteze taxe (articolul 3).
Conexiuni Datorită scopului lor de a facilita traficul auto la mare viteză, facilitățile care pot fi conectate la o autostradă națională sunt limitate strict prin articolul 11 din Legea autostrăzilor naționale: Drumuri, drumuri generale pentru autovehicule sau pasaje și alte facilități desemnate prin decret guvernamental pentru traficul general: Acestea se referă la alte rute sau drumuri generale conectate prin noduri rutiere (IC) sau noduri rutiere (JCT). Spații de odihnă, benzinării sau alte facilități pentru confortul utilizatorilor autostrăzii, precum și facilități comerciale, de recreere etc., unde se preconizează că un număr semnificativ de utilizatori vor trece: Facilități de conectare convenabile. Printre acestea, primele includ zonele SA/PA care deservesc drumul. Cu excepția celor menționate la primul punct, pasaje și alte facilități care conectează autostrada națională cu facilitățile de la punctul anterior, destinate exclusiv tranzitului utilizatorilor acelor facilități: Pasaje de legătură etc. Acestea se referă la căile care leagă așa-numitele Highway Oasis (incluzând vechile facilități de valorificare a autostrăzilor).
Aceste conexiuni necesită permisiunea Ministrului TeritoriuluiLegea autostrăzilor naționale, Articolul 11-2. Locația conexiunilor și facilitățile planificate sunt considerate elemente necesare ale planului de dezvoltare menționat anterior. În trecut, adăugarea unor facilități noi de conexiune necesita un nou plan de dezvoltare, însă procedura a fost simplificată în prezent.
De asemenea, conform regulamentului de aplicare a legii, există standarde privind poziția de conectare pentru facilitățile cu acces direct la banda de rulare principală, specificându-se ca secțiunea de conectare să fie situată la o distanță de cel puțin 2 km de alte facilități similare, de-a lungul traseului principal.
Sistemul de control direct (Shin-Chokkatsu) În contextul încetinirii inevitabile a noilor construcții din cauza privatizării corporației rutiere, s-au căutat noi metode care să implice și o contribuție financiară locală. Pe 25 decembrie 2003, la prima ședință a Consiliului de Construcție a Autostrăzilor Arteriale (Consiliul Kokkan), a fost introdus „Noul proiect sub control direct” ca metodă complementară pentru dezvoltarea drumurilor de către noile companii post-privatizare. În acest caz, costurile de construcție nu trebuie rambursate, astfel încât utilizarea drumului devine gratuită. Acesta este Sistemul de control direct. Secțiunile construite folosind această metodă sunt numite secțiuni Shin-Chokkatsu.
La prima ședință a Consiliului Kokkan, s-a decis ca 27 de secțiuni totalizând 699 km, pentru care planurile de dezvoltare erau deja stabilite, să fie trecute la sistemul de control direct. Ulterior, pe 12 mai 2003, au intrat în vigoare amendamentele la Legea autostrăzilor naționale. S-a stabilit ca statul să suporte trei pătrimi din costuri (sau proporția stabilită prin decret), iar restul să fie suportat de prefecturi și orașele desemnate. În practică, povara asupra autorităților locale este atenuată prin alocări preferențiale de taxe de distribuție locală (90% din partea prefecturii este acoperită prin obligațiuni locale, iar capitalul și dobânda sunt acoperite de taxele de distribuție locală) și prin subvenții pentru regiunile mai puțin dezvoltate.
Termenul „Nou” din Sistemul de control direct contrastează cu vechiul sistem direct, aplicat drumurilor naționale destinate exclusiv autovehiculelor paralele cu autostrăzile naționale (unde raportul costurilor stat-prefectură era de 2 la 1).
Prima autostradă din Japonia construită sub acest sistem a fost Linia Kushiro a Autostrăzii Transversale Hokkaidō. Inițial, această rută era planificată sub metoda convențională, dar prin mișcările rezidenților locali și disponibilitatea municipalităților de a suporta costurile pentru a urgenta finalizarea, s-a trecut activ la sistemul de control direct. În septembrie 2007, a fost inaugurată prima secțiune funcțională sub acest sistem: porțiunea Honjō - Iwaki de pe Autostrada de Coastă Nihonkai-Tōhoku.
Rute Denumirile drumurilor thumb|right|240px|Harta rutelor (Regiunea Kansai) Autostrăzile naționale au două denumiri: Numele rutei (oficial), stabilit prin „Decretul de desemnare a rutelor autostrăzilor naționale”, și Numele drumului (comun), folosit de administratorii rutieri precum NEXCO pentru informarea publicului general. Rutele deschise circulației au următoarele denumiri comune. Secțiunile care sunt continue ca autostrăzi, dar nu sunt legal autostrăzi naționale (Drumuri naționale destinate exclusiv autovehiculelor paralele cu autostrăzile naționale = Rute A') au fost excluse. Punctele de plecare și terminus sunt descrise conform direcțiilor de „coborâre” și „urcare” folosite în navigația rutieră.
În prezent, numărul denumirilor comune utilizate pentru drumuri este de 64. Numele oficial al rutei conform „Decretului” este indicat alături de numele comun corespunzător.
De asemenea, printre rutele deschise ca rute B (desemnate de Ministrul Teritoriului) sau ca drumuri regionale de mare capacitate, există secțiuni desemnate legal ca autostrăzi naționale, acestea fiind menționate în coloana de observații.