Mănăstirea Cernica este o mănăstire din România situată în orașul Pantelimon, județul Ilfov, în apropiere de limita cu comuna Cernica, Ilfov. Mănăstirea Cernica, în ansamblul ei, este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare .Cultura.ro - Lista monumentelor istorice din România, accesat 10 octombrie 2012

Descriere

A fost ridicată cândva înaintea anului 1608, și a fost atestată printr-un hrisov al domnitorului Radu Șerban datat în al acelui an. A fost ctitorită de marele vornic al lui Mihai Viteazul, Cernica Știrbei și de soția sa, Chiajna. Complexul monahal de la Cernica a reprezentat o adevărată școală de educație monastică. În cadrul mănăstirii s-au construit trei biserici și trei paraclise.

Biserica Mare, cu hramul Sf. Nicolae, a fost avariată la cutremurul din 1802 și reparată în anii 1809-1815 de arhimandritul Timotei. O reparație capitală s-a făcut în anul 1925, după ce în urma unui cutremur în anul 1838 o turlă s-a dărâmat, iar în 1923 a avut loc un incendiu.

Biserica cu hramul Sf. Gheorghe a fost construită în secolul al XVIII-lea de Dan Brașoveanu. În anii 1962-1964 a fost refăcută complet, iar după stricăciunile cutremurului din 4 martie 1977 a fost reconsolidată.

În 1804, în cimitirul mănăstirii, arhimandritul Gheorghe a construit bisericuța Sf. Lazăr.

Cele trei paraclise ale mănăstirii sunt „Adormirea Maicii Domnului”, construit în 1790, „Sf. Ioan”, construit în 1842, și „Intrarea în biserică”.

În anii 1900-1904 a fost călugăr în mănăstirea Cernica poetul Tudor Arghezi. În cimitirul mănăstirii Cernica se află mormintele a multor personalități românești, între care pictorul Ion Țuculescu, mitropolitul Nifon, teologul Dumitru Stăniloae, scriitorul Gala Galaction, orientalistul Athanase Negoiță, sociologul Ernest Bernea, pianistul Johnny Răducanu, cântărețul Zavaidoc, actrița Stela Popescu, regizorul Geo Saizescu, traducătorul Stelian Gruia, academicianul Emilian Popescu, realizatoarea Marioara Murărescu, politicianul Pantelimon Halippa, arhimandritul Irineu Dogaru.

Galerie imagini

Note

Bibliografie Istoria sfintelor mănăstiri Cernica și Căldărușani (diortosită și transliterată, Calinic Argatu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1988) Istoria mânăstirii Cernica, de Athanasie Mironescu, Tipografia Sfintei Mânăstiri Cernica, 1930

Vezi și Listă de stareți ai Mănăstirii Cernica

Legături externe

Mănăstirea Cernica

Manastirea Cernica, 25 iunie 2012, Teodor Danalache, CrestinOrtodox.ro Ceasul de taina al trapezei, 10 noiembrie 2004, Jurnalul Național. Mănăstirea Cernica la 1900, 29 ianuarie 2011, Adrian Nicolae Petcu, Ziarul Lumina „Nu există mănăstire mai frumoasă decât Cernica“ , 11 aprilie 2013, Diac. George Aniculoaie, Ziarul Lumina Patru secole de rugăciune la mănăstirea de pe Lacul Cernica, 11 aprilie 2008, Augustin Păunoiu, Ziarul Lumina Între truda zilnică și rugăciune la Mănăstirea Cernica , 10 noiembrie 2011, Corneliu Ciocan, Ziarul Lumina Biserica Sfantul Lazar - Manastirea Cernica, 14 decembrie 2012, Teodor Danalache, CrestinOrtodox.ro Sfinti care au sfintit Manastirea Cernica, 10 mai 2012, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro

Categorie:Mănăstiri din județul Ilfov Categorie:Fondări în 1608 Categorie:Biserici din secolul al XVII-lea din România