Socialism libertar

Socialismul libertar este un curent politic antiautoritar și anticapitalist care pune accent pe autoguvernare și pe autogestionarea de către muncitori. Acesta se distinge de alte forme de socialism prin respingerea proprietății de stat și de alte forme de libertarianism prin respingerea proprietății private. Într-o accepțiune largă, acesta include curente atât din sfera anarhismului, cât și a marxismului, precum și alte tendințe care se opun statului și capitalismului

Avându-și rădăcinile în epoca Iluminismului, socialismul libertar s-a constituit inițial ca o orientare în cadrul facțiunii antiautoritare a Asociației Internaționale a Muncitorilor (AIM), în timpul conflictului acesteia cu facțiunea marxistă. Socialismul libertar s-a răspândit rapid în Europa și pe continentul american, atingând apogeul în fazele incipiente ale Revoluției Ruse din 1917 și, în mod deosebit, în timpul Revoluției Spaniole din 1936. Înfrângerea sa în cursul acestor revoluții a dus la un declin temporar, înainte ca principiile sale să fie readuse în actualitate de Noua Stângă și de noile mișcări sociale de la sfârșitul secolului al XX-lea.

Deși principiile sale fundamentale – descentralizarea, controlul muncitoresc și ajutorul reciproc – sunt, în general, împărtășite de numeroasele curente ale socialismului libertar, au apărut divergențe cu privire la chestiuni precum spontaneitatea revoluționară, reformismul și prioritatea acordată fie abolirii statului, fie celei a capitalismului.

Principii politice Socialismul libertar aspiră la o societate liberă și egalitară, vizând transformarea muncii și a vieții cotidiene. Definit în sens larg, socialismul libertar cuprinde orice ideologie politică ce susține controlul muncitorilor asupra mijloacelor de producție și înlocuirea capitalismului cu un sistem economic bazat pe cooperare sau pe proprietatea comună. Socialiștii libertari tind să considere clasa muncitoare drept agent al revoluției sociale, resping democrația reprezentativă și electoralismul și pledează pentru auto-organizare și acțiune directă ca mijloace de implicare în conflictul de clasă.

Antiautoritarism Socialismul libertar adoptă o abordare a socialismului bazată pe inițiativa de la baza societății și pe democrația directă, respingând parlamentarismul și birocrația. Socialiștii libertari susțin ideea ca indivizii să dețină controlul asupra propriilor vieți și îi încurajează să coopereze voluntar, în loc să accepte să fie controlați de stat. Prin urmare, aceștia promovează libertățile civile, precum libertatea de alegere, libertatea de exprimare și libertatea de gândire.

Spre deosebire de formele autoritare de socialism, socialismul libertar respinge proprietatea de stat și centralizarea. În schimb, acesta susține un model descentralizat de autoguvernare, vizând libera asociere bazată pe o economie cooperatistă sau participativă. Potrivit lui Roderick T. Long, unii socialiști libertari consideră astfel de sisteme drept complementare etatismului, în timp ce alții le văd ca pe o alternativă la stat.

Socialiștii libertari tind să respingă ideea că instituțiile politice, precum statul, reprezintă o putere intrinsec benefică sau chiar neutră. Unii socialiști libertari, precum Peter Kropotkin, consideră statul un instrument inerent al sistemului bazat pe proprietatea funciară și al capitalismului, opunându-se astfel statului cu aceeași intensitate cu care se opun capitalismului.

Anticapitalism Socialismul libertar consideră puterea corporativă drept o problemă instituțională, și nu ca pe un rezultat al influenței anumitor indivizi imorali. Prin urmare, acesta se opune capitalismului — văzut ca un sistem economic ce încurajează lăcomia, exploatarea muncii și coerciția — și pledează pentru răsturnarea acestuia printr-o revoluție socială.

Potrivit lui Long, socialiștii libertari resping proprietatea privată, întrucât consideră relațiile de proprietate capitaliste incompatibile cu libertatea. În schimb, socialismul libertar susține dreptul individului de a se deține pe sine, precum și proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producție. În locul capitalismului, socialiștii libertari optează pentru un sistem economic bazat pe controlul muncitorilor asupra producției, pledând pentru un sistem de economie cooperatistă sau pentru proprietatea comună. De asemenea, aceștia susțin autogestionarea muncitorilor, considerând că aceștia sunt capabili să coopereze în mod productiv fără supraveghetori, fie că aceștia sunt numiți de angajatori sau de stat.

Long afirmă că aceștia tind, de asemenea, să considere că liberul schimb duce inevitabil la redistribuirea veniturilor și a averii de la lucrători către angajatorii lor corporativi. El precizează că aceștia pledează pentru eliminarea inegalității sociale și economice prin exproprierea coercitivă a bunurilor deținute de cei bogați.

Tendințe notabile Socialismul libertar cuprinde atât aripa libertară a socialismului, cât și aripa socialistă a libertarianismului, reunind sub egida sa numeroase școli de gândire diferite. Cele mai frecvent citate curente ale socialismului libertarr sunt comunismul anarhist, anarho-sindicalismul și comunismul consiliilor. Alte ramuri marxiste ale socialismului libertar includ marxismul occidental, comunizarea și imposibilismul. Diverse curente ale Noii Stângi, noile mișcări sociale și anarhismul contemporan au fost, de asemenea, incluse în rândul celorlalte aripi ale socialismului libertar.

Anarhism

Curentele anarhismului clasic care s-au dezvoltat în secolul al XIX-lea au promovat autonomia și libertatea, descentralizarea, precum și opoziția față de ierarhie și față de avangardismul socialismului autoritar.

În secolul al XIX-lea, anarhismul social a apărut ca fiind curentul dominant al anarhismului, definindu-se în mod explicit drept socialist libertar. Anarho-sindicalistul Gaston Leval explica: „Prin urmare, preconizăm o societate în care toate activitățile vor fi coordonate, o structură care să dispună, totodată, de o flexibilitate suficientă pentru a permite cea mai mare autonomie posibilă vieții sociale – sau vieții fiecărei întreprinderi – și de o coeziune suficientă pentru a preveni orice dezordine. [...] Într-o societate bine organizată, toate aceste lucruri trebuie realizate în mod sistematic prin intermediul unor federații paralele, unite pe verticală la nivelurile superioare, constituind un vast organism în cadrul căruia toate funcțiile economice vor fi îndeplinite în spirit de solidaritate și care va menține permanent coeziunea necesară”.Leval, Gaston (1959). "Libertarian Socialism: A Practical Outline" . Retrieved 22 August 2020 – via The Anarchist Library. Printre figurile marcante ale anarhismului social se numără Mihail Bakunin, Rudolf Rocker, Alexander Berkman, Nestor Makhno, Lucy Parsons, Peter Kropotkin, și Emma Goldman.

Anarhismul individualist este un curent minoritar în cadrul anarhismului care tinde să pună accentul pe libertatea negativă și pe voința individuală, respingând adesea structurile organizaționale formale și planificarea descentralizată în favoarea unor grupări temporare, nestructurate, și a socialismului de piață. Printre intelectualii socialiști importanți din cadrul anarhismului individualist se numără Pierre-Joseph Proudhon, Benjamin Tucker, Josiah Warren, Lysander Spooner, William Batchelder Greene, și Victor Serge.

Printre alte figuri anarhiste contemporane se numără Colin Ward, David Graeber, Noam Chomsky, Chris Hedges, Lorenzo Kom'boa Ervin, Howard Zinn, Mark Bray, Andrej Grubačić, Ursula K. Le Guin, Michael Albert, Saul Newman, și Peter Gelderloos.

Marxism

O gamă largă de filozofii economice și politice care se inspiră din aspectele antiautoritare ale marxismului au fost reunite sub denumirea de „marxism libertar” – un curent ce pune accent pe autonomie, federalism și democrație directă. Wayne Price a asociat acest curent în mod special cu marxismul autonomist și a identificat trăsături libertare în cadrul comunismului consiliarist, al tendinței Johnson-Forest, al grupului Socialisme ou Barbarie și al Internaționalei Situaționiste, contrapunându-le marxismului ortodox, social-democrației și marxism-leninismului. Michael Löwy și Olivier Besancenot i-au identificat pe Rosa Luxemburg, Walter Benjamin, André B și Daniel Guérin drept figuri marcante ale marxismului libertar. Ojeili îi enumeră pe William Morris, Daniel De Leon, Partidul Socialist din Marea Britanie, Karl Korsch, Anton Pannekoek, Roland Holst, Hermann Gorter, Sylvia Pankhurst, Antonio Gramsci, György Lukács, Socialisme ou Barbarie, Henri Simon, Échanges et mouvement și Paul Mattick drept reprezentanți importanți ai socialismului libertar de orientare marxistă.

Socialism democratic

În cadrul mișcării muncitorești britanice a existat un curent puternic de orientare libertară de stânga, iar termenul de „socialist libertar” a fost atribuit mai multor socialiști democrați, inclusiv unor membri marcanți ai Partidului Laburist Britanic. Socialist League a fost fondată în 1885 de William Morris și de alte persoane critice la adresa socialismului autoritar promovat de Social Democratic Federation. Organizația a fost implicată în „noul sindicalism” – mișcarea militantă a membrilor de rând ai sindicatelor din anii 1880 și 1890 –, care a anticipat sindicalismul revoluționar (sau sindicalismul propriu-zis) sub anumite aspecte esențiale (Tom Mann, un lider al noii mișcări sindicale, a fost unul dintre primii sindicaliști britanici). Până în anii 1890, Socialist League ajunsese să fie dominată de anarhiști.

Partidul Bunăstării Comune a fost inspirat atât de socialismul creștin, cât și de socialismul libertar. Printre alte figuri care se înscriu în tradiția ILP și care au fost descrise drept socialiști libertari se numără G. D. H. Cole (fondatorul propriei sale versiuni de socialism al ghildelor și influențat de Morris), George Orwell,Michael Foot, Raymond Williams și Tony Benn. Un alt exemplu este fostul ministru laburist Peter Hain, care a scris în favoarea socialismului libertar, identificând o axă ce presupune o „viziune de jos în sus asupra socialismului, cu anarhiștii la capătul revoluționar și socialiștii democrați [precum el însuși] la capătul reformist”, în opoziție cu axa socialismului de stat, avându-i pe marxiști-leniniști la capătul revoluționar și pe social-democrați la cel reformist. Un alt politician laburist important, descris drept socialist libertarian, este Robin Cook.Chris Smith said in 2005 that in recent years Cook had been setting out a vision of "libertarian, democratic socialism that was beginning to break the sometimes sterile boundaries of 'old' and 'New' Labour labels.".

Dezbateri

Motivul declinului Economistul american Robin Hahnel a susținut că socialiștii libertari „au înregistrat, de departe, cele mai slabe rezultate dintre anticapitaliștii secolului al XX-lea”. El a comparat eșecurile socialiștilor libertari cu cele ale social-democrației, argumentând că, în timp ce aceasta din urmă își abandonase principiile democrației economice și ale justiției în favoarea reformismului, primii s-au dovedit incapabili să susțină revoltele anticapitaliste și au ignorat în mare măsură importanța reformei politice și economice. Prin urmare, Hahnel a sugerat că, în secolul al XXI-lea, socialiștii libertari ar trebui să colaboreze cu alte mișcări sociale anticapitaliste, să se organizeze în vederea reformei fără a renunța la principiile anticapitaliste și să depună eforturi pentru a construi instituții de autogestionare la nivelul bazei, chiar dacă aceste proiecte sunt „imperfecte”.

Priorități