Liga Campionilor EHF Feminin 2017-18 a fost a 25-a ediție a Ligii Campionilor EHF Feminin, competiția celor mai bune cluburi de handbal feminin din Europa, organizată și supervizată de Federația Europeană de Handbal. Câștigătoarea acestei ediții a fost Győri Audi ETO KC.
Formatul competiției Grupele preliminare 16 echipe au participat în competiție, împărțite în patru grupe de câte patru în care au jucat într-un turneu de tip fiecare cu fiecare, cu meciuri pe teren propriu și în deplasare. Primele trei echipe din fiecare grupă s-au calificat în grupele principale.
Grupele principale Cele 12 echipe calificate au fost divizate în două grupe de câte șase în care au jucat în sistem fiecare cu fiecare, cu meciuri pe teren propriu și în deplasare. Echipele și-au păstrat punctele câștigate în grupele preliminare în meciurile împotriva celorlalte două adversare calificate și ele în grupele principale. Primele patru echipe din fiecare grupă au avansat în sferturile de finală.
Fazele eliminatorii Precum în anii anteriori, cele 4 câștigătoare ale sferturilor de finală și-au disputat titlul european în formatul TIPPMIX EHF FINAL4.
Repartizarea echipelor 14 echipe au fost calificate direct în faza grupelor. Alte 8 s-au înfruntat în două turnee de calificări, iar câștigătoarele acestora au avansat în faza grupelor. Selectarea celor 8 echipe s-a făcut după cum urmează: campioanele Austriei, Belarusului, Croației, Suediei, Spaniei și Turciei; vicecampioanele Norvegiei și Germaniei, țări care au avut dreptul la două echipe participante în sezonul 2017-2018 al Ligii Campionilor, conform coeficienților valorici ai EHF;
Faza grupelor FC Midtjylland Nykøbing FH Brest Handball Metz Handball SG BBM Bietigheim Ferencvárosi TC Győri Audi ETO KC ŽRK Vardar ŽRK Budućnost Larvik HK GTPR Gdynia CSM București Rostov-Don RK KrimTurneul 1 de calificareTurneul 2 de calificareTurneele de calificare Hypo Niederösterreich HC Gomel Podravka Koprivnica Thüringer HC Vipers Kristiansand CB Atlético Guardés H 65 Höör Kastamonu Belediyesi
Tragerile la sorți Tragerea la sorți pentru turneele de calificare a avut loc la Viena, în Austria, iar pentru faza grupelor la Ljubljana, în Slovenia.
FazaData tragerii la sorțiTurneele de calificare29 iunie 2017Faza grupelor30 iunie 2017Fazele eliminatoriiFinal Four
Etapa calificărilor
8 echipe au luat parte la barajele de calificare. Ele au fost trase la sorți în două grupe de câte patru echipe, unde au jucat o semifinală și o finală sau un meci pentru locurile 3-4. Cele două câștigătoare ale barajelor de calificare s-au calificat în faza grupelor. Tragerea la sorți a avut loc pe 29 iunie 2017, în Viena, Austria.
Câștigătoarele barajelor de calificare au fost Vipers Kristiansand și Thüringer HC.
Turneul 1 de calificare Turneul 1 de calificare s-a desfășurat la Kristiansand, în Norvegia, între 9 și 10 septembrie 2017.
Turneul 2 de calificare Turneul 2 de calificare s-a desfășurat la Nordhausen, în Germania, între 9 și 10 septembrie 2017.
Faza grupelor
Tragerea la sorți a avut loc pe 30 iunie 2017, de la ora 21:00 CET, și a fost transmisă în direct pe canalul ehfTV.
În fiecare grupă echipele au jucat una împotriva celeilalte după sistemul fiecare cu fiecare, în meciuri tur și retur.
Modul de departajareÎn faza grupelor, echipele sunt departajate pe bază de punctaj (2 puncte pentru victorie, 1 punct pentru meci egal, 0 puncte pentru înfrângere). La terminarea fazei grupelor, dacă două sau mai multe echipe dintr-o grupă au acumulat același număr de puncte, atunci departajarea lor se va face conform capitolului 4.3, secțiunea II din regulament, ținând cont de următoarele criterii și în următoarea ordine:
Cel mai mare număr de puncte obținute în meciurile directe; Golaveraj superior în meciurile directe; Cel mai mare număr de goluri înscrise în meciurile directe (sau în meciul din deplasare, în cazul sistemului tur-retur); Golaveraj superior în toate meciurile din grupă; Cel mai bun golaveraj pozitiv în toate meciurile din grupă; Dacă, folosind criteriile de mai sus, este determinat locul uneia din echipele cu punctaj egal, criteriile vor fi din nou folosite în aceeași ordine până când va fi determinat locul tuturor echipelor. În situația în care echipele rămân la egalitate și după folosirea criteriilor de mai sus, atunci Federația Europeană de Handbal va lua o decizie de departajare prin tragere la sorți.
În timpul fazei grupelor, doar criteriile 4–5 se aplică pentru a determina clasamentul provizoriu al echipelor.
Echipele calificate în grupele principale Echipele retrogradate în Faza grupelor a Cupei EHF
Grupa A CSM NFH RKK GDYCSM București–39–2630–1834–22Nykøbing FH25–22–28–2627–21RK Krim30–3327–26–29–22GTPR Gdynia23–3428–3619–29–
Grupa B GYŐ ROS FCM BHBGyőri ETO KC–25–2327–1626–17Rostov-Don23–22–27–2026–24FC Midtjylland24–2724–21–27–23Brest Handball23–2623–2922–23–
Grupa C VAR LHK FTC THCŽRK Vardar–30–2734–3129–21Larvik HK19–31–21–3027–31Ferencvárosi TC28–2937–33–28–25Thüringer HC21–2922–2525–29–
Grupa D BUD MTZ BBM VIPŽRK Budućnost–23–1832–2426–23Metz Handball27–23–27–2130–22SG Bietigheim27–2126–30–25–24Vipers29–1922–2524–29–
Note <div id="note_1a">a) Provenită din Turneul 1 de calificare. <div id="note_1b">b) Provenită din Turneul 2 de calificare.
Grupele principale
În această fază au avansat primele trei echipe din fiecare grupă preliminară. Fiecare echipă și-a păstrat punctele și golaverajul obținute în meciurile directe contra celorlalte echipe calificate din grupă.
În fiecare grupă principală echipele au jucat una împotriva celeilalte după sistemul fiecare cu fiecare, în meciuri tur și retur.
Echipele calificate CSM București RK Krim FC Midtjylland Håndbold ŽRK Vardar FTC-Rail Cargo Hungaria Metz Handball Győri Audi ETO KC Nykøbing Falster Rostov-Don SG BBM Bietigheim ŽRK Budućnost Thüringer HC
Echipele calificate în sferturile de finală Echipele eliminate din competiție
Grupa 1 CSM GYŐ ROS NFH RKK FCMCSM București–28–2222–2239–2629–2430–18Győri ETO KC28–24–25–2332–2327–1634–25Rostov-Don25–2423–22–32–2227–2029–22Nykøbing Falster25–2224–3225–29–21–2128–26RK Krim30–3321–3226–3527–26–24–23FC Midtjylland26–3124–2724–2124–2024–24–
Grupa a 2-a VAR MTZ FTC BUD BBM THCŽRK Vardar–29–2334–3131–2430–2229–21Metz Handball24–22–27–2527–2327–2135–29Ferencvárosi TC28–2929–27–34–2631–2228–25ŽRK Budućnost25–3023–1823–24–32–2429–21SG Bietigheim26–3826–3027–2327–21–21–34Thüringer HC21–2929–3125–2924–2528–26–
Fazele eliminatorii
În această fază au avansat primele patru echipe din fiecare grupă principală.
Sferturile de finală
Final4
Premiile competiției All-Star Team Echipa ideală și celelalte premii ale ediției 2017-2018 a Ligii Campionilor au fost anunțate pe 11 mai 2018.
Post Handbalistă Club Portar Győri ETO KC Extremă stânga Rostov-Don Inter stânga CSM București Pivot ŽRK Vardar Coordonator FC Midtjylland Inter dreapta Metz Handball Extremă dreapta Rostov-Don
Alte premii MVP al Final4: Cel mai bun antrenor: Cea mai bună tânără jucătoare: Cea mai bună apărătoare: Cea mai bună marcatoare: (110 goluri)
Clasamentul marcatoarelor Actualizat pe 13 mai 2018
Poz.NumeEchipăGoluri 1 CSM București 110 2 Thüringer HC 105 3 ŽRK Vardar 92 4 FC Midtjylland 91 5 Nykøbing Falster HK 76 6 Metz Handball 74 7 ŽRK Budućnost 72 8 Győri Audi ETO KC 70 9 ŽRK Vardar 6910 CSM București66 Ferencvárosi TC Rostov-Don
Note
Legături externe
Categorie:Sezoanele Ligii Campionilor EHF Feminin Categorie:2017 în handbal Categorie:2018 în handbal