Istoria Insulelor Falkland se întinde pe o perioadă de cel puțin cinci sute de ani, deși explorarea sistematică și colonizarea au început abia în secolul al XVIII-lea. Cu toate acestea, Insulele Falkland au constituit obiectul unor dispute teritoriale, fiind revendicate în diferite perioade de Franța, Marea Britanie, Spania și Argentina.
Insulele erau nelocuite atunci când au fost descoperite de europeni. Franța a întemeiat o colonie pe insule în 1764. În 1765, un căpitan britanic a revendicat arhipelagul în numele Marii Britanii. La începutul anului 1770, un comandant spaniol a sosit din Buenos Aires cu cinci nave și 1.400 de soldați, obligându-i pe britanici să evacueze Port Egmont. Marea Britanie și Spania au fost aproape de a intra în război din cauza insulelor, însă, în 1774, guvernul britanic a hotărât să se retragă din mai multe așezări ultramarine. Spania, care menținea o garnizoană la Puerto Soledad, în Falklandul de Est, a administrat-o de la Montevideo până în 1811, când a fost nevoită să o evacueze ca urmare a Războiului de Independență al Argentinei și a presiunilor provocate de Războiul Peninsular. Luis Vernet a încercat să întemeieze o așezare în 1826, solicitând sprijin atât din partea guvernului argentinian, cât și a celui britanic, însă majoritatea coloniștilor săi au plecat în 1831, în urma unui raid întreprins de USS Lexington. Încercarea Argentinei de a întemeia o colonie penală în 1832 a eșuat din cauza unei revolte. În 1833, britanicii și-au restabilit prezența în Insulele Falkland. Argentina a invadat insulele la 2 aprilie 1982. Britanicii au răspuns prin trimiterea unei forțe expediționare, care a silit forțele argentiniene să capituleze.
Ipoteze privind descoperirea precolumbiană
Atunci când nivelul oceanului planetar era mai scăzut, în timpul ultimei perioade glaciare, este posibil ca Insulele Falkland să fi fost legate de partea continentală a Americii de Sud.
Deși fuegienii din Patagonia ar fi putut vizita Insulele Falkland, insulele erau nelocuite atunci când au fost descoperite de europeni. Descoperirea recentă a unor vârfuri de săgeată în Lafonia (în jumătatea sudică a Falklandului de Est), precum și a rămășițelor unei canoe din lemn constituie indicii că poporul Yaghan din Țara de Foc ar fi putut ajunge până la insule. Nu se știe dacă acestea reprezintă urmele unor călătorii fără întoarcere, însă nu există dovezi cunoscute ale unor construcții precolumbiene. Nu este însă sigur că descoperirile respective datează dinaintea sosirii europenilor. În 1856, Societatea Misionară Patagoneză a întemeiat o misiune pe Insula Keppel (în largul coastei vestice a Falklandului de Vest). Membri ai poporului Yaghan au locuit la această misiune între 1856 și 1898, astfel încât este posibil ca ei să fie sursa artefactelor descoperite. În 2021 a fost publicat un studiu privind acumulările de oase provenite de la animale marine (în principal leul-de-mare sud-american și pinguinul-săritor sudic) descoperite pe Insula New, în largul coastei Falklandului de Vest, în același loc în care fusese găsit în 1979 un vârf de săgeată din cuarțit, confecționat din piatră locală. Siturile au fost datate între anii 1275 și 1420 e.n. și au fost interpretate drept situri de prelucrare sau acumulări de tip midden, în care animalele marine fuseseră tranșate. Pe Insula New a fost identificat și un vârf al concentrației de cărbune de lemn, compatibil cu o cauză antropică (adică provocată de activitatea umană), datat la 550 de ani BP (1400 e.n.). Membrii poporului Yaghan erau navigatori experimentați și se știe că au călătorit până în Insulele Diego Ramírez, situate la aproximativ la sud de Capul Horn; s-a sugerat că ei ar fi fost responsabili pentru formarea acestor acumulări. Alți autori au susținut că acumulările și vârfurile de săgeată nu constituie dovezi neechivoce ale unei prezențe umane anterioare sosirii europenilor.
Existența în trecut a lupului din Insulele Falkland, Dusicyon australis, a fost adesea invocată drept dovadă a locuirii insulelor înainte de sosirea europenilor, însă această interpretare este contestată. Animalul a fost observat în Insulele Falkland de Charles Darwin, dar specia este în prezent dispărută.
Insulele nu aveau nicio specie indigenă de arbori atunci când au fost descoperite, însă există unele indicii neconcludente privind existența unei vegetații forestiere în trecut. Acestea s-ar putea datora lemnului plutitor adus din Patagonia de curenții oceanici. Toate speciile de arbori prezente astăzi au fost introduse de europeni.
Descoperirea europeană
Un arhipelag din regiunea Insulelor Falkland era reprezentat pe hărți portugheze încă de la începutul secolului al XVI-lea. Cercetătorii Pepper și Pascoe avansează ipoteza că o expediție portugheză necunoscută ar fi putut zări insulele, bazându-se pe existența unei copii franceze a unei hărți portugheze din 1516. Getting it right: the real history of the Falklands/Malvinas. A reply to the Argentine seminar of 3 December 2007 by Graham Pascoe and Peter Pepper © 2008 Hărțile din această perioadă înfățișează așa-numitele insule Sanson într-o poziție care ar putea fi interpretată ca reprezentând Insulele Falkland.
Descoperirea insulelor le este atribuită lui Fernando Magellan sau lui Estêvão Gomes, comandantul navei San Antonio și unul dintre căpitanii expediției, deoarece Insulele Falkland corespund descrierii insulelor vizitate pentru aprovizionare. Relatarea lui Antonio Pigafetta, cronicarul călătoriei lui Magellan, contrazice însă atribuirea descoperirii fie lui Gomes, fie lui Magellan. Aceasta descrie insule aflate în apropierea coastei Patagoniei, expediția urmând litoralul continental, și situează insulele vizitate între latitudinile de 49° și 51° S. Relatarea menționează, de asemenea, întâlnirea cu niște „uriași” (numiți Sansón sau Samsons în cronică), despre care se consideră că erau membri ai poporului tehuelche. Deși recunoaște că relatarea lui Pigafetta pune la îndoială această atribuire, istoricul argentinian Laurio H. Destefani consideră probabil ca una dintre navele expediției lui Magellan să fi descoperit insulele, invocând dificultatea determinării exacte a longitudinii; astfel, insulele descrise ca aflându-se în apropierea coastei ar fi putut fi, în realitate, mult mai îndepărtate. Destefani respinge atribuirea descoperirii lui Gomes, întrucât ruta urmată de acesta la întoarcere nu ar fi adus navele în apropierea Insulelor Falkland.
Destefani atribuie unei nave spaniole necunoscute și o altă vizită timpurie în Insulele Falkland, însă concluziile sale categorice sunt contrazise de autori care consideră că observațiile respective se refereau la Canalul Beagle.Destéfani, p. 42
Numele arhipelagului provine de la Lord Falkland, trezorier al Amiralității, care a organizat prima expediție în Atlanticul de Sud destinată explorării insulelor.
După ce exploratorul englez John Davis, comandantul navei Desire, una dintre navele celei de-a doua expediții a lui Thomas Cavendish în Lumea Nouă, s-a separat de Cavendish în largul coastelor sudice ale Argentinei de astăzi, acesta a hotărât să se îndrepte spre Strâmtoarea Magellan pentru a-l găsi. La 9 august 1592, nava sa a fost lovită de o furtună puternică, iar Davis a plutit în derivă cu arborada goală, adăpostindu-se „printre anumite insule care nu mai fuseseră descoperite până atunci”. Davis nu a indicat latitudinea acestor insule, afirmând că se aflau la de coasta Patagoniei (în realitate, se află la ). Erorile de navigație provocate de problema determinării longitudinii au rămas frecvente până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când cronometrele marine precise au devenit ușor accesibile, deși Destefani consideră că eroarea din acest caz a fost „neobișnuit de mare”.
Este posibil ca insulele să fi fost vizitate în 1594 de comandantul englez Richard Hawkins, la bordul navei sale Dainty. Combinându-și propriul nume cu cel al reginei Elisabeta I a Angliei, „Regina Fecioară”, acesta a dat unui grup de insule numele „Hawkins' Maidenland”. Cu toate acestea, latitudinea indicată era eronată cu cel puțin trei grade, iar descrierea țărmului, inclusiv observarea unor focuri, ridică îndoieli cu privire la descoperirea sa. Erorile de determinare a latitudinii pot fi puse pe seama unei simple greșeli de citire a unui balestile gradat în minute, ceea ce înseamnă că latitudinea măsurată ar fi putut fi de 50° 48′ S. Focurile descrise ar fi putut fi, de asemenea, incendii de turbă provocate de fulgere, fenomen care nu este neobișnuit pe insulele periferice ale arhipelagului Falkland în luna februarie. În 1925, Conor O'Brian a analizat călătoria lui Hawkins și a concluzionat că singurul uscat pe care acesta l-ar fi putut zări era Insula Steeple Jason. Istoricul britanic Mary Cawkell subliniază, de asemenea, că relatarea descoperirii atribuite lui Hawkins trebuie evaluată cu prudență, întrucât a fost redactată la nouă ani după eveniment; Hawkins fusese capturat de spanioli și petrecuse opt ani în detenție.Cawkell, p. 14
La 24 ianuarie 1600, navigatorul neerlandez Sebald de Weert a vizitat Insulele Jason și le-a numit Insulele Sebald (în spaniolă „Islas Sebaldinas” sau „Sebaldes”). Această denumire a continuat să fie folosită multă vreme pentru întregul arhipelag Falkland; William Dampier a folosit numele Sibbel de Wards în relatările călătoriilor sale din 1684 și 1703,William Funnell, A voyage round the world, Londra, 1707 iar James Cook încă se referea la Insulele Sebaldine în anii 1770.John Rickman, Journal of Captain Cook's Last Voyage to the Pacific Ocean on Discovery, Londra, 1781 Latitudinea indicată de De Weert (50° 40′) era suficient de apropiată pentru ca identificarea insulelor observate cu Insulele Falkland să fie considerată, pentru prima dată, neîndoielnică.
Căpitanul englez John Strong, comandantul navei Welfare, a navigat în 1690 prin strâmtoarea dintre cele două insule principale și a numit-o „Canalul Falkland” (astăzi Strâmtoarea Falkland), după Anthony Cary, al 5-lea viconte Falkland (1656–1694), care, în calitate de comisar al Amiralității, finanțase expediția și a devenit ulterior Primul Lord al Amiralității. Întregul arhipelag și-a primit ulterior numele de la această strâmtoare.
Primele colonizări Exploratorul francez Louis Antoine de Bougainville a întemeiat în 1764 o colonie la Port Saint Louis, pe țărmul golfului Berkeley Sound din Falklandul de Est. Francezii au dat insulelor denumirea Îles Malouines, malouin fiind adjectivul francez referitor la locuitorii portului breton Saint-Malo. Denumirea spaniolă Islas Malvinas reprezintă traducerea denumirii franceze Îles Malouines.
În 1765, căpitanul John Byron, care nu știa că francezii întemeiaseră Port Saint Louis în Falklandul de Est, a explorat Insula Saunders, în apropierea Falklandului de Vest. După descoperirea unui port natural, el a numit zona Port Egmont și a revendicat insulele pentru Marea Britanie, invocând dreptul primei descoperiri. În anul următor, căpitanul John MacBride a întemeiat o așezare britanică permanentă la Port Egmont.
În temeiul alianței dinastice instituite prin Pactele de familie, Franța a acceptat în 1766 să se retragă, după ce Spania a protestat împotriva prezenței franceze în teritorii pe care le considera ale sale. Spania a fost de acord să-l despăgubească pe Louis de Bougainville, amiralul și exploratorul francez care întemeiase pe propria cheltuială așezarea din Falklandul de Est. În 1767, spaniolii au preluat oficial controlul asupra Port Saint Louis și l-au redenumit Puerto Soledad (în engleză: Port Solitude).