Chile

Chile (pronunțat , oficial Republica Chile, în ) este o țară din America de Sud, învecinată cu Peru la nord, Bolivia la nord-est și cu Argentina la est. Este cuprinsă între 17º29'57'S și 56º32'S latitudine sudică. Capitala statului se află la Santiago de Chile (colocvial, numit „Santiago”), cel mai mare oraș. Santiago este situat în Valea Centrală a țării și, din punct de vedere administrativ, face parte din Regiunea metropolitană Santiago. Deși Santiago este capitala, Congresul Național își ține ședințele în orașul Valparaíso.

Chile se întinde de la nord la sud pe o lungime de 4.300 kilometri, dar are o lățime medie de doar 350 km. În Chile se află cel mai secetos deșert din lume, Atacama.

În prezent Chile este cea mai stabilă și prosperă țară din America de Sud, fiind prima țară din regiune după nivelul de dezvoltare umană, competitivitate, calitatea vieții, stabilitatea politică, globalizare, libertatea economică, corupția scăzută și, de asemenea, nivelul redus de sărăcie. De asemenea, ocupă o poziție fruntașă în libertatea presei și a dezvoltării democratice. Cu toate acestea, prezintă o mare diversitate a veniturilor, măsurată prin indicele Gini.

Etimologie Nu se știe cu exactitate, care este originea cuvântului Chile, dar sunt câteva ipoteze. Abatele Molina, susținea că numele provine de la denumirea unei păsări în limba mapuche. Conform teoriilor cronicarului spaniol din secolul XVII, Diego de Rosales, denumirea teritoriului provine de la coruperea numelui șefului tribului picunche (cacique), numit Tili, care a condus teritoriile văii Aconcagua,în timpul imperiului Inca (sec. XV).

Alte teorii avansează ipoteza că numele ar proveni de la cuvântul mapuche chili, care înseamnă ”unde se termină pământul”, ”adâncul pământul”, sau cuvântul aymara tchili - însemnând zăpadă, sau cuvântul chin în limba quechua - care înseamnă rece.

Conquistadorii spanioli, pentru prima dată, au auzit acest cuvânt de la Incași și cei câțiva supraviețuitori ai expediției lui Diego de Almagro, care s-a terminat în 1536. Câțiva prizonieri se numeau oamenii Chili și, în consecință, termenul a fost extins, Almagro numind toată valea Mapocho cu acest nume și este citat ca fiind autorul universalizării denumirii.

Istoria Primele urme ale populării actualelor teritorii chiliene datează din perioada perioada Pleistocenului aprox. 35.000 î.e.n. pentru situl preistoric Monte Verde I și 15.000 pentru situl Monte Verde II (sfârșitul Pleistocenului și începutul Holocenului). Aceasta o demonstrează diverse studii. Teritoriul actual al statului Chile a fost locuit de către aborigeni, iar o parte dintre aceștia au trecut Munții Anzi, deplasându-se până în Argentina de astăzi.

Epoca precolumbiană În epoca precolumbiană țara era populată de diverse triburi indigene, care se instalaseră pe Cordiliera Andină și pe coasta oceanului Pacific. Zonele din nord Aymara și Atacamienii au început să cultive pământul după modelul Inca, aproximativ în sec. XI (terase cu sisteme de irigație). În sec XV Incașii au intrat în posesia teritoriilor situate până la râul Maule. La sud de Aconcagua, s-au instalat populații semi-nomade mapuche. Extrema sudică a țării era populată de diverse triburi, precum: Chonos, Yámanas, Alacalufs și Onas. Pe insula Rapa Nui s-a dezvoltat o cultură polineziană, ajunsă până-n zilele noastre. Mapuche au constituit comunitatea cea mai numeroasă pe teritoriul continental.

Colonizarea spaniolă thumb|200|left|Diego de Almagro (1485-1538) thumb|200|right|Pedro de Valdivia (1500-1553) Fernando Magellan a fost primul explorator european care a pus piciorul, în 1520, pe actualul teritoriu chilian. În 1535, conquistadorii încercau să cucerească teritoriile văii Chile, în lupte cu incașii. Expediția lui Diego de Almagro a fost un eșec. Pedro de Valdivia a revenit în 1536, fiind mai convingător decât predecesorul său. Valdivia a fondat o serie de localități, precum Santiago Noii Extremadura,Fondarea orașului Santiago de Chile în 12 februarie 1541 și Valdivia - bn 1545 Fondarea orașului Valdivia.

De asemenea, Valdivia a început o laborioasă campanie militară împotriva triburilor mapuche. În opera sa, Alonso de Ercilla relatează cu multă pasiune războiul de la Araucana, în 1576. În urma unei insurecții mapuche, în 1553, Pedro de Valdivia moare. Principalele intervenții indigene din sud au loc în 1598 și 1655.

În 1683, sclavagismul este abolit, astfel, deschizându-se calea spre stabilirea unor relații mult mai durabile între coloniști și mapuches.

Pe parcursul unei lungi perioade de timp, fluviul Biobio a fost considerat hotarul între puterea guvernamentală și triburile indigene.

Căpitanatul general Chile (Regatul Chile) era, în acea epocă, colonia extremă sudică a Imperiului Spaniol. Prin poziția sa strategică avea menirea de a proteja strâmtoarea Magellan și de a aproviziona, cu materii prime, vice-regatul Peru.

Independența La 18 septembrie 1810, un grup de creoli, profitând de invaziile napoleoniene în Spania borbonica, a constituit o juntă, pentru a iniția un proces de autodeterminare. Astfel, a început o perioadă istorică cunoscută sub denumirea Vechea Patrie, care a durat până la dezastrul de la Rancagua, în 1814, când regaliștii au preluat controlul teritoriului. Soldații independentiști s-au refugiat, în număr de 6514, la Mendoza, și, acolo, unindu-se cu trupele provinciei Argentina, în număr de 2600 soldați, au format armata Anzilor. Aceasta din urmă a eliberat Chile în bătălia de la Chacabuco (12 februarie 1817). În anul următor, independența e declarată, și țara e plasată sub autoritatea lui Bernardo O'Higgins, care preia titlul de Comandant Suprem. . Reformele sale, însă, nemulțumesc aristocrația și, în 1823, este nevoit să abdice. În următorii 10 ani, Chile e supusă unei serii de reforme menite să organizeze țara. După o serie de victorii ale conservatorilor, în 1829, începe o perioadă de stabilitate. Datorită constituției din 1833, ministrul Diego Portales devine principalul arhitect al organizării teritoriale.

Treptat, țara începe să-și extindă influența atât în nord, cât și în sud. Economia s-a dezvoltat datorită descoperirii zăcămintelor minerale în Chañarcillo și creșterii schimburilor comerciale realizate în portul Valparaíso. Această sursă de prosperitate a produs un conflict cu Peru, pentru supremația maritimă la Oceanul Pacific. Formarea confederației între Peru și Bolivia a fost considerată o amenințare asupra stabilității statului Chilean. Astfel, în 1839, Portales declară război confederației, care se termină cu victoria de la Yungay, în 1839, și dizolvarea alianței. În același timp, se extinde în teritoriile sudice ale araucanilor, populând coloniile Llanquihue, Osorno, Valdivia cu etnici Germani. Regiunea Magellan a fost incorporată, în 1843, cu etnici croați. Și zona Antofagasta a devenit populată.

După 30 ani (1831-1861) de guvernare conservatoare, balanța politică a înclinat spre liberali (stânga politică, în accepție anglofonă). În acest timp creșterea economică a fost foarte puternică, datorită exploatărilor de salpetru, în regiunea Antofagasta. Aceste resurse au provocat gelozia boliviană, care a revendicat posesiunea teritoriului. Chiar după semnarea a mai multor tratate, părțile nu au găsit o soluție. Astfel, în 14 februarie 1879, Chile ocupă portul Antofagasta, declarând război Boliviei. La 5 aprilie 1879 are loc bătălia navală de la Iquique.

Peru, stat vecin, a semnat, în secret, un pact cu Bolivia, pentru ajutor în caz de război cu Chile și, astfel, începe războiul Pacificului, care se va termina cu victoria chiliană, și ocuparea zonei Antofagasta și regiunilor peruane, Tarapacá, Arica și Tacna. Chile a avut și cu Argentina, probleme similare, cedând o mare parte din Patagonia și Puna de Atacama. Acest conflict s-a terminat cu războiul de la Arauco și, în 1881, pacificarea Araucaniei . În 1888 a fost întegrată și insula Rapa Nui, mai bine cunoscută civilizației vestice ca insula Paștelui.

Pe plan intern, conflictul politic între președintele statului și Congres degenerează, în 1891, în război civil. Ca urmare a victoriei Congresului, Chile este declarat republică parlamentară.

Epoca modernă. Secolul XX Arturo Alessandri interprinde o serie de reforme sociale și adoptă constituția de la 1925.

Gabriel González Videla a fost ales președinte din partea partidului comunist în 1946.

Carlos Ibáñez del Campo preia puterea în 1952.

Senatorul Salvador Allende Gossens, membru al Partidului Socialist Chilian, în fruntea Unității Populare (UP, "Unidad Popular"), câștigă alegerile în 1970.

În urma unei lovituri de stat, care a avut loc pe 11 septembrie 1973, după bombardarea palatului prezidențial, s-a raportat suicidul președintelui Allende. În consecință, generalul Augusto Pinochet Ugarte, a instaurat o dură guvenare militară, preluând, astfel, puterea în stat.

Geografia thumb|300px|Orașul Valdivia thumb|300px|Atacama Solul țării este o acumulare de sedimente marine, care au început să fie ridicate încă din Mezozoic, ca urmare a coliziunii dintre placa Nazca și plăcile Americii de Sud, ceea ce a dus la formarea Munțiilor Anzi, care se mai înalță și în prezent. Relieful este format dintr-o depresiune care desparte două lanțuri muntoase. Munții Anzi formează granița naturală cu Bolivia și Argentina împreună cu Vârful Ojos del Sare de 6.891 m, care este și cel mai înalt vulcan activ din lume.

Cel mai arid deșert din lume, Atacama. Litoralul este înalt datorită munților, dar scade brusc în apropierea Oceanului Pacific. Existența unor râuri care traversează teritoriul a permis formarea de văi transversale, iar câmpiile de coastă au început să se extindă și, datorită faptului că sunt largi, au permis formarea orașelor. Pe teritoriul chilian se află și Patagonia. La est de Cordiliera de Coastă se află zone de câmpie și podiș, mai ales la Strâmtoarea Magellan și Țara de Foc. Munții Anzi încep să se descompună în Oceanul Pacific, dând naștere unor insule.

Chile are următorii vecini: la nord - statul Peru, la est - Bolivia și Argentina, și la sud și vest - Oceanul Pacific.

Are de la nord la sud o lungime a coastei de 4.270 km, aproape 2.650 mile, dar lățimea medie nu depășește 180 km. Arhipelagurile se extind pe coasta sudică a coastei chiliene de la insula Chile până la capul Horn, punctul cel mai sudic al continentului. Printre aceste arhipelaguri și insule, cele mai importante sunt: arhipelagul Chonos, insula Wellington, porțiunea vestică a Țării de Foc, insulele Juan Fernández, insula Paștelui și insulele estice. Chile, de asemenea, deține o secțiune din Antarctica.

Suprafața țării este de 756.626 km pătrați sau 292.135 mile pătrate.

Capitala țării și cel mai mare oraș este Santiago.

Alte orașe mari din Chile sunt: Arica, Iquique, Antofagasta, Coquimbo, Valparaíso, San Antonio, Concepción, Valdivia, Puerto Montt și Punta Arenas.

Clima Dispunerea țării de la nord la sud pe o lungime considerabilă și apropierea de ocean sunt factorii principali care contribuie la existența multor zone climatice. Munții Anzi influențează masele de aer venite dinspre Argentina, dar și cele dinspre Oceanul Pacific. În nordul țării, clima este de deșert, cu puține ploi, iar temperaturile medii anuale sunt de 20 °C. În interiorul țării, temperaturile prezintă oscilații majore, dar fără umiditate, ceea ce a permis amplasarea unor observatoare astronomice. În zonele muntoase temperaturile scad, tot aici găsindu-se stepa chiliană. De la Valea Aconcagua în sud, este prezent un climat asemănător celui mediteraneean.

Chile are patru anotimpuri cu veri călduroase și ierni reci și ploioase. În Santiago de Chile, temperatura medie este de 20 °C. Sudul țării dispune de un climat umed, iar în zona insulară clima este foarte rece, datorită oceanului, iar în Insula Paștelui clima este subtropicală, cu precipitații pe tot parcursul anului.

Demografie