Ioan Cușa () a fost un editor, tipograf, poet, mecena și publicist român stabilit în Franța după Al Doilea Război Mondial, care a jucat un rol esențial, ca editor, animator cultural si mecena în menținerea vie a culturii românești în exil. (Șontică, 2022).
Biografie Ioan Cușa s-a născut într-o familie de macedoromâni în localitatea Gramaticova-Vodena din Grecia. În copilărie familia sa s-a stabilit în Cadrilater, în comuna Casim din județul Caliacra. Și-a început sdudiile la liceul din Bazargic. În 1940, familia lui s-a stabilit în comuna Ferdinand, azi Mihail Koglniceanu, din județul Constanța.A urmat Liceul Comercial din Constanța și, după Al Doilea Război Mondial, s-a înscris la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București.
În anul 1948 a părăsit România și s-a stabilit în Franța. A locuit inițial la Strasbourg, unde a urmat cursuri de economie și a lucrat ca agent comercial. În 1973 a încercat să medieze conflictul dintre Biserica Ortodoxă Română din Paris și regimul comunist de la București.
Activitatea editorială Stabilit la Paris, a fondat și condus editura care îi purtă numele, editura Ioan Cușa/Ethos,. Printre cărțile editate la editura Ethos se numără : Noaptea de Sânziene(1971) de Mircea Eliade, Lacrimi și sfinți(1972) de Emil Cioran, Corespondențe(1979) de Basil Munteanu, Imperiul (1981) de Horia Stamatu, Anul 1940(1981) de Nicu Caranica.,Sfatul domnesc și adunarea stărilor în Principatele române, de Gheorghe I. Brătianu, Metafizica de Nae Ionescu, Scrieri de George Matei Cantacuzino, l. În 1964 a fondat, împreună cu Paul Miron, revista Prodromos, publicație dedicată reflecției culturale și religioase inter-confesionale în cadrul exilului românesc.În anii 1970 a fondat și condus, împreună cu Virgil Ierunca, revista Ethos, publicație de cultură și critică literară a diasporei românești.(Mihaela Albu - Presa literara din exil. Recuperare si valorificare critica,, editura Timpului, 2009, ibidem, Presa literara din exil - al doilea val - Recuperare si valorificare critica ; Editura: Timpul,: 2011)
Poezie A citit din poeme sale (din care "prefera in cele mai multe cazuri sa distrugă urmele după ce își spusese ce avea de spus" (Horia Stamatu,1984)) la Cenaclul literar de la rue Ribera și Cenaclul de la Neuilly in anii 50/60, si a publicat in revistele, Caiete de Dor, Limite, Prodromos, Ethos, etc. precum și în singura placheta pe care ne a lăsat-o : Plângeri, 1967. Culegerea, de o stranietate criptică, lipsită de manierism, prin nimic influențată de schimbarea de paradigmă idologică și social-politică sau de moda estetică a timpului, a fost recenzată si primită favorabil de criticii literari specialiști ai literaturii exilul și de poeții români de seamă ai exilului (N.A Gheorghiu, Nicolae Florescu, Horia Stamatu, Nicu Caracina, etc.), pe care au abordat-o adeseori dintr-o perspectivă heideggeriana, ca un cântec al sufletului, o metafizica poetică și un exercițiu spiritual gândite ca rugâciune, o cale de regăsire a harului Ființei și inimii vii, o cale de regăsire a prezenței semnificative a lucrurilor, a puritații de începuturi ale lumii, a marilor mecanisme cosmice și esenței temeiului prin zicerea esențială, puterea mistică a Cuvântului și uitarea de sine, dincolo de perspectiva critici literare și împlinirii pe coordonate strict artistice. Reputatul poet și critic literar din exil Nicu Caranica (Bălăurul, în Ioan Cusa (1925-1981) volum omagial, 1984, Evry) vedea in versurile din Plângeri niște "svâcniri ale unei forțe cu care Samson ar vrea să năruie templul peste filisteni(...)versuri uimitoare, neașteptate, oriunde o frământare autentică, niciunde unitate, cu accente așa de autentice aproape todeuna, dar centrifuge, care, cu prea puține excepții, nu se înmănunchează în unitatea către tind, ca la un mic regat încărcat de bogății imparțit in feude anarhice, pe care Regele n-a izbutit să la unească(....)Ioan era de bună seamă conștient de această neîmplinire, sau, și mai limpede, de neatingerea unui țărm de împlinire pe măsură lui, pentru că era în continuă căutare(..)În poezie, aspirațiile lui Ioan au ținut așa de sus încât numai o dăruire complectă "icoanelor tremurate" putea să aducă împlinirea. Poezia e o zeitate geloasă care pretinde să i te închini numai ei. Ioan, în schimb, s-a dăruit prea mult multl altora pentru a se putea regăsi. Cred că în aceasta a constat sfâșierea cea mare a vieții sale. Eșecul glorios al Plângerilor mărturisește cu zeci de versuri pretențioase calitatea și elevația poeziei către năzuia". Despre alte două poeme inedite ale lui Ioan Cusa publicate postum de Nicu Caranica (ibidem), acesta din urmă aprecia însă, la superlativ, că "un poet total nebănuit mi-se descoperea. Am rămas înlemnit într-atât era de copleșitor primul, într-atât de tainic murmurat, despuiat, redus până la un ontologic absolut, al doilea", al doilea a cărui "zicere e anulată în primordialul șoptit", poetul descoperind "prin un har al îngerului, ceea ce poeții mari descoperă abia la apogeul artei lor poetice : despuierea în primordial..."Dialogul acesta ascuns este și o luptă pentru atingerea unui țărm pe care poetul îl numește iluminant ZISUL înțelept, unde "poetul smulge învingător iluminarea ultimă a ontologicului pur"..."după o luptă-dialog șoptită cu moartea unică in poezia noastră"..."după o numai puțin cumplită luptă lăuntrică a duhului". (Nicu Caranica, Bălăurul, în Ioan Cusa (1925-1981) volum omagial, 1984, Evry) Horia Stamatu (cel mai important poet român din epoca sa potrivit opiniei lui Eugène Ionesco) vedea in Plângeri rânduri "mult mai subtile decât văicărelile noastre de toate zilele...ceea ce e în realitate orice poezie", caracterizându-le ca o "viziune de sfârșit al lumii ce sanctifică plânsul prin transfigurare", unde "îndoielile, nesiguranțele, contradicțiile violente precum și neutralizarea lor prin propria depășire de sine sunt spuse cu un rar accent de sinceritate" ca și "în toate poemele pe care le cunoaștem de la Ioan Cusa"(...)Dar pe cât de mult a iubit poezia, pe atâta a fost împiedicat s-o cultive cât ar fi vrut, hărțuit de grijile imediate. Iar abia când începea să vină o răsplată morală, prin activitatea unei edituri românești în exil, care de la început și-a asigurat prestigiul, a venit răul brutal care l-a învins" (Horia Stamatu, O moarte ce nu se vindecă, în Ioan Cusa (1925-1981) volum omagial, 1984, Evry). Horia Stamatu mai vedea în poezia lui Ioan Cusa (Plângerile lui Ioan Cusa, Revista Scriitorilor Români, München, 6, 1967, p,166-167) o "adâncă nostalgie" care este cu totul altceva decât "dorul de țară", și anume o nostalgie "a realei dreptăți, a respectării organicitații așezării omenești (statul idee) și a binelui românității", o nostalgie care este cu "totul altceva decât nostalgia după unele specificuri exterioare", cu "totul alta decât a cărților poștale", o geografie interioară "centrată in jurul unei imagini (cucul mesager) a cărei plinătate arată asimilarea celui mai bun mod poetic al creaților noastre din acest veac", scris curat, franc, de o notă nouă, sinceră, fără nici o obsesie snobistice a modei, luciditate, pietate, lirica sobra fără vorbe mari sunătoare a gol, "rezultate concrete de emoție efectiv transmisă prin mijloace de bun gust românesc-latin", ce "capătă uneori accente de o rară energie" (cf. teama de a nu mai putea forța ușile veșniciei cu verbul românesc, în Verb) care se încheie in limbaj mistic (în ciclul No man's land) "intr-o sfâșiere în pustie prin invocarea punctului de cumpănă a maximei îndoieli" (cf. și Horia Stamatu, Dialog întrerupt - la plecarea fratelui Ioan Cușa dintre noi, în Cuvântul Românesc = The Romanian voice : the largest Romanian newspaper in the free world, anul 6, Nr.65, septembrie 1981, p.11). La publicarea volumului Plângeri, N.A Gheorghiu, fondatorul revistei literare a exilului Anotimpuri (revista Cenaclului literar din rue Ribera format în 1953 in jurul lui Mircea Eliade) l-a caracterizat pe poet în felul următor : "Ioan Cusa ìn prima sa plachetă de poeme dovedește posibilități majore si multiple de a transfigura cuvintele în virtuți lirice" (Ființă Românească, 6, 1967, pp,29-32), în timp ce reputatul istoric literar al exilului Nicolae Florescu, într-un studiu despre volumul Plângeri, unde autorul se întreabă intre altele care era țărmul regăsirii lui Mircea Eliade cu Ioan Cusa (care pare a fi fost fost cel mistic după autor, Eliade desemnându-l chiar in "Jurnal" pe Ioan Cusa ca fiind singurul său "urmaș" dorit), remarcă "trăsăturile sale de exercițiu spiritual", care "înseamnă recâștigarea ultimă a sensului primordial al mitului", apreciind totodatâ, fără a pune în discuție calitatea artistică a discursului în sine, "că nu s-a produs pâna acum în poezia românească o mai relevantă decelare mistică a mioriticului ca relevație si cale existențială" (Ioan Cușa și semnificația „plîngerilor”. În: Nicolae Florescu, 1998). Evocând indirect poezia lui Ioan Cusa, Mircea Eliade aprecia la rândul său următoarele lucruri într-o notă din Jurnal (II, 11 august 1979) despre prietenia intime dintre Ioan Cusa si marele poet tragic exitențialist francez (în al cărui discurs poetic arta lirică, simboluri cu profundă încărcătură metafizică, mistica, miticul și religiosul se regăsesc organic) Pierre Emmanuel : Cät ar fi de povestit și de meditat despre piretenia dintre Ioan Cusa și Pierre Emmanuel : aș putea scrie un Dialog intre doi poeți religioși (cf. și Pierre Emmanuel, A défaut de lui dire salut : toi !, în Ioan Cusa (1925-1981) volum omagial, 1984, Evry).
Industrie comerț și mecenat Pentru a se asigura că nu va exista o lipsă de resurse materiale în întregul proces de tipărire a cărților și revistelor editate de el, sau sponsorizate de el ca mecena, Cușa a înființat în 1960, împreuna cu prietenul sau François Cochet, a cărui familie burgheză destul de avută din Poitiers a adus primele capitaluri, și o prosperă și vastă tipografie considerată drept model social și tehnic (COMPAGNIE FRANCAISE D'IMPRESSION, CFI) în orașele Corbeil-Essones/ Évry/Lisses, lângă Paris, unde au fost tipărite volume și reviste ale autorilor români din exil . Posperă și inovatoară, CFI a devenit între timp CFI TECHNOLOGIES, un flagship tehnologic și industiral al importante firme Le GROUPE PRENANT, aceea care a fost selectată spre a reprezenta sectorul industrial aferent la prezentarea din 2023 a planului lui Emmanuel Macron intitulat „Accélérer notre réindustrialisation”.
Memoria Ioan Cușa a murit la 21 mai 1981 în localitatea Antony , în regiunea Parisului.În 1984, la Paris, a fost publicat volumul omagial Ioan Cușa (1925–1981), editat de Duiliu Sfințescu (Duiliu T. Sfîntescu sau Sfintesco în franceză) și tipărit la Évry. Volumul cuprinde texte dedicate memoriei sale semnate de autori ai exilului românesc precum și de scritori francezi: Emil Cioran, Mircea Eliade, Pierre Emmanuel, Jože Javoršek; Paul Goma, Jean-Claude Renard, Nicu Caranica, Sanda Stolojan, Dumitru Bacu, Vintilă Horia, Duiliu T. Sfințescu, Horia Stamatu, Virgil Ierunca, etc. .Ioan Cușa (1925–1981), volum omagial, Évry, 1984.
Note
Bibliografie
Ioan Cușa (1925–1981), volum omagial, Evry, 1984. Smaranda VULTUR, Poveste de iubire, Ileana CUȘA, Fragmente din interviul realizat de Smaranda VULTUR, Eygalières, în 22 octombrie 2021, în Orizont, Uniunea Scriitorilor din România, serie nouă, aprilie 2025 nr. 4 (1716) anuL XXXVII p. 16-17 (Revistă culturală finanțată cu sprijinul Ministerului Culturii). Ioan Cușa și semnificația „plîngerilor”. În: Nicolae Florescu. Întoarcerea proscrișilor. Reevaluări critice ale literaturii exilului. București, Editura Jurnalul literar, 1998, p.117-120. Scrieri din diaspora, Mircea Eliade, Ioan Cușa, Mircea Vulcănescu,, 1991, Constanța. Dumitru Tsepeneag, Un Roumain à Paris. Traduction du roumain, avant-propos et notes par Virgil Tanase, P.O.L éditeur, 2021 Paul Miron, Măsura urmelor. Timișoara: Editura Marineasa, 2000