Jean-Baptiste Dubos () a fost un diplomat, critic și istoric francez.
Biografie Fiul lui Claude du Bos, negustor și magistrat în Beauvais, și al Margueritei Foy (fiica unui primar din Beauvais și sora abatelui Foy de Saint-Hilaire), Dubos și-a făcut primele studii în orașul natal, înainte de a veni să le finalizeze la Paris, unde a studiat teologia, apoi dreptul public. După ce a obținut licența la Sorbona în 1691.
Diplomat A intrat în biruurile lui Jean-Baptiste Colbert de Torcy, care l-a însărcinat cu misiuni secrete pe lângă diferite curți din Europa, în Germania, Italia, Anglia și Olanda. S-a achitat de aceste sarcini ca un negociator abil, având un rol important în tratatele încheiate la Utrecht, Baden și .
Responsabil cu negocierile de pace din timpul , care a opus Franța și aliații săi țărilor ce aveau să formeze mai târziu Cvadrupla Alianță (Regatul Franței, Regatul Marii Britanii, Provinciile Unite, Sfântul Imperiu Roman), abatele Dubos a publicat în 1703 lucrarea Les Interests de l'Angleterre mal entendus dans la guerre présente (în ), ale cărei capitole conțin anumite dezvăluiri pe care olandezii aveau să le folosească în avantajul lor, ceea ce i-a făcut pe unii să afirme că cartea sa ar fi trebuit să se numească Interesele înțelese greșit ale Angliei de către abatele Dubos.
Este vorba probabil despre o lucrare la comandă, realizată din ordinul curții Franței, care îi pusese la dispoziție memoriile. În aceasta, Dubos face predicții sumbre despre Anglia, care nu s-au adeverit, însă prezice de asemenea că coloniile britanice din America se vor revolta într-o zi împotriva stăpânilor lor.
Apoi, regentul și s-au folosit în același mod, cu același succes, de talentele sale.
Numeroasele sale servicii au fost răsplătite prin beneficii și pensii, și în cele din urmă prin abația Notre-Dame de Ressons de lângă Beauvais, după care a abandonat politica pentru a se dedica istoriei.
Istoric Dubos a fost un diplomat, chiar dacă succesele sale în slujba Regelui și în domeniul literelor, în special lucrarea Réflexions critiques sur la poésie et la peinture (1719), l-au propulsat în Academia Franceză în 1720, al cărei secretar perpetuu a devenit în 1722. Istoric al diplomației, lucrările sale stau mărturie erudiției sale, iar Histoire critique de l’établissement de la monarchie française dans les Gaules este cea mai importantă carte a sa. Studiul exhaustiv pe care i l-a consacrat Alfred Lombard în 1913 i-a scos în evidență geneza, conținutul și forma.
Franța și monarhia sa, moștenitoare ale Romei În această operă, pentru care a început să adune documentație încă din 1718, apărută în 1734 și revizuită profund în 1742, abatele Dubos parcurge doar primii doi secole ai acestei monarhii, ale cărei începuturi le prezintă. Cele șase cărți din care este alcătuită debută cu o perspectivă generală asupra Imperiului Roman la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul celui de-al V-lea și merg până la succesorii lui Clovis I din 540. Sunt studiate ansamblul popoarelor barbare, și nu doar francii. Analiza poate uneori să urce mai sus sau să coboare mai jos.
Prin cercetări savante, reflecții profunde și raționamente judicioase, el dorește să pună în evidență faptul că, încă de la început, regii Franței au fost absoluti și că regatul a fost întotdeauna ereditar. În această lucrare plină de principii de drept public și de excelente raționamente politice cu un stil prolix, abatele Dubos a tratat ca un maestru chestiunea Legii Salice, din care ar decurge că această lege nu era una scrisă, ci o obicei la fel de veche precum monarhia.
Abatele Dubos combate acolo ideile lui referitoare la nobilime, însă acesta este doar un aspect particular și nu cel mai important al sistemului pe care urmărește să îl construiască. Pentru Dubos, Boulainvilliers este un om care nu a „avut niciodată reputația de a fi un savant în materie de Antichitate”.
Inventarul subiectelor abordate arată că acestea se grupează în jurul a cinci direcții principale: Natura puterilor în Imperiul Roman: împăratul este desemnat cel mai adesea de către Senat; succesiunea imperială este fie ereditară, fie electivă, simultan sau alternativ. Barbarii stabiliți de multă vreme în Imperiu sunt în principal soldați, iar conducătorii lor sunt ofițeri auxiliari sau chiar regulați ai armatei romane, ceea ce îi oferă lui Dubos prilejul de a propune o interpretare a celebrei scrisori adresate de Remi de Reims lui Clovis I în momentul urcării sale pe tron, interpretare care este adoptată de știința modernă datorită unei lecturi mai atent a textului; francii, cu mult înainte de Clovis. Nu există nicio urmă de diferențe de statut între romani și franci, francii plătesc tributul ca ceilalți și nu există nicio nobilime în sânul lor; nobilimea este o instituție romană, la care s-au alăturat franci, iar aceștia din urmă nu constituie o nobilime care să-i domine pe galo-romani. El combate ideea că „Clovis i-ar fi redus pe vechii locuitori la o condiție apropiată de servitute, atribuindu-le francilor o autoritate asupra poporului galic, cu o distincție formală de tipul stăpân-sclav”. Nu există nicio urmă a unei alegeri a regilor franci după cucerire, monarhia este ereditară încă de la început și absolută, iar vechea instituție germanică a adunării generale și regulate a războinicilor a dispărut deja. Monarhia franceză este, de fapt, singura moștenitoare legitimă și directă a Romei, ceea ce o singularizează printre monarhiile europene. Acest drept „este cesiunea autentică care i-a fost făcută acestor provincii de către Imperiul Roman, care le poseda de aproape șase ani ca titlu de cucerire. [...] Monarhia franceză este deci, dintre toate statele existente, singura care se poate lăuda că își trage drepturile în mod imediat de la vechiul Imperiu Roman”. În Franța, efectul conjugat al botezului lui Clovis, care îl face singurul suveran catolic din lumea romană, și al demnităților romane și cesiunilor formale acordate de împărații Anastasiu I și Iustinian I constituie dubla sursă a legitimității regele Franței și a superiorității acestora asupra tuturor celorlalți suverani europeni. La aceste elemente în mod fundamental romane se pot adăuga aporturi germanice, precum legea salică, care au consolidat această legitimitate și i-au asigurat continuitatea prin reguli stricte de succesiune, însă impulsul creator vine de la Roma.
În opera lui Dubos nu există un prejudecât de clasă, ci o viziune diplomatică și istorică asupra stării Europei în jurul problemei continuității statale; chestiunea originii nobilimii este abordată doar punctual în scrierile sale, la fel cum este evocată doar pe scurt, în treacăt, și de Boulainvilliers: ea va căpăta importanță abia în ajunul Revoluției, deoarece punea în discuție unitatea națiunii.
Recepția ideilor abatelui Dubos Ideile abatelui Dubos vor fi primite foarte favorabil în mediile regale și, în mod mai general, în ansamblul societății. Ele vor întâmpina rezistență doar în rândul anumitor teoreticieni ai nobilimii și ai liberalismului aristocratic, atrași de teza emisă de Boulainvilliers, potrivit căreia nobilimea franceză își trage originea și libertatea în fața puterii regale dintr-o cucerire francă. Monarhia legiștilor, urmată de monarhia absolută centralizatoare și ministerială, adoptă teza romană, însă fără a prelua în totalitate și oficial dreptul roman. Predominanța atracției pentru cultura și istoria romană este puternică în perioada Vechiului Regim. Cifrelor referitoare la cărțile editate în Franța și inventariate de istorica Chantal Grell li se adaugă traducerile și comentariile: predominanța latinității și a Romei este vizibilă. Un calcul efectuat pe un eșantion mai restrâns și mai precis, cel al discursurilor și memoriilor citite la Academia de Inscripții între 1715 și 1795, oferă rezultate echivalente, dar cu atât mai remarcabile având în vedere rolul oficial al Academiei. Această predominanță se manifestă atât în cultura „belles-lettres”, cât și în cea a erudiției și a istoriei, accentuându-se în secolul al XVIII-lea până în ajunul Revoluției; ea devine covârșitoare atunci când sunt luate în considerare lucrările care vizează istoria militară și „legislația și instituțiile”. Francezii din perioada Ancien Régime și monarhia lor, prin faptul că s-au succedat Imperiului Roman în Galia, revendicându-i legile sau delimitându-se de ele, nu încetează să se gândească la acesta și să se raporteze la el. Pentru o mare majoritate a francezilor din secolul al XVIII-lea, Franța era moștenitoare a Romei: nu doar pentru specialiștii în drept precum Henri François d'Aguesseau sau J.-C. Ferrière ori pentru academicieni (La Bléterie, Bouchaud), ci și pentru filozofi precum Rousseau sau , sau poligrafi polemiști precum Linguet.
Opoziția față de această idee a provenit din anumite medii ale nobilimii, preocupate să se opună puterii regale și seduse de ideile lui Boulainvilliers. Deoarece Dubos încercase să demonstreze că francii au pătruns în Galia nu ca învingători, ci ca auxiliari ai Imperiului Roman precum Childeric I, iar apoi cu sprijinul populațiilor și al clerului galo-roman după convertirea lui Clovis I, Montesquieu s-a opus acestei teze în lucrarea sa Despre spiritul legilor (capitolul XXX): „ideile mele îi sunt în permanență contrare; și, dacă el a găsit adevărul, eu nu l-am găsit. [...] Domnul abate Dubos vrea să înlăture orice fel de idee că francii ar fi intrat în Galii ca cuceritori: după el, regii noștri, chemați de popoare, nu au făcut decât să ia locul împăraților romani și să le succeadă în drepturi.” În controversele care l-au opus pe abatele Dubos lui Montesquieu, istoricului Claude Nicolet susține că cel dintâi este mai aproape de cerințele științifice ale meseriei de istoric.
Teoretician al esteticului Apărute pentru prima dată în 1719 și reeditate frecvent, Reflecțiile critice asupra poeziei și picturii ale abatelui Dubos au marcat o turnură în gândirea estetică și vor exercita o influență considerabilă asupra dezvoltării artei teatrale și a muzicii de-a lungul secolului Luminilor.
Publicații
Note
Bibliografie
Legături externe
Resurse relevante pentru de arte plastice:
Resurse relevante pentru literatură:
Resurse relevante pentru cercetare:
Resurse relevante pentru muzică:
Note în dicționare sau enciclopedii generale:
Categorie:Nașteri în 1670 Categorie:Nașteri pe 14 decembrie Categorie:Decese în 1742 Categorie:Decese pe 23 martie Categorie:Preoți romano-catolici francezi Categorie:Scriitori francezi din secolul al XVIII-lea Categorie:Istorici francezi Categorie:Diplomați francezi Categorie:Teoreticieni literari Categorie:Membri ai Academiei Franceze