În fonetică, consoana nazală alveolară este un sunet consonantic care apare în unele limbi. Simbolul său fonetic este . Există de fapt o familie de asemenea sunete, diferențiate atît după poziția exactă a limbii în timpul articulării (alveolară, dentală sau postalveolară) cît și după care anume parte a limbii are un rol activ în articulare (consoană apicală ca în limba engleză sau laminală ca în română).
În limba română apare varianta laminală a acestei consoane și se notează cu litera N; apare în cuvinte precum nor , inel , spun . Numeroase lucrări clasifică sunetul din limba română și din celelalte limbi romanice drept o consoană dentală, dar tendința în fonetica modernă este de a îl clasifica drept o consoană alveolară laminală.
Acest sunet este o consoană sonoră și nu are o pereche surdă.
Trebuie remarcat că deși litera N din limba română se citește în cele mai multe cazuri există și excepții, de care vorbitorii nativi nu sînt conștienți. Atunci cînd n este urmat de o consoană velară, în particular și , în loc de se pronunță consoana nazală velară . Astfel litera n din cuvintele Ana și Anca se pronunță în locuri complet diferite, alveolar în primul caz și velar în al doilea. Totuși varianta de n pronunțată depinde exclusiv de sunetul care urmează și nu poate determina sensul cuvintelor, altfel spus nu există nici o pereche de cuvinte care să difere numai prin acest sunet, deci cele două variante sînt alofone ale unuia și aceluiași fonem.
De asemenea, în unele graiuri ale limbii române sunetul se palatalizează înaintea vocalei sau a semivocalei corespunzătoare, , devenind sunetul .
Pronunție
Dacă numai vîrful limbii atinge alveolele, consoana se numește apicală, iar dacă în articulare participă zona plată dinapoia vîrfului limbii (ca în limba română), se numește laminală.
Oclusivă alveolară sonoră, Consoană